“Astia sunt banii vaduvei sarace din Scriptura!”

Pe atunci eram tânara si ma dusesem la Parintele sa-i marturisesc dorinta de a avea un copil, desi medicii îmi spusesera sa-mi iau gândul de la asa ceva, fiindca sufeream de o boala. Abia m-am casatorit si tineam foarte mult sa devin mama. Înainte de-a apuca sa deschid gura, Parintele Arsenie m-a întrebat: „De ce te-ai dus la doi doctori?”. Desi fusesem martora la scenele petrecute înaintea mea cu alti crestini, parca tot nu-mi venea sa cred! Parintele a continuat blând: „Tine-te de un singur doctor, primul, acesta e mai bun si nu mai lua atâtea medicamente. Mergi doar la bai termale. Tu ai avut o raceala la 7 ani, dar o sa treaca totul. De­abia te-ai cununat, asa ca fii încrezatoare. Peste câtiva ani ai sa nasti o, fetita blonda, de toata frumusetea, care îti va aduce multe bucurii în viata. Acum, da-mi plicul din geanta. Numai banii astia îi primesc pe ziua de azi, pentru pomelnicul pe care mi l-ai adus de la consateanca ta, fiindca sunt trimisi cu mare credinta si nefericire”. În acea clipa am început sa plâng. Tremuram din tot trupul.

Într-adevar, aveam la mine un plic cu o hârtie de 100 de lei si un pomelnic, de la Nastuca Mustina, o fata foarte amarâta de la noi din sat. Era handicapata, vorbea gângav, se cocosase si parea îmbatrânita înainte de vreme, de aceea noi îi si spuneam “Tuca babii”. Traia de pe o zi pe alta mai mult din mila celorlalti. Când a auzit ca plec în pelerinaj sa-l întâlnesc pe Parintele Arsenie Boca, mi-a dat ultimii bani pe care îi mai avea în casa si mi-a dictat un pomelnic cu toti mortii ei dragi, pe care si-i mai amintea. Eu am insistat sa-si pastreze banii, spunându-i ca îi voi plati eu pomelnicul, însa ea nu a vrut în ruptul capului. Dupa ce am ajuns la Parintele Arsenie si m-am asezat la rând în biserica, am observat ca el îi mustra pe cei care încercau sa îl plateasca, fie si sub forma de danii. Le spunea: „Dati la saraci, nu mie!”. Atunci m-am simtit rusinata si am ascuns plicul în geanta. Ma hotarâsem sa îl rog pe Parintele sa primeasca pomelnicul fara sa mai pomenesc ceva de bani. Când am auzit ca-mi cere plicul, am înghetat… Îmi dadeam seama ca el stia, pur si simplu, totul! Dar Parintele a adaugat: „Astia sunt banii vaduvei sarace din Scriptura! Suta asta de lei este mai pretioasa decât un munte de aur. Asa se dovedeste credinta! Du-te si spune­-i ca pe lumea asta este cea mai amarâta fiinta, fiindca o mai asteapta si alte nenorociri, dar pe lumea cealalta îi promit ca va fi desfatata de fericire. Acolo se va întâlni cu mine, dupa cum tânjeste astazi”.

M-am întors la Sinca Noua coplesita de aceasta prima întâlnire cu Parintele Arsenie Boca. Parca eram fermecata. Timpul trecea, dar eu nu ma puteam desface de amintirea lui. Peste trei ani, am facut un alt pelerinaj, reîntâlnindu-ma cu marele duhovnic. Semnele prorocirilor sale se împlinisera. „Tuca babii” fusese omorâta de un hot, într-o noapte, iar eu am nascut o fetita blonda, ca un înger. Am plâns în fata Parintelui când l-am revazut, caci el îmi cunoscuse îndoiala! Abia la a doua întâlnire am simtit ca ma primise cu adevarat în turma fiilor sai duhovnicesti. Chiar si astazi circula vorba printre oameni ca Parintele tinea minte absolut toate numele crestinilor carora le-a dat binecuvântarea. La Judecata de Apoi îi va lua sub aripa sa ocrotitoare pe toti aceia care au crezut cu adevarat în puterea lui. (Lucia Chima, Sinca Veche)

“Noi marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2005