Tot mai des auzim în ultima vreme despre efectele nocive pe care vaccinurile ar putea să le aibă asupra sănătăţii. Părinţii se plâng că în urma vaccinării au observat la copii lor apariţia unei sensibilităţi crescute la boală, în special la viroze şi gripe de tot felul. Alţii susţin că vaccinurile ar fi vinovate de autismul, cancerul, diabetul sau alte boli grave de care suferă copilul lor. Oare care este adevărul? Dar dacă vaccinurile nu au un efect negativ atunci care este cauza răspândirii fără precedent a bolilor la copiii de numai câţiva ani? Vom încerca să răspundem la aceste întrebări în numerele următoare ale revistei noastre. Vom pleca de la un studiu publicat recent privind cancerul, bolile autoimune şi nervoase produse de vaccin în cazul animalelor. Studiul este foarte relevant, deoarece, mecanismele de reacţie autoimună pe care le declanşează vaccinul în cazul animalelor pot fi regăsite şi la om.
Daunele ştiinţei vaccinurilor de Catherine O’Driscoll
2 martie 2009
O echipă de la Şcoala Universitară de Medicină Veterinară Purdue a efectuat câteva studii pentru a determina în ce măsură vaccinurile produc modificări în sistemul imunitar al câinilor, modificări ce conduc la boli care le pot pune în pericol viaţa.
Din studiile conduse de cei de la Purdue a rezultat în mod clar că la câinii vaccinaţi – dar nu şi cei nevaccinaţi – s-au dezvoltat anticorpi faţă de mai multe dintre propriile substanţe biochimice: fibronectină, laminină, ADN, albumină, citocrom C, cardiolipin şi colagen.
Aceasta înseamnă că organismul acelor câini care fuseseră vaccinaţi ataca şi distrugea propria fibronectină, substanţă care este implicată în reparaţia ţesuturilor, multiplicarea celulară şi creşterea şi diferenţierea între ţesuturi şi organe dintr-un organism viu.
Câinii vaccinaţi din experimentele Purdue au dezvoltat, de asemenea, anticorpi pentru laminină, substanţă implicată în multe activităţi celulare, inclusiv unirea, dispersarea, diferenţierea, proliferarea şi mişcarea celulelor. Astfel, se pare că vaccinurile pot suprima inteligenţa naturală a celulelor.
Autoanticorpii la cardiolipin sunt frecvent întâlniţi la pacienţii cu boli serioase autoimune precum eritematoza sistemică (lupus) şi, de asemenea, la indivizii care prezintă alte boli autoimune. Prezenţa unui număr ridicat de anticorpi anti-cardiolipin este în mod semnificativ asociată cu cheaguri în inimă sau în vasele de sânge, în sânge slab coagulant, hemoragie, sângerări subcutanate, pierderea de sarcină şi cu condiţiile neurologice.
De asemenea, studiile Purdue au descoperit că acei câini vaccinaţi dezvoltau autoanticorpi la propriul colagen, un lucru extrem de grav în situaţia în care aproximativ un sfert din toate proteinele din corp conţin colagen. Colagenul dă structura corpurilor noastre, protejând şi susţinând ţesuturile mai fine şi punându-le în conexiune cu scheletul. Nu este de mirare deci că un studiu condus în 1997 de asociaţia „Canine Health Concern” („Grijă pentru Sănătatea Canină”) pe 4000 de câini a descoperit un număr mare de câini care au dezvoltat probleme motorii la scurt timp după ce fuseseră vaccinaţi (studiu surprins în cartea mea din 1997, Ceea ce medicii veterinari nu vă spun despre vaccinuri).
Poate că lucrul cel mai îngrijorător este faptul că studiile Purdue au descoperit că acei câinii ce fuseseră vaccinaţi dezvoltaseră autoanticorpi la propriul ADN.
A dat cineva alarma? A cerut comunitatea ştiinţifică oprirea programului de vaccinare? NU. În schimb, şi-au ridicat autoritar degetele în aer, spunând că sunt necesare mai multe cercetări pentru a stabili dacă vaccinurile pot să provoace sau nu modificări genetice periculoase.
Între timp, câinilor folosiţi pentru studii le-au fost găsite cămine primitoare, dar nu a fost realizat niciun tratament post-studiu pe termen lung. Cam în acelaşi timp, „Echipa de Intervenţie pentru Sarcomul Felin Asociat Vaccinurilor” a „Asociaţiei Medicale Veterinare Americane” (AVMA) a iniţiat câteva studii pentru a afla de ce în SUA în fiecare an 160.000 de pisici dezvoltă cancer în fază terminală la propriile amplasamente de vaccinare (3). Faptul că pisicile pot să contacteze un cancer prin intermediul vaccinurilor a fost recunoscut de unităţile veterinare din întreaga lume; chiar şi guvernul britanic a recunoscut acest lucru prin comisia de lucru însărcinată cu cercetarea vaccinurilor pentru câini şi pisici (4), în urma presiunilor făcute de „Canine Health Concern” („Grijă pentru Sănătatea Canină”). Care credeţi că a fost sfatul „Echipei de Intervenţie AVMA”, al unităţilor veterinare şi al guvernelor? „Continuaţi vaccinarea până ce vom descoperi cauzele pentru care vaccinurile omoară pisicile şi care dintre pisici sunt mai predispuse să moară”.
În America, într-o încercare de a atenua problema, pisicile sunt vaccinate în coadă sau picior, astfel încât membrele să poată fi amputate dacă se dezvolta un cancer. Un sfat nemaipomenit de bun, dacă nu este pisica ta printre sutele de mii de pisici de pe lista „greşelilor întâmplătoare”.
În august 2003, Revista de Medicină Veterinară a realizat un studiu în Italia care arată că şi câinii dezvoltă cancer indus prin vaccinuri la propriile amplasamente pentru injecţii(5).
În privinţa oamenilor, deja se ştie de existenţa unor cancere generate de vaccinuri. Avem în vedere vaccinul anti-poliomielită Salk care, s-a descoperit ulterior, conţinea retrovirusul de maimuţă (de la cultivarea de vaccinuri pe organe de maimuţă) care produce un cancer ce se poate moşteni. Retrovirusul de maimuţă SV40 continuă să apară în situri de cancer uman.
De asemenea, este îndeobşte recunoscut faptul că vaccinurile pot cauza o boală cu dezvoltare rapidă, de obicei fatală, denumită anemie hemolitică autoimună (AIHA). Fie că beneficiază sau nu beneficiază de tratament, indivizii pot să moară în agonie în decurs de câteva zile. Merck, la rândul său un producător multinaţional de vaccinuri, afirmă în „Manualul de Diagnoză şi Terapie Merck” că anemia hemolitică autoimună ar putea fi cauzată de vaccinuri cu virus modificat viu, lucru confirmat şi de manualul de imunologie veterinară Tizard (ediţia a patra) şi de Revista de Medicină Internă Veterinară (6). Comisia de lucru a guvernului britanic, în ciuda faptului că este înţesată de consultanţi din industria vaccinurilor care afirmă că sunt independenţi, recunoaşte la rândul lor acest fapt. Cu toate acestea, nimeni nu-i avertizează pe proprietarii de animale de casă înainte ca animalele lor să fie supuse unei doze de vaccin care nu e necesară, iar după ce animalele lor mor de AIHA foarte puţini proprietari sunt informaţi de ce.
Articol aparut in nr. 4 al revistei Presa Ortodoxa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu