Parintele Arsenie Boca - Soarele smereniei

„David, deşi a trecut cu bine printr-atâtea încercări şi cenzuri, totuşi numai om fiind, nu ne-a putut arăta ceva desăvârşit; cu toate acestea, dacă noi ne-am purta ca David în vremea ispăşirii păcatelor, am fi destul de sporiţi în calea mântuirii. David era o icoană de mai înainte a lui Iisus, ce avea să vie. Dar numai Cel fără de păcat poate să ne arate şi să ne dea ceva desăvârşit şi în ispăşire. Adică ascultarea Lui şi ispăşirea Lui să împlinească ceea ce lipseşte din ascultarea şi din ispăşirea noastră a păcătoşilor.

Învăţătura desăvârşită o avem de la :Cel ce, fiind în chipul lui Dumnezeu, n-a ţinut ca la o pradă la egalitatea sa cu Dumnezeu, ci s-a golit pe Sine, a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare dovedindu-se ca un om, s-a smerit pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte – şi încă moarte de cruce. Pentru aceea şi Dumnezeu l-a preaînălţat şi i-a dăruit Lui numele care este mai presus de orice nume, ca, întru numele lui Iisus, tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt.

Răbdarea răului sau umilinţa, în credinţa lui Dumnezeu, este cea mai uriaşă putere asupra răului în lumea aceasta. Chip de umilinţă desăvârşită ne-a dat Mântuitorul pe cruce: El, Fiul şi slava Tatălui, Dumnezeu adevărat, nu s-a împotrivit, ci a pornit să treacă prin cea mai de pe urmă umilire cu putinţă pe pământ, căci ştia ce putere are umilinţa. Răbdând bătăi, scuipări în obraz, cunună de spini, piroanele şi spânzurarea pe cruce, iar peste suflet hulirea celor fărădelege, toate acestea încă nu erau crucea cea mai grea; pe aceasta o avea la spate. Crucea cea mai grea, pe care era răstignit cu faţa, era neasemănata durere a milei Sale faţă de oameni.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.