duminică, 7 noiembrie 2010

Din cugetarile lui Petre Tutea

1. Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul.

2. Am avut revelatia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu nici un adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esentă, sediul lui nu e nici în stiintă, nici în filozofie, nici în artă. Si cînd un filozof, un om de stiintă sau un artist sînt religiosi, atunci ei nu se mai disting de o babă murdară pe picioare care se roagă Maicii Domnului.

3. Acum, mai la bătrînete, pot să spun că fără Dumnezeu si fără nemurire nu există adevăr.

4. O babă murdară pe picioare, care stă în fata icoanei Maicii Domnului în biserică, fată de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare asa, dihor.

5. Eu cînd discut cu un ateu e ca si cum as discuta cu usa. Între un credincios si un necredincios, nu există nici o legătură. ăla e mort, sufleteste mort, iar celălalt e viu si între un viu si un mort nu există nici o legătură. Credinciosul crestin e viu.

6. Ateii si materialistii ne deosebesc de animale prin faptul că nu avem coadă.

7. Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba.

8. Eu nu detest burghezia. Eu m-am lămurit că un om care vrea să fie bogat nu este un păcătos. Spunea odată un preot bătrîn: Circulă o zicală că banul e ochiul dracului. Eu nu-l concep ca ochiul dracului, eu îl concep ca pe o scară dublă. Dacă-l posezi, indiferent în ce cantităti, si te misti în sus binefăcător pe scară, nu mai e ochiul dracului. Iar dacă cobori, atunci te duci cu el în infern, prin vicii, prin lăcomie si prin toate imperfectiile legate de orgoliu si de pofta de stăpîn.

9. Nu pot evita neplăcerile bătrînetii si nu mă pot supăra pe Dumnezeu că m-a tinut pînă aproape la nouăzeci de ani. Însă bătrînii au o supapă foarte înteleaptă: au dreptul la nerusinare. O nerusinare nelimitată. Cînd mă gîndesc la suferintele bătrînetii, îmi dau seama că în natura asta oarbă cel mai mare geniu este geniul mortii. Faptul că murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi.

10. Eu sînt iudeocentric în cultura Europei, căci dacă scoti Biblia din Europa, atunci Shakespeare devine un glumet tragic. Fără Biblie, europenii, chiar si laureatii premiului Nobel, dormeau în crăci. Stiinta si filozofia greacă sînt foarte folositoare, dar nu sînt mîntuitoare. Prima carte mîntuitoare si consolatoare pe continent - suverană - e Biblia.

11. Există o carte a unui savant american care încearcă să motiveze stiintific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de stiintă cum am eu nevoie de Securitate.

12. Luther, cît e el de eretic si de zevzec, a spus două lucruri extraordinare: că creatia autonomă e o cocotă si că nu există adevăr în afară de Biblie. Mie mi-a trebuit o viată întreagă ca să aflu asta. El nu era asa bătrîn cînd a dibăcit chestia asta, că era călugăr augustin... Mie mi-a trebuit o viată ca să mă conving că în afară de Biblie nu e nici un adevăr.

13. Shakespeare, pe lîngă Biblie, - eu demonstrez asta si la Sorbona - e scriitor din Găesti.

14. În afara slujbelor bisericii, nu există scară către cer. Templul este spatiul sacru, în asa fel încît si vecinătătile devin sacre în prezenta lui.

15. Stii unde poti căpăta definitia omului? - te întreb. În templu. În biserică. Acolo esti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul si asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea si omul.

16. În biserică afli că existi.

17. Ce pustiu ar fi spatiul dacă n-ar fi punctat de biserici!

18. În afară de cărti nu trăiesc decît dobitoacele si sfintii: unele pentru că n-au ratiune, ceilalti pentru că o au într-o prea mare măsură ca să mai aibă nevoie de mijloace auxiliare de constiintă.

19. Platon are un demiurg care nu e creator, ci doar un meserias de geniu, fiindcă materia îi premerge. Prima idee de creatie reală, au adus-o în istorie crestinii.

20. De creat doar zeul crează, iar omul imită. Eu cînd citesc cuvîntul creatie - literară, muzicală, filozofică - lesin de rîs. Omul nu face altceva decît să reflecte în litere, în muzică sau în filozofie petece de transcendentă.

21. Cum să fie creatura creator? ''Hai tată, să-ti arăt mosia pe care ti-am făcut-o cînd nu eram în viată...'' Păi cum să fie creatura creator?

22. Omul e un animal care se roagă la ceva. Caută un model ideal. Si uneori nimereste, alteori, nu. Cei care au descoperit modelul ideal si succesiunea fenomenului din el sînt crestinii. Crestinismul nu poate fi identificat cu nici un sistem filosofic, monist, dualist, sau pluralist.Crestinismul este pur si simplu. Despre crestinism, Bergson spune că noi îl respirăm. Are materialitatea aerului. Seamănă cu aerul. Noi sîntem crestini fără să vrem. Si cînd sîntem atei sîntem crestini: că respirăm crestinismul cum respirăm aerul.

23. Crestinismul nu e ideologie, că atunci se aseamănă cu marxismul. Religia e expresia unui mister trăit, or ideologia e ceva construit.

24. A fi cresti înseamnă a coborî Absolutul la nivel cotidian. Numai sfintii sînt crestini absoluti. Altminteri, crestinismul, gîndit real, e inaplicabil tocmai pentru că e absolut.

25. Suveran fată de natură, supus Divinitătii, nemuritor si liber prin depăsirea extramundană a conditiei sale - acesta este omul crestin.

26. Nimic nu poate inlocui crestinismul; nici toată cultură antică precrestină. Eu sînt de părere că apogeul Europei nu e la Atena, ci în Evul Mediu, cînd Dumnezeu umbla din casă în casă. Eu definesc strălucirea epocilor istorice în functie de geniul religios al epocii, nu în functie de isprăvi politice.

27. Iisus Hristos este eternitatea care punctează istoria.

28. Dacă nu cunosti revelat - prin gratie divină - sau inspirat, nu cunosti nimic. De pildă, povestea cu mărul lui Newton, care a căzut. Nu stiu unde am citit eu stupiditatea asta: ''Il tomba dans une méditation profonde qui l�a conduit jusqu�a la loi de la gravitation universelle''. Si eu spun: dacă Newton gîndea pînă la Judecata de Apoi, nu descoperea nimic! Dar el a fost mult mai întelept. Cînd a fost întrebat cum a descoperit gravitatia, a zis: Am fost inspirat. Păi scrie pe măr, sau scrie undeva în natură '' legea gravitatiei''? Fenomenele lumii interioare si ale lumii exterioare tac. Iar omul autonom si orgolios creds că explorează lumea interioară si exterioară cu jocul lui de ipoteze si că descoperă ceea ce vrea el. El caută; dar eu spun că el caută, nu că află. Sau dacă află, trebuie să fie ca Newton, inspirat.

29. Bergson e mai cuviincios ca Aristotel si zice că democratia e singurul sistem compatibil cu libertatea si demnitatea umană, dar are un viciu incurabil: n-are criterii de selectiune a valorilor. Deci democratia e sistemul social în care face fiecare ce vrea si-n care numărul înlocuieste calitatea... Triumful cantitătii împotriva calitătii. Bergson a fost acuzat în micul dictionar filozofic al lui Stalin că e fascist.

30. Fără să gîndesc în stilul darwinismului social, nu pot să rămîn indiferent la incapacitatea democratiei de a asigura selectiunea naturală a valorilor. Democratii gîndesc corpul social aritmetizat: numără capetele toate si unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! Asta e părerea mea despre democratie.

31. Eu cred că omul e făcut de Dumnezeu si cred că Dumnezeu n-a instalat nici un drac în el. Nu pot să spun că Dumnezeu a făcut un om purtător de drac. Dacă omul e făptura lui Dumnezeu, dracul intră ocolit acolo, nu intră cu voia Lui.

32. Un filozof care se zbate fie să găsească argumente pentru existenta lui Dumnezeu, fie să combată argumentele despre inexistenta lui Dumnezeu reprezintă o poartă spre ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Cînd îl întreabă Moise pe Dumnezeu: Ce să le spun ălora de jos despre Tine? - Dumnezeu îi spune: Eu sînt cel ce sînt.

33. În fata lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul.

34. Binele si răul sînt conceptele pedagogiei lui Dumnezeu fată de oameni.

35. Cărui bărbat nu-i plac femeile? În primul rînd la iubesti pentru farmecul lor, si în al doilea rînd le iubesti pentru că fac oameni.

36. Eu încerc o experientă: încerc să mă deparazitez de filosofie, de păduchernita metafizicii. Cioran s-a deparazitat mai demult, desi face filozofie. Un prieten de-al meu zice: te deparazitezi, dar folosesti sculele ei. Da, dar dacă mă urc în tren, nu înseamnă că zeul meu e calea ferată.

37. În Evul Mediu s-a formulat de către filozofii sireti teoria adevărului dublu: secundum fidem - adevărul după credintă si secundum rationem - adevărul după ratiune, ca să aibă cale liberă pentru filozofie. Adică să rătăcească pînă îi ia dracul... Că poti, în filozofie, să rătăcesti pînă devii năuc. Ce-au realizat filozofii prin autonomia lor? Nimic! N-au nici un adevăr.

38. Babele evlavioase merg la absolut rugîndu-se, iar filozoful trăncănind silogisme.

39. Francmasoneria doreste puterea cu lozinci democrate. Nu sînt religiosi, au o singură religie: propria lor doctrină. Pe dusmani îi anulează social. Au o structură supranatională, deci sînt antinaturali. Toti cei care aspiră la unitatea speciei om anulează principiul competitiei între popoare; anulează însusi principiul civilizatiei moderne, născută prin luptă.

40. Geniul e relief, noutate, inventie, creare de epocă si stil. Nu e neapărat un întelept, ci un suprainteligent. Geniile sînt originale, în măsura în care originalitatea e posibilă. În fond, maxima mea a fost aceasta: Dumnezeu este creator, iar omul imitator. Prin încercarea de a imita mereu Divinitatea, prin proximitatea fată de divin, geniul e mai apropiat de cer; dar nu sînt în măsura în care e apropiat sfîntul.

41. În fata lui Dumnezeu nu există genii, Dumezeu lucrînd nu cu genii, ci cu oameni.

42. Dumnezeu a făcut lumea si pe om; si cu om a încoronat creatia sa. Si l-a însărcinat să cunoască lucrurile. De-acolo vine denumirea lor. - Originea primordială a capacitătii de a determina numele lucrurilor, care este o operatie logică; originea mistică a gîndirii logice.

43. Aparitia unui mare gînditor e pentru creier ca o baie pentru un om care a muncit, a asudat, s-a murdărit si se spală. Gîndirea este o ''spălare'' a creierului. Asta mă face cîteodată să cred că gîndirea nu e din creier si că acest creier e numai un sediu... De ce gîndirea nu e produsă de creier, care e numai un sediu? Fiindcă n-o produc toate creierele. Dacă inteligenta ar fi produsul creierului, atunci între Goethe si nea Ghită n-ar mai fi nici o diferentă.

44. Am auzit odată un profesor de la Politehnică; am avut impresia că asist la un balet de ursi. Dacă într-un salon, într-un colt, unul fumează si tace, ăla e inginer... Inginerul e practic, savantul nu e practic. Cînd i s-a spus lui Max Planck, creatorul fizicii cuantice, că s-a mai găsit o aplicatie, el a spus: care e, mă? Uite care... - Ca să vezi, nici nu m-am gîndit!

45. Inteligenta, oricît de mare nu e suficientă pentru a te curăta de prejudecăti. Cu cît inteligenta e mai mare, cu atît prejudecata e mai voinică, pentru că ai aparat s-o justifici.

46. Întrebat fiind cum întelege gîndirea, în formă pură sau în exemple, Nae Ionescu a răspuns: exemplele au fost lăsate de Dumnezeu pe pămînt pentru ca ideile să fie sesizate senzorial si de prosti.

47. Nu stiu de ce gluma asta de-a face istorie se practică atît de mult. Dacă ai cultul istoriei, ai cultul aparitiei si disparitiei; e consolator acest joc? Istorismul, adică perspectiva istorică asupra vietii si lumii, a dus în cimitir. Ne înecăm în istorie. Pentru că istoria nu te învată numai să faci ceva, ca popor; cu istoria tot ce însemnezi în interiorul unui popor devine discutabil prin faptul că nu poti, la infinit, să lucrezi la facerea ta, ci dispari si apare altcineva care, chiar dacă nu te înlocuieste, te prelucrează. Si dacă nu poti iesi din devenire, nu poti scăpa de tristete; tristetea metafizică e fructul devenirii. Sînt prosti istoricizanti care se consolează prin devenire. Devenim mai civilizati, nu? Sau mai culti... Adică murim ca si caprele, numai că e mare lucru că există Kant, Descartes, există Newton, mă rog, atîtia mari creatori de cultură, si există si făuritorul de religie, Hristos - dar nu ne interesează!

48. Istoria e întemeiată pe istoria dintre Eva si dracul. Asa începe istoria, această rătăcire a omului, ca o damnatie. ar la aparitia lui Hristos, atunci s-au suprapus teandric omul divinizat si divinitatea om si istoria a fost anulată.Cioran are o afirmatie extraordinară: Istoric este tot ceea ce este supraistoric. Crestinismul a punctat supraistoric, desi a apărut în istorie.

49. Sînt două mari discipline guvernate de principiul ireversibilitătii: termodinamică si istoria.

50. Nu e om, Kant. N-a reusit să fie om cu toată stabilitatea lui. Iar badea Gheorghe, care se sincronizează cu clopotele de la biserică, e laureat al premiului Nobel pe lîngă Kant.

51. Legionarismul era în însesi ideile epocii, dar leginarismul nu putea să iasă cîstigător deoarece avea la bază o eroare - nationalismul absolut, care este impracticabil. De la excesul de nationalism li s-a tras sfîrsitul legionarilor.

52. La comunisti, dacă nu esti cu ei - sau nu mai esti cu ei - înseamnă că esti legionar. De ce acest ''sindrom legionar'' la bolsevici mă întrebati? Fiindcă legionarii sînt singurii români care n-au avut în dictionar la litera G cuvîntul glumă si cînd îi prindea pe comunisti era vai de cozonacul lor.Dar de fapt, nici comunistii nu stiu de glumă; ăsta-i punctul lor comun cu legionarii.

53. Nu se poate spune că miscarea legionară n-a fost puternică! N-a avut rezultate pozitive fiindcă extremismele sînt greu suportabile. Nici fascismul italian n-a durat, nici national-socialismul german n-a durat si erau similare cu miscarea legionară. Deosebirea dintre ele si miscare este aspectul religios al miscării legionare. Nici fascismul si nici national-socialismul n-aveau caracter religios. Hitler era cu mituri germanice, Mussolini era ateu. Într-o întrunire se spune, Mussolini s-a uitat la ceas si a zis: Îi dau ultimatum lui Dumnezeu ca în cîteva minute să mă trăsnească dacă există! Si apoi s-a uitat la ceas. Au trecut minutele si a demonstrat că Dumnezeu nu există.

54. Unde e omul, în imanentă, absolut liber? Într-o bisericută din lemn din Maramures, unde sacerdotul crestin vorbeste de mistere, de taine, si se lasă învăluit de ele ca si credinciosii.

55. Omul e liber si eliberat numai în templul crestin, acolo, în ritual, cînd se comunică tainele care îi învăluiesc deopotrivă si pe sacerdot, si pe credinciosi. Ca să fii cu adevărat liber, trebuie să înlocuiesti infinitul si autonomia gîndirii cu credinta în Dumnezeul crestin: ''Robeste-mă Doamne, ca să fiu liber!'' (Imitatio Christi)

56. Libertatea eu o asemăn cu o frînghie agătată de undeva, de sus. Te poti urca pe ea la cer, participînd la actul mîntuirii tale crestine, sau poti să cobori în întuneric. Bipolaritatea libertătii. După crestini, libertatea este vehicolul cu care poti să cobori în întuneric, dacă esti vicios. Infractorii sînt primitivii actuali, pentru că ei nu sînt adaptabili la morala zilnică si o calcă fiind liberi. Am învătat la închisoare că omul e un animal stupid, deoarece confiscă libertatea semenilor săi. Tiranul e un om absurd si lipsit de rusine. Nu îi e rusine să îsi chinuie semenii. Oricum sîntem captivi în univers. Ne ajunge această grozăvie. Dar să intensifici această captivitate pînă la nivelul puscăriei - numai omul e capabil de asemenea nebunie.

57. Liberatea omului e partea divină din el.

58. Limba română are virtuti complete, adică poate fi vehicol a tot ce se întîmplă spiritual în om. E foarte greu de mînuit. Prin ea poti deveni vultur sau cîntăret de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu stiu dacă e posibil acest mars istoric. Dacă am fi fost un popor cuceritor... Noi, românii, nu punctăm universalitatea nicăieri. Si asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipseste este îndrăzneala.

59. Luciditatea este o limpezire a spiritului nimicitoare. Cînd esti lucid esti în fata cimitirului. A fi lucid înseamnă a-ti da seama perfect de limitele si neputintele tale. Luciditatea este o categorie dizolvantă. În măsura în care Dumnezeu trebuie primit, si nu înteles, la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate.

60. Mă întreba Marin Preda cum era cu macedoromânii si i-am zis: domnule Preda, macedoromânii nu sînt români, sînt super-români, români absoluti. Atît de năpăstuti si goniti, au instinct national de fiară bătută. Iar eu si dumneata pe lîngă ei, avem fortă domestică de rate. Măcăim. Am stat cu macedoromâni în temnită. Îi băteau pînă îi omorau, dar nu declarau nimic. Au o bărbătie perfectă.

61. A sti la scară umană, poate fi folositor - dar în nici un caz mîntuitor.

62. E mai mîntuitoare o rugăciune într-o biserică din Găiesti decît Platon.

63. Ideea mortii absolute stă la baza smintelii moderne.

64. Heidegger spune asa: ca să iesi din anonimat, trebuie să trăiesti nelinistea perspectivei neantului zilnic. El te îndeamnă, Heidegger, să trăiesti murind absolut în fiecare zi!

65. Moartea mă determină să fiu esential. M-a impresionat foarte mult sunetul pămîntului căzînd pe cosciugul lui Nae Ionescu.

66. Mortii antici nu sînt deloc frumosi. Numai mortii crestini sînt. Am găsit totusi la Homer un mort de toată frumusetea: Pentensileea, regina amazoanelor, omorîtă de Ahile. Si plînge Ahile că a omorît frumusetea asta de femeie... Si-atunci Tersit - vocea poporului muncitor - se apucă să insulte cadavrul Pentensileei. Ahile îi dă un pumn si-l omoară - pe poporul muncitor - că-i obraznic si că insultă cadavrul ăleia. Aici am văzut asadar o frumusete, desi în principiu, mortii antici nu sînt frumosi. Crestinii sînt cei care au introdus masca frumoasă a mortului.

67. Cine slujeste lui Cronos este obsedat de imaginea cimitirului.

68. Omul e guvernat pe pămînt de două morale: de morala dogmelor, care e crestină si eternă, adică absolută, si de morala normelor, care, ca morală laică, e construită pe putinătatea si imperfectiunea omului. Morala laică nu poate fi desprinsă de morala absolută si ea arată că omul se miscă asimptotic la perfectiune, pe care n-o poate atinge niciodată.

69. Morala în sine, autonomă, e mai primejdioasă pentru religie decît ateismul. Stiinta moravurilor, ca teoretizare a moralei laice, este din punctul de vedere al Absolutului religios egală cu zero. Seamănă cu Mersul trenurilor, după părerea mea. Poti s-o schimbi, ca pe tren, la care statie vrei. Omul autonom nu e capabil să creeze o ordine morală. O primeste de sus, sau nu o primeste deloc. Cum e posibilă morala publică? Prin înstăpînirea absolută a moralei religioase crestine. Dogmele crestine trebuie să poruncească normele morale, care, fără ele, nu se deosebesc de Mersul trenurilor decît prin obiect. Morala publică într-un stat crestin trebuie să stea sub imperiul certitudinii dogmelor crestine reflectate imperfect de omul mărginit. Dacă nu situăm Biserica deasupra statului, ne aflăm în trebă si face fiecare ce vrea.

70. Elitele morale sînt mai presus decît cele intelectuale. Mie îmi plac oamenii care fac judecăti. Cei care fac silogisme sînt fată de adevăr, cum sînt curcile alea care se încurcă printre popice.

71. Napoleon face adevărata istorie a Revolutiei franceze. Un om care a refăcut ordinea naturală, punînd parul pe haimanalele de pe ulită. Cînd a fost întrebat cum îsi explică intrarea armatelor sale în Tările de Jos ca pe bulevard, în timp ce regii Frantei se pinteau la ele zadarnic, Napoleon a răspuns: N-au intrat armatele Frantei, ci ideile revolutionare de pe drapel! Începuse o nouă filozofie a istoriei, cu Napoleon.

72. Fără nemurire si mîntuire, libertatea e de neconceput. Omul, dacă nu are în substanta lui ideea nemuririi si mîntuirii, nu e liber. Seamănă cu berbecul, cu capra, cu oaia...

73. Omul a depasit conditia de animal abia atunci cînd în el a apărut ideea nemuririi, care nu trebuie confundată nici cu pemanenta speciei, nici cu conceptia estetică a gloriei.

74. Fără Dumnezeu omul rămîne un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicăieri si merge spre nicăieri. Si el rămîne asa chiar dacă este laureat al premiului Nobel sau măturător. Cînd, unde si în ce scop a apărut el în calitatea asta de om? Dacă se întreabă singur si nu e un zeu în dreptul casei care să-i reveleze data începutului, înseamnă că omul rămîne un biet animal rational care vine de nicăieri si merge spre nicăieri.

75. Renasterea italiană, unde omul este situat în centrul universului, este eretică din punct de vedere crestin. Autonomizarea puterii omului este în sine demonică. Părerea mea este că omul este cel mai semnificativ, de fapt, singurul care este om, este homo religiosus.

76. Aotonomia spirituală a omului este iluzorie si ea se miscă perpetuu între Dumnezeu si dracul. Fără credintă si Biserică, omul rămîne un simplu animal rational si muritor, rationalitatea avînd doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la conditiile cosmice decît restul dobitoacelor. Cînd zici că omul e un animal rational, si muritor, rationalitatea avînd doar caracterul unei mai mari puteri de adptare la conditiile cosmice decît restul dobitoacelor. Cînd zici că omul e un animal rational, atributul rationalitătilor îl distinge de restul vietătilor, nescotîndu-l din perspectiva mortii absolute.Moartea devine relativă, ca o trecere numai prin religie - stiinta, oricît de savantă, nescotînd omul decît aparent din regnul animal. Nici o consolare că eu mă deosebesc de elefant sau de capră pentru că fac silogisme, dacă apar si dispar în mod absurd din natură.

77. Scara valorilor umane contine: sfîntul, eroul, geniul si omul obisnuit - dincolo de acestia situîndu-se infractorul. Sfîntul, eroul si geniul sînt fără voia societătii, care e obligată să-i recunoască. Nimeni nu-ti contestă dreptul la existentă dacă esti om obisnuit, dar nimeni nu trebuie să facă confuzie între tine, sfînt, erou si geniu. Oamenii sînt egali în fata legii, adică trebuie respectati ca atare, dar nu confundati, nu făcuti identici, că e o gogoasă... Nimeni nu-ti contestă dreptul la o viată normală dacă porti masca de om. Numai că dacă esti mediocru, nu trebuie să te instalezî în vîrf, pentru că nu e nici în interesul tău. Acolo trebuie să stea cei dotati. Sfîntul stă în fruntea tablei valorilor pentru că el face posibilă trăirea absolutului la scară umană. Eroul se consumă făcînd istorie si nedepăsind sfera laicului. Eroul este admirat - asa cum este si geniul - dar nimeni nu i se închină, chiar dacă fapta lui aduce foloase reale omului. În vreme ce sfîntul se situează dintru început în eternitate, eroul moare în istorie, pentru că urma pe care o lasă el, ca om împlinit, este fixată doar în timp si în spatiu.

78. Omul nu e o sumă de miliarde de celule sau de organe. Că nu sînt independente nici ficatul, nici rinichii, nici stomacul, nici creierul, nici sistemul osos. Omul, ca întreg nu poate fi gîndit decît biblic; stiintific, nu. Moise e mai valabil decît ultima noutate evolutionistă a stiintei.

79. Umanitatea o iubesti lesne. Pe om mai greu.

80. Personalitatea e acel individ înzestrat cu capacitatea de a se dărui. Eroul este o personalitate, deoarece nu-si mai apartine.

