joi, 1 august 2013

ADEVARUL despre Miscarea Legionara si Corneliu Zelea Codreanu

Legiunea Arhanghelul Mihail, sau pe scurt MiÅŸcarea Legionară (ML), a avut drept cauze ale apariÅ£iei sale crearea României Mari ÅŸi modificarea condiÅ£iilor politice ÅŸi economice atât interne cât ÅŸi internaÅ£ionale, odată cu terminarea primului război mondial.

La începutul anilor ’20, tinerii studenÅ£i ÅŸi adolescenÅ£i priveau cu admiraÅ£ie la eroismul părinÅ£ilor, bunicilor, fraÅ£ilor mai mari sau al rudelor apropiate, care luptaseră în război ÅŸi realizaseră Marea Unire. Totodată, în ÅŸcoli, dar mai ales în familie, se făcea o bună educaÅ£ie religioasă, astfel încât cel puÅ£in 30% din tineret era cu adevărat credincios, creÅŸtin‑practicant. Se putea observa că în multe familii spiritul naÅ£ionalist, al iubirii de Å£ară, era puternic dezvoltat. Nici nu se putea altfel din moment ce părinÅ£ii îşi făcuseră cu prisosinţă datoria în război. AÅŸa că o bună parte din tineret s-a simÅ£it obligată faţă de neam ÅŸi Dumnezeu să respecte sacrificiul românilor din timpul primei conflagraÅ£ii mondiale. Cum? Prin menÅ£inerea ÅŸi dezvoltarea României Mari. Prin înlăturarea cauzelor interne care puteau duce la slăbirea fragedei unităţi naÅ£ionale. Prin pregătirea de a înfrunta noile pericole externe ce băteau la graniÅ£ele ţării, în mod special a pericolului comunist ce venea din proaspăta Uniune Sovietică.
*
     Creatorul Legiunii Arhanghelul Mihail a fost Corneliu Zelea Codreanu,(C.Z.C.) numit ÅŸi Căpitanul. Codreanu s-a născut la 13 septembrie 1899. El provenea dintr-o veche familie de răzeÅŸi moldoveni din Å£inutul StorojineÅ£, nordul Bucovinei. La IaÅŸi ÅŸi la HuÅŸi face ÅŸcoala primară, iar între anii 1912-1916 efectuează liceul militar de la Mânăstirea Dealul. Neavând încă vârsta minimă necesară, participă totuÅŸi, pentru un scurt timp, alături de tatăl său, la războiul de reîntregire, până când acesta din urmă cade rănit pe front. ÃŽntre 1917 ÅŸi 1918 Căpitanul face Åžcoala Militară de Infanterie de la BotoÅŸani. Anii de armată i-au dezvoltat un puternic spirit al ordinii, al disciplinei ÅŸi al onoarei.

ÃŽn toată Å£ara, dar mai ales în Moldova, acÅ£ionau o mulÅ£ime de agenÅ£i comuniÅŸti sovietici, infiltraÅ£i sau proveniÅ£i din Basarabia ÅŸi Rusia, în marea lor majoritate evrei de origine. Ideile antinaÅ£ionale, atee ÅŸi antimonarhice începeau să câştige teren inclusiv în mediile universitare. Având în vedere că ideologia ÅŸi doctrina comunistă era de sorginte evreiască, iar marii conducători comuniÅŸti din acea perioadă erau în totalitate evrei, termenul de „iudeo-comunism” sau „iudeo-bolÅŸevism” a devenit o banalitate. Nu degeaba în Cronica Iudaică (Jewish Chronicle) din 4 aprilie 1919 ce apărea la Londra se afirma:
- „ Este foarte semnificativ conÅ£inutul bolÅŸevismului ÅŸi faptul că atâţia evrei sunt bolÅŸevici. Idealul bolÅŸevismului este în concordanţă cu multe din înaltele idealuri ale iudaismului”. Åži câţiva ani mai târziu, în „The American Bulletin” din 15 mai 1935, rabinul Stephen S. Wise spunea cu nonÅŸalanţă: -„ Unii îl numesc Marxism, eu îl numesc iudaism”. Iar în 1939, Harry Waton, în „A program for the Jews and an Answer to All Anti-Semites”( Un program pentru Evrei ÅŸi un Răspuns către ToÅ£i Anti-SemiÅ£ii), la pagina 148 scria: -„Nu este un accident că Iudaismul a dat naÅŸtere Marxismului, după cum nu este un accident că evreii au îmbrăţiÅŸat imediat Marxismul. Toate sunt în perfect acord cu progresul Iudaismului ÅŸi al evreilor.” – dar numai în acord cu restul omenirii, nu - adăugăm noi. AÅŸa încât cei care luptau împotriva comunismului luptau practic împotriva unor concepÅ£ii ÅŸi a unor oameni politici de origine iudaică ÅŸi se considerau astfel antisemiÅ£i, dar nu din punct de vedere rasist ci din punct de vedere social-politic. Totodată, în perioada interbelică, cuvântul de „jidan” folosit în paralel cu cel de „evreu” nu avea conotaÅ£ia depreciativă sau negativă din zilele noastre (vezi ÅŸi:Ideologia ÅŸi practica comunistă)

Pericolul „importului” de „revoluÅ£ie roÅŸie” bătea la porÅ£ile României. Ungaria, sub stăpânirea evreului comunist Bela Kuhn îşi trimitea trupele în Ardeal. Armata română a trebuit să ajungă până la Budapesta ca să elibereze Å£ara vecină de bolÅŸevici. Realizând primejdia comunistă Codreanu convoacă, în martie 1919, pe camarazii săi de ÅŸcoală, în Pădurea Dobrina. Acolo hotărăşte să se opună cu toÅ£ii cu arma în mână unei posibile invazii bolÅŸevice dinspre URSS. ÃŽn aceeaÅŸi lună înfiinÅ£ează societatea cultural-naÅ£ională a elevilor liceului din HuÅŸi. Societatea va purta numele de „Mihail Kogălniceanu”. ÃŽn toamnă se înscrie la Facultatea de Drept din IaÅŸi. Se înrolează în acelaÅŸi timp în „Garda ConÅŸtiinÅ£ei NaÅ£ionale”, asociaÅ£ie anticomunistă a muncitorului Constantin Pancu sub conducerea căruia Codreanu începe o puternică activitate antibolÅŸevică:
- sparge în 1920 grevele comuniste ale muncitorilor de la Regia Monopolurilor din IaÅŸi ÅŸi de la Atelierele C. F. R. – Nicolina ÅŸi pune la loc tricolorul românesc care fusese aruncat ÅŸi înlocuit cu drapelul comunist. ÃŽn acea perioadă, portul armelor era permis, iar comuniÅŸtii deÅ£ineau arme, existând permanent pericolul izbucnirii unei răzmeriÅ£e.
- în toamna anului 1920, în urma agitaţiilor comuniste, Senatul Universităţii din Iaşi decide deschiderea noului an universitar fără slujba religioasă tradiţională. Corneliu Zelea Codreanu se decide să intervină singur, iar în ziua începerii cursurilor încuie porţile Universităţii. Deşi este dovedit de numărul mare al studenţilor comunişti, în urma gestului său, conducerea Universităţii decide deschiderea cursurilor la o dată ulterioară, cu slujba religioasă.

Corneliu Zelea Codreanu se implică în miÅŸcarea studenÅ£ească, iar în 1919 este ales preÅŸedinte al Societăţii StudenÅ£ilor în Drept din IaÅŸi. Prin acÅ£iunile sale ÅŸi ale colegilor se realizează în mai 1922 “AsociaÅ£ia StudenÅ£ilor CreÅŸtini” în locul “Centrului StudenÅ£esc din IaÅŸi”. ÃŽÅŸi ia licenÅ£a în drept la 22 iunie 1922, iar în toamnă pleacă în Germania la doctorat.

La 10 Decembrie 1922 studenÅ£ii din întreaga Å£ară declară grevă generală. Motivele:
-        starea de mizerie a studenÅ£ilor români;
-     numărul mic de locuri în universităţi pentru ei în raport cu locurile ocupate de evrei; în timpul războiului, tinerii iudei nefiind cetăţeni români, nu au fost înrolaÅ£i în armată; ÅŸi astfel s-au înscris în facultăţi în număr mare pe locurile rămase libere după plecarea tinerilor români pe front; când aceÅŸtia din urmă s-au întors acasă, au constatat că nu îşi pot începe sau continua studiile, locurile lor fiind ocupate; în majoritatea facultăţilor numărul de studenÅ£i mozaici îl depăşea pe cel al românilor, iar situaÅ£ia locurilor în căminele studenÅ£eÅŸti era asemănătoare.
-      insultele ÅŸi provocările colegilor „jidani” la adresa celor creÅŸtini ÅŸi români(la Cluj mediciniÅŸtii iudei refuzaseră să facă disecÅ£ie ÅŸi pe cadavre evreieÅŸti-doreau numai pe cadavre de români sau maghiari).

Căpitanul se întoarce repede în Å£ară ÅŸi organizează miÅŸcările studenÅ£eÅŸti din IaÅŸi. ÃŽn 4 martie 1923 ia fiinţă în Aula Universităţii din IaÅŸi „Liga Apărării NaÅ£ionale CreÅŸtine” având ca preÅŸedinte pe profesorul A.C. Cuza. Codreanu este însărcinat cu organizarea L.A.N.C. pe întreaga Å£ară. La 26 martie 1923, aproape pe ascuns ÅŸi în urma presiunilor exercitate din exterior, Parlamentul modifică art. 7 din ConstituÅ£ie, dând din oficiu cetăţenie deplină tuturor evreilor aflaÅ£i pe teritoriul patriei, în pofida faptului că mulÅ£i nu ÅŸtiau bine limba română, intraseră clandestin în Å£ară, erau agitatori comuniÅŸti infiltraÅ£i ÅŸi promotori ai schimbării violente a ordinii sociale ÅŸi ai dezmembrării României. Căpitanul îndeamnă studenÅ£imea la manifestări de protest. Au loc nenumărate ciocniri cu poliÅ£ia. Corneliu Codreanu este arestat pentru prima oară dar după 7 zile i se dă drumul, justiÅ£ia negăsindu-i nici o vină. Urmează mai multe interziceri ilegale din partea guvernanÅ£ilor a unor congrese studenÅ£eÅŸti.

ÃŽn faÅ£a nenumăratelor abuzuri ÅŸi a violenÅ£elor grave la care au fost supuÅŸi din partea autorităţilor, în luna octombrie a anului 1923, Corneliu Zelea Codreanu împreună cu Ion MoÅ£a, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici, Leonida Bandac, Tudose Popescu ÅŸi Vernichescu iau hotărârea să pedepsească pe vinovaÅ£ii principali care au prigonit studenÅ£imea ÅŸi au trădat interesele ţării în favoarea evreilor. Ei fac o listă cu cei mai compromiÅŸi miniÅŸtri ÅŸi cu cei mai corupÅ£i bancheri evrei, pe care urmau să îi suprime chiar dacă asta ar fi însemnat ÅŸi moartea atentatorilor. Vernichescu trădează, iar grupul este arestat ÅŸi închis la închisoarea VăcăreÅŸti; la scurt timp, Ilie Gârneaţă se predă de bună voie autorităţilor alături de ceilalÅ£i arestaÅ£i. ÃŽn timpul detenÅ£iei, tinerii se rugau la o icoană a Arhanghelului Mihail- de aici a ÅŸi provenit denumirea de „Legiunea Arhanghelul Mihail” a organizaÅ£iei pe care Căpitanul o va crea peste 4 ani.
Tot în închisoare, Căpitanul pune bazele „Frăţiei de Cruce”, organizaÅ£ie a tinerilor ÅŸcolari naÅ£ionaliÅŸti.

În decembrie, Manciu este trimis la Iaşi ca prefect de poliţie, pentru a distruge mişcările studenţeşti. Este mituit din plin şi de mafia evreiască din zonă. Încep marile persecuţii şi violenţe împotriva tinerilor români din Universitatea Iaşi.

ÃŽn anul 1924, după un răsunător proces, „VăcăreÅŸtenii”- cum mai era cunoscut grupul arestat pentru complot- sunt achitaÅ£i. SentinÅ£a este primită cu un mare entuziasm de către populaÅ£ie. ÃŽn vara aceluiaÅŸi an, Căpitanul deschide la Ungheni prima tabără de muncă voluntară din Europa cu scopul construirii unui cămin pentru studenÅ£ii din IaÅŸi. Prefectul Manciu ordonă ÅŸi participă la maltratarea ÅŸi schingiuirea studenÅ£ilor ce participă la tabără. DeÅŸi se fac plângeri la BucureÅŸti ÅŸi se cere demiterea lui Manciu ÅŸi trimiterea lui în judecată pentru abuz de putere, acesta este decorat de către stat ÅŸi toÅ£i poliÅ£iÅŸtii care au luat parte la schingiuirea studenÅ£ilor sunt înaintaÅ£i în grad.

Studentul Comârzan îl dă în judecată pe Manciu pentru loviturile primite şi îl are drept avocat pe Corneliu Zelea Codreanu.
În timpul unei şedinţe a procesului, Manciu, împreună cu alţi poliţişti se repede asupra Căpitanului ca să îl asasineze. Acesta ripostează în legitimă apărare şi îl împuşcă mortal. Este arestat, şi astfel începe unul dintre cele mai celebre procese ale epocii interbelice din România. Peste 19.300(!!!) de avocaţi se oferă din oficiu să îl apere pe Căpitan. În final, Corneliu Zelea Codreanu este declarat nevinovat.

La 14 iunie 1925 Căpitanul se căsătoreÅŸte cu Elena Ilinoiu, la Crâng, lângă FocÅŸani. La nuntă au participat peste 80.000 de persoane. Ceremonia a fost filmată, dar autorităţile au confiscat atât filmul cât ÅŸi copia ÅŸi le-au ars. ÃŽn septembrie pleacă în FranÅ£a pentru continuarea doctoratului în drept. Stagiul în străinătate este întrerupt de revenirea în Å£ară pentru participarea la alegerile generale din mai 1926, unde Corneliu Zelea Codreanu candidează la FocÅŸani pe listele L.A.N.C., dar datorită ÅŸicanelor la care este supus din partea autorităţilor nu este ales. Pleacă din nou în străinătate. ÃŽn mai 1927, a doua zi după luarea doctoratului, Căpitanul revine în patrie, căci L.A.N.C.-ul se despărÅ£ise în două. Refuză să Å£ină partea vreunei grupări ÅŸi la 24 iunie 1927, ora 10 seara, înfiinÅ£ează împreună cu ceilalÅ£i „văcărăşteni” Legiunea Arhanghelul Mihail, pe scurt MiÅŸcarea Legionară(ML). Cu această ocazie dă celebrul ordin nr. 1:
- „ Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli. Fixez ca ÅŸef al gărzii de la Icoană pe Radu Mironovici”.

 AÅŸa a luat fiinţă primul „cuib” de legionari. El este un grup între 3 ÅŸi 13 oameni sub comanda unui Åžef. Cuibul se conduce după ÅŸase legi: a disciplinei, a muncii , a tăcerii, a educaÅ£iei, a ajutorului reciproc ÅŸi a onoarei. Cu timpul, cuibul a devenit elementul de bază al MiÅŸcării Legionare. Au mai fost înfiinÅ£ate totodată cuiburi de doamne sau domniÅŸoare denumite cetăţui, precum ÅŸi “Frăţii de Cruce”. Ele reuneau tineri până la 18 ani.
Lupta pe care începe să o ducă Mişcarea Legionară este atât împotriva comunismului cât şi a mizeriei şi imoralităţii politice din ţară.

ÃŽn perioada interbelică, abuzurile din partea guvernanÅ£ilor erau la ordinea zilei. CorupÅ£ia era în floare. Afacerile veroase care ruinau încet dar sigur Å£ara se înmulÅ£eau de la o lună la alta. Alegerile se făceau cu bâta. Mii de oameni erau maltrataÅ£i ÅŸi chiar omorâţi în timpul campaniilor electorale. Cenzura, percheziÅ£iile ilegale ÅŸi confiscările de tot felul erau aplicate nonstop. Doar JustiÅ£ia civilă mai avea un grad de independenţă. Iată ce spune Căpitanul despre toamna anului 1928: „...după asalturile îndârjite ale naÅ£ional-ţărăniÅŸtilor, care au ameninÅ£at cu „violenţă” ÅŸi „revoluÅ£ie”, Partidul Liberal s-a prăbuÅŸit. NaÅ£ional‑ţărăniÅŸtii, după 8 ani de lupte, învingeau. Dar în curând vor fi o decepÅ£ie pentru toată Å£ara. Vor începe să fure, la fel ca ÅŸi liberalii. Vor începe să facă „afaceri scandaloase”, la fel ca ÅŸi liberalii. Vor începe a „teroriza” cu jandarmii ÅŸi chiar împuÅŸca pe adversari sau pe cei ce-ÅŸi vor manifesta nemulÅ£umirile, la fel ca ÅŸi liberalii. ÃŽÅŸi vor crea bancherii lor, la fel ca ÅŸi liberalii. Dar mai ales vor fi sub sugestia necontenită a finanÅ£ei internaÅ£ionale căreia vor începe să-i cedeze, rând pe rând, contra unor împrumuturi pe ani, pe zeci de ani, bogăţie după bogăţie românească.”

Dar încetul cu încetul MiÅŸcarea Legionară s-a extins în toată Å£ara. A început să publice reviste ÅŸi cărÅ£i. Prima revistă a purtat numele de „Pământul strămoÅŸesc”. S-au înfiinÅ£at ÅŸantiere ÅŸi tabere de muncă legionare unde elevii, studenÅ£ii ÅŸi oamenii de toate categoriile îşi aduceau aportul prin efort fizic ÅŸi intelectual la ridicarea de cămine studenÅ£eÅŸti ÅŸi culturale, ÅŸcoli, biserici, drumuri, poduri, precum ÅŸi la reparaÅ£ii de clădiri de tot felul ÅŸi ajutorări de persoane nevoiaÅŸe. S-au ridicat în 10 ani de la înfiinÅ£area ML, între altele, peste 5 biserici, 7 cămine culturale ÅŸi studenÅ£eÅŸti, 2 mânăstiri, 4 case parohiale. ÃŽn anul 1937, la zece ani de la înfiinÅ£are, ML avea 1 milion de membri. Nu de puÅ£ine ori legionarii au fost maltrataÅ£i în timpul lucrărilor de către jandarmi sau poliÅ£iÅŸti ÅŸi în ciuda tuturor protestelor făcute către oficialităţi, acuzaÅ£i erau tot studenÅ£ii. DemocraÅ£ia din România interbelică era o vorbă goală.

Anul 1928 este cel al eforturilor financiare: se cumpără o camionetă ÅŸi se începe comerÅ£ul legionar. Tinerii doreau să dea un exemplu de activitate comercială cinstită ÅŸi benefică pentru societate. ÃŽn următorul an se înfiinÅ£ează Senatul Legionar. „Un for condus de oameni de peste 50 de ani, intelectuali, ţărani sau muncitori, care au trăit o viaţă de mare corectitudine, au dat dovadă de credinţă în viitorul legionar ÅŸi de înÅ£elepciune”(C.Z.C.)

ÃŽn vara lui 1930 Căpitanul încearcă crearea unei organizaÅ£ii care să cuprindă orice grupare, partid sau asociaÅ£ie ce dorea să lupte împotriva comunismului. Din ea urma să facă parte ÅŸi ML. Numele noii organizaÅ£ii: „Garda de Fier”. Dar la ea nu au aderat decât legionarii, celelalte grupări politice preferând să se Å£ină deoparte ÅŸi să lase greutatea luptei antibolÅŸevice pe umerii MiÅŸcării. Astfel, Garda de Fier ÅŸi Legiunea Arhanghelul Mihail s‑au suprapus. Garda de Fier a devenit doar un alt nume al ML.

Tot în anul 1930, un student macedonean, Beza, încearcă să-l împuşte pe ministrul Anghelescu care dăduse o lege considerată defavorabilă pentru macedoneni. Deoarece asupra studentului s-au găsit manifeste ale Gărzii de Fier, Corneliu Zelea Codreanu a fost arestat şi închis la Văcăreşti, cu toate că nu avea nici o vină în cele ce s-au întâmplat.
ÃŽn timp ce era transportat cu dubiÅ£a la închisoare, Codreanu face cunoÅŸtinţă cu grupul macedonenilor arestaÅ£i în cazul Beza, care vor deveni cu timpul elemente de frunte ale MiÅŸcării Legionare. Despre acest moment istoric Căpitanul spune: „Vom lupta pentru Neamul nostru întreg, din Pind ÅŸi până dincolo de Nistru
La procesul care a urmat, Corneliu Zelea Codreanu este achitat.
La 30 decembrie 1930, un tânăr licean, Dumitrescu-Zăpadă, indignat de injuriile proferate de ziarul Adevărul la adresa Legiunii, încearcă să-l asasineze din iniţiativa proprie pe directorul acestui ziar.
ÃŽn urma unei puternice campanii de presă desfăşurate împotriva legionarilor, în ziua de 2 ianuarie 1931, Consiliul de miniÅŸtri a adoptat în urma unui raport prezentat de Ion Mihalache, o decizie prin care Legiunea Arhanghelul Mihail eradizolvată. Decizia era ilegală. Cu această ocazie, Codreanu ÅŸi câţiva din colaboratorii săi cei mai apropiaÅ£i sunt închiÅŸi din nou, fiind confiscate toate arhivele ÅŸi interzise ziarele ÅŸi revistele MiÅŸcării.
Începe un lung proces împotriva ML. El este câştigat de către legionari în toate instanţele, inclusiv la Curtea de Casaţie. Deci, guvernul acuza pe nedrept tinerii numai pentru ca aceştia din urmă să nu le facă concurenţă politică şi să nu le dea peste cap planurile de îmbogăţire frauduloasă.

Alegerile din aprilie 1931, datorită persecuÅ£iilor, nu dau câştig de cauză legionarilor. Simbol electoral al ML a fost gardul.                                                                                                                                                    

            El va rămâne de-a lungul timpului ca simbol oficial al Legiunii Arhanghelul Mihail. SemnificaÅ£ia lui este dată de cealaltă denumire a ML ÅŸi anume, Garda de Fier: un gard împotriva expansiunii comunismului.
La doar 20 de zile după alegerile generale din 1931, un mandat de deputat din judeţul Neamţ a fost declarat vacant. Căpitanul candidează şi este ales deputat.
La începutul anului 1932, prin moartea ministrului de justiţie Constantin Hamangiu, în judeţul Tutova a fost eliberat un nou loc de deputat. Alegerile au fost fixate pentru 17 martie. La 9 ianuarie, echipele de legionari au început să străbată judeţul din sat în sat, mergând pe jos peste dealuri şi prin zăpada foarte mare.
Dorind să arate deosebirea dintre Legiune şi celelalte partide, dar şi datorită lipsei mijloacelor materiale, Corneliu Zelea Codreanu, recurge la o metodă propagandistică inedită, nemaiîntâlnită până atunci. Astfel, el a propus legionarilor o măsură eroica şi anume un marş de 300 de kilometri de la Bucureşti la Bârlad. Acest marş a fost realizat în zece zile de către o echipă de legionari condusă de Mihail Stelescu.
Guvernul a dat ordin autorităţilor de a opri propaganda desfăşurată de legionari, iscându-se adevărate bătălii cu jandarmii. Astfel, echipele de legionari au fost arestate, bătute şi eliberate în cele din urmă de către camarazi.
Considerându-i pe legionari tulburători ai ordinii publice, în martie 1932, guvernul Iorga - Argetoianu pronunţă a doua dizolvare ilegală a Gărzii de Fier ÅŸi fixează noile alegeri pentru 17 aprilie. TotuÅŸi, candidaturile depuse nu au mai putut fi anulate, iar MiÅŸcarea Legionară câştigă al doilea loc de deputat.
După căderea guvernului Iorga-Argetoianu, în iunie 1932, în noua campanie electorală în care legionarii sunt atacaţi de bande armate naţional-ţărăniste, bătuţi cu ciomege, şi înjunghiaţi, Mişcarea Legionară câştigă cinci locuri de deputat.

ÃŽn mai 1933 s-a constituit “Echipa MorÅ£ii”, apariÅ£ia acesteia având loc într-o perioadă în care legionarii erau acuzaÅ£i că sunt falsificatori de bani ÅŸi că se află în slujba străinilor. Respectivul grup nu era unul de asasini aÅŸa cum fals s-a spus de către duÅŸmanii ML, ci unul de propagandă.
Cei care alcătuiau echipa şi-au luat denumirea de la decizia lor de a înfrunta paşnic, de a îndura toate loviturile din partea autorităţilor, chiar şi moartea, pentru a răspândi credinţa legionară.
Membrii echipei, formată din 15 oameni, majoritatea intelectuali, au fost atacaţi, bătuţi şi arestaţi cu toţii. Astfel, încă o dată cei care trebuiau să apere legea au încălcat-o, iar cei care au fost supuşi abuzurilor au fost trimişi în judecată, bineînţeles, tot pentru tulburarea ordinii publice. Procesul are loc la Arad şi se încheie cu o nouă achitare, acesta fiind şi momentul în care Garda de Fier se extinde la scara întregii ţări.

Subsecretarul de stat de la Interne, Armand Călinescu, ordonă jandarmilor să atace şi să desfiinţeze tabăra de muncă de la Vişani, unde peste 200 de legionari construiau un dig împotriva apelor Buzăului ce distrugeau regulat culturile ţăranilor. Cum politicienii nu fuseseră capabili să-i ajute pe ţărani, nici nu au dorit să-i lase pe alţii să o facă. Legionarii din tabără sunt maltrataţi şi umiliţi într-un mod oribil. Căpitanul, în scrisoarea de protest adresată Primului Ministru Vaida-Voevod spune:
ÃŽn sfârÅŸit, în ziua de luni, 10 iulie, au sosit în ViÅŸani 200 de tineri, studenÅ£i în majoritate. Acolo, în loc de braÅ£ele deschise pentru bunele lor intenÅ£ii, s-au pomenit cu prefectul judeÅ£ului, procurorul, colonelul de jandarmi Ignat, generalul Cepleanu, locotenent de jandarmi Fotea, mai multe sute de jandarmi cu armele întinse, o companie de infanterie cu mitralierele aranjate pentru tragere ÅŸi cu somaÅ£iunea de a părăsi imediat localitatea pe un ton de insultătoare agresivitate cu nimic justificată. ÃŽn faÅ£a acestei situaÅ£ii ÅŸi a tuturor ameninţărilor, cei 200 de tineri s-au culcat la pământ, în noroiul care era de două palme, în cea mai umilă poziÅ£ie ÅŸi au început să cânte: „Cu noi este Dumnezeu”. La un moment dat, jandarmii au primit ordin să sară asupra lor. Au sărit mai multe sute ÅŸi i-au călcat în picioare, strivindu-le piepturile ÅŸi capetele cu bocancii, tinerii îndurând într-o tăcere de martiri tot acest calvar, fără nici o împotrivire. ÃŽn fruntea celor care loveau era procurorul Rachieru, colonelul Ignat, care, cu mâna lui, a smuls părul din capul studentului Brumă ÅŸi locotenentul Fotea, care a lovit cu pumnii în obrajii nevinovaÅ£i ai bieÅ£ilor copii. La urmă, s-au adus frânghii ÅŸi toÅ£i cei 200 au fost legaÅ£i cu mâinile la spate în mod barbar ÅŸi Å£inuÅ£i în această situaÅ£ie, în ploaie, o jumătate de zi. ÃŽntre timp a sosit preotul Dumitrescu, pe care procurorul l-a întâmpinat cu vorbele: Ce-i cu tine, mă?
– Sunt preot. Am venit să fac slujbă de începerea lucrului.
– Nu eÅŸti preot, eÅŸti măgar, îi răspunde procurorul. LegaÅ£i-l imediat cu mâinile la spate.
Preotul a fost şi el legat cu mâinile la spate şi apoi, împreună cu toţi ceilalţi, în această situaţie de umilinţă, au fost transportaţi la Râmnicu Sărat şi închişi la Legiunea de Jandarmi, unde au fost din nou insultaţi şi chinuiţi oribil de procuror, jandarmi şi poliţişti. Unii au fost scoşi leşinaţi din camerele acelea de chin sau din pivniţele în care erau aruncaţi şi apoi bătuţi cu râncile.
După patru zile de chinuri, au fost puÅŸi în libertate, negăsindu-li-se nici o vină. AlÅ£ii, prinÅŸi pe drum înspre ViÅŸani, au fost închiÅŸi la Buzău ÅŸi Brăila, de unde au fost trimiÅŸi, de asemenea cu mâinile legate, acasă. Mai sunt 15 care până astăzi, sâmbătă, n-au sosit încă. Vin pe jos de la Buzău la BucureÅŸti, din post în post, de patru zile, nemâncaÅ£i, insultaÅ£i ÅŸi pălmuiÅ£i.”
Guvernul condus de Vaida-Voevod a trebuit să demisioneze spre sfârşitul anului 1933.

ÃŽncă dinainte de venirea sa la putere, I.G. Duca, la presiunile lui Titulescu ÅŸi a cercurilor iudeo-masonice franceze, ÅŸi-a luat angajamentul de a dizolva Garda de Fier. ÃŽn plus, promitea primirea în Å£ară a peste 200.000 de evrei din GaliÅ£ia ÅŸi acordarea pe loc a cetăţeniei române acestora deÅŸi nu ÅŸtiau nici măcar o boabă româneÅŸte. ÃŽn schimb, a interzis intrarea în Å£ară a 500 de familii de aromâni(macedoneni) care, în conformitate cu legea, trebuiau să fie primiÅ£i. Aromânii, care îşi vânduseră pământurile ÅŸi bunurile din Bulgaria pentru a veni în România, Å£ara de origine, erau în acest fel condamnaÅ£i la moarte, căci asta îi aÅŸtepta, dacă se întorceau înapoi, din partea localnicilor bulgari. Astfel, printr-un jurnal al Cons. de miniÅŸtri, promulgat la 9 dec. 1933, pentru ca legionarii să nu-ÅŸi mai poată depune candidatura la alegeri, are loc cea de-a treia dizolvare ilegală a MiÅŸcării. Dizolvarea s-a făcut în ciuda faptului că nici regele, nici Curtea Supremă
de justiţie şi nici Guvernul nu au fost de acord cu aşa ceva.

Imediat după publicarea decretului privind dizolvarea Gărzii de Fier, guvernul a trecut la interzicerea presei legionare şi arestarea unui mare număr de camarazi, cifra ajungând până la 12.000, iar în decurs de o lună sunt ucişi de către poliţie 7 legionari. Primul dintre ei, studentul Virgil Teodorescu este împuşcat pe la spate în timp ce lipea afişe electorale în Constanţa. Asasinul este ridicat în grad de către autorităţi şi mutat în altă regiune. Asemănător s-a întâmplat şi în celelalte cazuri.

Deci, în loc să respecte legea, în calitatea de Prim Ministru pe care o avea, Duca o încalcă în mod barbar ÅŸi aplică terorismul de stat. S-ar putea raÅ£iona, trage concluzia, că dacă Duca, în poziÅ£ia lui de lider politic al Partidului Liberal, a apelat la crimă ÅŸi teroare, atunci ideologia ÅŸi doctrina liberală sunt extremiste ÅŸi implicit partidul pe care îl reprezintă este unul antidemocratic ÅŸi periculos pentru societate. Dar ar fi o concluzie falsă. Doctrina liberală, la fel ca ÅŸi cea legionară nu conÅ£ine nici un apel la crimă sau terorism de stat. ÃŽn schimb, asemenea „raÅ£ionamente”, marea majoritate fondate pe invenÅ£ii grosolane, s-au aplicat mereu, de-a lungul timpului, asupra ML.

ÃŽn noaptea de 29-30 decembrie 1933, 3 legionari, Nicolae Caranica, Nicolae Constantinescu ÅŸi Doru Belimace, indignaÅ£i de fărădelegile săvârÅŸite de I.G. Duca ÅŸi de suferinÅ£ele camarazilor lor, fără să primească ordin ci din proprie iniÅ£iativă, îl împuÅŸcă pe primul ministru la Sinaia ÅŸi se predau autorităţilor. ÃŽn concepÅ£ia legionară, dacă un camarad încalcă o lege creÅŸtinească trebuie să-ÅŸi ispăşească pedeapsa prin canonul pe care îl primeÅŸte de la preot, iar dacă încalcă o lege a ţării trebuie să se predea. Ceea ce s-a ÅŸi întâmplat în cazul Duca. Nicolae Constantinescu, cel care a tras în primul ministru, a aruncat apoi arma jos, ÅŸi-a încruciÅŸat braÅ£ele ÅŸi a aÅŸteptat minute bune până să fie arestat. Putea să fugă de la faÅ£a locului fără să fie prins. Dar a preferat să respecte onoarea legionară. Ei au declarat: „ÃŽncălcarea demnităţii ÅŸi umilirea fără margini a unei naÅ£ii sunt ÅŸi vor fi în veci arse cu fierul roÅŸu”.

A urmat un val de arestări abuzive şi mai mare: 18.000 de legionari sunt internaţi în lagăre. Mii sunt bătuţi crunt. Peste 300 se internează în spitale în urma schingiuirilor primite, iar 16 sunt omorâţi. Printre cei arestaţi se numără figuri de seamă ai intelectualităţii române: Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Dragoş Protopopescu, Radu Gyr şi alţii.
Între 17 martie şi 5 aprilie 1934 la Consiliul de Razboi din Bucureşti se judecă procesul Mişcării Legionare acuzată de complot pentru asasinarea lui Duca. Mişcarea este absolvită în totalitate de orice vină iar cei trei legionari care l-au pedepsit pe primul ministru sunt condamnaţi la muncă silnică pe viaţă. Aceştia vor primi numele de Nicadorii.

Speriată de evoluţia ascendenta a Gărzii de Fier, camarila regală a încercat să-l discrediteze pe Corneliu Zelea Codreanu prin atragerea de partea ei a lui Mihail Stelescu, un foarte vechi camarad. Acesta a pus la cale de două ori câte un complot pentru uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu, care au fost descoperite, fapt ce a dus la excluderea lui Stelescu din ML. Se fac plângeri oficiale la Parchet pentru arestarea şi judecarea lui Stelescu.
După eliminarea lui din MiÅŸcare, Stelescu înteÅ£eÅŸte insultele ÅŸi calomniile la adresa Căpitanului prin publicarea, pe banii guvernului, a unei reviste , “Cruciada Românismului”, în care îşi desăvârÅŸeÅŸte jocul murdar.
Stelescu putea scrie orice murdărie în ziarele vremii sau în revista proprie. Asupra Legiunii însă, guvernul aplica cenzura şi orice răspuns de apărare devenea practic imposibil.

10 foşti camarazi de-ai lui Stelescu, se hotărăsc să-l pedepsească pentru a nu mai continua cu posibile atentate şi insulte. Ei îl împuşcă pe data de 16 iulie 1936. Aceştia vor primi numele de Decemviri, iar 2 dintre ei vor fi condamnaţi la 10 ani temniţă grea, în vreme ce restul au fost condamnaţi la muncă silnică pe viaţă.

În Spania anului 1936 a început războiul între forţele naţionaliste şi cele comuniste. Bolşevicii dispuneau de un ajutor impresionant din partea URSS şi a partidelor aşa zis democratice din Europa. Atrocităţile comise de comunişti împotriva clerului şi a populaţiei creştine au îngrozit lumea. Câţiva legionari de frunte, 7 la număr, se hotărăsc să participe la război de partea trupelor lui Franco. În fruntea lor se aflau Ionel Moţa şi Vasile Marin. Cei doi cad eroic pe data de 13 ianuarie 1937, la Porţile Madridului în localitatea Majadahonda. Reîntoarcerea echipei din Spania şi înmormântarea celor căzuţi a produs o puternică impresie a în mijlocul populaţiei. La funerarii au participat sute de mii de oameni iar ordinea a fost desăvârşită. A fost cea mai mare manifestare din perioada interbelică, din România. Regele Carol II s-a speriat de simpatia enormă pe care a căpătat-o ML. A încercat o manevră de apropiere prin propunerea adresată Căpitanului de a i se ceda şefia Mişcării în schimbul unui post de prim ministru. Codreanu a refuzat.

ÃŽn timpul campaniei electorale din 1937 autorităţile au utilizat (pentru a câta oară?) extremismul politic pentru a combate „extremismul ML”. Rezultatul democraÅ£iei: cinci legionari omorâţi ÅŸi sute răniÅ£i. Dar, deÅŸi asasinaÅ£i, maltrataÅ£i ÅŸi furaÅ£i masiv la urne, legionarii câştigă aproape 16% din voturi. Regele se simte ameninÅ£at în poziÅ£ia lui de „primul corupt al ţării” ÅŸi decide instaurarea propriei dictaturi în 1938. Schimbă ConstituÅ£ia, desfiinÅ£ează partidele politice ÅŸi creează partidul unic al cărui ÅŸef devine. ÃŽn partidul unic se vor înscrie toÅ£i fripturiÅŸtii vremii. Printre ei ÅŸi Nicolae Iorga care va face parte ÅŸi din guvern. Armand Călinescu ajunge acum prim ministru fiind ÅŸi ministru de interne. El aplică o represiune cruntă împotriva Garzii de Fier. Peste 80 de legionari sunt omorâţi în chinuri groaznice, sute schingiuiÅ£i, bătuÅ£i ÅŸi mii încarceraÅ£i. Cu toate acestea Căpitanul emite o circulară în care specifică:
- „Deci suntem aruncaÅ£i din raportul de drept în raportul de Forţă. Pe acesta, însă, noi nu-l primim. Noi am înÅ£eles să acÅ£ionăm în cadrul legii, manifestându-ne credinÅ£ele noastre.(...)Noi nu voim să întrebuinţăm forÅ£a. Nu voim să întrebuinţăm violenÅ£a.(...)Lovitură de Stat nu voim să dăm.”
ConÅŸtientizând că totuÅŸi nu va putea să-ÅŸi atingă planurile de preamărire atâta timp cât Corneliu Codreanu este în viaţă ÅŸi neînÅ£elegând apelul la nonviolenţă propus de ÅŸeful ML, Carol al II‑lea continuă „tradiÅ£iile” democratice ale ţării ordonând lui Armand Călinescu asasinarea Căpitanului. La început i se intentează Căpitanului un simulacru de proces pentru „calomnie” la adresa lui Iorga iar apoi, fiind arestat, este acuzat ÅŸi de înaltă trădare. ÃŽn final este sugrumat în noaptea de 29-30 noiembrie 1938 împreună cu Nicadorii ÅŸi Decemvirii.. Politicienii vremii nu au reacÅ£ionat în nici un fel. Iorga a afirmat în plin parlament: „ S-a procedat cu stângăcie, domnilor!”
După asasinarea lui Codreanu foarte mulţi legionari au fugit din ţară, în special în Germania, unde s-a format un comandament.

Deja pentru legionari paharul se umpluse. Cei vinovaţi de asasinatele împotriva Mişcării trebuiau pedepsiţi. Greaua misiune şi-a asumat-o din proprie iniţiativă avocatul Miti Dumitrescu împreună cu alţi 8 camarazi. Aceştia nu au reuşit să ajungă la Carol II dar l-au împuşcat pe Armand Calinescu, au ocupat Radiodifuziunea română, de unde au anunţat pedepsirea celui care a fost călăul atâtor legionari. După aceasta ei s-au predat autorităţilor conştienţi că vor fi torturaţi într-un mod îngrozitor şi omorâţi. Ceea ce s-a şi întâmplat.

ÃŽn noaptea de 21 – 22 septembrie s-a format un nou guvern condus de generalul ArgeÅŸeanu care a avut misiunea de a ordona cele mai cumplite represalii împotriva MiÅŸcării Legionare. ÃŽn acea noapte, după datele oficiale, au fost omorâţi peste 500 de legionari în toată Å£ara. Din fiecare judeÅ£ trebuiau executaÅ£i cel puÅ£in 5 legionari. Au fost împuÅŸcaÅ£i în lagărele ÅŸi închisorile politice, în interiorul caselor sau în curte de faţă cu familiile. Apoi trupurile au fost expuse în centrele oraÅŸelor timp de 3 zile iar elevii de liceu obligaÅ£i să vină împreună cu profesorii ca să le vadă. AlÅ£ii, nu puÅ£ini, au fost torturaÅ£i ÅŸi arÅŸi de vii. Iar liderii partidelor politice tradiÅ£ionale nu au protestat deloc. Se bucurau pe ascuns de dispariÅ£ia unor concurenÅ£i politici. AÅŸa funcÅ£iona măreaÅ£a operă de glorie din perioada interbelică. Nici măcar regimul comunist nu a avut curajul să împuÅŸte în public oameni nevinovaÅ£i, fără să le facă măcar un simulacru de proces.

Prigoana împotriva legionarilor a continuat cu sălbăticie până în vara anului 1940. Atunci, în urma evenimentelor politice care au avut loc şi care s-au soldat cu o nouă configuraţie europeană, dar mai ales în urma dezmembrării statului naţional român, Horia Sima, care devenise liderul ML, ia hotărârea de a răsturna regimul carlist. Era singura cale de salvare a României în faţa noilor pericole care o pândeau.

În seara zilei de 3 septembrie 1940 izbucneşte revoluţia legionară. Centrele de acţiune sunt: Bucureşti, Constanţa, Braşov, Timişoara, Sibiu, Deva şi Alba-Iulia. Cad 8 legionari şi sunt răniţi alţi 40. Cinci jandarmi şi poliţişti îşi pierd viaţa.

Pe 6 septembrie Carol al II-lea abdică. Mihai este proclamat rege. Ion Antonescu devine conducător al Statului. Forul legionar îl proclamă pe Horia Sima Comandant al ML.
La 14 septembrie 1940 România este proclamată Stat Naţional Legionar. Se alcătuieşte noul guvern sub conducerea lui Ion Antonescu, iar Horia Sima este numit vicepreşedinte al consiliului de miniştri.

ML era convinsă că războiul bătea la uşa ţării şi că numai prin luptă puteau fi recuperate teritoriile pierdute. Pentru ca România să poată face faţă unui conflict armat ML considera că în fruntea statului trebuia să fie un militar. Aşa a ajuns Ion Antonescu la guvernare. Acesta, de unul singur, nu putea să ajungă şeful Statului. El nu era un lider politic şi nici nu avea o organizaţie proprie de acţiune. În timpul revoluţiei legionare Antonescu se afla cu domiciliu forţat la Mânăstirea Bistriţa.

Pregătirile de război trebuiau să decurgă în condiţii bune. Aşa că ML a lăsat în mâna lui Antonescu ministerele ce reprezentau armata, justiţia, finanţele cât şi serviciile secrete, deşi la conducerea lor se afla un duşman mare al legionarilor: Eugen Cristescu. Legionarii au dat astfel dovadă de sacrificiu în plan politic pentru că interesele ţării erau mai importante decât cele ale Gărzii de Fier. De fapt niciodată ML nu a avut alte scopuri decât acelea ale patriei. Dar generalul Antonescu nu a fost capabil să înţeleagă aşa ceva. El s-a îmbătat cu ideea că a ajuns conducătorul ţării datorită unor merite personale deosebite.

ÃŽn două rânduri după detronarea lui Carol II, Horia Sima a propus lui Antonescu desfăşurarea de alegeri libere pentru a se respecta opÅ£iunile poporului. Generalul a refuzat. Se temea că intrarea în legalitate deplină i‑ar fi limitat puterile politice. Căci ML se bucura de o imensă popularitate care odată confirmată prin vot nu ar mai fi fost posibil să o conteste aÅŸa cum a făcut după desfiinÅ£area Statului Legionar.

ÃŽn timpul scurtei guvernări legionare (doar 4 luni) corupÅ£ia a dispărut practic. DeÅŸi România era ciuntită ÅŸi existau în Å£ară un milion ÅŸi jumătate de refugiaÅ£i cărora trebuiau să li se asigure toate cele necesare traiului, iar la începutul lunii noiembrie Å£ara a fost zguduită de un devastator cutremur, economia a prosperat. Dintr-un buget deficitar, în numai 3 luni, acesta a devenit excedentar, caz unic în istoria contemporană a ţării. Multe miliarde de lei –aur au intrat in visteria României. Se măresc salariile muncitorilor. ProducÅ£ia agricolă ÅŸi cea industrială cresc cu peste 30%. De menÅ£ionat că în acea perioadă economistul legionar Constantin Papanace se afla în funcÅ£ia de subsecretar de stat la finanÅ£e. „Ajutorul Legionar” condus strălucit de Ilie Gârneaţă aduce o contribuÅ£ie substanÅ£ială la rezolvarea situaÅ£iei refugiaÅ£ilor.

Legionarii limitează legile antievreieÅŸti impuse de Carol II în perioada 1938 – 1940. Se creează, unic în Europa acelei vremi, Teatrul Evreiesc de Stat, BaraÅŸeum, care există ÅŸi în ziua de azi. Cu toate că Antonescu a insistat, legionarii au refuzat să interneze în lagăre de detenÅ£ie pe evreii intraÅ£i clandestin în România în urma persecuÅ£iilor la care erau supuÅŸi în ţările vecine. ÃŽn schimb, ML a înfiinÅ£at tabere de antrenament armat pentru sioniÅŸtii evrei, care urmau să plece în Palestina să-ÅŸi creeze un stat propriu. ÃŽntre octombrie ÅŸi decembrie 1940 au plecat spre viitorul Israel peste 3000 de evrei sioniÅŸti evrei înarmaÅ£i.
Totodată, ML desfiinÅ£ează, pentru prima oară în lume(!) puÅŸcăriile politice. Nimeni nu mai era închis pentru delictul de opinie. Dar culmea, legionarii sunt consideraÅ£i ÅŸi astăzi extremiÅŸti.

În primele două săptămâni de guvernare ale ML sunt arestaţi principalii vinovaţi de crime împotriva legionarilor, crime făcute în perioada carlistă. Din 500 de ucigaşi şi torţionari notorii sunt încarceraţi la închisoarea Jilava doar 64. Cei mai vinovaţi dintre vinovaţi. Erau funcţionari în aparatul de represiune: generali, colonei, maiori, plutonieri, din armată, poliţie, jandarmerie, şefi de servicii secrete. Nu diplomaţi, oameni cu însuşiri alese, aşa cum propaganda antilegionară a răspândit mai târziu.

Nedorind să deÅ£ină Ministerul de JustiÅ£ie, pentru a lăsa ca JustiÅ£ia să fie cu adevărat independentă, ML a cerut totuÅŸi ca cei 64 de criminali închiÅŸi la Jilava să fie pedepsiÅ£i. Dar Generalul Antonescu a tergiversat mult acest lucru. Probabil că nu îi convenea să fie judecaÅ£i foÅŸti colegi de‑ai lui militari, cât timp el se afla în fruntea Statului. ÃŽn acest sens dă ordin să fie înlăturată paza legionară de la Jilava. Exact în aceeaÅŸi zi, 26 noiembrie 1940, seara, în curtea închisorii, se făceau dezgropările osemintelor Căpitanului, Nicadorilor ÅŸi Decemvirilor. Legionarii care participau la lucrări au fost oripilaÅ£i când au constatat, în urma deshumării, cum au fost uciÅŸi cei 14: după ce au fost strangulaÅ£i lângă pădurea TâncăbeÅŸti, au fost duÅŸi la Jilava, aruncaÅ£i într-o groapă comună aÅŸa, cu laÅ£ul încă la gât ÅŸi cu mâinile legate la spate ÅŸi acoperiÅ£i cu pământ; apoi au fost dezgropaÅ£i din nou; sau aruncat peste ei câteva damigene cu acid sulfuric pentru a nu mai putea fi identificaÅ£i ÅŸi pentru a dispare eventualele urme ale torturilor la care se pare că au fost supuÅŸi; în final s-a turnat o placă de beton de peste un metru grosime. Sub impresia momentului trăit la realizarea unor asemenea fapte ÅŸi aflând de ordinul dat de General de a se înlătura garda legionară a închisorii, un grup de câţiva camarazi, din proprie iniÅ£iativă, au hotărât pedepsirea pe loc a criminalilor pe care Antonescu voia să-i scape de dreapta judecată. Ei intră în celule ÅŸi îi execută pe călăi.

A doua zi, Traian Boeru, un legionar - agent infiltrat al Moscovei în rândurile Mişcării - alcătuieşte o echipă şi ridică de la domiciliile lor pe istoricul Nicolae Iorga şi pe economistul Virgil Madgearu şi îi asasinează. La aflarea veştii că cei doi au fost luaţi de un grup de legionari, Horia Sima a dat ordin ca să fie opriţi din acţiunea lor şi personal a plecat cu maşina ca să împiedice vreo nenorocire. Dar a fost prea târziu. Printr-un astfel de act Moscova împuşca trei iepuri dintr-un foc:
-        scăpa de Nicolae Iorga, care s-a opus cu îndârjire cedării Basarabiei ÅŸi care milita mereu pentru o Românie Mare.
-        scăpa de Virgil Madgearu, care colaborase cu sovieticii în trimiterea către occident prin intermediul băncilor româneÅŸti (la care economistul deÅ£inea funcÅ£ii de conducere) a „ajutorului roÅŸu”, adică bani pentru partidele comuniste din ţările vestice. Dacă legionarii începeau anchetarea lui Virgil Madgearu probabil că ar fi aflat despre filiera, reÅ£eaua de agenÅ£i sovietici de pe teritoriul ţării. Ceea ce Moscova nu dorea. AÅŸa că a eliminat posibila sursă: Madgearu.
-        compromitea ML, asupra căruia cădea păcatul asasinării celor doi, dar în special al lui Iorga.

După cele petrecute în zilele de 26-27 Noiembrie 1940, Horia Sima îi cere lui Antonescu ca cei ce făcuseră suprimările de vieţi ( la Jilava plus Iorga şi Madgearu) să fie pedepsiţi. Dar în acelaşi timp solicită să fie arestat şi judecat şi restul de criminali, peste 400, ce au mai rămas din cei 500 vinovaţi de ucideri de legionari. Căci nu era drept să fie condamnaţi camarazi pentru executarea unor asasini(cei 64) dar în schimb să rămână liberi 400 de torţionari ai legionarilor. Antonescu propune o amnistiere generală. Se duce la Rege şi acesta semnează decretul de amnistiere. Dar Generalul nu îl face public. Ceea ce îi va permite ca mai târziu să îi execute pe legionarii ce participaseră la evenimentele de la Jilava.

În decembrie 1940 Antonescu, dorind să aibă întreg controlul, puterea deplină în România, pregăteşte lovitura de stat din ianuarie 1941. Merge mai întâi la Hitler şi obţine acordul şi sprijinul acestuia. Apoi declanşează evenimentele violente în urma cărora sunt omorâţi sute de legionari. Cu toate că legionarii au putut să reziste, ei au trebuit să renunţe în dimineaţa zilei de 23 ianuarie în urma unui ultimatum din partea lui Hitler. Astfel, ML este înlăturată de la guvernare, iar Satul Naţional Legionar desfiinţat.

DuÅŸmanii MiÅŸcării au numit evenimentele din 21-23 ianuarie ’40, „rebeliunea legionară”. Dar este ilogic să spui: rebeliunea legionară din timpul Statului NaÅ£ional Legionar – adică legionarii dădeau lovituri de stat chiar împotriva lor înÅŸiÅŸi.

ÃŽn timpul aÅŸa zisei rebeliuni, nu a fost ars de viu nici un soldat de
către legionari, aşa cum s-a spus după evenimente. Legionarii iubeau armata şi o respectau. Dovada: în acele zile de ianuarie 1941 în afară de Bucureşti, practic în nici un alt loc nu au mai fost incidente. Mai mult: la Iaşi legionarii împreună cu armata, neînţelegând ce se petrece la Bucureşti, au făcut patrule mixte ca să preîntâmpine o eventuală încercare din partea URSS de a produce agitaţie în Moldova şi astfel să găsească teren prielnic ca să treacă graniţa.

De asemenea, legionarii nu au omorât evrei. Dacă doreau, o puteau face în timpul guvernării, deschizând lagăre de exterminare. Iar trâmbiţatele asasinate de la abator sunt o invenţie pură. Dovada: după război, comuniştii evrei se aflau la conducerea ţării şi totuşi nici un legionar nu a fost judecat pentru omorârea vreunui evreu sau pentru antisemitism. Şi cât ar fi dorit să o poată face...

Imediat după Ianuarie ’41 Antonescu a trecut la arestări masive de legionari, opt mii fiind încarceraÅ£i doar în primele zile. Horia Sima ÅŸi câteva sute de legionari au reuÅŸit să fugă în Germania unde au fost închiÅŸi în lagărele de concentrare Buchewald, Dachau, Orianenburg ÅŸi altele.

Când a început războiul împotriva U.R.S.S., deşi legionarii din toate închisorile cât şi cei din Germaina au cerut să fie trimişi pe front, ei au fost refuzaţi.

În final, Antonescu a trimis pe front zece noi divizii din care făceau parte şi legionari, care au cerut să lupte. Ei au fost încadraţi în batalioanele disciplinare (aşa-zisele batalioane de la Sărata) împreună cu delicvenţii de drept comun, cu ordine date comandanţilor de a-i folosi în misiunile cele mai periculoase, practic misiuni sinucigaşe. În multe cazuri s-a ordonat omorârea lor pe la spate. Peste 5000 de tineri legionari morţi în asemenea împrejurări are generalul Antonescu pe conştiinţă.

După 23 august 1944, legionarii din lagărele germane sunt eliberaÅ£i. La 10 dec. 1944 ei formează un guvern din exil cunoscut sub numele de Guvernul NaÅ£ional Anticomunist de la Viena. Se creează ÅŸi o Armată NaÅ£ională Română, ce va lupta alături de trupele germane dar numai împotriva URSS. Totodată încep ÅŸi paraÅŸutările de legionari în Å£ară cu scopul creării unui „23 August inversat” ÅŸi al unei lupte antisovietice interne.

Guvernul de la Viena se desfiinÅ£ează oficial la 8 mai 1945. Dar cu sprijinul guvernelor ÅŸi serviciilor secrete franceze ÅŸi americane continuă până în 1953 paraÅŸutările de legionari pentru a continua lupta anticomunistă. Practic, prin intermediul ML, România a colaborat militar pentru prima oară cu NATO.

Garda de Fier nu a figurat pe lista acuzaţilor Tribunalului Internaţional de la Nürnberg, fiind exclusă din rândul colaboratorilor celui de al III-lea Reich, mai mult, s-a dovedit a fi o victimă a persecuţiilor regimului naţional-socialist(legionarii au fost înlăturaţi de la putere prin intervenţia lui Hitler şi internaţi în lagărele germane). Prin urmare, Eisenhower a cerut ca legionarii să nu fie urmăriţi sau extrădaţi.

Exilul Mişcării Legionare s-a identificat cu lupta anticomunistă din România. Aici, în ţară, rezistenţa anticomunistă a luat forme dramatice.
Ministrul de interne din primii ani de comunism, Teohari Georgescu, le cere legionarilor depunerea armelor în schimbul intrării în legalitate; armistiţiul a fost acceptat, dar a fost respectat parţial de comunişti şi parţial de ML, timp de un an, după care au urmat noi arestări.
Unii au prezentat acest armistiÅ£iu ca pe un act amical, din care ar reieÅŸi o colaborare politică dintre legionari ÅŸi comuniÅŸti. Ca o dovadă că nu a fost aÅŸa, în 14/15 mai 1948, au avut loc arestări masive de legionari, iar între 27oct. – 2nov. a urmat un proces intentat căpeteniilor legionarilor din Å£ară, care au primit condamnări foarte grele.

Între timp, Mişcarea Naţională de Rezistenţă se organizează în locuri foarte greu accesibile din Carpaţi, în perioada 1944-1964. Dar marea majoritate a grupurillor sunt capturate de comunişti, mulţi dintre legionari fiind asasinaţi. Rezistenţa anticomunistă din România era formată în proporţie de peste 75% din legionari. Proporţie care s-a păstrat şi în închisorile comuniste.

ÃŽntre anii 1950-1953 are loc în exil o activitate intensă a ML. ÃŽn 1952 se întemeiază “Frontul Libertăţii”, expresia politică a MiÅŸcării din exil. După un an, un grup de legionari paraÅŸutaÅ£i este prins ÅŸi executat împreună cu alÅ£i camarazi din Å£ară. Ca urmare, are loc o intensificare a activităţii Gărzii de Fier din Å£ară ÅŸi din exil, contrar aÅŸteptărilor. Abia la jumătatea anului 1956, organizaÅ£ia legionară din exil este desfiinÅ£ată ÅŸi se lasă toate grupurile locale să acÅ£ioneze cum cred de cuviinţă. Apoi au loc reorganizări în exil ale ML în perioada cuprinsă între 1961-1974, precum ÅŸi o serie de activităţi noi care au contribuit la consolidarea grupurilor de legionari: diverse publicaÅ£ii, inaugurarea monumentului “MoÅ£a – Marin” la Majadahonda, deschiderea unor biblioteci ÅŸi a unor cămine pentru românii refugiaÅ£i ÅŸi altele. Tot în această perioadă, în Å£ară continuă asasinatele din partea comuniÅŸtilor chiar dacă aceÅŸtia dau un decret general de amnistiere pentru deÅ£inuÅ£ii politici. ÃŽn 1974, 16 comunicate legionare sunt răspândite în patrie, îndemnând la rezistenţă. După un an de zile se înfiinÅ£ează în exil Senatul Legiunii. Din 1979 este reluată o iniÅ£iativă a Căpitanului, reînfiinÅ£area “Comitetului de 1000”, cu scopul de a crea o bază de susÅ£inere financiară a MiÅŸcării. Legionarul Traian Golea începe la sfârÅŸitul anilor 70 lupta pentru combaterea revizionismului ungar din Congresul SUA. AcÅ£iunea este încununată cu succes.
După o viaţă întreagă dedicată Legiunii, Horia Sima moare în noaptea de 24 spre 25 mai 1993.

Sursa: Miscarea Legionara

Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu