duminică, 29 noiembrie 2020
Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României
sâmbătă, 28 noiembrie 2020
31 de ani de la plecarea la Domnul a Parintelui Arsenie Boca
Preluare dupa doxologia.ro
duminică, 22 noiembrie 2020
Nemuritorul Constantin (Tache) Rodas s-a dus cu Maica Domnului la cer. „Dacă oi ajunge în Rai la Maica Domnului mă duc prima dată. Mă duc la ea ca să îi mulțumesc pentru tot cât a făcut pentru mine.”
Nemuritorul Constantin (Tache) Rodas s-a dus cu Maica Domnului la cer. „Dacă oi ajunge în Rai la Maica Domnului mă duc prima dată. Mă duc la ea ca să îi mulțumesc pentru tot cât a făcut pentru mine.”
În zi de mare sărbătoare, în timp ce Biserica o prăznuia pe Maica Domnului intrând în Templu, pentru a-și pregăti sufletul și trupul spre primirea Fiului lui Dumnezeu, Tache Rodas a zburat la cer de mână cu Maica Domnului, cea pe care a iubit-o întreaga sa viață cu tot sufletul său cu o dragoste neînvinsă, nici de tortura pușcăriilor comuniste, nici de defăimări, nici de vreo altă primejdie sau durere. Nu doar că acum o va vedea în rai pe Maica Domnului față către față, dar Aceasta însăși a coborât la slujitorul ei, din Biserica luptătoare, și l-a ridicat cu ea la cer, la Fiul ei cel iubit, intrând în Biserica biruitoare, pentru a primi cununa biruinței. Biserica biruitoare cu siguranță trebuie să fie a celor biruitori. Tache Rodas a fost nebiruitul ostaș al lui Hristos, sfidând moartea și torturile din pușcăriile comuniste printr-o credință de nezdruncinat. Această credință a purtat-o în suflet prin rugăciunile și mijlocirea Maicii Domnului.
sâmbătă, 21 noiembrie 2020
Cuvantul Parintelui Justin Parvu la inmormantarea fratelui sau de suferinta si slujire intru Hristos, Parintele Gheorghe Calciu
joi, 19 noiembrie 2020
Mitropolitul Atanasie al Limassolului despre cum s-a rezolvat problema lupilor din Muntele Athos
marți, 17 noiembrie 2020
Stareţul Daniil Tudor - Floarea de foc a Ortodoxiei
duminică, 15 noiembrie 2020
Hai la post
Si-ți mai fă un rost
Plasma de azi s-o închizi
Căci pe ea latră mulți maidanezi haini
Rugăciunea s-o îndrăgești
Ca mai mult să te îndulcești
Spovedania să n-o lași
Sufletul să ti-l curățesti
Pe Preasfânta Născătoare în tot locul s-o iubești
Iar pe Sfinti să-i cinstești
Ca pe drumul către Rai
Mulți mijlocitori să ai
De ce Covid și de ce comunism
sâmbătă, 14 noiembrie 2020
miercuri, 11 noiembrie 2020
Baia Mare, carantina și declarația pe propria răspundere
luni, 9 noiembrie 2020
SFÂNTUL NECTARIE – ÎNVĂȚĂTURI – NEVOINŢA DUHOVNICEASCĂ
sâmbătă, 7 noiembrie 2020
miercuri, 4 noiembrie 2020
Au început să izvorească lacrimi din poza Cuviosului Părinte Efrem Filotheitul (Arizona)
De ieri, 3 noiembrie, au început să izvorească lacrimi din poza Cuviosului Părinte Efrem Filotheitul (Arizona)
luni, 2 noiembrie 2020
Mircea Pușcașu: O NOUĂ ZI ÎN MINUNATA LUME NOUĂ
Ce vremuri incredibile! Asistăm la criminalizarea stării de boală și dezincriminarea terorismului de stat și global (căci ce este teroarea nejustificată răspândită de autorități și presă, pentru o boală care are rata de vindecare /supraviețuire de 99.75% ?). Ba chiar există federații medicale care cer autoînvinovățindu-se) anularea malpraxisului pe timpul pandemiei, recunoscând in acest fel că au făcut malpraxis și cerând dreptul la alte acte asemenea !!
Desigur, vor fi și țapi ispășitori sacrificați pe altarele justiției oarbe și surde, in special trepăduși mici și mijlocii, iar bibanii de la Davos ONU sau OMS vor culege doar crema centralizării politice și digitale a puterii globale de după The Great Reset. Acum vedem in lucru o schemă globală de socializare (/descentralizare) a responsabilității, o schemă de tip piramidal (OMS către guverne, guvernare către prefecți, inspectori, directori, cetățeni sau chiar către copiii de școală). Urmează prăbușirea economiei globale, haos general, poate vreun război.