Interviu: Andrei Barbos, despre documentarul „Fericiti cei prigoniti” si Justin Parvu (FOTO)

Directorul Casei de Cultura din Baia Sprie, Andrei Barbos, a vorbit despre documentarul „Fericiti cei prigoniti” pe care l-a realizat in urma cu un an, creatie care ii are in centru pe Valeriu Gafencu si Justin Parvu, arhimandritul Manastirii Petru Voda, doua figuri care au indurat ani grei de prigoana in temnitele comuniste. De altfel, Valeriu Gafencu a trecut in lumea cealalta chiar din inchisoare, nu inainte de a-l salva de la moarte pe evreul Richard Wurmbrand, cedandu-i acestuia medicamentele primite pentru a se trata.

Ce ne puteti spune despre acest documentar? Cand l-ati realizat?

La initiativa domnului Ioan Chertitie, in toamna anului 2011, impreuna cu Ioan Teglas am inchegat o echipa pentru realizarea unui documentar ce avea in atentie doua personalitati de anvergura ale istoriei nationale recente: Valeriu Gafencu si Justin Parvu. Tema era o veritabila provocare, mai ales ca ma pasiona istoria acestei epoci intunecate, avand deja la baza o lectura minimala. Mii de pagini, o adevarata literatura consacrata, ce reprezentau marturii cutremuratoare ale unui sistem de represiune dus pana la dezumanizare, trebuiau asumate si transpuse intr-un scenariu. Putini dintre noi am fi dispusi astazi la sacrificiu pentru onoare si patrie, iata un argument suficient de solid pentru a readuce in atentie repere morale semnificative.

Asadar, avand la indemana documentarea si initiativa domnului Ioan Chertitie, pe directorul de imagine Ioan Teglas, am inchegat un scenariu si am regizat documentarul „Fericiti cei prigoniti”, avandu-l ca erou pe parintele Justin Parvu. Celebrul personaj Valeriu Gafencu, prin anvergura personalitatii sale, face obiectul altor documentari realizate la Targu Ocna. Spre bucuria tuturor, in prima saptamana a lui Februarie 2012, in pragul aniversarii celor 92 de ani ai arhimandritului Justin Parvu, filmul era vizionat la Manastirea Petru Voda din Neamt.

Ce doriti sa transmiteti prin acest documentar?

Parintele Justin Parvu, ultimul mare marturisitor, ne-a purtat prin cenusa imperiului intunecat al temnitelor comuniste, realizand astfel un document pentru o lume care are dreptul sa stie, dar nu are voie sa uite. „Daca nu judecam sistemul, daca nu avem o reactie hotarata, nu facem decat sa adormim vigilenta tuturor, orice dictatura poate reveni intr-o societate ca a noastra”, marturisea parintele Iustin. Intr-un interviu realizat de poetul Adrian a lui Gheorghe se punea intrebarea: De ce vorbiti asa de incet despre acea perioada? Parintele Justin raspunde: Ca sa n-o trezesc! Intre anii 1949-1964 altarele se mutasera in temnite.

Ce impresie v-a facut parintele Justin Parvu?

V-as raspunde printr-un paragraf din filmul nostru, ca impresie ce apartine unuia dintre camarazii sai de suferinta, preotul M. Lungeanu: „Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la parintele Justin a fost smerenia si finetea duhovniceasca (…) primea cu bucurie orice incercare, trecea cu sufletul usor peste orice ispita. Exemplul personal a fost multora model in mijlocul suferintelor”. Langa acest duhovnic redescoperi oaza de liniste sufleteasca si inaltare spirituala. Maicuta Fotini, cea care ne-a fost gazda si indrumatoare in demersul nostru, m-a surprins nu doar prin seninatatea chipului si generozitatea debordanta, ci, mai ales prin forta ideilor si pilda de viata personala, fiind cea care a abandonat studiile de filosofie pentru a trai in preajma parintelui Justin.

Ce inseamna el pentru Romania si ce ar trebui sa faca Romania pentru el, acum, la aceasta varsta si dupa atatea suferinte?

Parintele Justin Parvu isi impleteste destinul cu cel al neamului romanesc, luminand ca un far al dreptei credinte, in mijlocul furtunii, la iluminarea constiintei nationale. Acum reprezinta ultimul mare marturisitor al unei generatii de sacrificiu, care s-a jertfit in temnitele comuniste din Aiud, Gherla, Pitesti, Sighet, Canal. Mass-media ar trebui sa renunte la promovarea falselor valori, reprezentate de o intreaga fauna de nulitati si sa impuna astfel de repere ale onoarei si atasamentului fata de valorile neamului romanesc. Iata de ce, nu mi-am permis sa abordez acest subiect sensibil intr-un interviu sau reportaj de duzina, prin care chiar reporterul sa confiste ori sa diminueze anvergura eroului nostru.

De ce nu se vorbeste mai mult pe canalele media despre suferintele acestor martiri ai neamului romanesc?

Se spune ca in intunericul constiintei se repereaza greu valorile morale. Prin urmare trezirea constiintei o pot face doar oamenii competenti la toate nivelurile societatii. Implicit sau mai ales jurnalistii. Cat priveste deriva mass-media, cea care manipuleaza optiunile noastre, merita sa dezbateti in spatii ample fenomenul, ce este zugravit impecabil de eseistul Andrei Plesu in editorialul „Stiri de vacanta” din aceste zile.

Ce reactii ati avut dupa marturiile din documentar? 

Desi a trecut un an de la realizarea sa, nu cred ca veti fi surprins sa va spun ca nimeni „nu a vazut, nu a auzit, nu stie nimic” despre filmul nostru. Desi el este distribuit de catre detinatorul drepturilor de autor, Fundatia Justin Parvu, prin pangarele bisericilor si unele librarii din tara. Ioan Ianolide spunea ca „nu facem literatura, ci trezirea de constiinte”, asadar, nici noi nu avem pretentia sa fim laudati pe prima pagina a vreunui ziar, pentru vreo pretinsa opera ci, doar sa se stie ca am incercat astfel sa evocam marturii ale terorii comuniste si ale sacrificiului martirilor acestui neam. Parintele Justin Parvu sustinea ca „generatia martiriului comunist n-a despartit niciodata idealul national de credinta in Dumnezeu”. Documentarul a fost conceput in trei episoade de televiziune si nu este exclus ca intr-o zi sa fie difuzat ca memorial al sfintilor inchisorilor. Doamne-ajuta!

Vlad HERMAN