81. Eu am afirmat odată într-un salon, că Platon este miscarea spiritului înlăuntru eternitătii. Cînd gîndim, toti sîntem platonicieni. Dacă eu încerc să gîndesc universul, trebuie să mut Biblia în universul înghetat al ideilor platonice. Asta înseamnă meditatia. Platon a intuit cel mai bine jalea omului neputincios în fata esentelor.

82. Fată de măretia lui Hristos, Platon e un personaj măruntel si cuviincios. Pe Platon poti să-l scuturi si constati că arhetipurile lui sînt filozofice, dar dacă muti arhetipurile acstea în în religia lui Hristos, devin modurile în care el vede divinitatea. Platon n-are divinitate, pentru că la el divinitatea e un simplu ''demiurg'', ceea ce în greceste înseamnă ''meserias''.

83. Am dorit dintotdeauna să fac o teză de doctorat cu tema Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români.

84. La întrebările fundamentale ''de ce?'' si ''în ce scop?'' aporetica rurală românească răspunde: ''d-aia''.

A venit odată un frantuz la noi, cu niste masini, iar una nu functiona tocmai cum trebuie. Dar românul zice: merge si asa! Trebuie să scăpăm de acest ''mege si asa''; că ''merge si asa'' înseamnă că merge oricum. Nu oricum, nu oriunde, nu oricînd si nu orice.

85. La puscărie am demonstrat vreme de două ore că istoria românilor dezgolită de crucile de pe scuturile voievozilor e egală cu zero. Că doar voievozii nu s-au bătut pentru ridicarea nivelului de trai! Istoria se face cu Biserica.

86. Cum văd participarea românilor de acum la mîntuirea lor? - Simplu. Ducîndu-se la biserică. Si folosind stiinta ca peria de dinti. Tot ce spune stiinta să nu-i lase cu gura căscată si tot ce spune un popă de la Cucuietii din Deal să considere adevăr ritualic.

87. Am făcut o mărturisire într-o curte cu sase sute de insi, în închisoarea de la Aiud. Fratilor, am zis, dacă murim toti aici, în haine vărgate si în lanturi, nu noi facem cinste poporului român că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el!

88. Protestantismul est o religie coborîtă la rangul de morală pentru grădinita de copii.

89. Pudoarea crestină e atît de pură, încît carnea eroticului crestin, capătă pecetea spiritului, ceea ce pînă la crestini n-a realizat nimeni.

90. Eu cred că războiul nu e făcut de oameni; e mult prea serios. Îl face Dumezeu. Cum ne dă si cutremure, ne dă si război.

91. Cei mai crînceni si mai străluciti soldati sînt cei ai popoarelor religioase. Cînd mori sub drapel, te gîndesti că te duci la strămosi. Dar o armată care face asta e ca aceea a lui Wilhelm al II-lea, în care fiecare soldat avea o cruce la gît pe care scria Gott mit uns.

92. Prima functie a unei religii reale este consolatoare, fiidcă religie am lătra precum cîinii. Ne nastem, trăim, ne îmbolnăvim, îmbătrînim si murim. Si întreg peisajul speciei om culminează în cimitir. Destinul uman nu e o invitatie la fericirea de-a trăi. Singurul mod de-a evita nelinistea metafizică a cimitirelor este religia. Cu religia intri în cimitir în plimbare. Cu filozofia intri în cimitir - cum a intrat prietenul meu Cioran - prin disperare.

93. Cine n-a putut fi înlocuită? Religia! Iar filozofia care speculează autonom, face onanie mintală. Si dacă vrea să scoată, să extragă esente din stiintele naturii, e parazit. Atît! Nu îndrăznesti să spui despre religie, teologal vorbind, - dacă esti cinstit - că a fost înlocuită de filozofie sau de stiintă. Un crestin îti spune că advărul se defineste prin jocul celor două lumi: cea de aici o oglindeste imperfect pe cea de dincolo. Spune contra dacă poti!

94. Religia este principiul uniformizator al speciei umane si este singura salvare în care se poate vorbi despre egalitate.

95. Religia transformă poporul într-o masă de oameni culti.

96. Între un laureat al premiului Nobel care nu s-a idiotizat complet si a rămas religios si un tăran analfabet nu există nici o diferentă.

97. Nivelul meu intelectual, chiar dacă sînt savant, nu depăseste nivelul unui popă obscur din Bărăgan. Pentru că preotul ăla, în ritualul lui din biserica aia din lemn sau piatră, stă de vorbă cu absolutul.

98. Stiinta se miscă asimptotic la absolut. Arta se miscă asimptotic la absolut. Stiinta este sediul folosului si arta este sediul plăcerii.

99. Religia este sediul adevărului transcendent în esentă si unic ca principiu unic al tuturor lucrurilor. Religia se situează peste ultimele speculatii teoretice ale stiintei, prin adevărul absolut unic, care e Dumnezeu. Să vină un laureat al premiului Nobel ateu. Ce-o să-mi spună el? O babă care cade în fata icoanei Domnului străbătută de absolut e om, si ăla e dihor laureat.

100. În Ispita de pe munte - retro satana - Iisus spune: ''Împărătia mea nu e din lumea aceasta'' Asta-i nemaiauzit! Du-te în împărătia Lui cu trenul sau cu racheta dacă poti. Nu poti! Înotăm în Univers ca mormolocii, si lumea lui Hristos se situează transcendent ca-n Ispita de pe munte, în mod etern.

101. Revolutia este o înaintare pe loc. Nimic nu mai poate fi inventat după facerea lumii; doar dacă te situezi în afara ei si creezi o lume nouă. Revolutia nu adaugă nimic Ideilor lui Platon.

102. Revolutia franceză n-a fost o revolutie, nici revolutia rusă n-a fost o revolutie. Nu există revolutii, ci doar tehnici insurectionale în bătălia pentru putere (Curzio Malaparte). Dacă e o ''restructurare'' a omului, aceasta s-a întîmplat o singură dată în timp, la aparitia lui Hristos.

103. Asa am spus eu în temnită: Domnule colonel - eram sase sute de insi într-o curte închisă - nu ve-ti fi voi, comunistii, niciodată revolutionari pînă nu veti imita pe cel mai generos zeu pe care l-a dat istoria lumii, pe Hristos. În parabola cu oaia rătăcită, un păstor părăseste o turmă întreagă în căutarea unei oi. Să stiti, asta se cheamă ''unanimism moral crestin''. Fiindcă în universul lui Hristos o celulă care mai palpită într-un muribund e mai valoroasă decît toate galaxiile posibile.

104. Poarta spre Dumnezeu este credinta, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea. Rugăciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gîndită crestin, rugăciunea ne arată că umilinta înaltă, iar nu coboară pe om.

105. Am spus eu odată că dacă un preot din Bărăgan, cînd se roagă, este Dumnezeu cu el, atunci preotul ăla înlocuieste toată Academia Română....

106. Sfîntul are forta de coeziune a pietrei.

107. Un sfînt poate fi si analfabet, dar e superior unui geniu, fiindcă ideea de sfintenie e legată de ideea de minune. Un sfînt poate face o minune. Geniul face isprăvi, nu minuni. Lumea, acum e ancorată în cultul genialitătii ca slăvire a progresului în afară. Atît. Or, cu cît sîntem mai avansati, mecanic si material, cu atît sîntem mai departe de esenta reală a lumii, de sfintenie.

108. Singurii oameni care nu pot fi suspectati că se înfioară în fata mortii sînt sfintii.

109. A fi sfînt înseamnă a fi suveranul tău perfect.

110. M-a întrebat odată Nae Ionescu ce cred despre evreul acesta, despre Pavel. Stii ce i-am spus? - ăsta nu-i om, domnule, este toată Mediterana.

111. Trei ore am vorbit atunci în curtea închisorii, de Platon si despre Hristos. Zice colonelul: Vă rog să scrieti ce-ati vorbit, ca nu cumva ministrul de interne Drăghici să spună că sînt solidar cu dumneavoastră. - Domnule colonel, cum să fim noi solidari? Eu tocmai d-aia am venit aici, că nu sîntem solidari unii cu altii...

112. Este incorect să ai dispret fată de tehnică. Eu nu sînt tehnocrat, însă recunosc că în bătălia pentru adaptare, tehnica este universal utilă. Dar asta nu înseamnă că tehnica poartă în ea dimensiunea infinitului.

113. Cînd va dispărea ultimul tăran din lume - la toate popoarele, vreau să spun - va dispărea si ultimul om din specia om. Si atunci or să apară maimute cu haine.

114. Tăranul este omul absolut.

115. I-am spus eu părintelui Stăniloaie că nu mă consider un Socrate. Dar cum vă socotiti? Popă, zic. Si unde aveti parohia? - N-am parohie, dar spovedesc pe unde pot.

116. Desi sînt bolnav si neajutorat, nu îmi pare rău că exist. Încerc eu să-mi pară rău, dar n-are sens. Stiti de ce? Pentru că eu constat, în mod evident, că exist. Ceea ce mă confiscă pesimismului de a mă autonega este evidenta existentei mele. Omul care se sinucide n-a constatat că e om. N-a reusit să intuiască existenta sa. Să se trăiască pe sine. Eu nu mă pot sinucide - indiferent de starea mea, sănătate sau boală - fiindcă nu m-am făcut eu. N-am venit cu voia mea pe lumea asta. Si nici n-am să plec de voie din ea. ăsta este jocul fundamental al existentei mele.

117. Am avut si discipoli... Nu se putea să nu am discipoli, fiindcă sînt un om vorbăret. Toată suferinta mea se datoreste poftei mele de a vorbi fără restrictii...

118. A fost întrebat un tăran, în închisoare: ce întelegi din tot ce spune Petre Tutea! Zice: nu înteleg nimic, dar e o grozăvie!

119. Cînd am văzut, în închisoare, că tot regimul care mi se aplică e inoperant - puteam eu, ca om, să-mi explic asta? Si atunci m-am gîndit că există o fortă supracosmică, transcendentă, numită Dumnezeu. Numai El putea face isprava asta, ca eu să scap de înlăntuire. Pentru că, personal, nu mă pot dez-lăntui si elibera. Iar a vietui acolo, la închisoare, fără asistenta Lui nu se poate; au fost oameni care au murit... Atunci s-a născut în mine credinta nelimitată în atotputernicia si atotbunătatea divină.

120. Am devenit un gînditor crestin cînd mi-am dat seama că fără revelatie, fără asistentă divină, nu pot sti nici cine sînt, nici ce este lumea, nici dacă are vreun sens sau nu, nici dacă eu am vreun sens sau nu. Nu pot sti de unul singur. Cînd mi-am dat seama că fără Dumnezeu nu poti cunoaste sensul existentei umane si universale.

121. M-a întrebat cineva odată: Mă Petrică, tu cînd te asezi la masa de scris cum scrii? - Sînt emotionat de fila goală. Prima mea grijă e să nu fiu pîndit de demonul originalitătii. Urmăresc să nu fiu original si să fiu cuviincios. - Esti inspirat? - Nu, nu stă niciodată un zeu în coltul camerei mele cînd scriu eu. Sînt foarte nelinistit. Eu, care sînt crestin... Am două nelinisti; să nu se afle în expunerea mea nici o inadvertentă terminologică si nici o impietate.

122. Nu mă interesează trecutul. De cîte ori mă întreabă cineva cînd m-am născut, spun că într-unul din anii trecuti.

123. Treisprezece ani de închisoare... Aveam doar o hăinută de puscărias. Ne dădeau o zeamă chioară si mămăligă friptă. M-au bătut... M-au arestat acasă. Nici nu tin minte anul... Cînd m-au anchetat am lesinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari si pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sînt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu lasitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase... Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunîndu-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităti.

124. M-a întrebat un anchetator: De ce ai vorbit împotriva noastră, dom�le? - N-am vorbit, dom�le. - Cum n-ai vorbit? - Păi împotriva voastră vorbeste tot poporul român. Ce să mai adaug eu? Si mi-au dat 20 de ani muncă silnică făra motive. Mi s-a prezentat sentinta de condamnare ca să fac recurs. La cine să fac recurs, la Dumnezeu?

125. Am fost solicitat, în închisoare, să scriu pentru revista Glasul patriei, ca si Nichifor Crainic. Mi s-a părut ciudat să fii arestat si să scrii, să meditezi. Adică să spui: vă multumesc că m-ati arestat! Asta era o porcărie nemaipomenită, să obligi un detinut să scrie. El poate să-si scrie memoriile, dar nu pentru tine, ăla care-l persecuti...

126. Eu, cultural, sînt un european, dar fundamentul spiritual e de tăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de rîs. Si toti din generatia mea au simtit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sînt tîmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit pînă la moarte. Eu nu stiu dacă vom fi apreciati pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic.

127. Definitia mea este: Petre Tutea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire si suferintă. Si convingerea mea este că suferinta rămîne totusi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.

128. Eu n-adun nimic. Îmi spunea un popă, zice, păi dumneavoastră vă risipiti asa, vă poate fura oricine... Zic: uite, părinte, eu, zic, am adoptat conceptia regelui Frantei în materie de risipire a ideilor mele. Conceptia lui despre cartof. Cînd au venit cartofii din America, tăranii nu-i cultivau. ''Să mîncăm noi buruiana asta din pămînt...'' Ce a zis regele Frantei? ''Mă, seamănă, mă, cartofi pe mosia mea si, cînd or vedea tăranii că îi păzesc, or să-si dea seama că-s lucru bun. Lăsati-i să fure, că asa se răspîndesc cartofii în tară.''

129. Odată, în hol la Athénée Palace, m-a arestat Securitatea pe motiv că fac speculă. Cu ce? i-am întrebat. Nu mi-au răspuns. Si atunci mi-am adus aminte de vorba unui prieten de la Cluj: ''Cu idei, frate, cu idei!''

130. Un umanist pur, adică indiferent religios, practică formele vietii de junglă, împingînd cruzimea pînă la forma gratuită a bestialitătii tigrului. Vremea noastră este plină de astfel de exemplare.

131. Umanismul este una din formele grave ale rătăcirii omului modern, care pleacă din antropocentrismul Renasterii. În Renastere, ''titanii'' s-au umflat prin autocunoasterea necunoasterii. Ei nu se cunosteau pe ei însisi si au crezut că s-au descoperit ca oameni.

132. Omul - javra asta bipedă, pe care eu îl consider ''animal prost'', homo stultus - atunci cînd se screme să facă singur ordine, adică cînd practică umanismul, îl înlocuieste pe Dumnezeu cu el. Nicăieri Dumnezeu n-a avut de furcă cu dracul mai mult decît în sacrul spatiu al Italiei. Acolo, adică, unde s-a născut umanismul în Renastere.

133. (Vlad Tepes) are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Stefan cel Mare. Cu armele! Are meritul că l-a si bătut. Si are mai ales meritul că a coborît morala absolută prin tepele puse în cur la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap si ti-era frică să n-o furi tu de la tine. ăsta-i voivod absolut, Vlad Tepes. Păi fără ăsta istoria românilor e o pajiste cu miei!

www.sfaturiortodoxe.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu