"Noi astazi cu totii venim la tine Parinte Justin"

Monahul Moise Aghioritul: "Lupta duhovnicească nu are nimic din caracteristicile anxietăţii"

Biserica doreşte ca toţi creştinii să fie curaţi la inimă, liberi, bucuroşi şi împăcaţi. Şi, când vorbeşte despre luptă, asceză, întristare, jale şi frică, în sens duhovnicesc, nu voieşte să chinuie şi să înspăimânte. Ci îngăduie o singură luptă, întru împlinirea mântuirii. Aşadar, lupta duhovnicească nu are nimic din caracteristicile anxietăţii.

Asceza nu este lipsită de discernământ, întristarea este pentru Dumnezeu – Care S-a întristat pentru om, din pricina neascultării sale -, jalea este de bucurie aducătoare, iar frica este respect şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu Atotputernicul.

Astfel, Biserica foloseşte mijloace preventive, ca nu cumva omul să fie atras în valurile consumismului, în belşug deşănţat şi, în general, în orice fel de exces. Propunerea Bisericii – o viaţă ascetică, în post, înfrânare, sărăcie, linişte, smerenie şi simplitate – este reacţia puternică şi constantă în faţa unei societăţi fără zăgazuri, fără îndatoriri, respect şi demnitate. Corecta utilizare a bunurilor materiale pune la încercare raţiunea, sensibilitatea şi generozitatea omului.

(Monahul Moise Aghioritul, Tristeţea anxietăţii şi bucuria nădejdii, Editura Sophia, 2005, pp. 17-18) via doxologia.ro

Psalmul pune pe fugă pe demoni și aduce pe îngeri într-ajutor

„Cartea Psalmilor este o vistierie obștească de învățături bune, dând fiecăruia, după sârguința lui, ce i se potrivește. Tămăduiește rănile vechi ale sufletelor și aduce grabnică însănătoșire celui de curând rănit; îngrijește pe cel bolnav și păstrează sănătos pe cel care nu-i atins de boală; într-un cuvânt, îndepărtează, pe cât e cu putință, patimile care se încuibaseră în felurite chipuri în viața oamenilor; și face aceasta cu seducție măsurată și cu dulceață, sădind în suflet gând plin de înțelepciune. (…) Da, psalmul este liniște a sufletelor, conducător al păcii; potolește tulburarea și vâlvătaia gândurilor, înmoaie mânia sufletului și înfrânează pe cel desfrânat. Psalmul leagă prietenii, unește pe cei de departe, împacă pe cei învrăjbiți. Cine se mai poate socoti vrăjmaș cu cel cu care a înălțat același glas spre Dumnezeu? (…)

Psalmul pune pe fugă pe demoni și aduce pe îngeri într-ajutor; este armă pentru frica de noapte, odihnă pentru ostenelile zilei; este întărirea pruncilor, podoabă celor în floarea vârstei, mângâiere bătrânilor, găteală foarte potrivită femeilor. Psalmul populează pustiurile, cumințește piețele; este carte elementară de învățătură pentru cei ce intră în viață, creștere pentru cei ce înaintează în vârstă, întărire pentru cei maturi. Psalmul este glas al Bisericii; psalmul înveselește sărbătorile; psalmul creează tristețea cea după Dumnezeu; psalmul scoate lacrimă și din inimă de piatră; psalmul este lucrul îngerilor, viețuire cerească, parfum duhovnicesc.”

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilie la Psalmul 1, I-II, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 17, pp. 183-184 via manastireasuruceni.md

Troparul Sfantului Valeriu Gafencu - Tg. Ocna, 5 sept. 2011

Porțile Mănăstirii Sf. Pantelimon de pe Muntele Athos au fost închise pentru “episcopul” schismatic și delegația sa

Porțile Mănăstirii Sf. Pantelimon de pe Muntele Athos au fost închise pentru "episcopul" schismatic și delegația sa, venită pe 9 februarie pe Sfântul Munte. 

Arhimandritul Evloghie, starețul mănăstirii ruse, i-a explicat „episcopului” Pavel al diocezei de Odessa și Bălți a bisericii schismatice ucrainiene, precum și celor care-l însoțeau, că nu pot intra pe teritoriul mănăstirii întrucât ei nu sunt recunoscuți acolo ca ortodocși, relatează Uniunea Jurnaliștilor Ortodocși și Romfea. 

Starețul Evloghie a închis porțile mănăstirii reprezentanților schismatici și nu le-a dat binecuvântarea de a intra în biserică și de a se închina la sfintele moaște, explicând că Mănăstirea Sf. Pantelimon nu-i recunoaște ca membrii ai clerului, nici acum și nici în viitor. Alte mănăstiri, inclusiv Filoteu și Caracalu, au spus că și ele își vor închide porțile schismaticilor.

Sursa: aparatorul.md

5 amanunte despre Sfantul Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei

Sursa: Orthodox Posters

Omagiu realizat cu prilejul comemorării a 100 de ani de la nașterea Părintelui Justin Pârvu

Parintele Atanasie Ștefănescu despre Dumitru Uţă - Doctorul fără de arginţi

Doctorul Dumitru Uţă a fost unul dintre Sfinţii închisorilor comuniste, un adevărat doctor fără de arginţi. A stat închis la Aiud din '41 sau '42 până în 1964. Din '47 - '48 a stat în Zarcă (clădirea celor ne-reeducabili) până la eliberare. Era un om cu o profundă credinţă în Dumnezeu şi o mare dăruire faţă de semeni.

Fusese lăsat de Dumnezeu şi cu un bun chip: înalt, cu ochii albaştri, cu o mică chelie şi mustaţa tunsă scurt… După ce l-a vindecat pe directorul închisorii Aiud, maiorul Munteanu, de tifos, a devenit vocea cea mai cu greutate după director din închisoare, asta până în '47 - '48. Aşa avea voie să iasă oricând dorea din penitenciar pentru a face rost de medicamente şi altele, şi se întorcea de fiecare dată foarte încărcat, cu sacii plini. Odată chiar a tulburat conducerea cu câte a putut să strângă, medicamente străine, ş.a., aproape un vagon. Toată lumea temniţei îi cerea ajutorul, gardienii şi toată funcţionărimea îl chemau frecvent la ei, pe acasă, pentru felurite probleme de sănătate ale rudelor şi cunoscuţilor.

Doctorul Dumitru Uţă slujind jertfelnic în temnițele comuniste

Dragostea și dăruirea Doctorului Uţă în penitenciarul din Alba Iulia

La începutul lui septembrie 1944, armatele române și sovietice ajunseseră la Sibiu și Alba Iulia. (...) Însoțiți de o căruță plină cu dosare și actele pentenciarului am pornit spre penitenciarul din Alba Iulia. Fiind între două fronturi, salvarea noastră în închisoare era mai sigură decât în libertate. Ironia soartei! Înaintam încet.

Înainte de pârâul Galda, la 2 kilometri de Teiuş, trecea o altă coloană de maşini, tancuri şi tanchete sovietice drapate cu secera şi ciocanul, în strigătele şi uralele soldaţilor cocoţaţi pe ele. Pe un tanc Tarnovschi, înfăşurat într-un drapel roşu, beat, striga şi gesticula cu pumnul strâns, bucuria victoriei. Eram în linie cu Valeriu Gafencu şi Marin Naidim.

- Iată, proba celor ce v-am spus cu vreo doi ani în urmă!

”Banditule, să stai în casă!”

Prin anii ’80 îmi făceam stagiul militar în Bucureşti, la Miliţie. Era în preajma zilei de 23 august, când toate detaşamentele de soldaţi, miliţieni şi securişti erau mobilizate pentru supravegherea populaţiei. Eu eram tânăr şi neştiutor. Visam o carieră militară „în folosul patriei şi al partidului”. Încercasem de câteva ori să intru la Academia Militară, dar nu am fost primit. În schimb nu pierdeam nici un prilej pentru a-mi dovedi devotamentul pentru binele ţării şi al conducerii sale…

Îmi amintesc că în acele zile am avut de îndeplinit o misiune mai neobişnuită, însoţindu-i pe superiorii noştri prin blocurile din Bucureşti, la anumite adrese bine stabilite dinainte. Miliţienii mergeau înaintea noastră, băteau cu putere la diferite uşi şi ameninţau: Banditule, să stai în casă!