O altă întâmplare minunată, pe care ne-a povestit-o însuși Bătrânul Evmenie, este următoarea:
Într-o dimineață de iarnă, după ce l-a pregătit pe Cuviosul Nichifor și l-a așezat în pat să doarmă, Bătrânul Evmenie s-a îndreptat spre chilia sa. Când a ajuns în chilie, nu își amintea dacă a oprit sau nu soba, motiv pentru care s-a întors la chilia Cuviosului pentru a o opri.
A deschis încetișor ușa, pentru a nu-l trezi și, ce să vadă? Acesta, care era orb și paralizat, se afla în poziție de rugăciune, cu brațele deschise, și, scăldat într-o lumină imaterială, se înălțase la un metru de pat, rugându-se Domnului! „Am închis încetișor ușa”, mi-a spus Bătrânul, „ca să nu stric starea în care se afla, am ieșit afară, am plâns și am zis: «Dumnezeul meu, dar ce mare sfânt mi-ai trimis să slujesc!»”
Vedeți, așadar, cum îi sfințește Dumnezeu pe oamenii Săi, și îi cum preface pe cei bolnavi în sfinți? În cele din urmă, boala făcea parte din planul lui Dumnezeu pentru ca acești oameni să ajungă la sfințenie.
Din cartea Mitropolitul Neofit de Morfu - SFÂNTUL NICHIFOR LEPROSUL ȘI BĂTRÂNUL EVMENIE SARIDAKIS, editura Doxologia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu