sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Părintele Amfilohie de la Diaconeşti despre bucuria Crăciunului

Interviu realizat de Claudiu Tarziu

Părintele Amfilohie Brânză, duhovnicul Mănăstirii “Adormirea Maicii Domnului” de la Diaconeşti – Bacău, face parte din stirpea, tot mai rară azi, a soldaţilor neînfricaţi ai lui Hristos. Îi simţi puterea din prima clipă. Privirea dreaptă, vorba hotărâtă, strângerea de mână fermă îi arată dârzenia. Dar pe cât de milităroasă îi este prezenţa, pe atât de largă inima – în care primeşte cu blândeţe şi empatie toate durerile şi zbaterile celor care vin să i se spovedească. Pentru fiecare are un cuvânt de folos, o mângâiere, o îmbărbătare şi un zâmbet. Căci acest călugăr încruntat şi plin de cerbicie, pe care nu te-ai mira să-l vezi încins cu o sabie, ştie să zâmbească.

Deşi e mereu aglomerat de urgenţe, găseşte timp pentru toţi cei care îi cer ajutorul duhovnicesc.
Când acceptă să mai ţină câte o conferinţă pentru tineri, sălile se umplu până la refuz. Părintele Amfilohie e iubit şi preţuit atât pentru ce spune, dar şi pentru cum spune. Este un mărturisitor curajos şi neconvenţional. De câţiva ani însă, şi-a rărit apariţiile publice din afara mănăstirii. Şi cu atât mai căutat este. Aşa încât am găsit foarte potrivit să avem un scurt dialog cu sfinţia sa despre bucuria Crăciunului şi despre cum ajungem la ea.

“Să nu lăsăm ascunsă icoana Naşterii Mântuitorului sub zgura păcatelor noastre!”

- Preacuvioase părinte, Înalt Preasfinţitul Bartolomeu, vrednicul de pomenire arhiepiscop al Clujului, spunea cândva că Naşterea Domnului e o sărbătoare a purităţii: Fecioara, fără de stricăciune, Îl naşte pe Cel Fără de Păcat. Câţi dintre creştinii care mai vin astăzi la biserică sau care vă trec pe sub epitrahil la spovedanie, mai au conştiinţa acestei sărbători a purităţii – ea singură fiind motivaţia pentru noi de a ne curăţi?

- Nici nu vă daţi seama câtă dreptate are acest mare vizionar al Bisericii noastre, a cărui lipsă o simţim din plin şi pe care nu o putem acoperi noi toţi acum. Definiţia Naşterii Domnului ca sărbatoare a purităţii nu este doar o formulare teologică într-o Pastorală de Crăciun, ci afirmarea unui fapt existenţial minunat, care se petrece an de an sub ochii noştri. Îmbrăcaţi cu ce au, apăsaţi de griji, minţiţi şi sărăciţi, creştinii noştri, aşa cum sunt ei, vin la biserică de Crăciun să primească mângâiere, pace şi bucurie. Şi primesc. Pentru că mai toţi credincioşii, nu numai cei ce se spovedesc, ci şi cei care aprind doar o lumânare sau aduc un pomelnic la altar, vin cu credinţa că Pruncul dumnezeiesc, care S-a născut, cât şi Fecioara Maică, ce Îl ţine în braţe, îi cheamă într-adevăr la o sărbătoare a bucuriei şi împăcării, şi mai ales a purităţii. Asta este puterea Praznicului. Setea de absolut şi de puritate este sădită în firea noastră prin actul creaţiei şi omul şi-o potoleşte mai ales la această Sărbătoare a Naşterii Domnului.

- Postul Naşterii Domnului este un post al bucuriei, pentru că acum ne bucurăm că se naşte Mântuitorul. De ce trebuie să postim şi într-un astfel de moment de bucurie?

- Să ştiţi că în dreptul acestui Praznic nu vorbim de bucurie în sensul obişnuit al cuvântului, ci de o bucurie anume, de o sfântă bucurie, adusă pe pământ de Dumnezeu şi vestită prin îngeri: ”Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David”. Este vorba de o bucurie unică, de natură dumnezeiască, ce cunoaşte trepte de intensitate pe măsura purităţii noastre. Puritate deopotrivă trupească şi sufletească, ce se realizează numai prin rugăciune şi post. Cu alte cuvinte, dacă nu te înfrânezi de la toate poftele trupului, nu ai cum să simţi bucuria Naşterii Sale. E ca şi cum o icoană extraordinar de frumoasă ar fi acoperită de straturi groase de fum şi praf – şi atunci, chiar dacă ea rămâne splendidă pe dedubt, noi nu ne putem bucura de frumuseţea ei. Să nu lăsăm ascunsă icoana Naşterii Mântuitorului sub zgura păcatelor noastre!

“Cuvântul Mântuitorului te face să nu mai simţi foame, sete sau oboseală”

- Dar chiar şi atunci când postim, ne bucurăm noi în mod real de Naşterea lui Mesia, Cel care ne poate salva sufletul, sau mai degrabă ne bucurăm tot de cele ale trupului, care însoţesc sărbătoarea aceasta?

- Vedeţi, tocmai în aceasta constă valoarea postului pentru Praznicul de care vorbim. Că ne ajută să gustăm din adevărata bucurie a Naşterii Domnului, nu să rămânem la aspectul exterior al sărbătorii, cel material. Iubirea cu care Pruncul Iisus ne atrage spre El produce în suflet o bucurie mai presus de tot ceea ce este pământesc. În preajma Lui, inima omului îşi pierde atracţia către cele materiale. Pătrunsă de Harul Duhului Sfânt, se mişcă spre stări superioare de simţire şi cunoaştere faţă de cele din planul lumesc. Aşa se explică cum miile de oameni care se ţineau după El ca să-L asculte stăteau nemâncaţi cu zilele, pătrunşi fiind de puterea cuvintelor Sale. Nu mai simţeau foame, sete, oboseală, căci de toate le ţinea loc cuvântul Mântuitorului. Dacă n-ar fi Acesta Dumnezeu şi dacă n-ar lucra prin El asemenea Putere, n-ar mai exista astăzi creştinismul. Experienţa postului ne ajută să ne încredinţăm de aceste adevăruri, prin schimbările care se produc în sufletul nostru. Nu există să posteşti cum se cade, adică să te opreşti nu numai de la o anume mâncare, dar să-ţi curăţeşti şi gândurile, prin rugăciune, şi să nu simţi într-adevăr bucuria sărbătorii.
- De ce credeţi că, an de an, Crăciunul devine tot mai mult un pretext comercial, o celebrare a nevoilor sau a mofturilor de ordin material, şi tot mai puţin una a tresăririlor sufleteşti, mistice? De ce nu mai simţim suflul tainei îndărătul spectacolului?

- Eu nu văd ca lucrurile să stea aşa. Imaginea aceasta, probabil, încearcă să o impună o televiziune şi o presă mai puţin ortodoxă, ce nu se poate ridica mai sus de interesul comercial ori de aspectul circului. Însă Taina Sfintei Sărbători, care nu se poate filma şi nici fotografia, este vie şi lucrătoare în continuare. Ea stă în puterea lui Dumnezeu şi-n inimile tuturor celor care o trăiesc şi se bucură de ea. Toate bisericile sunt pline de oameni, cine nu vede asta? Şi nu doar de Paşti şi de Crăciun, ci în tot timpul anului. De ce? Fiindcă “în om este sădită informaţia împlinirii sale” – cum spune foarte frumos părintele profesor Constantin Coman – care-l mişcă permanent spre împlinirea standardelor la care este menit să ajungă. Adică la măsura absolută, pe care o poate realiza doar în Biserică.

“Lumea se îndreaptă încotro arată Dumnezeu cu degetul”

- Totuşi, tot ce se întâmplă în jurul nostru, de la lipsa de înţelegere şi compasiune pentru aproapele până la crime de stat, arată că lumea se despiritualizează accelerat. Iar unii creştini sunt de părere că fenomenul nu e întâmplător sau natural, ci parte a unui plan urzit de puternicii lumii. Au dreptate, sau mai degrabă răul nu e în afară, ci înlăuntrul nostru?

- Să ştiţi că răul se găseşte atât în afara, cât şi înlăuntrul omului. Însă altceva este mai important să ştim. Că de rău nu putem scăpa nici cu bani, nici cu arme, nici cu petrol, nici cu diamante, nici cu tehnologie, ci doar cu puterea lui Dumnezeu. Cât despre mai marii lumii, l-am întrebat şi eu pe părintele Iustin de la Petru Vodă cum că ei au în plan cutare şi cutare lucru… Şi ştiţi ce mi-a răspuns? “Măi băiete, măi, Dumnezeu se uită la ei ca la nişte copii, măi”. Adică să înţelegem că lumea se îndreaptă încotro arată Dumnezeu cu degetul, nu unde cine ştiu eu cine îşi face planuri să o ducă. Despiritualizarea lumii, urzită de unii sau de alţii, cum spuneţi, prin materializarea vieţii, o să-l împingă şi mai tare pe om spre Biserică, deoarece o să-l convingă şi mai mult că fără Dumnezeu nu poate nimic şi nu valorează nimic.
- Totuşi, cum ne putem păstra intactă bucuria acestui eveniment unic şi mântuitor: Naşterea Domnului?

- Cu cât vom pune capăt împrăştierii dinafară, cu atât ne vom apropia lăuntric de Hristos. Tăcerea, postul, metaniile, spovedania şi Sfânta Împărtăşanie, rugăciunile de noapte, înfrânarea, nevoinţa, lacrimile, milostenia şi cititul cu meditaţia ne vor ajuta să-L atragem pe Domnul ca să Se nască şi în sufletele noastre. Trebuie un pic de osteneală şi de stăruinţă ca să ajungem la mângâierile duhovniceşti.

“Să luptăm cu răul din noi şi din lume după pilda noilor martiri ai poporului român”

- Spre încheiere, îmi permit să vă pun o întrebare personală. Care a fost cel mai frumos Crăciun petrecut de sfinţia voastră înainte de călugarie?

- Cele mai frumoase sărbători ale Crăciunului le-am trăit pe când eram un copil nevinovat şi cu sufletul curat. De aceea şi astăzi, în mănăstire fiind, aş da orice să mă pot apropia de Hristos din nou, ca şi atunci, cu suflet de copil.
- Ştiu că la fiecare Crăciun Mănăstirea Diaconeşti le pregăteşte credincioşilor câte o bucurie: ba un CD cu colinde interpretate de maici, ba o icoană nouă, ba o carte de folos… Ce veţi face anul acesta?

- Cu ajutorul lui Dumnezeu, maicile au reuşit să pregătească la timp două bucurii pentru Crăciunul de anul acesta: “Poezii cu iz de Filocalii”, o carte pentru cei mari şi mici cuprinzând versuri cu tâlcuri duhovniceşti şi Calendarul pe 2012, cu un conţinut special: este vorba de Părinţii români care au pătimit în închisorile comuniste (Pr. Arsenie Papacioc, Pr. Gheorghe Calciu, Pr. Dimitrie Bejan, Pr. Dumitru Stăniloae, Pr. Ilie Lăcătuşu, Pr. Arsenie Boca ş.a.) pictaţi de maici în manieră iconografică, cu o scurtă prezentare a vieţii lor. Mesajul pe care vrem să-l transmitem astfel, acum, la Naşterea Domnului, este acela al luptei cu răul din noi şi din lume şi al păstrării demnităţii creştine şi naţionale, după pilda pe care aceşti noi martiri ai poporului român ne-au lăsat-o prin viaţa şi învăţăturile lor.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu