An de an, Halloween-ul adună tot mai mulţi tineri, de multe ori chiar sub egida instituţiilor de învăţământ. E „la modă”, deşi românilor nu le spune mai mult decât mimetismul la care parcă sunt condamnaţi astăzi. În fine, subiectul rămâne controversat chiar şi în mediile părinţilor care mai sunt interesaţi de educaţia copiilor lor. Cât de inofensivă sau periculoasă este această așa-zisă sărbătoare am încercat să aflăm împreună cu Virgiliu Gheorghe, unul dintre cei mai implicaţi cercetători în câmpul bioeticii creştine din ţara noastră.
 - Domnule Virgiliu Gheorghe, care credeţi că este motivul pentru care Halloween-ul a căpătat în câţiva ani o aşa de mare popularitate printre români?
– Explicaţia trebuie căutată în promovarea lui de către mass-media. Practic, astăzi orice devine „opinie publică” şi „modă” – şi dimpotrivă, orice dispare din preocuparea oamenilor ca fiind „depăşit” – se explică prin influenţa majoră a mass-mediei asupra mentalităţii şi stereotipurilor după care lumea se călăuzeşte. Copiilor le place pentru că sunt atraşi de ceea ce văd la televizor. Vor şi ei să fie ca cei de acolo, vor şi ei să fie „interesanţi”. Iar dacă la şcoală tot se organizează un eveniment Halloween, atunci, de ce nu!
- Dar de ce credeţi că ar avea mass-media interesul să promoveze o sărbătoare străină de tradiţiile şi credinţa poporului nostru?
– La această întrebare există o mulţime de răspunsuri. Cel mai simplu este acela că Halloween-ul „vinde bine”. Vinde costume, vinde spectacole – deci există un interes comercial, iar presa este plătită să facă publicitate. Dar nu e doar atât. Răspunsul este, cred, unul mai complex. Cred că Halloween-ul vine la pachet cu tot ceea ce înseamnă cultura nihilistă sau „cultura morţii”, care este promovată obsesiv astăzi de mass-media. Cu alte cuvinte, presa are interesul de a promova această pseudo-sărbătoare, după cum are interesul să promoveze pornografia sau homosexualitatea. De fapt, când spunem „presa”, ne gândim la puternicii zilei, la stăpânitorii lumii acesteia, pentru că presa, în marea ei parte, nu este sub nici o formă liberă. Ea face ceea ce i se comandă.
E de bun-simţ să ne întrebăm de ce pornografia este liberalizată, atâta timp cât aceasta creşte – statistic vorbind! – rata infracţiunilor, chiar şi a celor juvenile, a violurilor şi crimelor, ca şi a tuturor comportamentelor de risc. De ce este promovată homosexualitatea, atâta timp cât este disolutivă pentru viaţa de familie, cât homosexualii sunt marcaţi de suferinţă fizică şi psihică mai mult decât media populaţiei? Oare statul nu ar trebui să lupte împotriva a tot ceea ce conduce la infracţionalitate şi la nefericirea oamenilor? Şi totuşi, sub acoperirea argumentului „drepturilor omului”, a divertismentului şi a „libertăţii de alegere” a propriilor fantasme, în statul modern, în statul-magic proliferează toate aceste comportamente, care sunt disolutive pentru existenţa şi fiinţa statului însuşi.