Când moare cineva pentru tine, pe acela nu-1 poti uita niciodata. La începutul unuia dintre razboaie iesise o lege ca poti lipsi de la razboi daca îti gasesti un înlocuitor. Greu de gasit înlocuitor la moarte. Era undeva un om, cu o casa de copii, dar necredincios si trebuia sa plece la razboi. Când la plecare, iata vine la el un tânar si-i spune: „Eu sunt singur, chiar daca mor dupa mine nu plânge nimeni; merg eu în locul d-tale la razboi !” S-a dus tânarul. Dupa oarecare vreme tânarul cade ranit de moarte si cum ajunge acasa moare. Mormântul sau era mereu împodobit cu flori si nimeni nu stia cine i le pune, pâna când într-o noapte a fost gasit necredinciosul ca-i ducea flori la mormânt. – Bine, dar tu nu crezi în Dumnezeu ! – Ba acum cred, fiindca numai Dumnezeu i-a putut da tânarului acestuia iubirea de mine si de copiii mei, ca sa mearga el în locul meu la moarte, si asta numai Dumnezeu a mai facut-o, când a trimis pe Fiul Sau sa moara în locul nostru !
Intrebarea: Daca asa de mult ne iubeste Dumnezeu, cum se face ca viata noastra e asa de apasata de tot felul de încercari ? Sau, punând întrebarea cu cuvintele Scripturii: De ce „pe cel ce-1 iubeste Dumnezeu îl cearta, iar pe cine-1 primeste îl bate” ? Cu alte cuvinte, daca asa de mult ne iubeste Dumnezeu, de ce-i viata noastra asa de necajita ?
- Fiindca „pe cât sunt de departe rasariturile de la apusuri asa sunt de departe judecatile Mele de judecatile voastre” (Psalmul 102,12; Isaia 55,8-9) – zice Domnul !
O mica pilda: altfel sunt judecatile unui tata care-si ia la rost copiii, decât e socoteala copiilor. Dar când copiii vin la minte deplina, atunci înteleg care a fost judecata tatalui lor când le-a dat bataie.
„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”. (Matei 6, 33)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu