miercuri, 17 octombrie 2012
O analiză concretă a tensiunii dintre minte și patimi - părintele Arsenie Boca
”Să ne apropiem acum de o analiză concretă a tensiunii dintre minte și patimi. Care este mecanismul biologic, să zicem al instinctului de reproducție? Alegem pe acesta, întrucât se luptă împotriva votului fecioriei.
Instinctul acesta are ca obârșie materială o glandă endocrină, care varsă o substanță chimică în sânge, care, la nivelul creierului, erotizează scoarța cerebrală. Această erotizare constă în apariția pe ecranul minții a gândurilor și a imaginilor în favoarea satisfacerii acestui instinct.
Ele cer învoirea. Cenzura rezistă, le respinge. Conștiința - care ocrotește viața omului și sub perspectivă transcendentă - aduce ”Numele lui Dumnezeu care arde pe draci” și aduce Crucea Domnului: jertfa -
lepădarea de sine, lepădarea de plăcere - ”armă asupra diavolului Crucea Ta ne-ai dat” cântă biserica. Aceste gânduri de rezistență, dacă sunt puternice și luminoase, sunt afirmate cu toată credința și știind cu certitudine că însuși Iisus se luptă cu Satana în locul nostru, atunci în organic se petrece o reacție chimică în care substanțele endocrine din sânge, care erotizau scoarța cerebrală, se neutralizează printr-o apariție de anticorpi, care fac această neutralizare, în felul acesta ”gândurile” și ”imaginile” și ”reprezentările”, toate pier și se restabilește un echilibru și o liniște în minte, asemenea cu liniștea pe care a restabilit-o Iisus când a venit pe mare la ucenicii Săi învăluiți de talazurile înfuriate ale mării, care apoi s-au liniștit.
Liniștirea unei furtuni de gânduri sigur că scoate mărturisirea: ”Tu ești Fiul lui Dumnezeu” (Matei 14, 33). Mărturisirile străfunde de credință în Dumnezeu, de pe urma unei evidențe divine, au ca urmare convertirea, strămutarea forței oarbe neutralizate, într-o energie de o altă calitate și de o înaltă valoare: a iubirii de Dumnezeu și de oameni în genere și nicidecum nu mai rămâne iubire de vreun om, ca trup. Așa prinde putere viața religioasă din chiar neputința omenească. lată prilej de câștigat la nivel înalt.”
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu