vineri, 29 aprilie 2022

Schitul Sfântul Dimitrie - Lacu: Izvorul Tămăduirii - 2022


sâmbătă, 23 aprilie 2022

Sfanta Lumina de la Ierusalim – marturia unui tanar care a vazut minunea


Mărturia unui tânăr din România care a văzut venirea Sfintei Lumini de la Ierusalim 

Lumina lui Iisus Hristos de Paşti la Ierusalim 

Luna aceasta toată creştinătatea sărbătoreşte Învierea lui Iisus Hristos. Ortodocşii la 8 aprilie, iar catolicii şi protestanţii la 1 aprilie. Această sărbătoare este numită în popor “Paşti”. În fiecare an, când creştinii sărbătoresc Învierea Domnului Iisus, la Ierusalim se petrece o mare minune care arată semnul dat de Dumnezeu ca binecuvântare celor care mărturisesc dreapta credinţă. Minunea constă în apariţia unei lumini necreate care coboară din Cer la Mormântul unde a fost îngropat Mântuitorul Iisus Hristos. În cele ce urmează vom prezenta câteva detalii şi imagini care să ne ajute să înţelegem ce se petrece în acele momente. 

Sfânta Lumină de la Ierusalim vine întotdeauna în Sâmbăta Mare, simbolizând pogorârea la iad a lui Iisus care a adus Lumina celor de acolo. Vine întotdeauna numai la ortodocşi, iar aceştia o împart şi celor de alte confesiuni care doresc să o primească. Ea nu arde timp de trei minute, iar după aceea devine flacără normală. În timpul când nu arde oamenii o pun pe cap, pe haine, pe faţă etc., gesturi prin care işi exprimă bucuria că au ajuns să o primească. După ce trec cele trei minute nu mai pot face acest lucru deoarece ea începe să ardă. 

Părintele Cleopa despre Învierea Domnului

„Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi”
(I Cor. XV, 20)
Hristos a înviat!
Iubiţi credincioşi,
Astăzi prăznuim praznicul praznicelor şi sărbătoarea sărbătorilor. Astăzi este bucurie duhovnicească pretutindeni în lumea creştină. Astăzi Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a luminat toate prin Învierea Sa. Cerul şi pământul după cuviinţă să se veselească, căci lumina Învierii Domnului a umplut de lumină cerul şi pământul şi iadul şi pe toţi cei ţinuţi în legăturile morţii cu nădejdea învierii, la veşnică veselie i-au adus prin coborârea Mântuitorului în iad. Astăzi Hristos, viaţa noastră a pus temelie nouă neamului omenesc prin Învierea Sa şi a încununat toate minunile preaslăvite făcute de El pe pământ.

vineri, 25 martie 2022

Folosul citirii acatistului Bunei Vestiri

„Eu, părinţilor şi fraţilor, sunt venit aici de la vârsta de 18 ani. Mi-am petrecut viaţa mai mult în pustie, la chiliuţa mea. Odată, pe când ascultam o predică, părintele respectiv spunea că dacă citim Acatistul Bunevestiri a Maicii Domnului de douăsprezece ori, ni se va îndeplini orice dorinţă care ne este de folos. Auzind acestea, m-am minunat şi am început să le spun şi oamenilor să citească acest acatist, dar de 40 de ori.

Trece o perioadă de timp, şi, pe când mă aflam la Tesalonic, vine o femeie la mine şi spune că a făcut precum i-am spus, citind acatistul, şi s-a vindecat de cancer; altcuiva i s-a rezolvat rapid o problemă. Auzind acestea, am rămas pe gânduri. Să vă spun drept: nu citisem niciodată acest acatist; mă ocupam mai mult cu rugăciunea inimii.

duminică, 20 martie 2022

Ierom. Ilarion - Cuviosul Justin Pârvu, Sf. Grigorie Palama şi prietenia


EXCLUSIV: “Schimbă-ți viața”! Din minunile Părintelui Arsenie Boca


“Schimbă-ți viața”

Era prin anul 2010 când cu ajutorul lui Dumnezeu am fost într-un pelerinaj în Țara Sfântă ( Ierusalim).

Eram în grup aproximativ 70-80 de persoane.

După ce am vizitat multe locuri Sfinte din Ierusalim am fost într-una din zile la Biserica Sfântului Mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos. Aproape de locul Sfântului mormânt se află un loc unde Iudeii l-am biciuit și l-au pironit pe Domnul nostru Iisus, deasupra acelui loc se află o masă cu 4 picioare, ghidul ne-a atenționat că din când în când Dumnezeu îngăduie ca unii oameni să audă chiar în zilele noastre acele bătăi de piroane și bici cu care a fost chinuit Domnul.

Am pus urechea concomitent cu alți pelerini pe acea masă și cu mila lui Dumnezeu vă mărturisesc că am auzit piroanele și loviturile de bici perfect, ca și cum ar fi chiar lângă mine. Auzind acele bătăi am întrebat pelerinii care se aflau lângă mine dacă ei aud ceva. Toți au zis că nu aud nimic.