„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”. (Matei 6, 33)
miercuri, 28 februarie 2018
marți, 27 februarie 2018
Ioan Ianolide despre văcarul (Parintele Marcu Dumitru) de la mănăstire și călugărul din munți
Într-o zi m-am dus la o mănăstire lângă Bucureşti. Pe o cărare înverzită mă întreţineam cu stareţul1, un om care a crescut în mănăstire, a învăţat teologie şi este pătruns de duhul monahal. Se apropie de noi o turmă de vaci şi stareţul strigă:
- Hei, frate, văd că ştii ce-i ascultarea, dar mai ai mult până să înveţi ce-i credinţa!
Vorbea cu paznicul vacilor, un începător venit să intre în monahism. Mă uit bine la el şi mă cutremur. Între timp, văcarul a alergat după o vacă răzleţită şi s-a tot dus.
- Părinte, ştii cine este acest om? îl întreb pe stareţ.
luni, 26 februarie 2018
duminică, 25 februarie 2018
Cuvânt aghiorit de întărire în perioada Sfântului și Marelui Post
Traducere și adaptare: Pr. Elisei Roncea
Sfântul și Marele Post este stadion duhovnicesc al virtuților, timp de pocăință și rugăciune, de trezvie și de umilință, perioadă de post, de curățire sufletească și de iertare. Toată această binecuvântată perioadă este o călătorie sfântă, ce ne-o pune înainte Sfânta noastră Biserică în fiecare an, pentru fiecare creștin ce râvnește să pășească împreună cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să învie și să se facă părtaș al veșnicei Sale Împărății.
Biseria noastră, ca o mamă iubitoare, prin Tainele ei mântuitoare, prin dumnezeieștile Liturghii mai înainte sfințite, cu Vecerniile umilincioase, cu iubitul de popor Imn Acatist al Născătoarei de Dumnezeu, cu Pavecernițele Mari, cu Marele Canon al pocăinței, vine să ne trezească și ne invită la nevoința înfrânării, a rugăciunii, a binefacerii și la un drum al pocăinței de suflet mântuitoare.
Acest scop îl are Sfântul și Marele Post și ni-l reamintește în fiecare zi, prin sfințitele cântări ale Triodului: „Începutul umilinței și al pocăinței, înstrăinarea de cele rele, înfrânarea patimilor spre care să ne grăbim, tăind toată lucrarea cea vicleană”. Lupta împotriva răului cere pocăință, lepădarea răutăților, înfrânarea patimilor și tăierea răutăților. Și în această luptă se aruncă cei care râvnesc după Dumnezeu și astfel devin părtași și ai biruinței finale.
sâmbătă, 24 februarie 2018
vineri, 23 februarie 2018
marți, 20 februarie 2018
luni, 19 februarie 2018
duminică, 18 februarie 2018
Ne vorbeşte Valeriu Gafencu
Cine crede fără a fi şi un misionar, acela n-a cunoscut frumuseţea credinţei.
Rămân ostaş credincios al Bisericii, căci în aceste vremuri Iisus trebuia să fie în temniţă. Sunt cutremurat şi fericit că mi se oferă moartea pentru El.
Să nu părăsiţi niciodată Biserica, chiar dacă veţi întâmpina mari împotriviri în statornicirea adevărului.
Cred că numai cu adevărul Evangheliilor îşi poate găsi omul linişte în suflet.
Să daţi slavă lui Dumnezeu toată viaţa.
Oamenii trebuie să fie sfinţi.
luni, 12 februarie 2018
5 ani de la adormirea Parintelui Serafim Man
În dimineata zilei de 12 februarie 2013, la ora 03 și 10 minute, Arhimandritul SERAFIM MAN a trecut în lumea dreptilor și a cuvioșilor.
Arhimandritul SERAFIM (Stefan) Man, s-a născut la 27 noiembrie 1935, în satul Boiereni, de lângă Rohia. La vârsta de 17 ani, la 23 noiembrie 1952 a intrat în obștea mănăstirii Rohia, fiind primit de către staretul Justinian Chira, actualul Arhiepiscop al Maramureșului și Sătmarului. După un noviciat de trei ani, la 20 iulie 1955 a fost tuns în monahism primind numele de Serafim. În martie 1957 a fost hirotonit ierodiacon apoi ieromonah slujind la mănăstire până în anul 1959. Din anul 1959, după Decretul 410, până în 1971 a slujit ca preot în parohiile Cupșeni, Băiut si Costeni. În 1971 a revenit la mănăstirea de metanie iar în anul 1973 a fost numit staret al mănăstirii Rohia. A condus mănăstirea până în 1984 când, din motive de sănătate, cancer la gât, s-a retras. Preacuvioșia Sa a fost cel care în anul 1980 l-a primit pe Nicolae Steinhardt în obștea Mănăstirii și l-a călugărit. Părintele Serafim Man a absolvit Seminarul Teologic din Cluj – Napoca şi a fost licentiat al Institutul Teologic Universitar din Sibiu, promotia 1979.
duminică, 11 februarie 2018
IPS Ierótheos Vlachos: Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii la fel
Mergeți, vă rog, și găsiți icoana celei de-a Doua Veniri, și veți vedea că în jurul lui Hristos sunt cei din Rai, care se află într-o lumină aurie. Lumina care-i învăluie este aurie. Aceeași lumină aurie, pe măsură ce se îndepărtează de Hristos, începe și își schimbă culoarea și, treptat, din aurie, pe măsură ce se îndepărtează, se face roșie, și în lumina asta roșie se află cei osândiți. Și cei mântuiți Îl văd pe Hristos, dar într-o culoare aurie, dar și cei osândiți Îl văd și ei pe Hristos, de la depărtare, însă lumina lui Hristos o văd roșie, pentru că, pentru unii, lumina este slava lui Dumnezeu, iar pentru ceilalți, este focul veșnic, „întunericul cel mai dinafară” și „focul cel mistuitor”. Prin urmare, din această perspectivă, noi, ortodocșii, suntem pe aceeași linie cu oamenii cei mai liberali din lume. Nu există mesaj mai liberal decât al Părinților Bisericii, care nu doar că susțin că: „Fiule, toți ne vom duce în același loc”, așa cum îmi spunea mie o bătrână, dar mai susțin și că Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii la fel, și pe osândiți, și pe mântuiți, și pe îndumnezeiți, și pe sfinți, și pe îngeri, și pe diavoli, și pe buni, și pe răi, și pe curve, și pe fecioare.
Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii
„Eram îmbrăcat cu veşmântul meu preoţesc şi stăteam în faţa sfintei mese, deasupra căreia era aşezat Sfântul Disc plin de Sângele lui Hristos. Văd atunci un înger al Domnului, în chip de preot, care a luat hârtia cu numele de la proscomidie şi s-a apropiat de Sfânta Masă. Acolo, după ce a pus hârtia lângă sfântul disc, a luat linguriţa şi a înmuiat-o în Sângele lui Hristos şi a şters un nume, şi tot aşa până hârtia rămăsese curată.”
Harul divin care acoperă jertfa cea fără de sânge se oferă nu numai celor vii, ci şi morţilor. De aceea slujitorii nu încetează să se roage nu numai „pentru sănătatea”, ci şi „pentru odihna sufletelor adormiţilor robilor lui Dumnezeu”.
Cu cât sunt mai mari credinţa şi dragostea preoţilor, cu atât mai mare este numărul numelor care se pomenesc la proscomidie.
Sf. Ioan Maximovici - Discutie despre Judecata de Apoi
Sf. Ioan Maximovici
Predici şi Îndrumări Duhovniceşti
Ed. Sophia, Bucureşti, 2006
Astăzi suntem în Săptămâna înfricoşatei Judecăţi şi este firesc să vorbim despre înfricoşata Judecată şi despre semnele sfârşitului lumii. Nimeni nu cunoaşte ziua aceea, afară de Dumnezeu-Tatăl, dar semnele apropierii ei sunt date şi în Evanghelie, şi în Apocalipsa Sfântului Apostol Ioan Teologul. Apocalipsa vorbeşte despre evenimentele sfârşitului lumii şi despre înfricoşata Judecată cu precădere în simboluri şi în ghicitură, dar Sfinţii Părinţi au tâlcuit-o şi există o tradiţie autentică a Bisericii care ne vorbeşte şi despre semnele apropierii sfârşitului lumii, şi despre Judecata de Apoi.
Înainte de sfârşitul vieţii pe pământ vor fi tulburare, războaie, frământări civile, foamete, cutremure. Oamenii vor suferi de spaimă, vor muri de aşteptarea nenorocirilor (Luca 21, 26). Nu va fi nici viaţă, nici bucuria vieţii, ci o stare chinuitoare de pierdere a legăturii cu viaţa. Dar nu se va pierde numai legătura cu viaţa, ci şi cu credinţa; şi Fiul omului, venind, va găsi oare credinţă pe pământ? (Luca 18, 8). Oamenii vor fi mândri, vor fi nemulţumitori, vor respinge Legea lui Dumnezeu: alături de pierderea legăturii cu viaţa, va slăbi şi morala. Binele va slăbi şi răul va creşte.
sâmbătă, 10 februarie 2018
joi, 8 februarie 2018
Mitropolitul Ierothei Vlahos despre „pregătirea” pentru antihrist
Mitropolitul Ierothei Vlahos
Antihrist și Mirungerea
Adeseori se vorbește despre venirea lui antihrist și despre ce va pricinui el oamenilor și lumii, și chiar se fixează și o perioada concretă când se va arăta.
Mulți ne întreabă despre acest subiect, însă răspunsurile se află în Sfânta Scriptură și mai ales în epistolele Evanghelistului Ioan, ale Apostolului Pavel și în Apocalipsa lui Ioan și în toată Pastorala Bisericii.
În continuare aș vrea să fac numai câteva aluzii, mai ales asupra faptului cum se poate înfrunta această situație.
luni, 5 februarie 2018
Virgil Maxim: ”Purtați-vă crucea” - Cel mai mare discurs al lui Ioan Ianolide
La Aiud, în 1945, când Ioan Ianolide a venit în celula în care mă aflam cu Marin Naidim şi ne-a spus, aproape plângând, că simte nevoia să fie aproape de noi, să se împărtăşească de aceleaşi bucurii tainice ale Mântuitorului Hristos - deşi avusese până atunci o atitudine niţel de bravadă faţă de provocările administraţiei şi suferise consecinţele - pentru că nu ştiam cum să procedăm, l-am rugat să meargă la Valeriu şi să-i împartăşească starea şi dorinţa sufletului lui.
Ioan a crezut că în felul acesta vrem să scăpăm de el, neacordându-i încredere. Totuşi şi-a destăinuit toate stările sufleteşti cu toate frământările de conștiinţă. Valeriu nu l-a lăsat să vorbească. L-a îmbrăţişat ca pe un frate pe care de mult îl aştepta la poarta sufletului său. L-a ridicat cu dragostea lui pe treapta depăşirii prea marii scrupulozităţi de constiinţă, pe care se afla ca pe o muchie de cuţit, nehotărât încă dacă să rupă cu o formă şi un stil de viaţă întâmplătoare şi închipuită, pentru a opta pentru viaţa traită în Hristos, în ascultare faţă de Cuvântul şi Biserica Lui.
duminică, 4 februarie 2018
Importanta parastaselor: De ce m-ai lipsit de partea mea?
Un scriitor în vizită la Sfântul Mormânt a cunoscut un călugăr de acolo. Acesta, referindu-se la părinţii săi, i-a spus următoarele: „Tatăl meu era sărac dar foarte evlavios şi când se săvârşea Liturghia îl aştepta pe preot la poarta bisericii. în schimb mama nu era credincioasă şi rar dădea pe la biserică.
Duminica prefera să stea acasă, să gătească pentru familie şi să facă treburile casei. Când au murit părinţii mei, i-am văzut pe amândoi în vis. Tatăl meu se găsea într-o grădină frumoasă, minunată şi acolo se bucura de fericirea Raiului, mama însă îmi zicea cu mare durere: dă-mi copilul meu şi mie să mănânc puţin din farfuria ta. Mi-e foame!
joi, 1 februarie 2018
Parintele Proclu: Are mare însemnătate iertarea, a ne învăța a ierta
Vine multă lume la sfinția voastră, pentru sfat?
Mai vin. Nu știu cine i‑a păcălit, de ajung pe aici. Odată a venit cineva pe la mine și a zis să‑i trimit părintelui stareț un cuvânt și i‑am spus să scrie așa: „Dacă‑mi păzesc mintea mă cheamă monahul Proclu și, dacă nu‑mi păzesc mintea, mă cheamă porcu, dar fără șorici.”
Are mare însemnătate iertarea, a ne învăța a ierta. Și cu cât ne învățăm a ierta, putem să zicem cu adevărat Tatăl nostru. Mare lucru este a nu plăti răul cu rău. Cine a ajuns să plătească rău pentru rău, e într‑o mare primejdie. Cât pot, să mă păzesc a nu osândi pe alții.
Are mare însemnătate să‑i văd pe toți mai buni. Când am ajuns să mă uit în jos la ceilalți, vai, cea mai mare primejdie. Numai atâta, dacă a trecut prin minte că eu sunt mai bun ca cei răi, e gata.
Parintele Proclu Nicau
Fragment din cartea Constiinta, spune-mi tu