Mihai Eminescu - Coruptia si bugetofagii

De cand lumea nu s-a vazut ca un popor sa stea politiceste sus si economiceste jos; amandoua ordinele de lucruri stau intr-o legatura stransa; civilizatia economica e muma celei politice. Legile demagogiei sunt factice, traduse de pe texte straine, supte din deget, pe cand ele ar trebui sa fie, daca nu codificarea datinei juridice, cel putin dictate si nascute din necesitati reale, imperios cerute de spiritul de echitate al poporului; nu reforme introduse in mod clandestin, necerute de nimenea sau vulgarizate ca o marfa noua sau ca un nou spectacol.

CINE CONDUCE OPINIA PUBLICA

Cea mai superficiala socoteala din lume ar dovedi, indestul, ca puterea productiva a natiei romanesti n-a crescut, n-a putut sa creasca in raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizatie straina, introduse cu gramada in tara noastra… Clasele productive au dat indarat; proprietarii mari si taranii au saracit; industria de casa si mestesugurile s-au stins cu desavarsire – iar clasele improductive, oamenii ce incurca doua buchi pe hartie si aspira a deveni deputati si ministri, advocatii, s-au inmultit cu asupra de masura, dau tonul, conduc opinia publica.

LEGILE DEMAGOGIEI

Am admis legi straine in toata puterea cuvantului, care substituie, pretutindenea si pururea, in locul notiunilor natie, tara, roman, notiunea om, cetatean al universului… Am creat o atmosfera publica pentru plante exotice, de care planta autohtona moare… Azi avem cele mai inaintate institutii liberale: control, suveranitatea poporului, consilii judetene si comunale. Stam mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rau, caci institutiile noi nu se potriveau cu starea noastra de cultura, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, incat trebuie sa le sleim pe acestea pentru a intretine aparatul costisitor al statului modern.

Daca in timpul cand ni se promitea domnia virtutii, cineva ar fi prezis ceea ce are sa se intample peste cativa ani, desigur ar fi fost declarat proroc mincinos. Sa fi zis cineva ca cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40%; ca cei ce combat functionarismul vor spori numarul posturilor cu sutele; ca cei ce sunt pentru independenta alegatorilor vor face pe functionar sa atarne atat de mult de autoritatile supreme incat aceste mii de oameni sa voteze conform comandei din Bucuresti; ca se va specula averea statului la bursa; ca se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavoda-Chiustenge (Constanta n.r.), care nu face nici cinci, si ca patru milioane din pretul de cumparatura se va imparti intre membrii Adunarilor; ca se va constata cumca o seama de judecatori si de administratori in Romania sunt tovarasi de castig ca banditii de codru. Daca cineva ar fi prezis toate acestea lumea ar fi ras de dansul si totusi nu numai acestea, ci multe altele s-au intamplat si se intampla zilnic, fara ca opiniunea publica sa se mai poata irita macar.

JUSTITIA A DEVENIT O FICTIUNE

Cestiunea economica la noi nu e numai o cestiune a miscarii bunurilor; ea e mai adanca, e sociala si morala. Fara munca si fara capitalizarea ei, adica fara economie, nu exista libertate. Celui care n-are nimic si nu stie sa se apuce de nici un mestesug da-i toate libertatile posibile, tot rob e, robul nevoilor lui, robul celui dintai care tine o bucata de paine in mana. Nu exista alt izvor de avutie decat sau munca, fie actuala, fie capitalizata, sau sustragerea, furtul. Cand vedem milionari facand avere fara munca si fara capital nu mai e indoiala ca ceea ce au ei a pierdut cineva.

Mita e-n stare sa patrunza orisiunde in tara aceasta, pentru mita capetele cele mai de sus ale administratiei vand sangele si averea unei generatii… Oameni care au comis crime grave se plimba pe strade, ocupa functiuni inalte, in loc de a-si petrece viata la puscarie… Functiunile publice sunt, adesea, in mainile unor oameni stricati, loviti de sentinte judecatoresti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheseftarii de toata mana, care, in schimbul foloaselor lor individuale, dau conducatorilor lor o supunere mai mult decat oarba. Elemente economice nesanatoase, jucatori la bursa si intreprinzatori sarlatani, se urca, cu repejune, in clasele superioare ale societatii omenesti… Justitia, subordonata politicii, a devenit o fictiune. Spre exemplu: un om e implicat intr-o mare afacere pe cat se poate de scandaloasa, care se denunta. Acest om este mentinut in functie, dirijaza insusi cercetarile facute contra sa; partidul tine mortis a-l reabilita, alegandu-l in Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calca fagaduielile facute natiei in ajunul alegerilor si trec, totusi, drept reprezentanti ai vointei legale si sincere a tarii… Cauza acestei organizari stricte e interesul banesc, nu comunitatea de idei, organizare egala cu aceea a partidei ilustre Mafia si Camorra, care miroase de departe a puscarie.

MIZERIA ARTIFICIALA

Oare nu e caracteristic pentru tratamentul de care se bucura populatiile noastre din partea administratiei si a fiscului cand constatam ca, in acelasi timp in care zeci de mii de straini imigreaza in fiece an, romanii, din contra, parasesc tara lor, ca soarecii o corabie care arde, si ca emigreaza? La noi mizeria e produsa, in mod artificial, prin introducerea unei organizatii si a unor legi straine, nepotrivite cu stadiul de dezvoltare economica a tarii, organizatie care costa prea scump si nu produce nimic. Asa incat, departe de-a vedea existenta statului asigurata prin carma puternica si prevazatoare a tot ce poate produce natia mai viguros, mai onest si mai inteligent, suntem, din contra, avizati de-a astepta siguranta acestei existente de la pomana imprejurarilor externe, care sa postuleze fiinta statului roman ca pe un fel de necesitate internationala. Acea necesitate internationala n-are nevoie de-a tine seama de sentimentele noastre intime, ci numai de existenta unui petec de pamant cvasineutru langa Dunare.

PERSPECTIVE

Vom avea de-acum inainte dominatia banului international, impusa de straini; libertatea de munca si tranzactiuni; teoria de lupta pe picior in aparenta egal, in realitate inegal. Si, in aceasta lupta invinge cel pentru care orice mijloc de castig e bun. Urmare ei, capitalul, care ar trebui sa fie si sa ramana ceea ce este prin natura lui, adica un rezultat al muncii si, totodata, un instrument al ei, e, adesea, ca posesiune individuala, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatarii publicului prin intreprinderi hazardate si fara trainicie, a jocului de bursa, a minciunii.

Peste tot credintele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mana-n mana cu saracia claselor lucratoare, ameninta toata cladirea mareata a civilizatiei crestine. Shakespeare cedeaza in fata bufoneriilor si dramelor de incest si adulteriu, cancanul alunga pe Beethoven, ideile mari asfintesc, zeii mor.