Valeriu Gafencu: Mi-s ochii trişti...

Valeriu era student în anul doi la facultatea de Drept din Iași. Era un bărbat faimos, cu ochi albaștri și păr negru ondulat. O frunte cerebrală îi întregea figura deosebit de placută.

În 1941, a fost condamnat la 25 de ani muncă silnică, pentru activitate politică interzisă. Încă de la intrarea în facultate se impusese ca un element deosebit, atrăgând atenția atât a colegilor cât și a profesorilor.

La judecarea procesului său, reputatul profesor de drept civil, Constantin Angelescu, din proprie inițiativă, s-a prezentat la curtea marțială să-l apere declarând:

"este pacat ca un astfel de element sa ia drumul inchisorilor caci societatea nu va avea decat de pierdut daca va fi scos din mijlocul ei. Este unul din cei mai buni studenti pe care i-am avut de-a lungul intregii mele cariere didactice"

Din nefericire, a rămas în închisoare până la moarte..

Mi-s ochii trişti şi fruntea obosită
De-atâta priveghere şi-aşteptare
Mi-e inima bolnavă, istovită
De grea şi-ndelungă aşteptare
Şi plânge ca o pasăre rănită.

Când ochii mi-i închid şi cat în mine
Puteri să urc Golgota până sus
O voce, un ecou din adâncime
Îmi spune blând: Viaţa e Iisus
Mărgăritarul preţios e-n tine.

Privesc la dimineaţa minunată
A Învierii Tale din mormânt.
Cu Magdalena, ca şi altădată
Îngenunchez’naintea Ta plângând.
Şi-s fericit şi plâng cuTine-n gând. [Valeriu Gafencu]