duminică, 15 iulie 2012

Revista Convorbiri literare

Lucrare realizată în primul an de facultate. Cu mulţumiri profesorului Adrian Sabău.

 JUNIMEA ŞI JUNIMISMUL


 Societatea Junimea s-a înfiinţat în anul 1863, avându-i ca membrii fondatori pe Titu Maiorescu, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti şi Iacob Negruzzi, recent întorşi de la studii din străinătate.

Societatea avea ca scop principal educarea şi culturalizarea publicului larg, astfel că membrii Junimii vor ţine mai multe şedinţe pentru această cauză. Programul Societaţii cuprindea, printre altele, următoarele: toţi cetăţenii interesaţi de răspândirea culturii în România puteau face parte din ea; Societatea urma să aibă câte un corespondent în toate marile oraşe ale ţării; orice carte de ştiinţă sau literatură, folositoare şcolilor, să fie tipărite gratis.

O altă preocupare a Junimii era înfiinţarea unei tipografii, cu ajutorul căreia să tipărească operele cronicarilor mai vechi într-o nouă ediţie, dar şi publicarea unor manuale şcolare. Cu ajutorul acestei tipografii se mai dorea şi publicarea unei reviste lunare.

În toamna lui 1865, Junimea începuse să funcţioneze săptămânal, cuprinzând 28 de membri, având ca în anul 1875, aceasta să aibă 111 membri.

„Această societate eteroclită a izbutit performanţa de a face epocă în istoria literaturii şi a civilizaţiei româneşti. Meritul principal – ca diriguitor spiritual – îl are, se ştie, Maiorescu. Nu trebuie neglijat nici rolul – excepţional – al lui Vasile Pogor. Cultivat şi erudit până la extravaganţă, inteligent, spiritual, om de gust, sceptic prin temperament, Pogor este creatorul mitologiei Junimii, alcătuit din aceste mici tradiţii şi habtitudini intrate în legendă”. [1]

În anul 1867, Titu Maiorescu propune deschiderea unui mic jurnal literar în care să fie publicate scrierile citite şi discutate de Societate. Negruzzi intervine şi propune ca revista să se numească Convorbiri literare, lucru cu care ceilalţi membri au fost de acord. Maiorescu îl propune pe Iacob Negruzzi ca redactor al revistei, pe motiv că „cel ce a botezat-o trebuie s-o şi conducă”. 2 Astfel ia naştere una dintre cele mai prestigioase reviste din istoria literaturii române, ce avea să marcheze decisiv viaţa culturală din acea vreme, şi nu numai. 

REVISTA CONVORBIRI LITERARE 


       La 1 martie 1867, la Iaşi, apare revista Convorbiri literare, ca bilunar în primă fază, Iacob Negruzzi fiind atât redactor şef, cât şi director al revistei. Titu Maiorescu este însă adevăratul lider spiritual al acesteia, Convorbiri literare impunându-se în viaţa literară şi cea publicistică timp de aproape trei decenii. Articolul – program, publicat în primul număr, de Iacob Negruzzi, apreciază momentul apariţiei revistei ca fiind unul extrem de favorabil în ceea ce priveşte reînvierea şi reînflorirea vieţii literare.

Aceste elemente reclamã înfiinţarea unei reviste care sã aibã scopul de a reproduce şi respãndi totu ce intrã în cercul ocupaţiunilor literare şi sciinţifice; de a supune unei critice serioase operele ce apăru din ori ce ramurã a sciinţei; de a da samã despre activitatea şi producerile societãţilor literare, în special a celei din Iaşi şi de a servi ca punctu de întilnire şi înfrãtire pentru autorii naţionali.

Sub numele de "Convorbiri Literare" va apare la doue septemãni o revistã în formatul stinsei "România Literarã”. Începutul este modestu, dar redacţiunea spereazã cã va pute da în curendu acestei foi proporţiuni mai însemnate prin bine-voitorul concursu ce este în dreptu de a ascepta din partea tuturor autorilor Români." 3

Primul număr al Convorbirilor se încheie cu un apel la autorii români, lansat de Junimea, în care li se aminteşte că Societatea are o tipografie proprie, care le este pusă la dispoziţia acestora, însă cu anumite condiţii. Revista reuşeşte să se impună spectaculos încă de la primele numere. Astfel, de la 300 de exemplare, tirajul ajunge în scurtă vreme până la 800 de exemplare, lucru care, pentru acea epocă, era un tiraj remarcabil.

La câteva luni după apariţia revistei, Iacob Negruzzi îi trimite lui Vasile Alecsandri (membru al Societăţii academic), în august 1867, o scrisoare prin care îi prezintă acestuia primele numere ale Convorbirilor, invitându-l astfel să devină colaborator. Alecsandri acceptă, trimiţând pentru început poezia Tânăra creolă, lucru ce dă strălucire revistei. Câteva zile mai târziu, poetul îi trimite o nouă scrisoare lui Negruzzi, cu poezia Covrigarul, ce este publicată în revistă. Această colaborare nu a însemnat că Vasile Alecsandri era un junimist, el căutând prin literatură să fie al unei ţări întregi, şi nu al unei singure formaţiuni, în acest caz al Junimii.

Accentul cade însă pe articolele critice şi estetice maioresciene cu studiul O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867, trecând la Critica ortografiei lui Cipariu, la atacul În contra direcţiunii de astăzi în cultura română (1868). Titu Maiorescu răspundea, astfel, unuia din punctele cuprinse în articolul – program: critica serioasă a operelor literare apărute, fapt ce va produce nemulţumirea unor autori precum Bolintineanu, Bolliac sau Alecsandri, ce se vor plânge în particular celorlalţi membrii ai Societăţii, din cauza atitudinii lui Maiorescu.

Majoritatea poeţilor români nu merită numele ce şi-l uzurpă; din producţiile lor se vede numai o fantezie seacă de imagini originale şi o inimă goală de simţiri adevărate, şi mai bine le-ar fi fost lor şi nouă, dacă niciodată nu ar fi luat pana în mână şi nu ar fi lăţit în public producţiile lor nedemne de limbajul muzelor, afirmă Titu Maiorescu cu privire la poeţii fără valoare. 4

Printre articolele lui Maiorescu ce apar în revistă se numără: Despre poezia română (1867), În contra direcţiunii de astăzi (1868), Observaţiuni polemice (1869), Despre reforma învăţământului public (1870), Direcţia nouă (1871), Direcţia nouă în poezia şi proza română (1872). În 1876 apar Aforismele pentru înţelepciunea în viaţă a lui Artur Schopenhauer, traduse de Maiorescu; În contra neologismelor şi Literatura română şi străinătatea (1881), Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare (1883), Poeţi şi critici (1886), Eminescu şi poeziile lui (1889), Asupra personalităţii şi impersonalităţii poetului (1890), Oratori, retori şi limbuţi (1897), O rectificare literară (1903) şi Răspuns la discursul de recepţie al dlui Dumiliu Zamfirescu (1903). 5

După 1871, membrii fondatori ai Junimii, sunt atraşi de politică, astfel că Titu Maiorescu devine deputat, apoi ministru, iar în 1874 se mută la Bucureşti, lucru ce-l face pe Iacob Negruzzi să creadă că Junimea, şi implicit revista, se vor desfiinţa. Maiorescu nu va renunţa însă la Convorbiri literare şi va continua să participe la şedinţele societăţii, de la Iaşi, astfel că revista îşi va continua apariţia.

Publicarea pe prima pagină a poeziei Epigonii, scrisă de Mihai Eminescu, în 1870, marchează începutul unei noi etape, fapt pentru care Titu Maiorescu va scrie articolul Direcţia nouă în poezia şi proza română, în care-l va plasa pe poet în prim planul vremii. Acesta nu va lipsi de la întrunirile societăţii câtă vreme va sta la Iaşi. În numărul 4 din 15 aprilie 1870, numele lui Eminescu devine din ce în ce în ce mai cunoscut, după ce apare pe prima pagină alături de marele Alecsandri, afirmându-se  cu poezia Venere şi Madonă. De acum şi până în 1887, când poetul părăseşte Convorbirile literare, pentru revista Timpul, va publica aici aproape toate versurile sale. Amintim câteva titluri publicate de-a lungul anilor în revistă: Mortua est – 1871,  Egipetul – 1872, Înger şi demon – 1873, Împărat şi proletar (1874), Făt-frumos din Tei – 1875, Povestea codrului, – 1878, O, mamă… în 1880, Scrisoarea I, Scrisoarea II, Scrisoarea III, Scrisoarea IV – 1881 şi Doină în 1883. În 1884 revista Convorbiri literare îi publică douăzeci şi una de poezii din volumul de la Socec. Continuă publicarea poeziilor în revistă, astfel în 1885 va apărea Sara pe deal, La Steaua în 1886, De ce nu-mi vii şi Kamadeva în 1887. Pe lângă aceste creaţii, Eminescu va compune două strofe dedicate exclusiv revistei, pe care o va dispreţui la un moment dat, datorită faptului că îi publica poeziile.

Tu revistă agiomie, convorbiri mult lăudate


O tu moară de pălărie, ce lucrezi, atât de harnic


Cartea oamenilor vrednici al tău glas este zadarnic


Sumuţând a tale javre tu la capăt n-o vei scoate 


 Vânt şi pleavă a ta ştiinţă, visul tău e o nălucă


Rătăceşti pe pârtii veche vrând să scoţi din rătăcire


Dar menit îţi este capul, toţii sunt meniţi din fire Flori să poarte la ureche, şarlatani de nas să-i ducă 6


Un alt mare clasic al literaturii române care va publica în revistă este Ioan Slavici, care este îndrumat de Eminescu înspre literatură şi scris. Astfel, în 1871 apare debutează în Convorbiri literare cu comedia ţărănească în două acte – Fata de bilău, urmând să mai publice şi alte nuvele şi poveşti, influenţate de lumea satului de la acea vreme. Este recomandat publicului larg de  însuşi Eminescu: E, înainte de toate, un autor pe deplin sănătos în concepţie; fiecare din chipurile care trăiesc şi se mişcă în nuvele sale e nu numai copiat de pe uliţele împodobite cu arbori ale satului, ci au fondul sufletesc al poporului şi gândesc şi simt ca el, spune Eminescu în Novele din popor de Ioan Slavici, apărute în numărul 59 al revistei Timpul. Colaborarea lui Slavici cu revista va continua până în 1881, când acesta va pleca la Timpul. Va mai fi prezent în paginile revistei cu piesa de teatru Gaspar Graţiani (în 1881) şi cu „o bucată de proză” (Norocul, în 1892).

În anul 1875 Ion Creangă este adus la Junimea tot de Eminescu, urmând a publica în revistă Soacra cu trei nurori şi Capra cu trei iezi, între 1875 şi 187. În 1878 vor fi publicate operele Ivan Turbincă, Povestea lui Harap Alb şi Povestea unui om leneş. Printre ultimele creaţii cu care Creangă se va remarca în revistă se află poezia Cinci pâini (1883) şi povestea Moş Ion Roată (1885).

Ion Luca Caragiale este un alt reprezentant de seamă al literaturii române, ale cărui opere vor apărea în Convorbiri literare. Colaborarea acestuia cu Junimea începe în anul 1877 când, în octombrie-noiembrie i se publică comedia O noapte furtunoasă. Cea mai fructuoasă perioadă a carierei sale, cea de dramaturg, coincide cu activitatea la Convorbiri literare, între 1879 şi 1890 – când se publică drama în doua acte Năpasta. Colaborarea cu revista va înceta în anul 1892, după o conferinţă susţinută la Ateneu cu titlul Gâşte şi gâşte literare, împotriva societăţii. 7

Poetul Alexandru Vlahuţă este un alt colaborator important al Convorbirilor literare, acesta începând activitatea la revistă în anul 1880, atunci când îi apar primele poezii, pe care le semnează doar cu iniţiale. După doar cinci ani, legătura cu Convorbiri va înceta, în toamna anului 1885 urmând a fi publicate ultimele versuri, cu excepţia poeziei Nu ştiu… e melancolia, apărută în numărul jubiliar din 1892.

Timp de şase ani, între 1890-1896, scriitorul I. Brătescu Voineşti va publica în paginile revistei nuvele şi schiţe, dar şi versuri, în care se dorea antieminescianist. Acesta îl caracterizează pe mentorul revistei, Titu Maiorescu, ca fiind un suflet bun şi duios, cu toate că sub aparenţa inteligenţei lui sclipitoare era o fire rece. O carte cubică, de aur masiv şi ermetic închisă; cubică spre a nu se putea răsturna, de aur spre a nu rugini, ermetic închisă spre a nu pătrunde într-însa nici un bob de praf, aşa părea Maiorescu; când însă deschideai cutia găseai într-însa o comoară de duioşie despre care nimeni nu a vorbit până acum. 8

Merită, cu siguranţă, să-i amintim şi pe colaboratorii credincioşi revistei încă de la naşterea acesteia, care vor rămâne în istoria literară, cu toate că nu sunt la fel de cunoscuţi precum le-a fost talentul. Printre aceştia se regăsesc poeţii Samson Bodnărescu şi Miron Pompiliu, ambii buni prieteni şi admiratori ai lui Eminescu; poetele Matilda Cugler Poni şi Veronica Micle, sau prozatorul Leon Negruzzi. La revistă vin să publice şi scriitori ca G. Creţianu şi G. Sion, primul trimiţând câteva două poezii în anul 1867 şi câteva fabule, trei ani mai târziu, continuând să frecventeze şedinţele societăţii în următoarele două decenii.

Convorbirile literare se bucură şi de colaborarea unor distinşi oameni de ştiinţă, printre care Al. I. Odobescu, fondatorul uneia dintre cele mai bune reviste româneşti din secolul XIX, Revista română, anterioară Convorbirilor, care se aliază cu Junimea împotriva exagerărilor latinizate.

Îi mai amintim pe Vasile Conta – filosof, Alexandru Lambor – lingvist, sau istoricul şi sociologul A. D. Xenopol. Un alt nume important care va colabora cu revista este cel al marelui istoric Nicolae Iorga.

Vor exista însă şi colaboratori care vor părăsi revista, dar şi atacând-o. Unul dintre aceştia era Petre Grădişteanu, fondatorul Revistei contimporane,  un duşman al direcţiei nouă, şi care nu va ezita să-l atace pe Mihai Eminescu, din cauza unor conflicte personale.

Printre membrii fondatori ai revistei se regăsesc o mulţime de doctori în drept sau filosofie, formaţi în universităţile germane, motiv pentru care vor fi acuzaţi de înclinaţii germanofile de duşmanii Junimii. Astfel, teoreticianul Maiorescu e doctor în filosofie la Giessen şi licenţiat în drept la Paris. Teoreticienii politici junimişti sunt şi ei doctori, după cum urmează: Petre Carp, în drept la Bonn, Theodor Rosetti, doctor în drept la Berlin, redactorul Iacob Negruzzi, tot în drept, dar la Heidelberg, în timp ce Vasile Pogor este doctor în drept la Paris.

Convorbiri literare se va preocupa şi de folclor, datorită unor cunoscuţi culegători de literatură populară, dintre care îi amintim: Simion Florea Marian, G. Dem. Theodorescu, Teodor Burada, Scipione Bădescu, Gregore Sima, Elena Sevastos, V. Alesiu, sau Iosef Bută.

După 1884, multe dintre numele grele ale revistei se vor îmbolnăvi, aşa cum a fost cazul lui Mihai Eminescu sau Ion Creangă, astfel că vă începe şi declinul acesteia, dar mai ales cu mutarea ei la Bucureşti, în anul 1885. Însuşi Maiorescu spunea în 1890 că Junimea aparţine de acum trecutului: Junimea din Iaşi a fost, şi acum putem spune vorbi de ea ca de un lucru trecut, o adunare privată de iubitori ai literaturii şi ai ştiinţei, de iubitori sinceri.9 Avea să mai apară în două etape scurte, dar fără prea mare succes, între 1900-1907 şi 1907-1921.

De precizat faptul că noua serie a revistei Convorbiri literare apare din ianuarie 1996 la Iaşi, lunar, la fiecare 20 ale lunii, cu 48 de pagini, având ca editor Uniunea Scriitorilor din România. Redactor şef este în prezent Cassian Maria Spiridon.







[1] Ornea Zigu, Junimea şi junimismul, Editura Minerva, Bucureşti, 1998, pagina 40-41




2  Idem, ibidem, pagina 43





4  Titu Maiorescu, O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867 în Convorbiri literare, an I, nr. 8, 15 iunie 1867, pagina 105




5 http://ro.wikipedia.org/wiki/Titu_Maiorescu#Fondarea_Junimii




6 George Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu, Editura Cultura naţională, Bucureşti 1932, pagina 308




7 http://www.cimec.ro/Teatre/Caragiale_pag/caragiale_ferestre.htm




8 Victor Eftimiu, Amintiri despre Titu Maiorescu, Editura Junimea, Iaşi, 1973, pagina 64




9 T. Maiorescu, Leon Negruzzi în Convorbiri literare, an. XXIV, nr. 7, 1 octombrie 1890, p. 590-594.



Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu