marți, 7 noiembrie 2017

Sfantul Paisie Aghioritul: Rugăciunea odihnește, nu obosește


De aceea, fratele meu, în rugăciunea ta nu cere decât pocăință; nici lumini, nici minuni, nici proorocii, nici harisme, nimic altceva, decât pocăință. Pocăința îți va aduce smerenie, smerenia îți va aduce harul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu îți va rândui prin harul sau tot ceea ce îți trebuie pentru mântuirea ta și pentru ajutorarea altor suflete.

Lucrurile sunt foarte simple și nu avem motiv să le încurcăm. În felul acesta rugăciunea o vom simți ca pe o necesitate și nu vom simți oboseală, chiar de o vom rosti de multe ori. Atunci inima noastră va simți o durere dulce rostind rugăciunea, iar Hristos ne va dărui și El mângâierea Sa cea dulce în inima noastră. Așadar, rugăciunea odihnește, nu obosește. Obosește numai atunci când nu intrăm în noima ei descoperită de Sfinții Părinți. Iar când vom simți nevoie de mila lui Dumnezeu, atunci, fără să ne silim pe noi înșine în rugăciune, aceasta foame de rugăciune ne va sili să deschidem gura asemenea unui prunc ca să sugem și vom simți în același timp siguranța pe care o simte pruncul în brațele maicii sale, bucurându-se.

Fragment din cartea Cuviosul Paisie Aghioritul, Epistole, Editura Evanghelismos, București, 2005, p. 60-p.62.



Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu