marți, 26 octombrie 2010

Arsenie Boca - minuni, marturii, sfaturi


  • Părintele cunoştea medicină şi de multe ori ne spunea că „transpirăm” din cauză că nu ne funcţionează bine rinichii. Îi spuneam că îmi cade părul, iar el ne dădea remedii, că şi părul trebuie să se hrănească şi ne spunea să facem gălbenuş de ou cu ulei de ricin şi să ne spălăm capul şi să-l clătim cu oţet de mere. Totdeauna ne dădea soluţii la probleme de sănătate.

  • Altădată a venit un bolnav de plămâni şi Părintele i-a zis să ia hrean plămădit cu miere de albine, spunându-i că „Cel ce a făcut cerul şi pământul e în stare să lipească o piele ruptă”.

  • Când moare cineva pentru tine, pe acela nu-1 poti uita niciodata. La începutul unuia dintre razboaie iesise o lege ca

Romanii vor avea din 2011 carti de identitate eletronice

Ministerul Administratiei si Internelor vrea ca incepand de anul viitor fiecare roman sa aiba o carte de identitate eletronica, astfel ca vom fi amprentati, pentru a putea fi monitorizati indiferent de locul in care ne-am afla.

Toata aceasta operatiune ar costa nici mai mult, nici mai putin de 32 de milioane de euro. Ramane de vazut daca ordonanta privind noile acte eletronice va fi votata, aceasta fiind inca in dezbatere publica.

duminică, 24 octombrie 2010

Apa trece, pietrele rămân

Azi am chef de puţină muzică patriotică.





vineri, 22 octombrie 2010

Magneziul – mineralul care readuce zambetul pe buze

Magneziul este un mineral ce actioneaza ca un factor de crestere; este tonic general, regenerator, echilibrant psihic, antidepresiv si tranchilizant, drenor hepatic, antiseptic intern si extern, esential pentru celula vie, anticolesterolic si anti-arterosclerotic, mentinand constanta si concentratia calciului din sange, etc.

joi, 21 octombrie 2010

Poza zilei

Baia Mare, 21 octombrie 2010.

miercuri, 20 octombrie 2010

Galerie foto: Mănăstirea Bârsana, o icoană a sufletului creştin ortodox maramureşean

Manastirea Barsana, asezata pe Valea Izei, este o icoana a sufletului crestin ortodox maramuresean, o speranta pentru un viitor binecuvantat, este un loc sfant unde natura se uneste cu Biserica in Liturghie cosmica. Ceea ce fascineaza la Manastirea Barsana, dincolo de duhul locului de buna randuiala monahala, este desavarsita unitate stilistica si simtul artistic fara gres care guverneaza intregul asezamant, pe linia unei traditii imbogatite prin evlavie creatoare.

luni, 11 octombrie 2010

Despre temperamente şi influenţa lor asupra caracterului - Arsenie Boca

În fiecare temperament se află avantaje care trebuiesc dezvoltate şi defecte care trebuiesc corijate.  Trebuie să menţionăm că nu se găseşte nici un tip exclusiv, nici pur sangvinic, nici pur nervos şi că nimeni nu se regăseşte şi nu se recunoaşte în mod absolut în nici unul din portretele date de naturalişti.

1. Temperamentul sangvinic este constituit prin predominarea sângelui, care dă un plus de viaţă, circulând cu rapiditate în întreg organismul, răsândind voiciunea şi dispoziţia.

miercuri, 6 octombrie 2010

Aluminiul, duşmanul din viaţa noastră

La nivel european, s-a dat alarma cu privire la prezenta in exces a aluminiului in alimentatie. Acest element e peste tot, in aer, apa, sol, si, in anumite cantitati, nu este daunator organismului. Dar, in ultima vreme, produsele pe care le consumam, de la alimente, la medicamente, apa si chiar obiectele inconjuratoare, ne pun in contact cu o supradoza din acest metal toxic. Efectele sint dintre cele mai devastatoare: boli ale sistemului nervos, printre care si Alzheimer.