„STUDIU ASUPRA MASONERIEI” de I.P.S. NICOLAE, ce a stat la baza osandirii de catre BOR a Francmasoneriei in 1937

Scris de Î.P.S. NICOLAE

Ce este Francmasoneria?

„Francmasoneria este o societate secretă, răspândită azi în lumea întreagă, pretinzând a avea un scop filosofic şi umanitarist”. Nu vom începe prin a da o definiţie completă a Francmasoneriei, ci vom arăta pe rând originile, organizaţia şi diferitele ei aspecte, rezumându-le la sfârşit într-o definiţie.

1. Începuturile Francmasoneriei

Începuturile Francmasoneriei formează un subiect de interminabile discuţii. În forma de astăzi ea există din 1717, când 4 loji engleze s-au întrunit la Londra şi au format Marea Lojă a Angliei.

La 1723 Andersen întocmi Constituţiunile acestei organizaţii pe baza Constituţiei mai vechi a lojilor de zidari din Anglia. (Aceste loji de zidari rămăseseră cu timpul numai cu numele de zidari, în ele intrau orice fel de oameni.) Constituţiunile lui Andersen sunt legea fundamentală a Francmasoneriei.

2. Organizaţia Francmasoneriei

Membrii Francmasoneriei sunt împărţiţi în grade oculte. Membrii dintr-un grad nu ştiu nici cine face parte dintr-un grad superior, nici cine face parte din acelaşi grad cu ei. Ştiu numai cine face parte din gradele inferioare. Din punct de vedere al numărului gradelor, precum şi al altor caracteristici rituale, Francmasoneria se împarte în diferite rituri.

Astfel există Francmasonerie ioanită sau albastră. Membrii acesteia sunt împărţiţi numai în trei grade: ucenic, calfă şi maestru.

Apoi este Ritul scoţian sau roşu şi cuprinde aşa zisele grade înalte, 30 la număr, iar şi mai sus de acestea sunt gradele invizibile. De obicei însă Francmasoneria ioanită nu există decât ca treaptă inferioară, supusă celei scoţiene. Gradele înalte şi cele invizibile sunt cele care conduc din umbră toată vasta organizaţie a Francmasoneriei, în mod unitar, pe tot globul pământesc. În vârful piramidei stă Patriarhul, sau Împăratul neîncoronat al lumii.

Ridicarea într-un grad nu se face prin alegerea de jos, ci prin selecţie de sus; cei din gradele superioare ridică pe cine vor dintr-un grad inferior la un grad superior. Intrarea în orice grad se face printr-un jurământ înfricoşător şi printr-o iniţiere. Prin jurământ, cel ce intră în gradul nou se obligă să păstreze secretul faţă de tot ce va vedea şi va cunoaşte în acest grad. Prin iniţiere i se comunică taine din învăţătura şi misiunea Francmasoneriei, necunoscută de gradele inferioare. Secretele comunicate gradelor inferioare sunt anodine, dar cele comunicate gradelor superioare sunt grozave. Iată jurământul prestat de ucenicul Francmasoneriei ioanite: „Jur înaintea Marelui Arhitect al pământului că nu voi descoperi nimic, nici prin semne, gesturi sau altceva ce poate descoperi şi indica ceva ce nu trebuie descoperit. În caz de călcare a jurământului primesc să mi se taie beregata, să mi se scoată ochii, să mi se găurească pieptul, să mi se smulgă inima, să mi se scoată măruntaiele din trup, să se ardă, să se prefacă în cenuşă şi să se arunce în fundul mării sau să se împrăştie în cele patru vânturi pe faţa pământului”.

Alături de această organizaţie, ocultă chiar pentru membri, există una administrativă, secretă pentru profani. Francmasoneria lucrează în ateliere. Atelierele în care lucrează primele grade se numesc loji simbolice, formate fiecare din vreo 50 de persoane. Atelierele gradelor superioare au alte numiri. În fruntea fiecărei loji se află un venerabil cu rol de preşedinte ajutat de mai mulţi demnitari. Toţi sunt aleşi pe un an de către membrii lojei.

3. Francmasoneria şi evreii

Evreii au un rol preponderent, chiar dominant în Francmasonerie. Toate gradele înalte şi invizibile au fost create şi sunt ocupate de ei. Bauer, Pirlet, Caillard, Lacorne, Morin, Francken, Moise Cohen, Isaac Long, întemeietorii Francmasoneriei gradelor superioare din Franţa şi America au fost toţi evrei. În Ungaria, majoritatea Francmasonilor erau evrei, iar conducerea era aproape exclusiv în mâna lor. „Biserica israelită e aliatul nostru firesc, ea ne sprijină şi o mulţime de iudei sunt în rândurile noastre”, se spunea în revista Francmasonilor din Ungaria, „Acacia”, 1908, nr. 62. În Germania lojile dependente de Marea Lojă din Hamburg erau la fel ocupate de o mare majoritate de evrei. În Turcia conducătorii Francmasoneriei erau pe la 1909, evrei. Tot aşa în Italia, şeful Francmasoneriei era faimosul evreu Ernesto Nathan, care a ajuns primar al Romei.

Francmasoneria franceză a fost condusă în trecut de evreii Cremieux şi Gambetta. În Anglia, dintre cei vreo 300.000 Francmasoni, peste 43.000 sunt evrei.

În lojile Marelui Orient din România, care e o filială a Marelui Orient din Franţa, evreii se află în majoritate de 90 la sută. În lojile Marei Loji Naţionale Române, ce se pretinde naţională, se găsesc de asemenea evrei, deşi într-un număr mai mic. Dar, deşi Marea Lojă Naţională Română se prezintă cu masca celui mai pur românism şi afectează duşmănie faţă de Marele Orient din România, pe faţă jidovit, totuşi ea are legături ascunse cu Marele Orient şi cu celelalte organizaţii francmasonice mondiale, toate fiind înglobate într-un sistem unitar. De altfel, Marea Lojă Naţională Română e întemeiată prin D.I. Pangal, de către Francmasoneria Rusiei Sovietice.

Conducerea întregii Francmasonerii de către evrei se realizează prin mijlocirea ordinului Francmason pur evreiesc B`nai B`rith. Lojile acestui ordin, împrăştiate în toată lumea sunt conduse de un comitet executiv din Chicago. Membrii acestor loji, exclusiv evrei, sunt cei mai mulţi şi membri ai lojilor Francmasonice în care intră şi creştinii. Ei mijlocesc astfel sugestiile şi poruncile comitetului evreiesc de la Chicago lojilor celorlalte Francmasonerii.

Se pot aduce nenumărate mărturisiri din lagărul Francmasonic şi evreiesc despre caracterul iudaic al Francmasoneriei. Alegem numai vreo două. Rabinul Dr. Isaac M. Wise, un conducător de vază al evreilor, declară: „Francmasoneria este o organizaţie iudaică, a cărei istorie, misiune, semne şi interpretări sunt de la un capăt la altul iudaice, cu excepţia numelui unui singur grad şi a unor cuvinte din formula jurământului.” Evreul Dr. G. Karpeles spune: „Ideea Francmasoneriei a izvorât ca necesitate internă din iudaism. Ca întemeietor al ei e considerat Solomon, care a văzut cea mai înaltă înflorire a lui Israil. Cuvinte şi semne sunt în cea mai mare parte luate din limba ebraică.” În revista Francmasonică „Symbolisme”, Iulie 1928 se spune: „Misiunea cea mai importantă a Francmasoneriei este să glorifice rasa iudaică care a păstrat nealterat conţinutul dumnezeiesc al cunoaşterii. Apoi ea trebuie să sprijine rasa iudaică, pentru a şterge graniţele naţionale.”

4. Ceremoniile Francmasonice

Ceremoniile francmasonice încă dovedesc preponderenţa spiritului iudaic în Francmasonerie. Nu vom intra aici în amănuntele acestor ceremonii. Toate actele solemne din loji au un caracter simbolic şi aproape toate obiectele şi noţiunile care sunt uzitate în aceste ceremonii au numiri ebraice. Întreg complexul ceremoniilor stă într-o referinţă mai depărtată sau mai apropiată de misterul central al Francmasoneriei care este moartea şi învierea lui Hiram, arhitectul templului lui Solomon, identificat simbolic cu un zeu născut din Isis, adică din natură.

Legenda lui Hiram e luată din Talmud. Participanţii la ceremoniile Francmasonice repetă simbolic, prin gesturile şi cuvintele lor, omorârea şi învierea lui Hiram, întocmai ca în misterele sincretiste precreştine. Avem de-a face deci cu un fel de cult misteriaco-cabalistic. Sf. Sinod al Bisericii ortodoxe din Grecia se exprimă în actul de condamnare a Francmasoneriei din 1933, asupra acestui punct astfel: „Francmasoneria nu este numai o simplă reuniune filantropică sau şcoală filosofică, ci alcătuieşte un sistem mistagogic, care reaminteşte de vechile religii sau culte misteriaco-păgâne, din care îşi trage obârşia, alcătuind o urmare şi o reînviere a lor… Raportul acesta al masoneriei cu religiile misteriace se vede de altfel şi din cele ce au loc şi se săvârşesc în timpul iniţierilor. Căci, după cum în cele ce au loc în misterele idolatre vechi se relua drama luptelor şi a morţii zeului misteriac şi prin reluarea aceasta mimică a dramei acesteia, cel ce se iniţia murea dimpreună cu patronul religiei misteriace – care întotdeauna era o persoană mistică simbolizând soarele sau natura, care murea iarna şi reînvia primăvara – , tot aşa şi în iniţierea celui de al treilea grad al Francmasoneriei. Într-adevăr treapta aceasta a iniţierii alcătuieşte o expunere dramatică a morţii protectorului masoneriei, Hiram, şi un fel de reluare dramatică a morţii acestuia în care, cel ce urmează a fi iniţiat suferă dimpreună cu el, fiind rănit în aceleaşi organe şi în aceleaşi locuri ale corpului ca şi Hiram… Astfel, Francmasoneria, în chip clar, este o religie misteriacă cu totul diferită, separată şi străină de religia creştină… Masoneria are slujbe religioase proprii, ca ceremonia învierii în chip de lup, sau botezul masonic, ceremonia recunoaşterii căsătoriei sau căsătoria francmasonă, parastasul francmasonic, inaugurarea templului masonic etc.”

5. Francmasoneria şi creştinismul

Francmasoneria se prezintă aşadar ca o quasi-religie cu zeul ei propriu: Hiram. În realitate ea nu admite o fiinţă personală la conducerea lumii, precum nu admite un principiu personal în oameni. Ea preconizează un panteism naturalist: Hiram simbolizează forţa universală care îşi ia temporal măşti individuale, prezentându-se sub formă de persoane trecătoare. „Masonul ştie că personalitatea sa nu e nimic şi se dezinteresează de ea. El urcă până la principiul interior al iniţiativei, pe care-l bănuieşte, fără a-l putea cunoaşte exact, Dumnezeu necunoscut în realitatea sa misterioasă: acesta e eul transcendent, identic poate în toate existenţele cari cugetă”. Aşa zisele persoane omeneşti sunt rolurile pe care le joacă trecător unul şi acelaşi actor.

„Un actor misterios deţine rolul personalităţii noastre. Cine este artistul care nu se arată în scenă, ci rămâne travestit şi mascat?… E o energie consacrată Marei Opere, forţă indestructibilă ca orice altă forţă. Această energie este independentă de instrumentul prin care se manifestă printre noi. Ea se transformă fără a se stinge… Cine lucrează deci în noi, dacă nu forţa care animă pe predecesorii noştri? Hiram, care învie, este o realitate. Să ştim să medităm şi să înţelegem. Că indivizii dispar, puţin importă, dacă energia care lucra în ei subzistă. Să ne dezinteresăm deci de o nemurire pe care ne-am reprezentat-o ca individuală. Personalitatea noastră se va stinge şi dacă mai târziu evocatorii noştri şi-ar închipui că intră în relaţie cu noi, ei n-ar constitui o fantomă decât adunând noţiunile ce şi le-ar putea face despre noi”.

„Individul este produsul tranzitoriu şi repetat al unei cauze permanent constructive. În ce priveşte pe Marele Arhitect al Universului, trebuie să notăm că această expresie nu intenţionează să impună o credinţă. Să ne păzim deci a ceda acelei leni a spiritului care confundă pe Marele Arhitect al iniţierilor cu Dumnezeul credincioşilor”.

Francmasoneria este raţionalistă. Ea îndeamnă pe membrii săi să supună totul cugetării raţionale ca filtru suprem pentru tot ce au să admită. Iată ce zice un alt francmason: „Nici forţa statului, nici cerinţa nu sunt eterne… Atunci ce poate regenera poporul căzut în dezordine? Nimic altceva decât stăpânirea măsurată a raţiunii… Idealul F. M. constă în a construi pe nesimţite o republică universală şi democrată a cărei regină va fi raţiunea, iar consiliul suprem, adunarea înţelepţilor. În virtutea principiului care a prezidat la naşterea Francmasoneriei, ea va putea, bazându-se nu pe voia unui Dumnezeu inaccesibil, ci pe imperativele Raţiunii, să dea o viaţă moralei creştine”.

Din acestea rezultă şi raportul francmasoneriei faţă de creştinism. Mai putem aduce câteva citate pentru a arăta atitudinea directă a F. M. faţă de creştinism. Tot autorul din care am citat mai sus, declară: „Mai vedeţi mântuirea oamenilor într-o renaştere religioasă? O! visul imposibil! Boltele sanctuarelor ale căror ruine voiţi să le reparaţi, nu vor mai vedea niciodată decât un ecou slab al rugăciunilor de odinioară. Nu mai există Dumnezeu pentru a mai învia morţii şi Acela (Hristos) ale cărui accente magice deschideau mormintele, nu mai poate spera că un miracol asemănător va opri coborârea Lui lentă în groapa uitării. Mai mult ca totdeauna o credinţă laică se substituie unei credinţe supranaturale”. Fr. Osw. Wirth în lucrarea citată, compară pe Hiram cu Hristos, ambele nume exprimând doar acelaşi simbol al trecerii energiei cosmice dintr-o persoană ce dispare definitiv, în alta ce apare (moartea şi învierea lui Hiram). E acelaşi mit, doar numele e altul. O libertate a voinţei nu admite F. M. Totul în lume, chiar şi viaţa sufletească, decurge după o lege necesară neschimbabilă. „Simbolismul masonic împinge mai departe analogia sugerând că microcosmul sau lumea mică, se construieşte ca şi macrocosmul, lumea mare”.

Dar Francmasoneria nu reprezintă o concepţie statică, ce se mulţumeşte să existe şi ea alături de creştinism. Francmasoneria e prin excelenţă dinamică. Ceea ce cere mai mult adepţilor e acţiunea, reclădirea lumii, conform principiilor ei. Astfel, F. M. luptă cu îndârjire să elimine din omenire concepţia opusă ei, creştinismul, şi instituţia care-l susţine, Biserica. Devizele ei sunt: Separarea Bisericii de Stat, şcoala laică, căsătoria civilă, difuzarea principiilor anticreştine în masele largi. În unele state cum sunt Franţa, Spania, Rusia, devizele acestea au fost realizate. În alte ţări se merge cu paşi repezi spre această stare. Biserica stă în faţa ofensivei puternice a unui duşman necruţător.

6. Scopul Francmasoneriei

Francmasoneria îşi ţine ultimele ei scopuri în secret. Dar fără voia ei se strevăd adeseori aceste scopuri, din mărturisiri masonice mai mult sau mai puţin învăluite. Regulat, francmasoneria spune că scopul ei este cercetarea adevărului şi acţiunea caritativă.

Dar de o acţiune caritativă francmasonică nu s-a împiedicat nimeni până acum. Şi apoi de ce ar fi lipsă de o asociaţie clandestină şi de secrete, pentru desfăşurarea unei acţiuni caritative?

În realitate, când masonii explică mai larg sensul acţiunii lor caritative, vezi că e vorba de o fericire a lumii prin scăparea de ideile ei de acum, prin aşezarea ei pe temeliile principiilor raţionaliste masone. „Binefacerea pentru mason nu se confundă cu ceea ce s-a convenit să se numească caritate. Cedarea câtorva bucăţi de pâine, din prisos, nu-l achită de datoria sfântă ce o contractează iniţiatul faţă de umanitate. A face bine comportă un întreg program de viaţă”. Într-o formă eufemistă, Fr. Osw. Wirth, arată aşadar că nu caritatea este scopul Francmasoneriei.

Iar cercetarea adevărului de care vorbeşte F.M. trebuie înţeleasă ca o lansare a tuturor ideilor de destrămare a Statului şi a Societăţii. Toate ideile de extremă stângă ale comunismului au fost pregătite în Loji şi aplicate de francmasoni. La fel, toate ideile anticreştine, de totală emancipare a instinctelor omeneşti inferioare de sub prestigiul virtuţilor creştine. De la Marx până la Lenin şi Trotzki, toţi şefii mai de seamă ai comunismului au fost evrei şi francmasoni, sau cel puţin francmasoni.

Ziarul francmason „Latomia” scrie (Iulie 1849, p. 237): „Nu putem decât să salutăm socialismul ca pe un excelent aliat al F. M. în munca de înnobilare a omenirii, în străduinţa de a promova binele omenirii. Socialismul şi masoneria împreună cu comunismul au ţâşnit din acelaşi izvor”.

Scopul Francmasoneriei stă în legătură cu soarta întregii omeniri. F.M. luptă pentru o anumită direcţionare, pentru o anumită ţintă a întregii vieţi omeneşti colective şi individuale. Care este acest scop? Dintr-o mulţime de mărturisiri masonice şi din descifrarea sensului ce se desprinde din toată activitatea de până acum a F.M., rezultă că acest scop este: întemeierea unei republici mondiale, condusă de francmasoni, adică de evrei. O republică cu desăvârşire laică, cu o omenire îndobitocită de mizerie şi de patimile inferioare dezlănţuite.

Iată ce spune acelaşi Fr. Osw. Wirth, în manualul maestrului: „Să avem curajul să ne zicem religioşi şi să ne afirmăm apostoli ai unei religiuni mai sfinte decât toate celelalte. Să propagăm Religia Republicii, care va forma inima cetăţenilor şi va cultiva virtuţile republicane”. Tema întemeierii republicii mondiale sub stăpânirea Francmasoneriei a format obiectul Congresului mondial al F.M., din 1900, ţinut la Paris.

Când vorbesc metaforic, francmasonii se prezintă ca zidarii care au să rezidească, sub conducerea lui Hiram, templul lui Solomon din Ierusalim. Aceasta înseamnă, fără metafore, restabilirea dominaţiei lui Israil asupra lumii întregi.

Numai din tendinţa F.M., după republica laică, internaţională şi extrem de democratică se explică de ce toate revoluţiile de la cea din 1789 încoace, toate loviturile date creştinismului, principiului monarhic şi naţional, principiului autorităţii, sunt opera francmasonilor. Din aceste motive, toate statele care recunosc valoarea principiului naţional şi a factorului creştin au desfiinţat Francmasoneria. Aşa a făcut şi Italia prin Mussolini în 1925, şi Germania prin Hitler. În Ungaria a fost desfiinţată după prăbuşirea comunismului lui Bela Kuhn, dovedindu-se că acest comunism a fost creaţia lojilor.

7. Francmasoneria în România

Nu vom face un istoric al Francmasoneriei în România. Până la război nu s-a bucurat de dezvoltare remarcabilă. Abia de la război încoace şi mai ales în ultimii vreo 10 ani, a luat un avânt ce dă de gândit. Din cele şase grupe francmasonice române, una e pur evreiască: B’nai B’rith, alta Federaţia lojilor simbolice de rit ioanit din România e evreo-ungurească (în Ardeal) şi în 1933 s-a unit cu Marea Lojă Naţională Română, iar o a treia e evreo-nemţească: Marea lojă germană din România. Românii se găsesc numai în celelalte trei: Marea Lojă Americană din România (afiliată la Marea Lojă Americană din New York), Marele Orient din România afiliat la Marele Orient din Franţa, şi care cuprinde 90% evrei şi, în sfârşit, Marea Lojă Naţională din România, care afişează tricolorul, afectează lupta contra celeilalte Francmasonerii, pe motiv că e jidovită, dar aceasta e numai o mască cu scopul de a vâna cât mai mulţi ofiţeri şi alţi buni români.

Marea Lojă Naţională condusă până în 1933 de dl. Pangal, în acel an s-a rupt în două, o parte din lojile ei – cele provinciale şi cinci din cele zece bucureştene – constituindu-se separat în frunte cu dl. M. Sadoveanu. Dar pe dl. Sadoveanu l-au urmat numai masonii din primele trei grade, cei din gradele superioare au rămas cu dl. Pangal. Şi cum masonii primelor trei grade sunt conduşi de cei din gradele superioare se pare că schisma din Marea Lojă Naţională e tot numai o cursă pentru românii naivi pe care prestigiul unui Sadoveanu îi atrage mai mult decât dl. I. Pangal. De altfel, gruparea d-lui Sadoveanu s-a aliat cu Marele Orient.

Despre opiniile de mason ale d-lui M. Sadoveanu cităm doar următoarele rânduri din cuvântarea rostită la adunarea din 2.VII.1933, a Marii Loji Naţionale. Sub un văl eufemist se întrezăreşte toată adversitatea masonică faţă de credinţa creştină şi ideea naţională: „Liber cu adevărat e numai acel maestru care izbândeşte a-şi domina pasiunile şi a se elibera de prejudecăţi. Cel care păstrează ura de rasă, obscurantismul violenţelor, suficienţele dogmatice, e un sclav ca şi cel care nu-şi poate domina pasiunile degradante”.

Foarte sistematic zeflemiseşte dl. M. Sadoveanu credinţa creştină ortodoxă pe care o socoteşte o credinţă pentru naivi, mult inferioară ştiinţei „egiptene” a „Magului” superior în romanul „Creanga de aur”.

Numărul masonilor din România era încă în 1932 întristător de urcat. Astăzi se pare că sunt şi mai mulţi. În 1932 aveam 3300 masoni. Cehoslovacia avea 60, Iugoslavia 900, Polonia 450, Bulgaria 500. Se va recunoaşte că România faţă de aceste ţări vecine are enorm de mulţi.

Influenţa masonilor în viaţa mai nouă a Statului nostru se resimte dureros, dictând din toate locurile de conducere.

De altfel şi în Marea Lojă Naţională se află evrei.

8. Aşa zisa Masonerie Naţională Română

Dar asupra Masoneriei Naţionale Române trebuie să insistăm ceva mai mult. Despre ateismul Marelui Orient din România şi al Marii Loji Naţionale a d-lui Sadoveanu nu poate fi nici o îndoială, odată ce el este în strânsă comuniune cu Marele Orient din Franţa, despre care însăşi întâmpinarea Masoneriei Naţionale Române către Sfântul Sinod spune: „Prima mare organizaţie dizidentă a fost aşa numitul Mare Orient din Franţa, care încă din secolul al VIII-lea s-a îndepărtat încetul cu încetul de masoneria tradiţională, suprimând obligativitatea credinţei în Dumnezeu şi în nemurirea sufletului, precum şi aceea a contractării jurământului pe Sf. Scriptură, dintr-un aşa zis spirit de liberă cugetare, şi ajungând în anul 1878, la însăşi primirea ateilor în Ordin. Aceasta a provocat, după cum era şi firesc, o imediată ruptură a relaţiilor între marile loji masonice regulate cu Marele Orient din Franţa, şi de atunci încoace atât Marele Orient din Franţa cât şi toate organizaţiile afiliate lui, din lumea întreagă, sunt socotite ca schismatice, eretice şi orice relaţii sunt interzise între masonii regulaţi şi membrii acestor organizaţii”.

Noi vom arăta în primul rând, că există relaţii între organizaţiile masonice cu care este afiliată Masoneria Naţională Română şi între cele ce stau în legătură cu Marele Orient din Franţa, iar în al doilea rând vom pune în adevărata lumină atitudinea faţă de religie a Masoneriei, ce se pretinde adversară Marelui Orient din Franţa.

a) Marele Orient din Franţa şi Marea Lojă din Franţa stau în aşa strânse legături, încât în fiecare an se adună delegaţii lor într-un convent comun.

