Acestea sunt scrise în biserica din Drăgănescu de Părintele Arsenie:
„Spovedania, taina Pocăinţei, prin care puterea lui Dumnezeu dată preoţilor şterge biruinţele diavolului asupra omului, căci păcatul esteo conspiraţie între diavol şi
minte împotriva lui Dumnezeu sau
împotriva unei porunci a Lui, la ascultarea omului de Satana, şi nude Dumnezeu. Când aceste biruinţe sunt spovedite şi ispăşite princanon şi necazuri, acelea nu mai au nici o greutate la cântarul judecăţii particulare.
Când sunt spovedite dar numai pe patul morţii şi n
-
a mai rămas timp de canon şi îndreptare, ei (diavolii) vin şi înfricoşează sufletul cu necaz şi urgie mare; dacă însă omul le
-a ars
pe pământ măcar cu o lacrimă, acesta nu se pierde, ci poate atrage
mila lui
Dumnezeu.
Când biruinţele lor rămâm consimţite toată viaţaşi neşterse de taina pocăinţei, omul acela, deşi botezat, s
-
a făcut fiul
aceluia de care a
ascultat. Biruinţele lui au toată greutatea,fărădelegii. Cei cumpliţi au câştigat sufletul Omului. Sufle
lele
drepţilor însă, ca un şuvoi de foc urcă la cer, ca unele ce s
-au
îmbogăţit în focul Duhului Sfânt “.
Parintele Arsenie Boca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu