Vineri, 14 octombrie, la Baia Mare a avut loc comemorarea celor 29 de martiri de la Moisei ucisi cu bestialitate in toamna anului 1944, de catre soldatii maghiari in timpul ocupatiei ungare din Transilvania.
Evenimentul organizat de Asociatia “Eternul Maramures” a inceput cu o slujba de pomenire oficiata de un sobor de preoti la bisericuta de lemn „Sf. Iosif Marturisitorul”, dupa care cei aproximativ 20 de participanti s-au indreptat, inarmati cu steaguri si faclii in maini, spre Monumentul Ostasului Roman, unde au tinut un moment de reculegere si au depus o coroana in memoria romanilor ucisi.
„Infioratorul masacru de la Moisei, jud. Maramures, din toamna anului 1944. Comis de “arhanghelii cruzimii” – cum i-a numit Geo Bogza, se adauga celorlalte cumplite tragedii romanesti din epoca de ocupatie ungara in Transilvania, dupa Dictatul de la Viena. Un numar de 31 de tarani romani au fost adunati in doua case, 29 dintre ei au fost ucisi cu o cruzime bestiala de soldatii unguri in retragere, ramanand in viata doar doi oameni, unul a si innebunit partial (Vasile Ivascu-Dragan) si unul a supravietuit cumplitei tragedii si anume Vasile Petean din Palatca, jud. Cluj.
La eveniment au mai participat si alte asociatii, printre care Noua Dreapta si Asociatia “Avram Iancu”.
Vlad HERMAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu