Minunea icoanei Sfantului Mucenic Gheorghe cinstita de zeci de mii de MUSULMANI (video)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=pDJWDimtkqA]

Zeci de mii de turci musulmani au venit să se închine la icoana făcătoare de minuni a Sfântului Gheorghe de pe Insula Prinţilor din Turcia.

 În acest an, în ziua sărbătorii Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, zeci de mii de turci musulmani s-au adunat la Mănăstirea Sfântul Gheorghe, de pe Insula Prinţilor (la 50 de kilometri de Constantinopol) pentru a comemora sărbătoarea sfântului. Un rând interminabil s-a format în faţa mănăstirii, pentru a se închina la Icoana făcătoare de minuni a Sfântului biruitor.

Tweet

Profeţia care a ascuns viitorul, desenată pe pereţii unei biserici din România

Mii de oameni au călcat pragul acestei biserici. Mulţi au venit aici pentru a-şi găsi liniştea sufletească sau pentru a se despovăra de păcate, alţii au venit pentru a asculta slujbele pline de înţelepciune şi dragoste ale părintelui.

Însă acum, după ce părintele Arsenie Boca nu mai este, au rămas în urma lui picturile. Desenele care împodobesc pereţii bisericii sunt atât de speciale, încât unii chiar cred că ascund profeţii despre ce va urma.



Făcute în 1968, aceste desene ilustrează atacurile de la 11 Septembrie, dar şi căderea comunismului sau lansarea navetei Discovery. Iniţial nimeni nu le-a luat în seamă, însă acum foarte mulţi vin la biserica din Drăgănescu pentru a decripta mesajele ascunse în misterioasele desene.

Întinse în faţa oamenilor care intră, picturile au o poveste de o simplitate complicată. Mesajul este foarte clar şi scris cu litere roşii: "Fărădelegile atrag pedeapsa pe pământ". Imediat lângă apare desenul şi toată prefigurarea evenimentelor care vor cutremura iremediabil lumea noastră: de la terorism, la modificarea genetica; de la globalizarea mondială la secularizarea new-age a bisericii lui Hristos.



Încă din anii 1940, părintele a făcut o profeţie legată de evoluţia şi declinul comunismului: ""Zdreanta roşie, secera şi ciocanul, steaua cu cinci colţuri o sa dispară, dar va veni steaua cu şase colţuri, anarhia, şi va fi vai şi amar de lume (...) Asta va fi peste mulţi ani, şi nouă, Dumnezeu nu ne va hărăzi să vedem acele vremi (...) Mie nu-mi va fi dat să văd, după sărbătoarea deşartă a victoriei, câţi dintre cei drepţi au mai rămas. Căci după această victorie deşartă, puţini dintre cei drepti vor fi în picioare şi la sărbătoare. Peste tot vor fi naimiţi (vânduţi duşmanului) şi abia atunci va începe o nouă luptă, fără jertfă de sânge, dar la fel de lungă ca şi cea pe care am început-o noi acum!".

"Cu ştiinţă aţi dezlănţuit cataclismul stihiilor asupra voastră. Aşa vă trebuie. Aţi început sfârşitul lumii!", mai spunea părintele. "Imi pare rău pentru voi. Frica e de la diavol... Îmi pare rău pentru voi. Vor cădea mulţi dintre cei aleşi. Vă vor pune impozite, taxe şi alte dări. Nu veţi mai putea fi sfinţi... Acum nu mai e timpul sfinţilor. Acum începe timpul mucenicilor".

"Prezentul este doar viitorul trecutului" sunt cuvintele care ar trebui să ne dea de gândit şi să încercăm să găsim simbolistica unei vremi a pocăinţei şi iertării în sânul lor.

Antena 3

Tweet

Parintele Gheorghe Calciu, despre idolii moderni

Trăim într-o lume în care creştinismul nu este iubit, în care modernismul, ştiinţa şi libertinajul lovesc cu putere în creştinism. Contemporanii noştri îşi bat joc de noi, zic că a crede în Dumnezeu înseamnă că eşti înapoiat mintal.

Într-adevăr sunt oameni de ştiinţă, oameni cu foarte multă carte, care nu reuşesc să facă saltul peste hotarele cunoaşterii lor intelectuale, fizice şi senzoriale. Dincolo de toate acestea văzute te întrebi ce este, dar ei nu se întreabă. Dracul îi ţine pe loc, nu le dă voie să ajungă la Dumnezeu, fiindcă ei înşişi se tem.

Nu este aşa de simplu să renunţi la tot, să faci saltul în divinitate. Nu este simplu pentru noi să renunţăm la toate, nu? Să renunţi la orgoliu, la poziţia ta, la situaţia ta economică şi să zici:

„Azi e duminică, nu lucrez, mă duc la biserică! Azi e sărbătoare, nu mă duc la petrecere, mă duc la biserică să-L slăvesc pe Dumnezeu! Toate celelalte le fac în alte zile”.

Este greu să facem lucrul acesta.

Uitaţi-vă câţi oameni sunt în biserici în zile de sărbătoare şi câţi stau pe la casele lor! Nu au nici o scuză, pentru că astăzi educaţia religioasă este liberă. Aud vorbindu-se pe stradă, văd şi la televizor vorbindu-se despre Dumnezeu de sărbători şi nu vin la biserică. Ei nu pot face parte dintre aceia despre care Scriptura spune că nu li s-a vestit cuvântul lui Dumnezeu şi nu sunt vinovaţi. Li s-a vestit cuvântul lui Dumnezeu, cunosc acest cuvânt, ştiu care le este datoria, dar nu se pot despărţi de lumea lor, de situaţia lor, de idolatrismul lor. Şi-au făcut idoli din avere, din poziţia socială, din frumuseţe, pictură, artă, muzică, uitând că deasupra acestora, Cel mai frumos şi Cel mai bun este Dumnezeu.

Într-o lume în care nu ni se cere martirajul, ni se cere măcar curajul de a mărturisi în faţa ateilor pe Dumnezeu şi de a suporta batjocura celor care nu ştiu nimic, decât numai ceea ce văd şi cunosc cu mintea. Pentru că noi cunoaştem prin credinţă mai mult decât orice, cunoaştem pe Dumnezeu, pe Iisus Hristos – Adevărul.

Parintele Gheorghe Calciu: “Biserica este ezitantă, s-a obişnuit cu o anumită o­be­di­enţă faţă de stăpânire în timpul comunismului şi nu iese din aceasta”

Tweet

Scara valorilor umane

Scara valorilor umane contine: sfîntul, eroul, geniul si omul obisnuit - dincolo de acestia situîndu-se infractorul. Sfîntul, eroul si geniul sînt fără voia societătii, care e obligată să-i recunoască. Nimeni nu-ti contestă dreptul la existentă dacă esti om obisnuit, dar nimeni nu trebuie să facă confuzie între tine, sfînt, erou si geniu. Oamenii sînt egali în fata legii, adică trebuie respectati ca atare, dar nu confundati, nu făcuti identici, că e o gogoasă... Nimeni nu-ti contestă dreptul la o viată normală dacă porti masca de om.

Numai că dacă esti mediocru, nu trebuie să te instalezî în vîrf, pentru că nu e nici în interesul tău. Acolo trebuie să stea cei dotati. Sfîntul stă în fruntea tablei valorilor pentru că el face posibilă trăirea absolutului la scară umană. Eroul se consumă făcînd istorie si nedepăsind sfera laicului. Eroul este admirat - asa cum este si geniul - dar nimeni nu i se închină, chiar dacă fapta lui aduce foloase reale omului. În vreme ce sfîntul se situează dintru început în eternitate, eroul moare în istorie, pentru că urma pe care o lasă el, ca om împlinit, este fixată doar în timp si în spatiu.

Petre Țuțea

Tweet

Cum l-a salvat de la moarte VALERIU GAFENCU pe evreul Richard Wurmbrand

Valeriu Gafencu (24 ianuarie 1921 – 18 februarie 1952) este unul din cei care au „rămas” prin fapte cu adevărat exemplare. S-a născut în comuna Sângerei (judetul Bălti). Arestat datorită apartenentei la Frătiile de Cruce, după rebeliunea legionară din ianuarie 1941, a rămas în detentie si după lovitura de stat de la 23 august 1944, când a refuzat să semneze cererea de eliberare conditionată. Nu era deloc un fanatic obtuz. Cea mai bună dovadă (tocmai pentru că a avut deplină acoperire în fapte) se găseste în scrisorile sale din închisoare, trimise familiei: „Azi sunt fericit. Prin Hristos iubesc pe toti. Este o cale atât de greu înteleasă si acceptată de oameni, dar sunt convins că ea este singura care duce spre Fericire. Şi dacă privesc la Viata mea, o mărturisesc deschis, regret din toată inima păcatele si greselile săvârsite, dar sunt fericit că Dumnezeu, cu darurile lui minunate, mi-a luminat calea, întărindu-mi credinta spre desăvârsirea Iubirii si spre apărarea scânteii de adevăr, ce ne-a fost sădită în Inimă. Iar dacă-mi văd viitorul, îl văd luminos cu sufletul si mintea luminată de adevăr”; „Nu există fericire adevărată decât în Iisus Hristos. Pe aceea căutati de o realizati. Nu vă uitati la felul cum întelege si trăieste lumea viata. Voi aveti un îndreptar de viată – calea crestină – si după acest îndreptar călăuziti-vă pasii” (Studentul Valeriu Gafencu – „Sfântul închisorilor din România”, coordonare si cuvânt înainte de Nicolae Trifoiu, Cluj-Napoca, Editura Napoca Star, 1998, p.168, 154).

Episodul care l-a ridicat pe Gafencu la prestigiul deosebit de care se bucură azi este salvarea pastorului Richard Wurmbrand, cu pretul propriei vieti. Faptele s-au petrecut în penitenciarul Târgu Ocna. Preiau, cu deferenta cuvenită martorului direct, mărturia lui Ion Popescu:

„Gh. Ardeleanu a fost tratat cu streptomicina ce i-a fost dată si s-a însănătosit, cu toate că era la un pas de moarte înaintea începerii tratamentului. Victor Stratan, care nu avea o afectiune TBC gravă, a oferit streptomicina lui Valeriu Gafencu, ca să-l salveze de la moarte. Valeriu însă a socotit că este mai de folos pentru el să ofere această streptomicină unui frate de suferintă din aceeasi cameră cu el, lui Richard Wurmbrand. Acesta fusese, în tinerete, membru de frunte al PCR, apoi s-a crestinat, devenind pastor protestant al unei organizatii protestante cu sediul în Suedia, care milita pentru crestinarea evreilor din orice tară de pe glob.

Tweet

Parintele Justin Parvu: "Iată că şi pământul, şi izvoarele şi apele strigă împotriva nesimţirii noastre"

Părinte, vorbeam dată trecută despre exploatările de la Roşia Montană prin care ni se fură aurul de către nişte firme străine. Acum, prin aceleaşi metode vor să ne fure şi cuprul şi, mai rău decât atât, au în proiect exploatarea de gaz de şist, o operaţiune foarte periculoasă pentru populaţie, prin fracționare hidraulică. Sunt dovezi din Statele Unite şi din alte părţi ale lumii cum exploatarea acestui gaz contaminează pânza freatică, otrăvind apa pe care o bem. Cum ne putem opune acestor proiecte?

- Cine au fost toţi cei care au exploatat adâncurile pământului şi bogăţiile noastre naţionale până acum? Tot străinii. Străinii luau veniturile, iar ţăranul nostru stătea şi trudea în adâncimea pământului. În 1949–1950, am intrat într-o zonă minieră. Eram vreo 800 de deţinuţi politici şi am văzut oamenii aceia slabi, cu ochii duşi în fundul capului, cu obrajii teşiţi. La un moment dat, în mină acolo, ce am observat noi? Aruncai, de pildă, un chibrit. Nu prea aveam noi voie să purtăm chibrituri pentru că reprezentam un pericol pentru ei. Dar aşa din întâmplare mai găseam pe la atelierele noastre câte un chibrit, pe ici pe acolo, şi aruncam băţul aprins în şanţ, în apa care curgea, pentru că în pământ erau foarte multe izvoare. Sunt pungi de apă înăuntru şi când ai pătruns un izvor din acesta cu perforatorul, inundă tot, de ia şi carnea de pe tine; aşa forţă puternică are. Apa aceea este foarte sărată. Cum te-a atins o picătură din apa aceasta, parcă îţi perfora corpul şi făcea gropiţe în tot corpul. Ei bine, când am aprins noi chibritul, apa aceea s-a aprins şi te uitai cum arde apa. Exact cum ai pune într-un pahar cu apă nişte spirt, păi apa asta arde ca şi spirtul. Când ai aruncat-o, moleculele ei merg una după alta şi iau foc. Era vorba despre acest gaz de şist, pe care vor să îl exploateze ei acum, pentru că nu mai au ce fura de la suprafaţă, fură din adâncurile pământului. Însă aceste zone au şi un efect foarte negativ pentru că îţi infectează aerul, atmosfera.

Tweet

Nicolae Steinhardt despre fidelitate

Dintre virtuţi, fidelitatea (ori credincioşia, cum îi spun de preferinţă poporul şi scriitorii români) e mai puţin evocată decât celelalte. A jura ceremonial ori lăuntric credinţă unui om, unei cauze, unui principiu, unei idei înseamnă a te lega să-i fii întotdeauna leal şi devotat şi oricând gata a-i veni în ajutor. Fidelitatea implică un raport cordial şi personal chiar faţă de o abstracţiune: o statornicie, o nestrămutare, o căldură. Te arăţi demn de încredere absolută în orice împrejurări, la bine şi la rău, în ceasuri de îndoială, în vremuri de restrişte, la mari primejdii, în mlaştină şi pe grohotiş, când se înfiripă clipele deznădejdii. Dacă acel căruia, nepripit, i-ai făgăduit credinţă nu mai crede în el însuşi ori în cauza pentru care luptă (ori în modul de viaţă, de gândire, ce-i este propriu) în tine, totuşi, să poată crede, să preferi tu atunci curajul, puterea de îndurare, stăruinţa, vioiciunea care pe el l-au părăsit, să-i devii tu lui călăuză şi stâlp de înţelepciune, toiag, cetate întărită, lumină, înger păzitor.

Tweet

Să nu ne uităm martirii - ÎPS Justinian Chira: "Uitarea aduce pedeapsa"

- Cum îi priviţi pe cei care au pătimit în închisorile comuniste?

- Toţi aceştia care au pătimit în închisori au fost mielul de jertfă pentru iertarea păcatelor poporului român. Ei au fost aruncaţi în gura celor fără de Dumnezeu, ca să ispăşească păcatele noastre, ale tuturor. Ei s-au jertfit pentru noi.

Şi chiar dacă acuma se pune problema ca să fie trecuţi în rândul sfinţilor, ei nu trebuie să fie trecuţi în rândul sfinţilor. Ei sunt sfinţi, prin sacrificiul lor. Oficial, pe dumneavoastră, domnule Vasile, vă admir şi vă binecuvântez şi mă bucur că vă luptaţi să fie trecuţi din puşcării în Sinaxare, în rândul sfinţilor. Adică să fie şi oficial trecuţi, recunoscuţi, declaraţi sfinţi. Dar ei sunt, de fapt, sfinţi. Ei s-au sfinţit, s-au sanctificat.

Am citit astă-noapte cartea aceasta, Din temniţe spre Sinaxare. Toţi aceştia s-au purificat total, a fost ca o la­crimă fiecare dintre cei care au murit în temniţă. Ca o la­cri­mă curată a fost trupul fiecăruia, şi gândul şi viaţa fie­că­ruia. Erau sfinţi, absolut sfinţi, toţi care au murit în în­chi­soare, dar absolut toţi care au murit în temniţă, toţi. Aşa că, de aceea, despre aceste sacrificii uriaşe e greu să vor­bim. Vorbele nu pot exprima aceste realităţi, aceste sa­cri­ficii extra­ordinare... eu le trăiesc: ziua, noaptea, mă gân­desc la eroii şi la martirii neamului românesc.

Ieri noapte mă gândeam la familia lui Constantin Brâncoveanu. Teribil, pentru că n-a fost niciun motiv ca să fie condamnat de către turci acest Constantin voievod, ca­re a fost un voievod mai mult decât creştin (era sfânt din via­ţă; a construit atâtea biserici, Constantin Brânco­veanu a format o cultură creştină în poporul român, deci el aşa a fost!). Singurul motiv era că Constantin Brânco­veanu era creş­tin. Şi atât a fost de dureroasă această jertfă, adică Cons­tantin şi patru fecioraşi ai lui... în faţa lui să li se taie ca­pul, în faţa lui... el a murit de patru ori. El, voievodul, ta­tăl, a murit cu fiecare copil căruia i s-a tăiat capul, a mu­rit şi el în momentul acela. El a murit de patru ori, şi a cin­cea oară, apoi, a murit el. Şi iată ceva care nu trebuie să ui­tăm, avem datoria să nu uităm!

Tweet

Divna Ljubojević - Hristos a Inviat

Tweet

Imaginea zilei - Sarbatorile Pascale in Maramures

Fotomotica

Tweet

Arsenie Boca - Bolnavii

48. Dumnezeu a pedepsit până şi cu lepră. Deci lepra şi orice lepră, urmărite la obârşiile ei, arată că păcatul sufletului atrage după sine pedeapsa trupului, dar îi aduce sufletului smerenia, sănătatea minţii.

Boala apare întâi în psihic. Aceasta este o propoziţie a medicinii moderne. Scriptura vedem că întregeşte cu lămuriri ceea ce spune medicina.Este o retragere a lui Dumnezeu din susţinerea sănătăţii omului. Poate chiar o izgonire a Lui.

49. Cei bolnavi să ţină regimul bolii în loc de post.

50. La boli grave aleargă la cel mai bun doctor.

51. Din trei pricini se îmbolnăveşte trupul:

1. De otrăvuri din lipsa postului. Carnea este o otravă şi se mistuie tot cu ajutorul unei otrăvi care este fierea;

2. Din naştere, pentru că fie mama sau tata nu a fost treaz când s-a zămislit copilul. Fugiţi de bărbaţi când sunt ameţiţi de băutură, ca de foc;

3. Din desfrânare, pentru că trec măsura cuvenită şi începe să-i doară spatele, spinarea, şalele, slăbesc nervii, devin iuţi şi nerăbdători. Toate acestea, pentru că nu şi-au înfrânat poftele (puterile). Este tocmai ca bogatul care sărăceşte. Aşa şi trupul care şi-a mâncat toată vlaga.

O SINTEZĂ A GÂDIRII PĂRINTELUI ARSENIE BOCA ÎN 800 DE CAPETE

Tweet

Ce s-ar intampla daca Hristos ar umbla astăzi prin lume

“Ştiţi ce s-ar întâmplă dacă Hristos ar umbla astăzi prin lume? Probabil că L-ar interna într-un spital de nebuni şi L-ar droga cu tot felul de medicamente. Lumea L-ar răstigni şi acum la fel cum a făcut-o acum două mii de ani”.

Părintele Serafim Rose"

Tweet

Un adevarat exemplu: Patriarhul Pavle al Serbiei – Votul saraciei! (FOTO)

Sfârşit de şedinţă a Sfântului Sinod de la Belgrad. Patriarhul Pavle, după obiceiul său, doreşte să meargă la slujba vecerniei de la Catedrala Patriarhală. Ieşind însă din Palat, zăreşte în parcarea din apropiere o mulţime de automobile luxoase, de culoare neagră, şi întreabă:
-  Ale cui sunt aceste automobile luxoase?
-  Ale vlădicilor noştri, ve­niţi la şedinţa Sinodului, Prea Fericirea Voastră! – i-a răspuns un preot care îl însoţea.
-  O, Dumnezeu să-i vadă! Cu ce ar fi mers aceştia, oare, dacă nu depuneau votul sărăciei?

Diaconul care l-a însoţit până de curând pe Patriarhul Pavle în preumblările acestuia prin Belgrad povesteşte despre o lecţie primită din partea marelui ierarh, pe când mergeau ei o dată, împreună, la Biserica Banovo Brdo.
-  Cu ce vom merge acolo? Cu maşina? – a întrebat diaconul.
- Nu. Cu autobuzul! – a răspuns Patriarhul, categoric.
-  E aglomeraţie mare, zăpuşeală de nedescris în autobuz. Nu e nici foarte aproape…
- Mergem aşa! – i-a retezat vorba, scurt, Patriarhul.
-  Prea Fericirea Voastră – a încercat să îl înduplece din nou dicaonul –, e vară, iată, şi multă lume merge la Insula Ţiganlia, la ştrand. Oamenii merg mai mult goi în autobuz. Nu se cade…
-  Ştiţi ce, părinte, – a răspuns atunci, liniştit, Patriarhul – vede fiecare ce vrea!

Neagonisirea

Patriarhul Pavle refuza adeseori chiar şi salariul care i se cuvenea, mulţumindu-se doar cu pensia de fost episcop de Raska şi Prizren. Chiar şi mantia şi-o cosea singur. Tot singur îşi repara pantofii… Şi tot îi mai rămâneau bani din pensie, care nu era deloc mare. Pe aceştia îi da săracilor, ori îi dona în scopuri caritabile.

Povestec martorii că la solicitarea unor episcopi de a le fi mărite salariile, prin 1962, Pavle, episcop pe atunci, s-a mirat de acest fapt: „Pentru ce să fie mărite, dacă nu suntem în stare să cheltuim nici ceea ce avem?!”.

Gradimir Stanici, directorul tipografiei patriarhale din Belgrad, povesteşte:
„Preafericirea Sa îşi dactilografiază de unul singur cărţile. Pe hârtiile pe care scrie, aproape că nu vezi marginea; distanţa dintre rânduri, de asemenea, este insesizabilă. Economiseşte hârtia, după cum s-a deprins, căci mai înainte hârtia era foarte preţioasă. Textele Patriarhului sunt atât de clare, încât la ele aproape că nu este nevoie de vreo intervenţie”.

Vedeniile

Odată, în cabinetul Patriarhului, pe când acesta discuta cu un funcţionar din Patriarhie, a dat buzna un om de aproape 50 de ani, cu ochii mari şi cu privirea ca de jăratec. A început să povestească precipitat că a venit să comunice ceva foarte important… Patriarhul l-a poftit să se aşeze, ca să-şi tragă sufletul. Bărbatul însă a continuat să povestească cum că lui, în vis, i s-a arătat Maica Domnului, care i-a poruncit…
Patriarhul l-a ascultat plin de atenţie, dar l-a întrerupt du­pă o vreme cu asprime: „Dom­nule dragă, eu sunt ierarh de aproape 50 de ani, iar călugăr de şi de mai mulţi ani. În fiecare zi slujesc, iată, Sfânta Liturghie – şi mie nici măcar un înger nu mi s-a arătat până acum, iar dumneavoastră vi s-a arătat Maica lui Dumnezeu! Haide să fim serioşi, vă rog!”.

Luxul

Belgrădenii îl întâlneau, până nu demult, pe Patriarhul Pavle pe stradă, în tramvai, ori în autobuz. S-a întâmplat o dată, pe când patriarhul se plimba singur, urcând panta bulevardului Petru I, în drum spre Patriarhie, să oprească lângă el un Mercedes de ultimă generaţie. La volan, un preot al unei vestite parohii belgrădene. „Prea Fericirea Voas­­tră, permiteţi-mi să vă conduc” – l-a invitat, grijuliu, în maşină, preotul pe înaltul ierarh! “Indicaţi-mi doar direcţia!”… Patriarhul, urcând în automobil, îndată ce a pornit, a întrebat:
-  Părinte, dar cui aparţine maşina aceasta luxoasă?
-  Este a mea, Preafericirea Voastră!
-  Opreşte! – a poruncit atunci Patriarhul.
A coborât, şi-a făcut smerit semnul crucii, şi i-a spus preotului ce conducea:
-  Dumnezeu să vă aibă în pază!

http://tineretesiortodoxie.wordpress.com

Imagini de la inmormantarea Patriarhului, 19 noiembrie 2009

Tweet

Vorbe de Dostoievski

Rasul e cel mai sigur examen al sufletului omenesc, niciodata firea omului nu se dezvaluie mai deplin ca atunci cand rade.

Saracia nu este un viciu dar mizeria, stimate domn, mizeria este un viciu, in saracie mai pastram inca nobletea sentimentelor innascute. In mizerie insa, nu le mai pastreaza nimeni niciodata.

Fii stapan pe tine insuti si vei stapani lumea.

In schimb, nu stiu cum se face, dar am constatat ca cu cit urasc mai mult indivizii luati in parte, cu atat dragostea mea pentru umanitate in general e mai fierbinte.

Cel mai inteligent dintre toti, dupa parerea mea, este cel care, cel putin o data pe luna, se considera imbecil.

Nimic nu e mai ingrozitor decat sa traiesti intr-o lume straina de tine.

Daca vrei sa invingi lumea toata, invinge-te pe tine insuti.

Viata e duelul lui Dumnezeu cu diavolul, iar campul de batalie sunt eu.

Si suferinta e buna la ceva.

Nu piroanele l-au rastignit pe Hristos, ci Iubirea!

Tweet

Actorul Jonathan Jackson si-a gasit calea spre ortodoxie trecand prin Romania

Intr-o lume in care majoritatea celebritatilor alege sa-si traiasca altfel viata, castigatorul a patru Premii Emmy Jonathan Jackson, actorul, cantaretul, compozitorul si scriitorul, cunoscut mai ales gratie interpretarii lui Lucky Spencer din serialul “General Hospital”, a ales o alta cale: cea a ortodoxismului, tranzitia lui de la adventism spre vechea credinta trecand prin Romania. Jonathan si familia sa se pregatesc acum spre a fi botezati  de Pasti.

Jonathan s-a casatorit cu Lisa Vultaggio, o colega de platou din serialul “General Hospital”, la varsta de 20 de ani, iar acum, la 29, este deja tatal a trei copii. Nu prea exista vedete americane adepte ale ortodoxismului,  exceptii fiind Jennifer Aniston, Tom Hanks, Chris Cornell, James Belushi sau  jucatorul de fotbal de la Pittsburg Steelers, Troy Polamalu.

Intr-un interviu acordat Parintelui Andrew Spephen Damick pentru postul de radio Ancient Faith Radio, Jonathan Jackson povesteste despre devenirea lui ca ortodox practicant si cum se impaca smerenia cu statul de star la Hollywood.

Nascut la 11 mai 1982 in Orlando, Florida, si-a inceput cariera in 1991, dupa ce i-a calcat pe urme fratelui sau, Richard Lee Jackson, care se mutase deja la Los Angeles. Tatal sau, Rick Lee, a fost medic, iar mama, manager. In afara de Richard, mai are o sora, Candace, care studiaza Dreptul.

Pe Jonathan l-ati vazut si in seria Terminator, a aparut alaturi de Al Pacino in Insomnia, dar a impartit ecranul si cu Ben Kingsley sau David Arquette.

Ambii lui parinti au fost adventisti de ziua a 7-a de patru generatii.

“Am crescut asa pana la varsta de 9 sau 10 ani, cand ne-am mutat la Los Angeles si am primit un rol in serialul “Genera Hospital”, povesteste Jackson. Cand ne-am mutat in LA nu am avut acolo o biserica. Iar eu si fratele meu, care e si el actor si membru al formatiei noastre Enation, ascultam inregistrari ale predicilor in fiecare seara.

Asa ca, de la 11 la 15 ani, nu am prea fost la biserica ci doar ascultam aceste inregistrari noaptea. De la 12 sau 13 ani, am inceput si sa citesc carti de religie. Iar slujbele mi-au captat foarte mult atentia cand aveam vreo 13 ani, iar asta m-a condus spre un drum. Insa inca nu vedeam ce sens are sa ma duc la biserica. Il iubeam pe Dumnezeu, pe Iisus, insa biserica era un concept care ma confuza. Ma gandeam ca pot citi carti, pot asculta inregistrari, ce sens are sa ma duc la slujbe?

Tweet

Pilda celor 10 fecioare

„Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care, luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte. Căci cele fără minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn. Iar cele înţelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor.

Dar mirele întârziind, au aţipit toate şi au adormit. Iar la miezul nopţii s-a făcut strigare:

- Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui!

Atunci s-au deşteptat toate acele fecioare şi au împodobit candelele lor. Şi cele fără de minte au zis către cele înţelepte:

- Daţi-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre. Dar cele înţelepte le-au răspuns, zicând:

- Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi pentru voi. Deci plecând ele să cumpere, a venit mirele şi cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s-a închis. Iar mai pe urmă, au sosit şi celelalte fecioare, zicând:

- Doamne, Doamne, deschide-ne nouă. Iar el, răspunzând, a zis:

- Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi. Drept aceea privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului." (Matei 25, 1 - 13)

Tweet