marți, 8 mai 2012

Devotamentul delfinilor

La începutul lunii august a anului 1982, Nick Christides, în vârstă de 11 ani, făcea surfing în apropiere de Insulele Cocos din Oceanul Indian. Deoarece era începător în acest sport, valurile îl duseră în larg. Timp de patru ore a plutit neputincios pe apa mării în care mişunau rechinii, fără să fie zărit de ambarcaţiunile şi avioanele care porniseră în cătarea lui. Norocul a făcut ca Nick să-şi găsească un prieten: un delfin care i se alătură, apărându-l de rechinii care îl pândeau. Delfinul a rămas tot timpul în preajma copilului, alungându-i pe rechinii care îi dădeau târcoale. În final, a fost observat dintr-un avion care pornise în căutarea sa şi astfel a fost salvat.
„Delfinul era tot timpul lângă el, înota alături de copil sau făcând cercuri în jurul lui. Observase, probabil, că băiatul a fost luat de curent şi era în pericol”, le-a relatat reporterilor tatăl copilului.
Această întâmplare nu a fost singulară, de-a lungul timpului întâlnindu-se multe cazuri în care animalele au salvat oameni aflaţi în mare pericol. În anul 1970, în apropiere de coasta vestică a Japoniei, s-a scufundat un vas de pescuit. Cei patru pescari au fost salvaţi de la moarte de doi delfini, ducându-i pe ţărmul peninsulei Kazuza. Astăzi, acolo se află un monument ridicat în cinstea delfinilor, pe care stă înscrisă povestea salvării pescarilor.
Un alt delfin din Marea Mediterană l-a salvat pe inginerul egiptean în vârstă de 36 de ani, Abu Gindali. Delfinii au salvat multe vieţi omeneşti în Africa de Sud, Australia şi Florida. Cu siguranţă că nu este vorba de legende, deşi nu se ştie ce-i determină pe delfini să facă acest lucru.
La începutul anilor ’80, la delfinariul Palma Nova din insula Mallorca din Baleare au fost create condiţii similare cazurilor reale, pentru a observa modul în care salvează delfinii viaţa omului. Imensul delfinariu dispunea de hublouri subacvatice de mari dimensiuni, prin care se putea observa comportamentul animalelor fără ca acestea să fie deranjate. Delfinii aleşi pentru cercetare formau o pereche. Au fost numiţi Baby şi Brandy. La acest experiment urma să participe şi Marijke Nagel, o dansatoare de înot sincron, membră a ansamblului de specialitate din oraşul Durban, de pe ţărmul Oceanului Indian. Ea era o înotătoare desăvârşită şi putea să reziste o perioadă îndelungată sub apă, fără să fie nevoie de aparatură specială. Marijke urma să joace rolul „înecatului”.
Experimentul s-a efectuat într-o zi frumoasă de octombrie când Marijike a căzut în apă, scoţând un ţipăt disperat. Apa din jur făcu valuri iar trupul ei se scufundă neputincios. Cei doi delfini s-au apropiat în goană de fată, au început să înoate jur împrejurul ei, urmărindu-i cu atenţie toate mişcările. În primele secunde nu făcură nimic altceva. Apoi, unul dintre delfini înotă sub corpul fetei împingând-o din ce în ce mai sus. Atunci interveni şi cel de-al doilea delfin. Cele două animale aşezară corpul fetei, susţinând-o cu capetele şi cu trunchiurile. Cu această plută improvizată au urcat-o încetişor către suprafaţă. Delfinii, aşezaţi perfect paralel îşi apropiară înotătoarele de mâinile lui Marijke,astfel încât fata putea să se ţină de ele. În schimb, ea începea să fie afectată de lipsa de aer. Delfinii, simţind parcă acest lucru, au mărit viteza de înot către suprafaţa apei şi către marginea bazinului. Ajungând la suprafaţa apei, Marijke le-a dat drumul salvatorilor săi şi a rămas plutind pe spate. Delfinii înotau în jurul ei voind parcă să se convingă că omul salvat de ei nu are nicio problemă.
Şi atunci urmă un lucru aproape de necrezut: Baby şi Brandy săriră de câteva ori peste fata care plutea! Fără îndoială că prin acest dans ciudat doreau să dea glas bucuriei lor.
Experimentul nu a reuşit să dezlege cauza pentru care salvează delfinii vieţile oamenilor, însă s-a dovedit că altruismul este o trăsătură înnăscută a acestor animale. Specia lor ar fi condamnată la pieire dacă delfinul mamă n-ar avea instinctul de a-şi ridica la suprafaţă puiul născut sub apă. Oamenii care beneficiază de pe urma acestui instinct al delfinilor pot fi consideraţi norocoşi.

Sursa: De veghe patriei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu