Cine vrea discreditarea Bisericii, a Sfintelor Taine şi surparea credinţei oamenilor?

Sistematic, în ultimii ani, este atacată Biserica. În general, se pleacă de la criticarea unui preot, a purtărilor sau faptelor sale, pentru a se ţinti mai apoi în însuşi fondul cultic, în rânduielile şi Sfintele Taine ale Bisericii noastre. Atacurile sunt atât de bine regizate, încât te gândeşti fie că jurnaliştii se pregătesc din timp şi aşteaptă doar momentul potrivit ca să dea lovitura, fie că Cel viclean află în presa de astăzi un bun mijloc ca să-şi atingă scopurile…

În cazul părintelui Daniil de la Tanacu s-a defăimat în general monahismul, taina Sfintei Spovedanii, Maslul şi exorcismele. S-a ajuns chiar ca unii profesori de teologie să conteste datoria ieromonahilor de a-i spovedi pe mireni. Scandalul a luat o amploare internaţională. În presa străină s-a spus că respectiva femeie fusese răstignită pe un lemn şi apoi părăsită într-o pădure unde, după câteva zile, a murit în chinuri groaznice. Crucificare, exorcism, ritualuri criminale sunt şi astăzi cuvintele-cheie pe care presa străină le asociază cazului de la Tanacu. Mărturisesc că, fiind la vremea respectivă în străinătate, şi eu am crezut cele spuse la televizor, ba chiar m-am revoltat împotriva barbariei sugerată în descrierea respectivă. Cine-şi putea imagina că totul nu este decât o închipuire de oameni bolnavi la minte sau, după cum am aflat mai târziu, chiar scenariul unui film celebru în Occident, în care o maică romano-catolică era răstignită şi batjocorită până la moarte? Nu cele întâmplate cu adevărat au fost reprodus ziaristic în cazul părintelui Daniil, ci un horror hollywoodian. Desigur că obiectivitatea jurnaliştilor în cazul atacurilor date Bisericii se transformă brusc în ficţiune, dar nu are cine să-i tragă la răspundere – ordinele vin de foarte sus. Despre realitatea medicală a faptului că femeia de la Tanacu a murit din cauza şocului cardiac produs de administrarea unei cantităţi prea mari de adrenalină pe ambulanţa ce o ducea la spital nu mai vorbeşte nimeni. Moartea prin malpraxis nu este oricum consemnată aproape niciodată, deşi numai Dumnezeu ştie câţi oameni mor anual din cauza nesimţirii, incompetenţei sau neglijenţei unor doctori…

Nu de mult, scenariul mediatic al cazului de la Tanacu s-a reiterat aproape după aceeaşi formulă. Este vorba despre botezul unui băieţel de o lună şi jumătate din Republica Moldova (comuna Mihăieni, districtul Râşcani), care a murit la ceva vreme după săvârşirea tainei Botezului. Preotul Valentin Ţarălungă este acuzat că ar fi înecat copilul în apa sfinţită din cristelniţă – acuză adusă înaintea tuturora (oare ne mai miră?) de presă. Din fericire, există înregistrarea video a Sfintei Taine, de unde se vede în limpede cum pruncul a fost scos viu din cristelniţă, respirând, deşi cu o oarecare dificultate. Copilul a murit în drum spre punctul medical din satul respectiv. De ce a murit copilul, numai Dumnezeu ştie! Slavă Lui că i-a îngăduit să mai trăiască până la săvârşirea Sfintei Taine, adică până la „îmbrăcarea în Hristos”. Spunem că Dumnezeu i-a mai îngăduit să trăiască, fiindcă se prea poate ca, fiind născut prematur, copilul să fi suferit de o afecţiune gravă. Evident, medicul legist, educat în ateismul militant al şcolilor bolşevice, nu s-a grăbit să afle afecţiunea de care suferea copilul. Deşi se afirmă că bebeluşul a murit în urma unei asfixii mecanice prin înec, nu s-a făcut o analiză chimică a apei din plămâni, după cum nu s-a făcut nici o analiză medicală serioasă a bebeluşului. Mai uşor a fost să se declare că preotul l-a omorât prin asfixiere, pentru a prilejui defăimarea Bisericii…

Tatăl copilului e atât de puţin credincios, încât nici măcar nu ştie că botezul înseamnă afundarea de trei ori, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. De aici şi învinuirea absurdă adusă preotului săvârşitor al Tainei, că l-a scufundat pe copil de prea multe ori (de trei ori, după cum se poate vedea în filmul realizat), nonsens preluat de majoritatea posturilor de televiziune. Şi, pentru ca scenariul să capete şi un contur de film poliţist, presa susţinea între altele că preotul „a fugit de la locul faptei”, ascunzându-se şi fiind dat în urmărire generală de poliţie! Bineînţeles că preotul nu fugise nicăieri, declarând chiar pentru presă la scurtă vreme de la eveniment că nu consideră că a greşit cu nimic.

Ceea ce au uitat să precizeze presa şi medicii intervievaţi e faptul cât se poate de cunoscut în lumea medicală că în primele luni după naştere copilul prezintă reflexul de înot. Unii specialişti spun că până la trei luni, alţii că până la vârsta de un an copilul îşi ţine respiraţia, în mod instinctiv, atunci când este scufundat în apă. Deci şi dacă este ţinut puţin mai mult timp scufundat, un prunc nu va păţi nimic – ce să mai vorbim de situaţia în care este afundat pentru una sau două secunde… Iar aceasta doar din punct de vedere ştiinţific, căci credinţa ne spune cu mult mai mult: botezul prin afundare se face de 2000 de ani şi niciodată nu s-a pus problema că s-ar putea îneca copilul… Cuvântul botez în sine vine de la grecescul βάπτισμα, care însemnă afundare. Şi dincolo de experienţa Bisericii de aproape două mii de ani, noi, creştinii, ştim că viaţa şi moartea omului sunt în mâna lui Dumnezeu. Oare putem şti de ce a îngăduit Domnul ca un prunc de numai o lună jumătate să fie chemat la El? Oare putem şti de câte necazuri şi păcate l-a ferit, de blestemul căror chinuri l-a păzit prin această moarte?…

Din păcate, cugetarea ortodoxă e din ce în ce mai mult neglijată în vremea noastră. oamenii aducând mai repede în faţă argumentele pseudo-ştiinţifice şi o gândire lumească decât faptul credinţei, gândul la purtarea de grijă a lui Dumnezeu. După mărturia Bisericii, pruncul nou-botezat s-a mântuit, de vreme ce a murit de îndată după Sfântul Botez. Era mai bine dacă ar fi crescut în necredinţă, dacă ar fi ajuns pradă desfrânării sau altor multe păcate de care suferă oamenii vremurilor noastre?…

Din partea presei basarabene şi internaţionale nu ne aşteptăm oricum la prea multe… Când e vorba de avorturi, se sare în apărarea „drepturilor femeii”, susţinându-se uciderea pruncului până la 6-7-8 luni de viaţă în pântecele mamei sale. În urmă cu câţiva ani, în S.U.A. era omora pruncul chiar în momentul când scotea capul din pântecele mamei, pentru a nu fi încriminat ca omor post-natal. Aceste realităţi nu erau considerate de presă ca practici criminale, nefiind nici măcar mediatizate. Aveţi oare idee câţi prunci sunt omorâţi prin astfel de metode? De ce presa nu face acelaşi scandal în cazul nenumăraţilor copii omorâţi la naştere sau imediat după aceea, din cauza nepriceperii sau nepăsării personalului medical? Noi înşine cunoaştem personal astfel de cazuri; poate le-aţi întâlnit şi mulţi dintre dumneavoastră. Dacă urmăriţi cu atenţie modul cum instrumentează presa internaţională orice eveniment major, veţi sesiza o evidentă tendinţă a ideologiilor zilei în subminarea credinţei ortodoxe şi a Tainele Bisericii noastre.

Anul trecut, datorită gripei porcine, circula precum un virus mediatic calomnia că împărtăşirea credincioşilor cu aceeaşi linguriţă ar constitui o mare primejdie! Oare unde se ţintea? În a li se sugera credincioşilor că se pot îmbolnăvi împărtăşindu-se cu Trupul lui Hristos! Acum ni se sugerează că marea Taină a Botezului poate fi o cauză de înec – numai şi numai pentru a-i îndepărta pe oameni de Sfintele Taine…

Din păcate, însă, în epoca noastră, deşi minciuna are picioare scurte, calomnia are picioare lungi şi, însămânţată o dată în mintea omului de zvonistica mediatică, ea lucrează neîncrederea pentru lungi perioade de timp.

Iar ceea ce la noi se petrece oarecum răzleţ, în ţări ca Marea Britanie are loc într-un mod mult mai sistematic. Protopopul Mihail Dudko de la catedrala ortodoxă Adormirea Maicii Domnului din Londra ne anunţă că noul sistem juridic pentru tineri din Marea Britanie va deveni un pericol pentru părinţii care vor să-şi îmbisericească copiii: „Politica juvenilă – ne spune protopopul – prevede îndepărtarea bebeluşului de Biserică, dacă acesta manifestă vreo nemulţumire sau plânge. Altfel, se consideră a fi un act de violenţă! Spre exemplu, Botezul: dacă un bebeluş începe să-şi manifeste neliniştea şi plânge într-o atmosferă nefamiliară din biserică, va trebui să-l aduci altă dată pentru Botez – sau chiar să nu-l mai faci!” ^{Cf. Interfax-Religion.com din 4 august 2010}

Preotul rus se teme că această legislaţie de politici juvenile va deveni un instrument folosit împotriva părinţilor „extrem de religioşi” – aceasta este, pare-se, formularea autorităţilor britanice.

De aici nu mai trebuie făcut decât un pas pentru a se ajunge la situaţiile din lagărul comunist, în care unii copii ajunseseră delatori ai părinţilor. Suntem mult mai aproape decât credem de o reiterare a homo sovieticus – şi unde? Tocmai în Occidentul care a făcut din libertate regina pantheonului valorilor iluministe!

Miza mai profundă a acestor politici juvenile este însă aceeaşi cu cea a recentelor campanii mediatice de la noi: discreditarea Bisericii, a Tainelor ei şi surparea credinţei în oameni.

Ce putem face? În primul rând, să ne cunoaştem mai bine credinţa şi să nu mai fim creştini doar cu numele. De asemenea, să nu ne mai expunem mesajelor mass-media, care ne pot virusa mintea prin scenarii bine ticluite. Să ne lepădăm de cugetarea cea lumească, îmbrăţişând gândirea cea evlavioasă a Sfinţilor Părinţi, a Bisericii lui Hristos. Numai astfel putem nădăjdui cu dreptate că Dumnezeu, pentru bogata Sa milă, ne va face părtaşi slavei la care este chemat oricare creştin.

Mihai Cristea

Articol apărut în nr. 19 al revistei “Familia Ortodoxă”

Vezi si Adevaratii vinovati din cazul Tanacu