Marea Lojă din Franţa însă, face parte din Asociaţia Masonică Internaţională (A.M.I.) cu sediul în Geneva, împreună cu Marile Loji din Belgia, Bulgaria, Grecia, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Portugalia, Elveţia, Cehoslovacia, Spania, Viena şi Jugoslavia, dintre care multe au legături cu Masoneria Naţională Română. (Vezi întâmpinarea amintită mai sus.) De altfel A.M.I. luptă pentru ca „într-un viitor mai apropiat sau mai depărtat, lanţul mondial să se încheie în sensul ca diferitele dialecte masonice ale umanităţii să se unească într-o limbă comună”. Deci şi acum sunt numai deosebiri dialectale.

Cu Marele Orient din Franţa are legături Marea Lojă din Viena. Ori Marea Lojă din Viena stă în relaţii oficiale cu Marea Lojă din Anglia şi deci şi cu Masoneria Naţională Română.

Cât de neserioase şi de trecătoare sunt suspendările de relaţii între diferitele organizaţii francmasonice se vede şi din pilda ce au dat-o în anii recenţi francmasoneriei germane. Atât cele trei Mari Loji prusiene vechi care se socotesc foarte naţionale, cât şi alte patru din cele umanitariste: Marea Lojă din Hamburg, cea din Bayreuth, cea din Frankfurt pe Main şi cea din Darmstadt, au rupt relaţiile cu Marea Lojă din Viena, socotită internaţionalistă. Însă în acelaşi timp Marile Loji din Hamburg, Bayreuth şi Frankfurt pe Main au reluat relaţiile cu Marea Lojă din Anglia, care are la rândul ei relaţii cu Marea Lojă din Viena.

Cu drept cuvânt observă Fr. Hasselbacher în opera sa monumentală „Entlarvte Freimaurerei” 1936, vol. I, p.71: „Orice şcolar care cunoaşte regulile elementare de matematică ştie că: două mărimi egale cu o a treia, sunt egale şi între ele. Dacă a=b şi b=c, atunci şi a=c”. Dacă Masoneria Naţională Română are legături cu cea din Austria, iar aceasta cu Marele Orient din Franţa, evident că prin masoneria austriacă există legături şi între Masoneria Naţională Română şi Marele Orient Francez.

Ce însemnează acum că două organizaţii masonice au legătură şi ce însemnează că legăturile acestea sunt suspen-date?

Când două organizaţii masonice stau în legături atunci ele comunică oficial prin organele lor conducătoare. Astfel în „Regulamentul de organizare şi funcţionare al Marei Loji Naţionale Române” art. 45 lit. i, se spune despre Consiliul Marii Loji Naţionale, care este puterea ei executivă, că „reprezintă împreună cu Marele Maestru, Marea Lojă Naţională din România pe lângă conducerea supremă a fiecărui Rit de pe lângă Marile Puteri Masonice Străine”. Legăturile acestea primesc un caracter şi mai permanent şi mai concret prin aceea că cele două organizaţii masonice în legătură îşi desemnează câte un delegat, care e numit membru regulat cu un rang superior în Marea Lojă prietenă. Iată ce spune citatul Regulament în această privinţă la art. 6: „Marele Maestru poate să numească pe orice frate ca să-l reprezinte într-o Mare Lojă soră din străinătate, de asemenea el poate numi ca membru al Marii Loji Naţionale din România, cu rangul pe care-l crede potrivit, pe orice frate desemnat ca reprezentant al Marelui Maestru al unei Mari Loji soră din străinătate”.

În felul acesta în fiecare organizaţie francmasonică sunt prezente organizaţiile străine masonice. În afară de aceste legături membrii din lojile unei organizaţii pot vizita oricând lojile de grad egal sau inferior ale unei organizaţii străine, iau parte la festivităţile lor şi pot fi numiţi membri de onoare ai acelei organizaţii străine. Fr. Hasselbacher dovedeşte în opera citată, pe baza unui vast material din arhivele lojilor germane desfiinţate, că suspendarea legăturilor între două organizaţii masonice lasă mai departe putinţa membrilor din lojile unei organizaţii de a vizita lojile celeilalte organizaţii, numai cât aceste vizite n-au un caracter oficial, ci numai unul oficios. Masonii individuali sunt fraţi pe tot globul pământesc, oricărei organizaţii ar aparţine. Oricărui rit ar aparţine un mason, el este frate cu toţi masonii de pe glob.

De altfel, aceste suspendări de relaţii sunt accidentale, ele nu sfărâmă unitatea şi simpatia fundamentală, care leagă întreaga Francmasonerie universală. Şi se depun totdeauna cele mai mari străduinţe ca aceste suspendări să înceteze cât mai repede şi unitatea să devină tot mai strânsă. Ba mai mult, aceste suspendări de relaţii au loc numai între organizaţiile masoneriei ioanite, a primelor trei grade. Masoneria gradelor superioare e un front unitar. Ori masoneria primelor trei grade e numai un stadiu de trecere spre cea superioară şi e condusă de aceea. Deci supărările între organizaţiile masonice subalterne sunt numai nişte iluzii, nişte concesii făcute spiritului neprogresat în masonerie al membrilor inferiori, cărora le place să creadă că sunt în ceartă cu masoneriile străine.

Dăm câteva citate în acest sens din cartea masonilor vienezi, „Das Blaubuch der Freimaurerei” (Viena, 1933):

„Organizarea ritului scoţian este foarte potrivită pentru urmărirea şi ajungerea scopului său depărtat. Existenţa factică a unui lanţ mondial francmason, cel puţin în cadrele ritului, este în opoziţie cu organizaţiile, din nefericire încă aşa de neînchegate, ale francmasoneriei ioanite, care se luptă între ele din motive dogmatice – avantajul fundamental al lucrării sale. Ritul scoţian cu ale sale 36 de Supreme consilii constituie pentru toate teritoriile francmasone cu o aceeaşi doctrină, un acelaşi mod de a lucra, aşadar unul şi acelaşi front unitar francmasonic. Ritul scoţian este afară de aceea un paşaport către toate atelierele corespunzătoare ale masoneriei şi oferă aşadar raza cea mai mare de acţiune”.

Să observăm că Marea Lojă Naţională Română, care are sub administraţia sa gradele 1-3, este sub autoritatea Supremului Consiliu de grad 33 al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat. Între cele 36 supreme Consilii numite în cartea citată, se află şi cel din România şi cel din Franţa, autoritatea supremă a masoneriei franceze. Pentru întărirea unităţii între organizaţiile gradelor inferioare lucrează afară de amintita Asociation Maçonique Internationale cu sediul la Geneva, care întruneşte Marile Loji Simbolice (ale primelor trei grade), Die Allgemeine Freimaurerei Liga (Afeme) cu sediul în Basel, care întruneşte pe masoni individuali pentru a realiza lanţul mondial al masoneriei. Aceste organizaţii ţin des congrese în diferite centre europene. În Fr. Hasselbacher op. cit. vol. I, p. 53-80 se găsesc multe citate de ale francmasonilor că Masoneria este una. Luăm pe Marele Maestru al Marei Loji din Bayreuth, prof. Blunschli care a scris în Freimaurerei Zeitung din 11.IV.1874 : „De câţiva zeci de ani lojile se adună şi iau un caracter tot mai naţional, deşi misiunea lor este internaţională. De ce aceasta? Ce sens are? Căci dacă francmasoneria nu are nimic cu patria, de ce se îmbracă în forme naţionale? Sâmburele cel bun al acestei mişcări este trebuinţa după o mai mare consolidare, pentru a valorifica mai bine puterea confederaţiei masonice.

Însemnătatea internaţională a masoneriei nu e slăbită prin aceasta, dimpotrivă, puterea ei de acţiune, eficacitatea ei devine şi mai urcată”.

b) Să lămurim acum atitudinea în chestiune religioasă a Masoneriei

ce se pretinde supărată cu Marele Orient Ateu din Franţa. Mai întâi câte ceva din „Constituţia şi Regulamentul” Marii Loji Naţionale Române. Observăm însă că în această Constituţie şi Regulament nu sunt fixate decât chestiuni formale de procedură, idealurile organizaţiei, principiile ei; cuprinsul discuţiilor din ateliere nu este făcut cunoscut. Constituţia şi Regulamentul îndrumă de câte ori e vorba de o chestiune mai importantă la Marile Constituţiuni, Tradiţiile şi Landmarkurile Ritului. Constituţia şi Regulamentul Marii Loji Naţionale nu e document pe baza căruia să se poată spune ceva definitiv referitor la scopurile şi acţiunea ei, cu atât mai mult cu cât acest document însuşi vorbeşte de secretele masonice a căror divulgare este socotită între infracţiunile cele mai grave. Ba într-un loc spune acest document: „În Loji se primesc cunoştinţele care nu se publică nicăieri şi pe care nu le putem învăţa decât în Lojă”.

Dar chiar şi din puţinele expresii ale acestui document se poate trage o concluzie care arată suficient conflictul masoneriei cu doctrina Bisericii. E adevărat că în art. 3 al Constituţiei, Statutelor etc. se prevede că „nimeni nu poate fi primit în francmasonerie dacă nu crede în Dumnezeu şi în nemurirea sufletului”. Legămintele şi jurămintele masonilor faţă de Ordin sunt contractate pe Sf. Scriptură (p. 4). Dar în altă parte se spune: „Oricare ar fi religia sau cultul cuiva, el nu poate fi exclus din Ordin, dacă crede în Marele Arhitect al Universului şi practică învăţăturile sfinte ale moralei”.

Până aici n-ar fi nimic grav. S-ar putea spune: sunt atâtea alte Societăţi în care nu se cere nici acest minim de credinţă religioasă. Numai cât celelalte Societăţi au altfel de obiective economice, culturale, câtă vreme Francmasoneria se socoteşte dacă nu un adversar al Bisericii, în orice caz un concurent al ei, cu o credinţă proprie a ei. Căci iată ce se spune în pasajul citat puţin mai la vale: „masonii, cele mai virtuoase elemente ale tuturor credinţelor… caută să demonstreze superioritatea credinţei pe care o profesează”. Aşadar un francmason evreu, fără a-şi însuşi, prin intrarea în Francmasonerie, credinţa creştină, e socotit şi de francmasonii creştini ca având o credinţă superioară aceleia pe care a revelat-o Însuşi Fiul lui Dumnezeu cel întrupat. În mândria francmasonilor de a se socoti deasupra creştinismului, se află implicată negarea Divinităţii creştinismului, cea mai gravă dintre erezii.

Aceeaşi concluzie se deduce şi din alte datorii impuse masonului. După ce se spune la p. 74 că „printre noi sunt Fraţi de toate religiile şi rasele”, la p. 75 se cere: „trebuie să preferi pe un Francmason oricărui alt om, când solicită, în condiţii egale, aceeaşi situaţie”. Purtarea aceasta trebuie s-o aibă un mason nu numai faţă de alt mason din ţară, ci şi faţă de cei din străinătate, căci art. 5 al Constituţiei, Statutelor etc., p. 4 spune: „Oricărui rit i-ar aparţine un mason, el este frate cu toţi masonii de pe glob”. Prin urmare masoneria formează o confraternitate mai presus de religie, de neam şi de familie. Un mason consideră mai apropiat sieşi pe un evreu mason decât pe un român creştin. Prin aceasta se rupe legătura bisericească dintre cei care formează, după Apostolul Pavel, Trupul tainic al Domnului. Se poate spune că masonul iese din Biserică, precum iese din comunitatea naţională. „Familia, prietenii – se spune mai departe la p. 75 – sau vecinii să nu afle chestiuni în legătură cu activitatea francmasonică, atât personală, cât şi cea colectivă”.

Putem pune de pe acum întrebarea: ce rost mai are jurământul pe Sf. Scriptură când îl rosteşte şi un evreu care nu crede în ea, sau când se respinge originea divină a ei?

Dar poate că cel puţin nu se cuprinde în Marea Lojă Naţională decât România, aşa că acea confraternitate cu masonii din alte ţări rămâne o legătură destul de platonică. Chiar aşa de ar fi şi totuşi ar fi grav: se afirmă în principiul care pune mai presus de legăturile bisericeşti şi naţionale pe cele masonice. În realitate Masoneria Naţională Română cuprinde mulţi străini şi nu există nici o piedică pentru a cuprinde şi mai mulţi. E adevărat că Supremul Consiliu gr. 33 nu admite în sânul său, ca membri activi, decât o pătrime de membri neortodocşi.

Dar numărul membrilor ar fi al Supremului Consiliu care se limitează între 9-33. Destul este dacă o pătrime din ei pot fi neortodocşi. Dar Supremul Consiliu are şi membri emeriţi. Între aceştia numărul străinilor nu este limitat. Dar ceea ce-i mai important e că grosul Masoneriei Naţionale îl formează membrii din celelalte grade, de la 1-32, şi mai ales cei din primele 3 grade. Între aceştia numărul străinilor iarăşi nu e limitat. Faţă de toţi aceşti străini masonul român e obligat să le dea sprijin în toate împrejurările când se cere – în anumite cazuri cu riscul vieţii. Refuzul sprijinului cerut aduce una din cele mai mari pedepse.

Dar acum să luminăm şi mai bine atitudinea faţă de creştinism a Masoneriei Române, confruntând-o cu câteva citate din amintita „Blaubuch” a Masoneriei austriece, care este în legătură şi cu cea din Anglia şi cu cea română. Francmasonul vienez dr. Oscar Trebitsch spune în articolul „Freimaurerei u. Radikalismus”: „Caracteristica permanentă a Masoneriei este accentuarea, necesar imanentă, a caracterului autonom al eticei sale şi prin aceasta, în mod necesar, şi negarea oricărei posibilităţi a vreunei etici, heteronome, fie ea crescută metafizic pe terenul speculaţiei filosofice, fie pe cel al speculaţiei teologice” (p. 65).

În această carte francmasonul Dr. Kurt Reichl scrie: „Francmasoneria este în fiinţa ei adânc pătrunsă de ideea că, pe terenul credinţei, nu poate fi dogmatizată o anumită convingere privitor la ceva imposibil de cunoscut. Ea stă pe punctul de vedere cel cu adevărat tolerat, că fiecare are să-şi facă socoteala cu infinitul după trebuinţele sale religioase. Felul credinţei, de semnul ce-l dă fiecare noţiunii sale despre Dumnezeu, nu e pentru Francmasonerie nimic, pentru ea totul este conducerea etică a vieţii care rezultă din concepţia despre lume a respectivului ins” (p. 31).

Întâlnim aşadar acelaşi indiferentism faţă de revelaţia creştină, pusă în rând cu oricare altă credinţă. Nici o grijă pentru unificarea sufletelor în aceeaşi credinţă creştină, ci insul e justificat în tendinţa de a avea o atitudine cu totul individuală în chestiunea religioasă. Nu susţine nici Biserica impunerea cu sila a credinţei creştine, dar propovăduieşte sus şi tare că această credinţă e revelată de Dumnezeu, deci singura adevărată în plenitudinea ei, şi dezaprobă fărămiţarea societăţii omeneşti în tot atâtea credinţe câţi indivizi sunt. Francmasoneria afirmă că n-are nici o dogmă. Dar are şi ea pe cea a individualismului, socoteşte ca valoare supremă judecata individuală. Cel puţin pentru ochii lumii, căci în realitate impune adepţilor ei destule convingeri şi secrete de al căror rost şi sens nu au să se întrebe masonii gradelor inferioare.

Acelaşi lucru îl afirmă Dr. K. Reichl şi în alt loc al numitei cărţi, într-o controversă cu iezuitul Fr. Muckermann despre încrederea în umanitatea pură, pe care francmasoneria o are, pe când creştinismul nu: „Să recunoaştem clar şi fără echivocuri deosebirea fundamentală. D-v vă exprimaţi hotărât bănuiala în posibilitatea unei umanităţi care nu e în legătură cu un Dumnezeu personal, care nu e străbătută de credinţa în Dumnezeul personal al Bisericii. Francmasonul, aşa cum îl înţeleg eu (!!) nu e ateu, concepţia despre lume a Francmasoneriei are principiul unei fiinţe supreme, unei ultime temelii spirituale a existenţei. Dar cu deosebirea fericită (heilsarmee), antidogmatică faţă de dogma Bisericii infailibile şi singură mântuitoare, că ea lasă conţinutul, culoarea noţiunii de Dumnezeu subiectivismului fiecăruia. Ea socoteşte că există o credinţă, dar aceasta nu trebuie dogmatizată drept o cunoaştere care trebuie să fie singură adevărată, aşadar imposibilă. Nu e linia d-v., prea venerate, să admiteţi umanitatea laicistă a francmasonului care nu e hrănită de o credinţă precisă într-un Dumnezeu personal, ca întemeiată, adevărată şi variabilă. Vă îndoiţi de garanţiile interne ale acestei umanităţi. Socotiţi că numai ideea de umanitate a credinţei creştine posedă putere îndatoritoare” (p. 25-26). Iar în alt loc: „Sigur ideea masonă despre umanitate nu e determinată religios, în sensul că nu cere înrădăcinarea ei într-o religie anumită, respectiv în cea catolică” (p. 20).

În spiritul acesta liber cugetător vorbesc masonii despre religie atunci când vor să-şi prezinte în trăsături simpatice organizaţia lor. Adevăratele lor sentimente sunt însă direct ostile la adresa religiei. Ele izbucnesc adesea în expresii nemascate, în felul acelora pe care le-am inserat în refrenul acesta la alt loc.

După ce am arătat că şi masoneria zisă naţională face parte din organizaţia mondială a masoneriei, fiind angajată în urmărirea scopurilor comune ale masoneriei, şi după ce am arătat că masoneria întreagă e cel puţin liber cugetătoare pe teren religios, să mai revenim puţin asupra scopului masoneriei în care e încadrată masoneria naţională.

Am mai spus că scopul masoneriei nu e cercetarea filosofică a adevărului şi nici filantropia. Acestea n-ar trebui ţinute într-un secret atât de sever. Scopul ei este unul politic. Şi este unul şi acelaşi pentru toată masoneria. De aceea se străduieşte să formeze un front cât mai strâns, cum am văzut din paginile anterioare. Că scopul ei este unul politic, nu de politică de partid, ci de concepţie, ceea ce-i şi mai grav, ne-o mărturiseşte masonul Dr. K. Reichl în opera amintită, p. 35, aprobând următoarele cuvinte ale unui membru al Marelui Orient Francez: „Dacă politica însemnează a te aprinde de suferinţa oamenilor pentru apărarea drepturilor omului, pentru realizarea unor cerinţe culturale de mare valoare din punct de vedere etic şi estetic, atunci, da, masoneria face politică, atunci masoneria este politică”. Mai precis ne arată orientarea politică a masoneriei mărturisirile aceluiaşi mason, că organizaţia din care face parte luptă pentru „libertatea personală şi democraţie”, care nu trebuie lăsată să fie sfărâmată de „dictatura barbară de dreapta sau de stânga” (p. 24). În acelaşi sens se exprimă pe larg masonul Dr. Oskar Trebitsch în amintita carte, dezvoltând că masoneria e contrară oricărui radicalism, oricărei conduceri autoritare şi pentru larga democraţie (p. 64). Pe linia aceasta, masoneria e contra monarhiei deşi întâmpinarea Masoneriei Române spune altfel. Dr. Reichl mărturiseşte că Masoneria a văzut în instaurarea republicii în Spania îndeplinindu-se o aprinsă dorinţă a ei. „Nimeni n-a negat din latura Masoneriei că între întemeierea republicii şi masoneria spaniolă există strânse legături. Nici n-a rămas nimănui că fraţilor din Marele Orient li s-au împlinit prin noua organizare de stat o aprinsă dorinţă” (p. 17).

Astfel nu e de mirare dacă Francmasoneria declară acum că stă în războiul din Spania, cu totul în ajutorul Frontului Popular. În ziarul ABC din Madrid, din 20.X.1936, foaie redactată ca toate foile de pe teritoriul Spaniei comuniste, de sovietele muncitoreşti, găsim următoarea declaraţie din partea Masoneriei: „Situaţia actuală este aşa de extraordinară şi de tragică, încât suntem nevoiţi să rupem tăcerea noastră obişnuită. Masoneria spaniolă este deplin, total şi absolut de partea Frontului Popular, de partea guvernului legal şi împotriva fascismului”. În ziarul El Dia Grafico din 15.X din Barcelona se spune: „Mulţumită înţeleptei prevederi a masonilor o mare parte din comandă în Guardia civil şi Guardia de asalt (trupe poliţieneşti create în mod special de republică) era încă înainte de 18 august în mâna republicanilor de încredere. Masonii au fost aceia care au făcut ca cea mai mare parte din flota de război să se pună în serviciul Frontului Popular şi ofiţerii răsculaţi să fie închişi. Masonii au fost aviatorii care s-au aşezat în fruntea flotei noastre aviatice. Comandanţii celor mai multe din secţiunile armatei noastre sunt masoni. Masonii sunt în majoritate aceia care, în presă, pe tribune, la microfon au susţinut focul în suflete. Masoni sunt şi aceia care pregătesc victoria în etape. Masoni în sfârşit, sunt aceia care lucrează în străinătate ca neutralitatea să fie părăsită”.

Din cele de mai sus se străvede destul de bine că nu sunt deosebiri reale şi serioase între masoneria mondială căreia îi aparţine Masoneria Naţională Română şi Masoneria afiliată Marelui Orient Francez. Astfel, având în vedere ceea ce am dezvoltat în toate capitolele acestui referat, putem formula următoarele:

Concluzii:

Francmasoneria este o organizaţie mondială, secretă în care evreii au un însemnat rol, având un rit quasi-religios, luptând împotriva concepţiei religios-morale a creştinismului, împotriva principiului monarhic şi naţional, pentru a realiza o republică internaţională laică (tendinţa din urmă a se vedea în „Blaubuch der Freimaurerei”, Wien 1933, p. 82, în art. Paneuropa als Minoritatenfrage. Se recunoaşte că „Masoneria urmăreşte planul unei Europe unite”). Ea este un ferment de stricăciune morală, de dezordine socială.

Sf. Sinod însuşindu-şi concluziile din referat hotărăşte:

I. Biserica osândeşte Francmasoneria ca doctrină, ca organizaţie şi ca metodă de lucru ocultă şi în special pentru următoarele motive:

1. Francmasoneria învaţă pe adepţii ei să renunţe la orice credinţă şi adevăr revelat de Dumnezeu, îndemnându-i să admită numai ceea ce descoperă cu raţiunea lor. Ea propagă astfel necredinţa şi lupta împotriva creştinismului ale cărui învăţături sunt revelate de Dumnezeu. Vânând pe cât mai mulţi intelectuali să şi-i facă membri şi obişnuindu-i pe aceştia să renunţe la credinţa creştină, Francmasoneria îi rupe de la Biserică, şi având în vedere influenţa însemnată ce o au intelectualii asupra poporului, e de aşteptat ca necredinţa să se întindă asupra unor cercuri tot mai largi. În faţa propagandei anticreştine a acestei organizaţii, Biserica trebuie să răspundă cu o contrapropagandă.

2. Francmasoneria propagă o concepţie despre lume panteist-naturalistă, reprobând ideea unui Dumnezeu personal deosebit de lume şi ideea omului ca persoană, deosebită, destinat nemuririi.

3. Din raţionalismul şi naturalismul său, Francma-soneria deduce în mod consecvent o morală pur laică, un învăţământ laic, reprobând orice principiu moral „heteronom” şi orice educaţie ce rezultă din credinţa religioasă şi din destinaţia omului la o viaţă spirituală eternă. Materialismul şi oportunismul cel mai cras în toate acţiunile omului, este concluzia necesară din premisele Francmasoneriei.

4. În lojile francmasone se adună la un loc evreii şi creştinii şi Francmasoneria susţine că numai cei ce se adună în lojile ei cunosc adevărul şi se înalţă deasupra celorlalţi oameni. Aceasta însemnează că creştinismul nu dă nici un avantaj în ce priveşte cunoaşterea adevărului şi dobândirea mântuirii membrilor săi. Biserica nu poate privi impasibilă cum tocmai duşmanii de moarte ai lui Hristos să fie consideraţi într-o situaţie superioară creştinilor din punct de vedere al cunoaşterii adevărurilor celor mai înalte şi al mântuirii.

5. Francmasoneria practică un cult asemănător celui al misterelor precreştine. Chiar dacă unii adepţi ai ei nu dau nici o însemnătate acestui cult, se vor găsi multe spirite mai naive asupra cărora acest cult să exercite o oarecare forţă quasi-religioasă. În orice caz prin acest cult Francmasoneria vrea să se substitue oricărei alte religii, deci şi creştinismului.

În afară de motivele acestea de ordin religios biserica mai are în considerare şi motive de ordin social când întreprinde acţiunea sa contra Francmasoneriei.

6. Francmasoneria este un ferment de continuă şi subversivă subminare a ordinei sociale prin aceea că îşi face din funcţionarii Statului, din ofiţeri, unelte subordonate altei autorităţi pământeşti decât aceleia care reprezintă ordinea stabilită vizibil. Îi face unelte în mâna unor factori neştiuţi încă nici de ei, având să lupte pentru idei şi scopuri politice ce nu le cunosc. E o luptă nesinceră, pe la spate; niciodată nu există o siguranţă în viaţa Statului şi în ordinea stabilită. E o luptă ce ia în sprijinul ei minciuna şi întunerecul. Împotriva jurământului creştinesc pe care acei funcţionari l-au prestat Statului, ei dau un jurământ păgânesc.

7. Francmasoneria luptă împotriva legii naturale, voite de Dumnezeu, conform căreia omenirea e compusă din naţiuni. Biserica ortodoxă care a cultivat totdeauna specificul spiritual al naţiunilor şi le-a ajutat să-şi dobândească libertatea şi să-şi menţină fiinţa primejduită de asupritori, nu admite această luptă pentru exterminarea varietăţii spirituale din sânul omenirii.

Măsurile cele mai eficace ce are să le ia Biserica împotriva acestui duşman al lui Dumnezeu, al ordinei social-morale şi al naţiunei, sunt următoarele:

1. O acţiune persistentă publicistică şi orală de demascare a scopurilor şi activităţii nefaste a acestei organizaţii.

2. Îndemnarea intelectualilor români, care se dovedesc a face parte din loji, să le părăsească. În caz contrar, „Frăţia Ortodoxă Română” extinsă pe toată ţara va fi îndemnată să izoleze pe cei ce preferă să rămână în loji. Biserica le va refuza la moarte slujba înmormântării, în caz că până atunci nu se căiesc. De asemenea, le va refuza prezenţa ca membri în corporaţiile bisericeşti.

3. Preoţimea va învăţa poporul ce scopuri urmăreşte acela care e francmason şi-l va sfătui să se ferească şi să nu dea votul candidaţilor ce aparţin lojilor.

4. Sf. Sinod acompaniat de toate corporaţiunile biseri-ceşti şi asociaţiile religioase se va strădui să convingă Guvernul şi Corpurile legiuitoare să aducă o lege pentru desfiinţarea acestei organizaţii oculte. În caz că Guvernul nu o va face, Sfântul Sinod se va îngriji să fie adusă o astfel de lege din iniţiativa parlamentară.

II. Întreg referatul împreună cu concluziile se va tipări în broşură prin Consiliul Central Bisericesc şi se va întrebuinţa ca mijloc de propagandă împotriva francmasoneriei.

Î.P.S. Patriarh prezintă declaraţia făcută în faţa Sa, a delegaţilor lojei francmasone naţionale în frunte cu dl. Pangal, prin care aduc la cunoştinţă că aceste loji se autodizolvă, spre a nu fi confundate cu Loja Marelui Orient şi spre a nu se crede că este împotriva culturii sentimentelor monarhice, naţionale şi creştine. El – dl. Pangal – în numele delegaţilor declară că toţi membrii lojelor francmasone naţionale sunt buni fii ai bisericii ortodoxe.

Sf. Sinod ia act cu satisfacţie de declaraţia d-lui Pangal şi a celorlalţi conducători ai masoneriei naţionale române, cetită în ziua de 25 Februarie a.c., în faţa Î.P.S. Patriarh Miron, prin care anunţă că această organizaţie se autodizolvă. Este prin urmare de sine înţeles că hotărârea Sf. Sinod privitoare la masonerie nu se poate referi la lojile care s-au dizolvat şi prin urmare nu mai există.

La orele 13 Î.P.S. Patriarh, ridică şedinţa, prorogând Sf. Sinod pentru data de 29 Martie a.c., orele 10 dimineaţa.

Preşedinte, (ss) Miron

Secretar, (ss) † Galaction Craioveanu

Cronică internă B.O.R., 55 (1937) nr. 3-4, Martie-Aprilie.

Declaraţie Oficială a Bisericii Greciei privind masoneria (1933)

Episcopii Bisericii Ortodoxe a Greciei în şedinţa din 12 octombrie 1933, s-au ocupat de studierea şi examinarea acelei societăţi secrete internaţionale – Francmasoneria. Au ascultat cu atenţie expunerea introductivă a Comisiei celor patru episcopi ce au alcătuit-o din însărcinarea primită de la Sfântul Sinod în precedenta sa şedinţă; de asemenea poziţia Facultăţii de Teologie a Universităţii din Atena şi în mod special părerea în aceasta problemă a profesorului Panag Bratsiotis.
De asemenea au luat in considerare informaţiile asupra acestei chestiuni apărute în Grecia sau in străinătate…
„Francmasoneria nu poate fi compatibilă cu creştinismul atât timp cât ea rămâne o organizaţie secretă acţionând şi propovăduind în ascuns, glorificând raţionalismul. Francmasoneria acceptă în rândurile membrilor săi nu numai creştini, ci şi iudei şi musulmani. Ca urmare, clerului nu-i poate fi permis să facă parte din această organizaţie. Orice cleric care o va face trebuie depus. Este absolut necesar să fie atrasă atenţia acelora care au intrat în Masonerie fără gânduri ascunse şi fără să se fi lămurit ce este într-adevăr Masoneria, să rupă orice legătură cu ea, creştinismul fiind singura religie care învaţă adevărul absolut şi care satisface întru totul nevoile morale şi religioase ale omului. În unanimitate şi într-un singur glas, episcopii Bisericii Greciei au aprobat cele spuse şi declară că toţi fii credincioşi ai Bisericii trebuie să se ferească de Francmasonerie. Cu nestrămutată credinţă în Domnul nostru Iisus Hristos întru care avem răscumpărarea, prin sângele Lui şi iertarea păcatelor, dupre bogăţia darului Lui, pre care l-a prisosit întru noi, întru toată înţelepciunea şi priceperea (Efeseni 1, 7-8) întru adevărul revelat de El şi propovăduit de Apostoli, nu prin cuvinte înţelepte, ci împărtăşindu-ne din Sfintele Taine prin care suntem curăţaţi şi mântuiţi spre viaţă veşnică, nu trebuie să decădem din harul lui Hristos devenind părtaşi la închinarea păgânească. Este împotriva firii să aparţii lui Hristos şi în acelaşi timp să cauţi uşurare şi perfecţiune morală în afara Lui. Acestea fiind spuse, toţi cei care au luat parte la iniţierile masonice, de acum trebuie să rupă orice legătură cu lojele şi activităţile masonice, asigurându-se astfel de reînnoirea legăturilor, slăbite de ignoranţă, cu Dumnezeul şi Mântuitorul nostru. Adunarea Episcopilor Bisericii Greciei aşteaptă cu dragoste acest lucru de la cei iniţiaţi în loje, fiind încredinţată că mulţi dintre ei au primit iniţierea masonică neştiind că prin aceasta ei au trecut la altă religie, ci au făcut-o din ignoranţă crezând că nu au făcut nimic potrivnic credinţei părinţilor lor. Încredinţându-i dragostei, şi în nici un caz ostilităţii sau adversităţii fiilor credincioşi ai Bisericii, Adunarea Episcopilor îi îndeamnă să i se alăture în rugăciune ca Domnul Iisus Hristos Calea, Adevărul şi Viaţa să-i lumineze şi să-i întoarcă la adevărul de care prin ignoranţă s-au depărtat.”

Afurisania împotriva Francmasoneriei dată de către Ciprian, Arhiepiscopul Ciprului (1815)

Prin urmare, spunem că, oricine fiind îmbrăcat în sfintele veşminte cu epitrahil şi omofor, şi un astfel de om vă va bine vesti vouă o altă Evanghelie afară de ceea ce am bine vestit vouă, măcar de ar fi şi Înger din cer, anatema să fie. (Galateni 1, 8-9). Deci, oricâţi se alătură cu grăbire acestei slujbe drăceşti şi nelegiuite a Francmasoneriei şi toţi cei ce îi urmează în mândria şi rătăcirea lor, să fie afurisiţi şi daţi anatemei de către Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. După moarte, ei nu vor avea parte de iertare şi dezlegare. Suspinând şi tremurând, precum Cain, vor fi ei asupra pământului. (Facere 4, 14). Pământul se va deschide şi îi va înghiţi ca pe Dathan şi Aviron. (Numeri 16, 31-32).
Urgia lui Dumnezeu va fi asupra capetelor lor, şi partea lor cu Iuda vânzătorul. Îngerul Domnului îi va izgoni cu sabia de foc, şi, până la sfârşitul vieţii lor, nimic nu vor dobândi. Fie ca lucrările şi meşteşugurile lor să fie blestemate şi să se înece într-un nor de praf, ca o arie de treierat în miezul verii. Şi toţi cei ce vor stărui în răutatea lor vor avea parte de o atare răsplată. Dar toţi cei ce vor ieşi din mijlocul lor şi se vor deosebi, şi vor scuipa urâcioasa lor erezie, şi se vor lepăda de blestemata lor mândrie, unii ca aceştia vor primi plata zelotului Fineas; adică vor fi binecuvântaţi şi iertaţi de către Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Treimea cea singură neamestecată şi nedespărţită, Unul Dumnezeu în fiinţă, şi de către noi, smeriţii Săi slujitori.
† Arhiepiscopul Ciprian al întreg Ciprului şi Noii Justiniana
† Mitropolitul Hrisant al Pafosului
† Mitropolitul Meletie al Citiului
† Mitropolitul Lavrentie al Cyrului
Cipru, 2 februarie, 1815

Hotărârea bisericii ortodoxe ruse din străinătate (1932)

Atitudinea Bisericii Ortodoxe Ruse în problema Francmasoneriei a fost proclamată cu tărie de către Mitropolitul Antonie, întâistătătorul Sinodului Sremsky-Karlovtsy din Iugoslavia, ce conducea toate bisericile ortodoxe ruse din străinătate. La data de 15 august 1932 Mitropolitul a emis o enciclică pastorală către credincioşi, care conţinea următoarea declaraţie: îi sfătuia „să nu credeţi pre tot duhul; ci să ispitiţi duhurile de sunt de la Dumnezeu. Că mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.” (1 Ioan 4, 1). Apoi a făcut un scurt istoric al Francmasoneriei, spunând că este una dintre cele mai vătămătoare şi mincinoase învăţături din istoria omenirii:
Declaraţia Mitropolitului Antonie al Kievului împotriva Francmasoneriei
„Francmasoneria este o organizaţie secretă internaţională ce luptă împotriva lui Dumnezeu, a creştinismului şi a tuturor guvernelor naţionale, în primul rând a celor creştine. În această organizaţie internaţională, pe primul loc ca influenţă şi importanţă sunt membrii jidovi. Din această cauză, şi din altele la fel de importante, toţi creştinii ortodocşi sunt opriţi să intre în Francmasonerie.
Toţi cei din cler au datoria de a întreba la spovedanie pe cei ce vin dacă nu fac parte din vreun ordin masonic, iar de se va vădi că sunt masoni şi împărtăşesc credinţe şi învăţături masonice, să le spună că apartenenţa la organizaţia masonică este incompatibilă cu creştinismul ortodox, şi prin urmare trebuie să se îndepărteze de îndată de masonerie, iar de nu o vor face vor fi judecaţi nevrednici de Sfânta Împărtăşanie, iar de se vor îndărătnici în nepocăinţă vor fi afurisiţi din Biserica Ortodoxă.”
† Mitropolitul Antonie al Kievului , Întâistătătorul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din Străinătate
Sremsky-Karlovtsy, 15 august, 1932”
(Din The Rudder, Orthodox Christian Education Society, Chicago 1983, p. 600)

Reluarea osândirii masoneriei de către Biserica Ciprului (1993)

„Sfântul Sinod, în şedinţa sa din 11 febr. 1993, studiind documentul semnat şi depus la acesta de către mai mult de 11 000 de credincioşi ortodocşi membri ai pliromei (plenului) Sfintei noastre Biserici a Ciprului, prin care se cerea fixarea poziţiei oficiale a Bisericii Ortodoxe faţă de masonerie şi condamnarea acesteia spre luarea la cunoştinţă şi ferire a credincioşilor, comunică cele de mai jos:
Masoneria este o organizaţie în afara Bisericii noastre Ortodoxe, cu o concepţie despre lume care nu duce către principiile credinţei noastre ortodoxe. Prin ceremoniile secrete oficiate în întuneric şi prin modurile de iniţiere a adepţilor ei, cu iniţiatori în cele sfinte (tainele) „preoţi şi arhierei” şi iniţiaţi, se autopropune ca un fel de altă religie. Se prezintă chiar ca o suprareligie şi cultivă sincretismul, adică egalizarea şi amestecarea tuturor religiilor din lume, ceea ce este de neacceptat şi de condamnat pentru adevărul credinţei în Hristos.
Pentru toate acestea, masoneria nu a fost niciodată aprobată de Biserică. Aceasta a condamnat în mod repetat şi condamnă organizaţiile secrete de orice natură, mai ales când acestea sunt întreţesute cu ceremonii care au coloratură religioasă.
Hristos este Lumină, Adevăr, Viaţă, şi adeptul adevărat al lui Hristos trebuie să trăiască şi să lucreze în cadrul acestei lumini şi să evite câte se săvârşesc în întuneric. Pentru aceea, creştinul adevărat, nu numai după nume, nu poate să fie membru sau adept al masoneriei.
Principiile întrajutorării, care sunt prezentate a fi profesate de masoni, există din belşug şi în creştinism. Prin urmare, creştinul care doreşte să practice aceste principii, poate să o facă în cadrul Bisericii şi prin Biserică.
Nu este nevoie să se încadreze în organizaţii secrete şi de provenienţă dubioasă.
De altfel, după cum ne spune Apostolul Pavel „ce împreunare are lumina cu întunericul?” (2 Corinteni, 6,14). Domnul nostru Iisus Hristos ne învaţă că „tot cela ce face rele, urăşte Lumina; şi nu vine la Lumină, ca să nu se vădească lucrurile lui. Iar cela ce face adevărul, vine la Lumină; ca să se arate lucrurile lui, că întru Dumnezeu sunt lucrate.” (Ioan 3, 20-21). Pentru aceea, sfatul Bisericii către membrii pliromei sale, în ceea ce priveşte situarea lor faţă de masonerie, este aceea pe care o arată Apostolul Pavel în Epistola către Efeseni: „nu vă amestecaţi cu faptele cele fără de roadă ale întunericului, ci mai vârtos şi mustraţi… iar toate vădindu-se de lumină se arată; că tot ce se arată lumină este.” (Efeseni 5, 11; 13).
Rămâneţi deci, ataşaţi în mod statornic la lumina veşnică a lui Hristos şi în cadrul acesteia alcătuiţi-vă viaţa şi croiţi-vă calea!”

„Începutul modernismului în sânul Bisericii Constantinopolului coincide cu primii ani ai secolului XX, când patriarhii Constantinopolului se duceau în Anglia pentru studii teologice şi intrau acolo în loji masonice.” (Vezi colecţia: Protests of the Orthodox World against the Visit of the Patriarch of Constantinople to the Pope of Rome in December 1987, publicată de Riurik, p. 5; revista „Orthodoxy or death”, No. 1, Moscow, 1997, pp. 66-7).
Meletie (Metaxakis) era cunoscut ca numărul 44 în loja masonică Armonia, lucru arătat în publicaţia masonică „Pythagorae – Equerre” (vol. 4, part 7 – 8, 1935)
În 1925, episcopul şi tovarăşul de lojă masonică al lui Kemal Atatürk, Vasile III (Georgiadis), este instalat ca patriarh al Constantinopolului. A fost membru în loja engleză Valewood.
În 1929, episcopul şi tovarăşul de lojă masonică al lui Atatürk, Fotie al II-lea, este instalat ca patriarh al Constantinopolului.
Contextul interbelic se manifestă prin afirmarea unor forţe politice „de dreapta” ce se opun cu putere masoneriei („democraţiile occidentale”). Aceste forţe permit Bisericii să se pronunţe mai ferm împotriva masoneriei.

Sursa: Sacciv