miercuri, 21 decembrie 2016

IPS Ieremia de Gortina referitor la „sinodul” din Creta: „Monstruos! Primim înșelare în Biserică și adevăr în erezie. Se înlesnește erezia și panerezia ecumenismului”

Sfântul și Marele Sinod Panortodox, așa cum s-a numit, a avut loc între 19-26 iunie în Kolimbari din Creta.

Cunosc interesul vostru de a afla cele referitoare la acest Sinod, deoarece m-ați întrebat în întâlnirile particulare, dar v-am spus că le voi răspunde tuturor într-un răspuns general. Aceasta fac acum ca o îndatorire și obligație de vreme ce sunt episcopul vostru.

1. Mai întâi vreau să vă spun, așa cum știți, că Biserica noastră se exprimă sinodal. Și voi preoții cu turma voastră, creștinii ortodocși, faceți sinod. Și încă ce Sinod! Iar acest Sinod se numește „Dumnezeiasca Liturghie”. Și se numește astfel pentru că este lucrarea „litosului (λεῖτος)”, adică a poporului. Știți bine că fără elementul laic nu puteți săvârși Dumnezeiasca Liturghie. Acest Sinod, Dumnezeiasca Liturghie, este cu adevărat „Sfânt și Mare”. „Sfânt” pentru că, prin rugăciunea voastră personală, a preotului adică, pe care o însoțesc și credincioși cu „Pe Tine te lăudăm…”, vine Duhul Sfânt nu numai la Darurile care se află pe Sfântul Jertfelnic, pentru a le preface în Trupul și Sângele lui Hristos, ci și la toată Sinaxa (Sinodul) credincioșilor. Așa se spune în rugăciunea sfințirii: „Trimite Duhul Tău Cel Sfânt peste noi și peste aceste Daruri ce sunt puse înainte”. Și este „Mare” Sinodul, adică Dumnezeiasca Liturghie, pentru că, deși în satele voastre se poate să aveți cinci bătrâne în biserică, însă la Dumnezeiasca Liturghie stau de față „mii de arhangheli și zeci de mii de îngeri…”, așa cum spunem în rugăciunea respectivă.
Așadar, Biserica face întotdeauna Sinoade și în anii din urmă Biserica a întârziat foarte mult să se adune în Sinod. De aceea ne-am bucurat mult atunci când am auzit că patriarhul ecumenic Vartolomeu întrunește un Sinod Panortodox.

Și s-a întrunit Sinodul la care Biserica Greciei a fost reprezentată de Arhiepiscopul nostru și de vreo douăzeci și cinci de arhierei, sfințita Reprezentanță a întregii Ierarhii a Bisericii Greciei, pe care am însoțit-o și noi cu rugăciunea și nerăbdarea noastră.

S-au auzit multe, pozitive și negative, despre cele spuse și scrise la acest Sinod, la care adaug și eu, liber și conștient, propria părere ca Episcop al Bisericii Greciei.

2. Așa cum știm din istoria Sinoadelor Bisericii noastre, frații mei preoți, un Sinod se întrunește pentru condamna o erezie și pentru a reglementa diferite subiecte de rânduială și evoluție a Bisericii noastre. Da, în mod deosebit, Biserica noastre se îngrijește de credința fiilor ei, pe care o formulează limpede în Sinoadele ei, despărțind-o de înșelare și erezie. De mulți ani se aude despre erezia ecumenismului, o construcție religioasă, care dorește unirea tuturor, în ciuda diferențelor dogmatice. Rădăcinile acestei erezii se trag din sincretismul Vechiului Testament, pe care l-au războit cu râvnă proorocii. Da! Nevoințele proorocilor Vechiului Testament sunt nevoințe împotriva ecumenismului. De aceasta erezie, pe care cei cunoscători o numesc pe bună dreptate „panerezie”, au fost influențați și mulți dintre ortodocșii noștri. Există și clerici de rang înalt care se entuziasmează de mișcarea ecumenică și o susțin în cuvântările lor. Foarte mulți dintre creștinii noștri sunt smintiți de sloganurile ecumeniste pe care le aud. Și Papismul este o erezie. Din pricina clericilor și creștinilor filoecumeniști și filopapiști, s-a creat o confuzie în spațiul ortodox, și astfel ar fi trebuit – așa am așteptat – ca Sinodul din Kolimbari – Creta, cu autoritatea lui, să clarifice lucrurile și să vorbească clar despre aceste două erezii ale epocii noastre și astfel să întoarcă poporul ortodox cel credincios de la acestea. Dar nu a făcut acesta, cu toate că mulți clerici și laici au cerut-o înainte de Sinod cu multă insistență și rugăminți. Desigur credincioșii ortodocși știu că Papismul este erezie, pentru că avem despre el mărturiile Sfinților noștri Părinți și mai ales ale marelui Părinte, Sfântul Grigorie Palama. De asemenea, și despre ecumenism știu credincioși că este panerezie și, datorită pericolului iminent și pentru păstrarea poporului credincios, am așteptat condamnarea papismului și ecumenismului de către Sinodul din Creta. Dar nu am văzut făcându-se aceasta.

3. Dar, ciudat, nu am văzut ca Sinodul din Creta să condamne vreo erezie, nici să vorbească despre erezii, ci dimpotrivă a numit ereziile „Biserici”. Aici, Preacucernicilor Părinți, mă voi opri să fac o clarificare a termenului „biserică”. Acesta este un cuvânt care, în general, înseamnă adunarea, strângerea, sinaxa oamenilor. Cuvântul acesta se folosea încă din vechime, căci cei vechi spuneau „biserica Comunității”. Creștinismul, dintru început, ca să manifeste credința sa și să exprime ceea ce a făcut, a acceptat fără frică și liber expresii laice și politice, cum ar fi cuvintele „stăpânire”, „împărăție”, „putere”, pe care le auzim și în cultul dumnezeiesc: „Că a Ta este stăpânirea și a Ta este împărăția și puterea și slava…”. Cu toate acestea legătura noastră cu Dumnezeu o exprimă prin cuvântul „credință” sau, încă și mai bine, prin cuvântul „Biserică”, iar nu prin cuvântul „religie”. Când spunem „credință” înțelegem toată trăirea noastră, toată legătura noastră cu Dumnezeu; înțelegem toată sfințita noastră familie, pe care o numim și „Biserică”. Când Iacob fratele Domnului spune: „Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav”(5, 15), nu se referă la rugăciunea care se face cu credință, ci la rugăciunea pe care o face Biserica (ea este numită „credință”), de aceea are putere să mântuiască. Când Biserica se roagă în Taină cu siguranță este auzită, chiar dacă preotul care săvârșește Taina este păcătos. Același lucru înseamnă și expresia: „Desfătați-vă cu toții de ospățul credinței”, de ospățul Bisericii, care este Dumnezeiasca Euharistie. Dar expresia „Biserica” are un sens și mai profund și mai sfințit, căci definește Familia lui Dumnezeu.

Fiul lui Dumnezeu, Părinților și frații mei, S-a întrupat și a venit în lume ca să-și facă Familia Sa, adică Biserica. Biserica nu este Taină și nu poate fi stabilită prin definiții. Însă înțelegem și gustăm această taină a Bisericii – fiecare potrivit cu curăția sa – în Dumnezeiasca Liturghie. De aceea și Sfântul Ignatie Teoforul spune că Biserica este „Jertfelnic”, adică Sfânta Masă, pe care se săvârșește Dumnezeiasca Liturghie. Așadar, de vreme ce aceasta, adică Dumnezeiasca Liturghie, este Biserica, nu pot participa la ea cei care nu participă la Dumnezeiasca Euharistie. Și fiindcă cu catolicii, protestanții și cu ceilalți creștini eterodocși nu ne putem împărtăși, așadar aceștia nu au dreptul să fie numiți cu termenul de „Biserică”. Aceștia sunt simplu niște comunități religioase.

Și cu toate acestea Sinodul din Creta le-a numit „Biserici”. Desigur, așa cum ne-au spus la întrunirea Ierarhiei din noiembrie a.c. frații arhierei ai Bisericii noastre care au participat la Sinod, termenul „Biserică”, care a fost atribuit eterodocșilor, nu s-a folosit în sensul său dogmatic, ci s-a folosit impropriu în sensul de comunitate religioasă. Da, dar noi în textele noastre teologice și în expresiile teologice avem alt înțeles despre „Biserică”, adică cel pe care l-am prezentat mai sus. Și fiindcă este vorba despre textele Sfântului și Marelui Sinod, trebuie să fim foarte atenți în exprimările noastre. După noi vor veni alții și alții și vor afla folosirea termenului „Biserică” pentru eretici, pe care îl vor folosi și ei mai lesne pentru eretici, având îndreptățirea justă că termenul s-a folosit mai înainte de către Sinod. De aceea și pe bună dreptate s-au ridicat unii teologi influenți împotriva acestui termen atribuit eterodocșilor, considerând aceasta o mare greșeală pentru un text sinodal.

4. Noi, arhiereii, în ședința Ierarhiei din mai a.c. nu am formulat această expresie greșită. De ce a fost schimbat textul nostru? Textul hotărârii Ierarhiei din mai spunea: „Biserica Ortodoxă cunoaște existența istorică și a altor Confesiuni și Comunități Creștine care nu se află în comuniune cu ea”. Propunerea aceasta este foarte ortodoxă. Ea a fost primită de toată Ierarhia și reprezentanții noștri trebuia să susțină această propunere, iar nu să fie schimbată la Sinod. Propunerea noastră a fost schimbată astfel: „Biserica Ortodoxă recunoaște denumirea istorică și a altor Biserici și Confesiuni eterodoxe care nu sunt în comuniune cu ea”. Această frază este greșită din motivul pe care l-am arătat mai sus, adică pentru faptul că în ea eterodocșii sunt numiți „Biserică”. Expresia „Biserici eterodoxe” înseamnă „erezii”. Și devreme ce aceste „Biserici” sunt eretice, cum le numim „surori”? Dar puternica minte teologică al bunului păstor al Navpaktului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Ierothei, numește această expresie antiortodoxă.

Voi încerca, Părinților, să vă explic în mod simplu expresia cu adevărat antiortodoxă „Biserici eterodoxe” având ca bază erminia mitropolitului Navpaktului. Este o expresie contradictorie. Biserica deține tot adevărul și nu se poate înșela. Iar dacă se înșeală, nu este Biserică. Erezia este înșelare. Așadar, a spune „Biserici eterodoxe”, adică a uni aceste două contradicții, înseamnă că primim înșelare în Biserică și adevăr în erezie. Monstruos. Iată, aceasta înseamnă expresia „Biserici eterodoxe”. Recunosc că reprezentanții Ierarhiei noastre, formulând expresia „Biserici eterodoxe” și fiind acceptată de Sinodul din Creta, nu au vrut să exprime această învățătură greșită, însă cu toții știm că în textele sinodale trebuie să existe acrivie și limpezime. Nu este îngăduit ca în textele sinodale să apară astfel de expresii greșite. Aceasta, potrivit cercetărilor Mitropolitului Navpaktului, are o lungă istorie. În Mărturisirea lui Lukaris, care a fost scrisă sau adoptată de patriarhul Constantinopolului Chiril Lukaris, se spune undeva că Biserica în călătoria ei se poate înșela și în loc de adevăr să spună minciuni. Și se pronunță cu aceste cuvinte: „Este adevărat și sigur că Biserica, în călătoria ei, este cu putință să greșească și în loc de adevăr să spună minciuni”. Sensul înșelării acestei expresii a lui Chiril Lukaris este formulat exact prin expresia „Biserici eterodoxe” din textul Sinodului din Creta, prin falsificare primei expresii ortodoxe a Ierarhiei noastre.

Dar Sinodul din Constantinopol din anul 1638 l-a anatemizat pe patriarhul Chiril Lukaris pentru expresia sa antiortodoxă de mai sus, cum că Biserica este cu putință să greșească și să se înșele. Expresia greșită „Biserici eterodoxe” va rămâne, dacă se va recunoaște Sinodul din Creta, ca expresie scrisă oficial în textul său și se va folosi bine și frumos și liber, ca îngăduită și validată. Așa cum ne este cunoscut, cuvântul Biserică s-a dat pentru prima dată creștinilor care se află în afara ei în secolul 20, prin proclamația Patriarhiei Ecumenice din anul 1920. Înaltpreasfințitul Ierotei al Navpaktului în textul său adresat Ierarhiei întrunită în noiembrie a.c. se plânge pe bună dreptate pentru faptul că noua propunere cu expresia greșită nu a fost studiată de reprezentanța Ierarhiei noastre, ci s-a făcut „în timpul nopții de Vineri spre Sâmbătă”, și-l caracterizează pe cel care a întocmit propunerea ca unul ce „nu cunoaște Dogmatica Bisericii Ortodoxe Sobornicești”, iar fraza controversată o consideră „diplomatică, iar nu ortodoxă”. Este o frază care înlesnește erezia și panerezia ecumenismului, adăugăm noi.

5. În textul final al reprezentanței Ierarhiei noastre, așa cum a fost semnalat tot de către mitropolitul Navpaktului, există și o altă greșeală dogmatică și ecclesiologică gravă. În text se scrie: „Potrivit naturii ontologice a Bisericii, această unire este cu neputință să fie tulburată. Cu toate acestea, Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică și a altor Biserici și Confesiuni creștine eterodoxe, care nu se află în comuniune cu ea”. Și prima propoziție a acestui text Mitropolitul Ierothei o găsește „eretică și antiortodoxă” Da! Această propoziție este așa cum spune, pentru că exprimă punctul de vedere protestant despre Biserica nevăzută și văzută. Când Luther și cei împreună cu el, Calvin și Zvingli, s-au rupt de Roma, ca să nu se creadă că se află în afara Bisericii, au dezvoltat teoria despre Biserica nevăzută și văzută. Biserica nevăzută, la care ei aparțineau deja, era, potrivit lor, unită, în timp ce bisericile văzute de pe pământ sunt despărțite și se străduiesc să-și afle unitatea. Și teologul Losski, mustrând această eclesiologie protestantă, care împarte Biserica în văzută și nevăzută, o compară cu erezia lui Nestorie, care a despărțit firea omenească de cea omenească în Persoana lui Hristos. Din această teorie a protestanților despre Biserica văzută și nevăzută, care se află în exprimarea textului sinodal pe care-l cercetăm, „pornesc alte teorii – spune Mitropolitul Navpactului – cum ar fi teoria ramurilor, teologia baptismală, și principiul incluziunii”. Așadar, trebuie să fim cu multă luare-aminte. Dar și expresia textului Sinodului: „Potrivit naturii ontologice a Bisericii…” este ciudată.

Voi merge acum în altă parte cu subiectul, Părinților, ca să înțelegeți falsitatea expresiei. Vă întreb, frații mei coliturghisitori: De ce minunea Dumnezeieștii Euharistii o numim „prefacere” a dumnezeieștilor Daruri, iar nu „transsubstanțiere”? Pentru că termenul „transsubstanțiere” aduce aminte de teoria lui Platon și a lui Aristotel despre idei, despre arhetipuri, care este, după ei, esența lucrurilor de pe pământ. Astfel termenul „transsubstanțiere”, folosit în Dumnezeiasca Euharistie, arată că se prefac nu înseși materia pâinii și a vinului, ci arhetipurilor lor, adică ideile. De aceea și noi repetăm: Minunea Dumnezeieștii Liturghii o numim „prefacere”, iar nu „transsubstanțiere”. La fel și expresia „unitatea ontologică a Bisericii” ne trimite oarecum la această teorie a lui Platon și a lui Aristotel și de aceea nu trebuie s-o folosim când ne referim la Biserică, ca să nu fim acuzați că prin această expresie devenim și noi protestanți; că am vrea, chipurile, să afirmăm prin această expresie adevărata unitate a Bisericii nevăzute, față de cea văzută de pe pământ. La aceasta se poate să devină pretext și cuvintele imediat următoare, „cu toate acestea”, care continua fraza.

6. Părinții mei, nu v-am spus despre toate subiectele Sinodului din Creta, ci numai despre unul, poate cel mai grav, pentru că este eclesiologic. Despre textul Sinodului la care se referă acest subiect pe care vi l-am arătat, care este întitulat: „Relațiile dintre Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine”, eruditul Mitropolit al Navpaktului spune textual în mărturia sa consemnată în Procesul Verbal al Întrunirii Ierarhiei Bisericii Greciei din luna noiembrie a.c.: „Ceea ce pot spune este că textul acesta nu numai că nu este teologic, dar în același timp nu este nici clar, nu are perspective și temeiuri clare, ci este diplomatic. Așa cum s-a scris el, se distinge printr-o ambiguitate diplomatică creativă. Și fiind text diplomatic, el nu-i satisface nici pe ortodocși, nici pe eterodocși”. „Textul are multe probleme, în ciuda câtorva formulări generale bune. Când se vor publica Procesele Verbale ale Sinodului, în care se înregistrează punctele de vedere ale celor care au hotărât și au semnat textele, atunci se va vedea limpede că în Sinod au dominat teoria ramurilor, teologia baptismală și mai ales principiul incluziunii, adică alunecarea de la principiul exclusivității la principiul incluziunii”. „Mulți au înțeles că textul acesta a fost scris și hotărât în grabă și nu este complet, devreme ce el a fost semnat de arhierei Duminică dimineața, în timpul Dumnezeieștii Liturghii”.

Aceste fragmente ale Înaltpreasfințitului Ierotei sunt foarte importante și trebuie luate în considerare cu seriozitate, iar nu să fie trecute cu vederea.

7. Mulți ne întreabă: Vom recunoaște acest Sinod? Aceasta se va hotărî de către toți ierarhii Bisericii Greciei. Arhiepiscopul nostru IERONIM are un cuvânt odihnitor pentru fiecare punct de vedere exprimat și este receptiv la toate pozițiile. Îi mulțumim pentru aceasta. Din istoria Sinoadelor aflăm că la Sinoadele ecumenice aveau loc multe întruniri vreme de mai mulți ani. Biserica României a hotărât că textele Sinodului de la Kolimbari – Creta pot fi diferențiate în anumite puncte și dezvoltate într-un viitor Sfânt și Mare Sinod al Bisericii noastre și astfel, fiind perfecționate, să aibă un acord panortodox. Pentru că acum la Sinodul din Creta nu au participat patru Patriarhii: a Antiohiei, a Rusiei, a Bulgariei și a Georgiei. Așa s-a petrecut în istoria Sinoadelor. Se făceau multe întruniri care durau mulți ani. Iar aceste întruniri erau considerate după aceea ca un Sinod.

8. Părinții mei, poate că aceste lucruri despre care v-am vorbit vi se par niște amănunte și oarecum ciudate și apoi să mă acuzați că lupta se dă în cuvinte și expresii. Și totuși, Părinții mei, Credința noastră ortodoxă se exprimă prin acrivia cuvintelor, care sunt încărcate cu o profundă semnificație teologică. Și așa cum știm, Biserica noastră a dus lupte grele pentru formularea corectă a dogmelor Credinței noastre. Avem nevoie de multă rugăciune și înțelepciune, iar nu de acțiuni grăbite.

Voi aștepta, iubiții mei frați coliturghisitori, întrebările, obiecțiile și neînțelegerile voastre referitoare la cele spuse și vom vorbi iarăși altă dată despre Sinodul de la Kolimbari – Creta. Rugați-vă pentru mine!

Cu binecuvântări și dragoste în Hristos

† IEREMIA, Mitropolitul Gortinei și Megalopolei

Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu