„În zilele acestea mai de pe urmă, când şi nouă ni se pare«că de acum vremea s-a scurtat», cercetând firea durerilor, am aflat desfrânarea încleştându-i pe oameni şi lucrându-le de zor dărâmarea în întindere şi adâncime.
Iar pe de altă parte preoţii vremilor noastre n-au mai urmărit (aceasta) ca păcat şi ca atare să o măture afară din Taina lui Dumnezeu, adică din căsătoria creştină (şi nu numai).
Aşa se face că: „vai peste vai va fi şi veste peste veste va fi şi se va căuta vedenie de la prooroc, (dar) lipsind preotului cunoştinţa legii şi bătrânului sfatul"(lezechiel 7, 26), oamenii orbecăiesc în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat, care s-a întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni, în care dorm liniştiţi somnul de primejdie, de bună credinţă, precum că aceea nu-i păcat. Dar fiind rânduit să văd şi să ascult mereu durerile oamenilor - care le vin de pe urma păcatelor şi a lipsei de sfat - şi ajungând adeseori una cu durerea lor, într-o zi slujind Sfânta Liturghie şi rugându-mă: «Pentru pacea a toată lumea şi pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu biserici», aud deodată în urechea dinlăuntru înfruntarea aceasta:
- Nu te ruga de Mine să le dau pacea, roagă-te de oameni să-şi schimbe purtările, dacă vor să mai vadă pacea pe pământ.
Şi am înţeles pe urmă mai multe lucruri. Drept aceea, ascultător poruncii, trebuie să strig tare cuvântul Scripturii, ca o sunare de alarmă că «Dumnezeu vesteşte acum pe oameni, ca toţi de pretutindeni să se pocăiască» (Fapte 17, 39). Adică să vie la viaţă curată şi la învăţătura dreptmăritoare a Bisericii lui Hristos; iar când vremea o va cere, să le mărturisească cu preţul vieţii, netemându-se de moarte."
Şi cu atât mai puţin duhovnicii în scaunul duhovniciei, dacă vor să se mântuiască.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu