luni, 30 ianuarie 2017

Parintele Proclu: CUVÂNT PENTRU FAMILII

“Iată ce vă spun: dacă diavolul vă necăjeşte prin aprige tulburări şi necazuri, ori dacă vă vedeţi soţul ori soţia supărată, să ştiţi că nu trebuie să-l luaţi la rost atunci. Trebuie să spuneţi, asa cum am mai spus: “Lasă pe mâine , nu îi spune nimic acum. Îi voi spune mâine ce am de spus”. Doar aşa veţi reuşi să nu vă mai agitaţi, să nu vă mai certaţi, să fiţi mai liniştiţi şi nu veţi mai ajunge la supărări pe care mulţi le cunoaşteţi mai bine decât mine.

La orice pricină de mânie, de ceartă, spuneţi numai atât:” Lasă, îi voi spune mâine ceea ce am de spus. Însă până mâine voi răbda pentru Dumnezeu! Iar mâine, de este liniştit, vom discuta, îi voi spune unde a greşit şi cine are dreptate”.
Foarte bine este să iertăm cât mai des pe toţi oamenii. Fraţilor, este o vorbă dreaptă şi înţeleaptă în popor şi este bine să o cunoaşteţi. Spune ea aşa: “Mânia bărbatului nu lucrează niciodată dreptatea lui Dumnezeu!”. Să ştiţi că într-o familie, numai pe măsură ce se vor mărturisi la duhovnic, la biserică, toţi ai casei, vor avea pace în casă, iar de nu se vor mărturisi, acea familie va avea mai multe cazne.

Spune cineva cu drept cuvânt:”O femeie poate face bărbatul bun sau îl poate face rău”. O femeie înţeleaptă este aceea care îl poate duce pe bărbat la spovedanie, care poate să se scoale noaptea la rugăciune alături de el, care îl poate duce pe bărbat la mântuire.

Trebuie însă să nu ne mai certăm cu nimeni, să nu mai ţinem ură în noi şi să iertăm pe toată lumea. Nu ne scăpăm familia de diavol şi de ispitele vieţii decât printr o viaţă curată, pură, cu mărturisire, cu pocăinţă, cu mers la biserică…

Astfel făcând, veţi vedea singuri ce uşor veţi putea învinge.”

Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie şi pocăinţă, Editura Agaton, 2010

Introdu e-mailul pentru abonare:

6 comentarii:

  1. Cine imi poate spune si mie cum poti ajunge la Parintele Proclu ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Depinde de unde veniti.Noi am ajuns in Targu Neamt de acolo dupa indicatoare inspre Cracaoani si tot dupa indicatoare inspre Mitocul Balan .Casa parintelui este ultima din sat la numarul 91.
    Pentru aceasca calatorie binecuvantata va trebuie multa rabdare si credinta .
    Drumul este foarte prost .Apoi ca sa intrati la parinte trebuie sa ajungeti sus la sora lui sa i cereti cheia de la lacatul parintelui.
    Va va alunga si poate chiar va va fugari.Nu dezamagiti.Insistati ca veniti de departe si numai pt o binecuvantare.rugati o din suflet si sa nu va lasati intorsi .
    Ea va va cunoaste daca chiar vreti sa intrati.
    Va va spune ca parintele nu primeste pe nimeni.
    Insistati ca primeste !pe cei care bat de mai multe ori!
    Doamne Ajuta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va multumesc din suflet, am ajuns acolo , intradevar sora parintelui asa a facut ..

      Ștergere
  3. Buna ziua, imi puteti spune va rog daca Parintele mai primeste pe cineva? multumesc mult!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am inteles ca sora Parintelui e bolnava si cu primirea crediciosilor de catre Parinte se ocupa altcineva.Primeste mai greu acum,dar incercati.;

      Ștergere
    2. Dar acum mai primeste oare?
      Multumesc, Doamne ajuta!

      Ștergere