vineri, 27 mai 2022

Pașii Pelerinului. Mănăstirea Cernica (22 05 2022)

Viața Sfântului Ioan Rusul

Preluare dupa doxologia.ro
Sfantul Ioan Rusul s-a născut într-un sat din Rusia, la sfârşitul veacului al şaptesprezecelea, pe timpul împărăţiei lui Petru cel Mare. Anul cel mai probabil al naşterii sale este 1690, şi aceasta deoarece sfântul a participat ca soldat la războiul pe care îndrăzneţul ţar l-a întreprins împotriva turcilor în 1711.
Luat prizonier de către tătari în luptele pentru dezrobirea Azovului, Sfântul Ioan a fost vândut unui ofiţer superior turc care era eparh în Procopie (actualul Ürgüp (Urgup) – Capadocia  Turcia), Asia Mică, aproape de Cezareea Palestinei. Întorcându-se în ţinutul său, aga l-a luat cu sine şi pe Ioan. Turcia se umpluse de nenumărate mulţimi de robi ruşi care suspinau sub jugul greu al mahomedanilor şi cei mai mulţi dintre ei, pentru a li se uşura puţin suferinţa, s-au lepădat de Hristos şi s-au făcut musulmani.

Vindecarea unui muribund, de către Sfântul Ioan Rusul

Ilias Papakostas, originar din Evritania, Grecia, când s-a întors din America în țara sa natală, s-a îmbolnăvit grav de pneumonie, infecție a intestinelor și cardiopatie. I se apropia sfârșitul. În zadar doctorii încercau să-l salveze. Patruzeci de zile s-a luptat cu moartea.

Într-o zi, la bolnav a venit în vizită un prieten de-al său, avocat în Volos. Acesta i-a spus mamei deznădăjduite a bolnavului că, odată, în Halkida, a auzit vorbindu-se despre un oarecare Sfânt Ioan Rusul. Bolnavul, după cum povestește el însuși, se găsea într-o așa stare rea, încât nu simțea și nici nu era în stare să urmărească cele spuse de vizitator. A auzit doar cuvântul „Rusul”.

În ziua următoare, după cum relatează Papakostas, starea mea s-a înrăutățit în mod primejdios. Nu puteam să dorm, ci îmi petreceam ultimele ore în agonie. Așteptam moartea. Atunci, dintr-odată, am simțit că vreau să dorm și nu am întârziat să adorm foarte adânc. În timpul somnului am avut un vis neobișnuit, pe care nu-l voi uita niciodată! Am văzut cum se deschide ușa salonului meu și cum intră un tânăr cu o cămașă albă. M-a salutat și m-a întrebat cum mă simt. 

miercuri, 25 mai 2022

Din minunile Sfântului Ioan Rusul


 Aproape două ore se rugase plângând domnul Constantin Polihronie, mare funcționar de stat, în fața raclei cu moaștele Sfântului. Era îmbrăcat numai în pijama și un taxi îl aștepta la poarta bisericii.

Când a terminat, a pornit încet spre ieșire, târându-și pantofii pe podea. L-am oprit puțin, povestește preotul bisericii, să-l intreb, dacă vrea să ne spună, de ce a plâns atâta, de ce venise așa îmbrăcat la biserică și dacă nu cumva dorea o cameră să se odihnească puțin.

sâmbătă, 21 mai 2022

A fost proclamată canonizarea Sfintei Cuvioase Teofana Basarab

Sfintii Imparati Constantin si Elena

Biserica Ortodoxa ii praznuieste pe 21 mai peSfintii Imparati Constantin si mama sa, Elena. Constantin cel Mare s-a nascut in orasul Naissus (Nis, Serbia) in jurul anului 274. A devenit suveran al intregului Imperiu Roman dupa invingerea lui Maxentiu si a lui Liciniu. Potrivit marturiilor lui Eusebiu si Lactantiu, in ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a vazut pe cer ziua, in amiaza mare, o cruce luminoasa deasupra soarelui cu inscriptia: "in hoc signo vinces" (prin acest semn vei birui). 

Noaptea, in timpul somnului, i se descopera Hristos, cerandu-i sa puna semnul sfintei cruci pe steagurile soldatilor. Dand ascultare poruncii primite in vis, iese biruitor in lupta cu Maxentiu. Pe Arcul de Triumf al lui Constantin, care se pastreaza la Roma, se afla inscriptia: "instinctu divinitatis" = "prin inspiratie divina", ce descopera cum a fost castigata victoria asupra lui Maxentiu.