Taina răbdării

Răbdarea este o condiţie a mântuirii, cu condiţia ca să nu fie pentru vinovăţii, ci pentru vinovăţia de a fi creştin. În lumea aceasta nu poţi să crezi în Iisus fără să nu fii pedepsit.

Scriptura a prevăzut de mult cenzura împotrivirii, zicând: “Fiule, când vrei să te apropii şi să slujeşti Domnului, să-ţi pregăteşti sufletul de ispite” (Isus Sirah 2, 1). Iar Sfântul Pavel de asemenea ne previne: “Toţi cei ce vor să trăiască cucernic în Iisus Hristos, vor fi prigoniţi” (II Timotei 3, 12).

De ce, oare, oamenii lumii acesteia îi iau la ţinta tuturor fărădelegilor pe oamenii care nu fac rău la nimeni, pe oamenii care se roagă pentru vrăjmaşii lor?

De ce, oare, ucenicii lui Iisus, ucenicii iubirii de oameni, stârnesc în oameni atâtea valuri de ură? Şi dacă lipseşte ceva omului, cu adevărat, doar iubirea îi lipseşte, fiindcă numai climatul iubirii le face oamenilor viaţa posibilă.

Deci, este de neînţeles cum iubirea stârneşte ura împotriva ei. Şi deci, este de neînţeles cum iubirea trebuie să înghită atâtea valuri de ură şi oricâte ar fi.

Oamenii veacului acestuia vă vor face şi vouă ce Mi-au făcut Mie. De M-au prigonit pe Mine şi pe voi vă vor prigoni. Dacă pe Mine M-au denunţat stăpânirii veacului acestuia şi pe voi vor pune mâna şi vă vor da judecăţii şi vă vor duce înaintea regilor şi stăpânirilor lor şi vă vor arunca în temniţe pentru vinovăţia numelui Meu (Ioan 15, 18-21). Deci: “păziţi-vă de oameni” (Matei 10, 17).

De ce atâta prigoană? Fiindcă creştinii au ieşit din complicitatea cu păcatul. Şi-au schimbat cetăţenia. Şi s-au declarat cetăţeni şi slujitori ai “împăratului cerurilor”. Aceasta ar fi o explicaţie.

Altă explicaţie: chiar rostul încercărilor. “în necazuri, cheamă-Mă pe Mine”zice Domnul “şi-ţi voi ajuta ţie”. În necazurile voastre veţi vedea prezenţa Mea. Eu voi grăi puternicilor lumii prin gura voastră şi vă voi da o înţelepciune căreia nu-i vor putea sta împotrivă toţi potrivnicii voştri. Eu voi grăi prin răbdarea voastră care îi va uimi, şi-i va sili să Mă cunoască pe Mine (Luca 21, 15).

Aşa a fost, căci mulţi tirani s-au îngrozit de răbdarea mai presus de fire a sfinţilor, şi au sfârşit prin a mărturisi şi ei pe Hristos, de asemenea cu acelaşi preţ al vieţii.

Deci, iată că răbdarea în încercări a sfinţilor are rostul iubirii de oameni a lui Dumnezeu.

Mulţi oameni, mai ales puternicii veacului, sunt refractari propovăduirii cuvântului,dar unii dintre ei se biruiesc de ultimul cuvânt al sfinţilor, ce îi acoperit cu preţul vieţii lor.

La urma tuturor este dreapta judecată a lui Dumnezeu şi este dreaptă pentru că la toţi Dumnezeu le-a prilejuit o mărturisire a cuiva şi, deci, nu vor avea cuvânt de scuză că n-au auzit de Dumnezeu.

Aceasta este raţiunea ascunsă a Providenţei: toată lumea e ispitită să se ciocnească de Iisus.

Dacă cu Iisus – Dumnezeul îmbrăcat în om – Dumnezeu Tatăl a făcut o puternică ispitire satanei, ca să se atingă de călcâiul Lui – trupul – şi să păţească, înghiţindu-L, spargerea pântecelui iadului şi eliberarea drepţilor, atunci şi cu ucenicii lui Iisus aceeaşi ispitire face oamenilor lumii acesteia, ca atingându-se de ei sau să se lumineze spre mântuire sau desăvârşit să se piardă.

Atâta am înţeles din taina răbdării sfinţilor. Este ascunsă în ea o mare bucurie. Şi Iisus o avea.

(extrase din: Talanții Împărăției – Ierom. Arsenie Boca, Ed. Pelerinul – Iași 2004)