Sfântul Inochentie: Un trup sătul şi îngrăşat cere dezlegări şi pogorăminte, ne face leneşi şi nu ne lasă să ne gândim la Dumnezeu

Unul dintre Sfinţii Părinţi a zis: „Dacă vrei ca rugăciunea ta să urce direct la Dumnezeu, dă-i cele două aripi, postirea şi milostenia”. Prin aceste două virtuţi practice se realizează devotamentul de zi cu zi. Postirea, în general, pentru fiecare om înseamnă înfrânare şi drămuirea aspră în folosirea hranei. 

Scopul postirii este să se smerească şi să se uşureze trupul, făcându-l astfel mai ascultător faţă de suflet, pentru că un trup sătul şi îngrăşat cere dezlegări şi pogorăminte, ne face leneşi şi nu ne lasă să ne gândim la Dumnezeu. Trupul îngreunat încătuşează sufletul, îl sufocă, face din el ceea ce voieşte. Dar postind cu trupul, trebuie să posteşti în acelaşi timp şi cu sufletul: să-ţi păzeşti limba de orice cuvânt rău şi nefolositor, să-ţi stăpâneşti poftele, să-ţi smulgi patimile.

Cât despre milostenie, noi numim aşa de obicei ajutorul pe care-l dăm săracilor. Nu este însă doar atât. Milostenia trebuie să însemne orice faptă de iubire şi milostivire: să dai hrană celui flămând, să dai apă celui însetat, să-l îmbraci pe cel gol, să-l vizitezi pe cel bolnav şi întemniţat, să-l primeşti pe cel fără acoperiş, să te îngrijeşti de cel orfan etc. Dar pentru ca să fie milostenia ta adevărată, pe toate acestea toate trebuie să le faci fără să te lauzi, fără să cauţi lauda oamenilor şi recunoştinţa celor cărora le-ai făcut bine. (Sfântul Inochentie al Moscovei)

(Glasul Sfinţilor Părinţi, Traducere Preot Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008,  p. 351) via doxologia.ro

Sf. Ioan Scararul – Despre pantecele atotlaudat si tiran

1) Avand sa vorbim despre pantece, ne-am hotarat sa vorbim intelepteste (sa filozofam) impotriva noastra ca in toate celelalte[1]. Caci m-as minuna sa se poata elibera cineva de el, inainte de a se salaslui in mormant.

2) Lacomia stomacului este fatarnicia pantecelui. Saturat, striga ca e lipsit; si ghiftuit si plesnit de satul, tipa ca ii e foame. Lacomia pantecelui e bucatar iscusit, nascocind tot felul de mancari gustoase. Astupandu-se un canal, se deschide altul. Inchizandu-l pe acesta, se casca un altul. Lacomia pantecelui este o amagire a ochilor, care inghitind putine, doreste sa le inghita pe toate.

3) Saturarea de bucate este maica curviei[2], iar necajirea pantecelui e pricinuitoare de curatie. Cel ce mangaie pe leu il domesticeste adeseori, dar cel ce mangaie trupul il salbataceste si mai mult[3].

4) Se bucura iudeul de sambata si de sarbatoare si monahul lacom, de sambata si de Duminica. Se gan­deste cu mult timp inainte de Pasti si pregateste mancarurile cu zile inainte. Robul stomacului face planuri cu ce mancari va tine praznicul[4], pe cand robul lui Dumnezeu, cu ce daruri duhovnicesti se va imbogati. Sosind un strain, lacomul se porneste spre agapa din lacomia pantecelui si dezlegarea pentru sine o soco­teste drept mangaierea fratelui[5]. Se gandeste sa dez­lege la vin pentru venirea unor oaspeti si, socotind ca ascunde virtutea, se face robul patimii[6].

Iannis cel nebun pentru Hristos

Nebunia pentru Hristos este una din marile harisme ale creştinismului. Creştinii care primesc acest dar de la Dumnezeu sunt cei ce îşi ascund darurile dumnezeieşti sub chipul nebuniei. Şi, deşi lumea râde de ei şi-i batjocoreşte, nebunul pentru Hristos se roagă pentru lume şi mijloceşte la Dumnezeu pentru bolile şi suferinţele ei. Astfel de oameni nu au trăit numai în primele veacuri ale creştinismului, ci au continuat să existe până în zilele noastre. Neştiuţi de nimeni, nebăgaţi în seamă, oamenii lui Dumnezeu se ascund printre noi – cei întru care harul lucrează cu prisosinţă, dar care au parte în lumea aceasta mai mult de prigoană decât de dragoste, mai mult de ocară decât de mângâiere. Dar poate că pentru rugăciunile lor mai ţine Dumnezeu lumea aceasta…

Vom reproduce în continuare un fragment din scrisoarea pe care a lăsat-o după moartea sa Iannis – un om care în zilele noastre a câştigat smerenia lui Hristos prin nebunia în faţa lumii –, precum şi un moment din minunata sa viaţă. Avem aici cea mai frumoasă mărturie că drepţii lui Dumnezeu nu vor lipsi din lume până la sfârşitul veacurilor. Numai să avem ochi să-i vedem şi mintea ca să le urmăm…

„Bunul meu Anastasios,

Când vei primi această scrisoare, eu o să fiu foarte departe. Nădăjduiesc să mă aflu în casa lui Hristos, pe Care L-am iubit mai mult decât orice în lume. Nădăjduiesc ca, prin milostivirea Sa, să mă învrednicească de un colţişor de Rai. Îngerul meu păzitor mi-a dat de ştire că trebuie să plec, iar Maica Domnului m-a pregătit.

Nu-ţi ascund că mă tem înaintea scaunului de judecată. Mă tem de clipa când Domnul va da poruncă Îngerului meu păzitor să citească înaintea atâtor Sfinţi cartea vieţii mele. Mă roşesc numai la gândul că din copilărie am fost cufundat în noroiul fărădelegii şi al păcatului.

Viața în vechile sate basarabene, înainte de venirea sovieticilor: „Oamenii trăiau cu înţelepciune şi aveau toată îndestularea”

Preluare dupa irinamonica.wordpress.com

“Până la venirea sovieticilor, oamenii trăiau în sat aşa cum apucaseră din bătrâni: frumos şi liniştit. Cea mai mare bogăţie era pământul – nu banii, nu aurul, ci pământul. Dacă omul avea pământ, nu murea de foame şi după cum muncea aşa trăia.

Şi oamenii munceau din greu, iar Dumnezeu îi binecuvânta cu de toate. Nu aflai gospodar să nu aibă în casă belşug de grâu, porumb, fasole, ouă, brânză, lapte şi dulceţuri. Şi-atât erau de îndestulaţi, încât, în Sâmbăta Morţilor, când venea vremea să dea de pomană la vreun sărac, ca să fie mai primit, n-aveai cui da, că toţi trăiau bine.

Oamenii se temeau de Dumnezeu şi de păcat şi ştiau că tot răul aduce pedeapsa de sus, de aceea fiecare se silea să facă bine. Iar de se şi întâmpla să fie vreo gâlceava şi să zică vreunul, de pildă, “iată, bostanul tău a trecut pe hatul meu şi de-acum e bostanul meu”, atunci îndată nevestele sau cineva din vecini aducea preotul şi-i împacă imediat. Îşi cereau iertare unul de la altul, că ştiau că-i păcat să ţii mânie asupra fratelui şi că, de nu vei ierta aproapelui, nici tu nu vei fi iertat.

10 MEDICAMENTE duhovnicești PUTERNICE pentru NERVOZITATE

1. Singura cale corecta spre vindecarea de nervozitatea bolnavicioasa trece prin adevarata credinta Ortodoxa, prin pocainta si indreptarea vietii dupa indreptarul poruncilor lui Dumnezeu. 

2. Principalul pentru om este sa inteleaga cauzele imbolnavirii sale, sa constientizeze in mod profund neputinta sa, sa urasca pacatele demonice ale trufiei, slavei desarte, maniei, trandaviei, minciunii, curviei, sa doreasca sa se schimbe, sa se intoarca spre Domnul cu pocainta nefatarnica.

3. Cuvantul grecesc soteria acopera doua concepte: „mantuire” si „vindecare”. Asadar, numai pe calea spre mantuire dobandeste sufletul vindecare. Este neaparata nevoie ca omul sa mearga la slujbe, mai ales in duminici si praznice, sa fie partas la Tainele Bisericii, in rugaciunea pe care preotul o citeste inainte de spovedanie sunt urmatoarele cuvinte: „ai venit la doctor, sa nu pleci nevindecat”. De Sfintele Taine trebuie sa ne apropiem cu inima infranta, cu credinta adanca si cu nadejde in mila lui Dumnezeu

Bustul din Simferopol al țarului Nicolae al II-lea este izvorâtor de mir

Preluare dupa ortodoxinfo.ro

Foto: Pravoslavie.fm

Adjunctul Dumei de Stat a Rusiei și  fostul procuror general al Republicii Crimeea, Natalia Poklonskaya, împreună cu un fost epitrop al unei biserici locale – capela Sfinților Mucenici Țariști din Simferopol, au semnalat prezența unui bust izvorâtor de mir al țarului Nicolae al II-lea în parohie, raportează pravoslavie.fm..

Alexei, paznicul capelei, a afirmat că:

“Natalia Vladimirovna a observat prima prezența mirului, și, de asemenea, m-am uitat și eu, dar nu am acordat nici o importanță… Atunci un enorias ne-a spus că ceva se întâmplă cu bustul. Ne-am decis să privim mai atent și am văzut că era un dar de la Dumnezeu – mirul. Ploaia a trecut și s-a dovedit că întregul bust a fost acoperit de mir. Cu siguranță, este un semn. La urma urmei, mai avem icoane izvorâtoare de mir: prima icoană izvorâtoare de mir a Familiei Regale, apoi Icoana Maicii Domnului din Vladimir,  Icoana Maicii Domnului din Kazan și altele “.

În dimineața zilei de 22 februarie la 06:30, Alexei s-a dus la capelă ca de obicei să se roage, și în timp ce recita Crezul el a observat că au apărut picături de mir pe fața Icoanei Maica Domnului din Kazan. Au observat și alții, de asemenea. Apoi, s-a dovedit că și alte icoane izvorau mir. Iar la data de 3 martie, gardianul a observat o strălucire neobișnuită pe bust, după o ploaie, găsind picături de o consistență foarte diferită față de  apa de ploaie, cum ar fi stropi de rășină, care a fost foarte dificil de separat și de colectat.

Potrivit celor afirmate de Poklonskaya, oamenii au ajuns deja la bustul țarului împreună cu copiii lor, căutând vindecare. Biserica Ortodoxă Rusă nu a făcut nici o declarație oficială cu privire la această apariție.

Sf. Simeon Noul Teolog: Să păzim și să îmbrățisăm postul

Preluare dupa ortodoxinfo.ro

Cuvântul al Xlll-lea Se cuvine sa pazim cu sârguinta si sa îmbratisam folosul postului nu numai în prima saptamâna a Postului Mare, ci cei sârguitori sa pazeasca întocmai si cu aceeasi sârguinta toate saptamânile Paresimilor (Postului Mare)

[…] Fiindca postul, acest doctor al sufletelor, obisnuieste sa le stinga unora înfocarile trupului si sa supuna pornirile lui, altuia sa-i îmblânzeasca mânia, altuia sa-i goneasca somnul. Unuia sa-i trezeasca sârguinta, altuia sa-i curateasca mintea si s-o slobozeasca de gânduri rele, altuia sa-i supuna limba cea nepotolita si ca un frâu cu frica Domnului s-o tie si s-o opreasca, neîngaduindu-i nicidecum sa graiasca cuvinte desarte ori putrede; altuia nevazut îi curma raspândirea, îi struneste ochii si nu-i lasa sa umble iscodind încoace si încolo. Si toti se îngrijesc sa taca si sa ia aminte la pacatele si lipsurile lor. încetul cu încetul, postul subtiaza si izgoneste întunericul mintii, valul pacatului cel asternut peste suflet, cum alunga soarele negurile. Postul ne ajuta sa vedem vazduhul cel duhovnicesc al mintii în care nu rasare, ci de-a pururi straluceste Soarele Cel neapus, Hristos-Dumnezeul nostru. Având ajutatoare privegherea, postul înmoaie învârtosarea inimii si în locul mahmurelii si întunecarii de mai înainte izvorasc râuri de umilinta, pe care va rog, fratilor, sa ne sârguim sa le agonisim. Astfel cu ajutorul lui Dumnezeu lesne vom usca toata marea patimilor si, trecând valurile ispitelor, care ne tiranisesc amarnic, ne vom linisti în limanul nepatimirii. 

Dezvăluire șocantă: Adjuvanții vaccinurilor conțin celule din rinichii maimuței verzi africane precum și din fetuși umani avortați… / Iată lista completă

Preluare dupa ortodoxinfo.ro

Document bombă al Centrului pentru Controlul Bolilor (CDC) din SUA, dezvăluie lista cu excipienții (adjuvanții) vaccinurilor, ce includ celule din rinichii maimuței verzi africane precum și din fetuși umani avortați … Iată lista completă

Aproape nimeni nu cunoaște cu adevărat ce conțin vaccinurile. Când acceptăm să fim injectați cu vaccinuri, este evident faptul că suntem injectați cu celule provenite din fetuși avortați sau celule din rinichii cu puroi ai maimuței verzi africane, celule recoltate de la primate infectate (NT cu acel virus recoltat). Vezi dovada de la CDC mai jos.

Mai mult, incredibil, CDC recunoaște deschis toate aceste date și chiar mai mult. Într-un document PDF postat pe site-ul CDC, intitulat „Vaccine Excipient & Media Summary”. ,
CDC afișează lista tuturor excipienților folosiți în prezent în vaccinurile injectate în adulți și copii din america. Lista CDC ce datează din 6 Ianuarie 2017, a fost „extrasă din prospectele producătorilor” conform spuselor acestora.

Vedenia pe care a avut-o un om din Iugoslavia în anul 1976

Sursa: ganduridinierusalim.com

Mă străduiesc din toate puterile să povestesc faptele pe care le-am trăit în ziua de 11 iulie 1976, în cel de al 48-lea an al vieţii mele. În urma vedeniei duhovniceşti pe care am avut-o atunci, viaţa mea s-a schimbat cu desăvârşire.

Fiind invalid de război, în fiecare an merg să fac tratament medical la una din staţiunile noastre balneare. Astfel, în anul acela, 1976, sfârşitul lui iunie şi o parte din luna iulie le-am petrecut la băile Matarusca, fiind găzduit la hotelul Ziţa.

După zece zile de tratament, la 9 iulie am întrerupt provizoriu şederea mea la Matarusca şi m-am întors acasă în Kragughievaţ, pentru a lua parte la parastasul unei rudenii apropiate. După parastas, în ziua următoare, adică la 11 iulie, puţin înainte de ora 10, am plecat de acasă cu automobilul meu spre băile Matarusca, pentru a continua tratamentul început.

Când am ajuns la podul lui Ibar, în Kralievo, circulaţia era întreruptă, datorită, precum spuneau şoferii prezenţi, unui accident de circulaţie, întâmplat lângă depozitul de benzină, în drumul către mănăstirea Ziţa. Accidentul lăsase maşinile răsturnate şi îngreuia circulaţia, dar în aceste împrejurări ce poţi face?

Sa nu judecam preotii: „La dezgropare i-au găsit mâna cea dreaptă neputrezită”

Fericitul Stareț athonit Gavriil Dionisiatul, în una din cărțile sale, spune următoarele: Clevetirea celor sfințiți și batjocorirea slujitorilor Bisericii este un păcat greu. În perioada îndelungată (70 ani) în care am trăit în acest loc binecuvântat, în Sfântul Munte, am văzut multe pedepse venite de la Dumnezeu din pricina acestui păcat. Într-un manuscris din biblioteca Mănăstirii noastre am găsit următoarea istorisire:

„Într-un sat trăia un preot bătrân, care în toate era foarte bun și mai ales iubitor de slujbe, însă cădea în patima beției. Când ieșea de la biserică patima îl trăgea direct la cafenea. Acolo, după 23 de păhărele de rachiu, se amețea bine, dar nu ceda, ci se ridica și, împleticindu-se, se îndrepta spre casă. Pe drumul pe care mergea spre casă, fratele său avea un magazin. Când îl vedea trecând în acea stare, ieșea în ușa magazinului și-l lua în râs, nu din ură, ci mai degrabă de rușine, făcând în urma lui gesturi batjocoritoare cu mâna dreaptă.

Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Rohia ajunge la Catedrala Episcopala din Baia Mare

Mitropolitul Augustin de Florina: ”Episcopul trebuie să asculte de Evanghelie”

”Episcopul trebuie să asculte de Evanghelie. De aceea episcopul este hirotonit sub Evanghelie, și asta înseamnă, după cum spun Părinții, că poporul va asculta de episcopi cu o condiție: ca episcopul să asculte de Evanghelie. Atunci când episcopul nu ascultă de Evanghelie și nu trăiește după Sfintele Canoane, clericii și poporul nu sunt obligați să asculte de episcopi. (...) 

Și atunci clericii și monahii eroici, chiar și simpli laici, în cazul când episcopii tac, când amvoanele nu mai vorbesc, au dreptul și sunt obligați să spună cele pe care nu îndrăznește să le spună episcopul, fie din frică, fie înrâurit de duhul lumesc sau dintr-o percepție greșită. În istoria bisericească, atunci când amvoanele oficiale au tăcut, Ortodoxia a fost preluată de monahii simpli și smeriți și de popor, de femei și bărbați.” 

Mitropolitul Augustin de Florina