Condamnat la întunerec pe viaţă ! Asta e viaţa orbilor. Când a înţeles orbul din Ierihon că trece Iisus pe acolo îşi striga nădejdea: „Iisuse, Fiul lui David,miluieşte-mă !" Oamenii cei ce mergeau înaintea lui Iisus „îl certau să tacă".- E greu de priceput cum se poate ca mergând cu Iisus, să cerţi totuşi un orb ! -Dar multe nepricepute face priceputul de om. Orbul însă mai tare striga pe Iisus.Iar Iisus a poruncit să-1 aducă la Sine şi l-a întrebat: „Ce voieşti să-ţi fac ?" Iar orbul a răspuns simplu: „Doamne, să văd !" întrebarea lui Iisus nu-i fără rost. Deşi era de la sine înţeles ce doreşte un orb,dar Iisus aducea pe toţi oamenii care-L rugau ceva, să-şi precizeze dorinţa, să-şi concentreze sufletul asupra lucrului pe care-1 cer de la Iisus.
Această precizare, această centrare sufletească, e tocmai factorul credinţă pe care-1 trezea Iisus şimai viu în cei ce-I cereau ajutorul. Dovadă că e aşa, sunt cuvintele simple dinrăspunsul lui Iisus: „Vezi !" „Credinţa ta te-a mântuit." Şi îndată a văzut orbul şia urmat pe Iisus, slăvind pe Dumnezeu. Şi a făcut aşa şi tot poporul.- Oare de ce suntem mai credincioşi lui Dumnezeu numai când păţim câte una ? De ce numai atunci ne rugăm mai din adâncul fiinţei ? Grea e orbia orbilor, dar nu-s uşoare deloc nici celelalte orbii, care ne ţin legaţi pe fundul mării necunoştinţei.
- Ca să ne împăcăm prestigiul rănit îi zicem „marea misterului",„marele mister" al existenţei, „ignoramus et ignorabimus". Dar care din orbii aceştia ai raţiunii a rupt-o cu colegii lui, oamenii, şi să cheme „misterul" penumele lui adevărat: Dumnezeu, şi de la El să ceară lumina raţiunii. Nu vedem până nu cerem lui Dumnezeu să vedem. Am pierdut simplitatea copiilor, deşi mulţi înţelepţi mărturisesc că au înţeles mai adânc lucrurile, când s-au constituit copii.Dar când vedem, ne luăm după Iisus (- dacă mai întâi am strigat după El şi am înfruntat opreliştile oamenilor). Când ni s-au deschis, în sfârşit ochii, ne face mucenicii Luminii. Iisus a aprins şi luminile stinse ale cunoaşterii.
ARSENIE BOCA - Prislop, Dumineca XXXI 28.XII.49 Luca 18,35-43
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu