Acest termen nu apare în literatura de specialitate. De ce?
Medicina nu recunoaşte sarcina decât după implantarea (nidaţia) embrionului în uter, proces ce are loc la 12-14 zile de la concepţie. Literatura de specialitate afirmă că„ metodele contraceptive de urgenţă (de a doua zi) sunt acele metode care urmăresc prevenirea unei sarcini după un act sexual neprotejat, posibil fertil. Obiectivul ei este prevenirea sarcinii încă din stadiul de implantare”[1] .
Cu toate că Medicina nu recunoaşte sarcina decât după nidaţie când este vorba de efectul contraceptivelor, nu acelaşi lucru se întâmplă când vine vorba de calcularea vârstei sarcinii. În acest caz, medicii obstetricieni calculează vârsta sarciniide la concepţie, adică din prima zi de viaţă a embrionului. În orice definiţie a sarcinii, constatăm că începutul ei este considerat tot de la momentul concepţiei. Astfel, graviditatea (sau sarcina) este definită ca fiind „starea femeii gravide dinmomentul conceperii fătului şi până la naşterea lui“[2].
Despre acest compromis
vorbesc si alţi autori:
„S-a întâmplat vreodată ca ginecologul să nu ia în calcul cele 12-14 zile de la concepţie? După concluziile lor, sarcina ar trebui calculată numai din momentul nidaţiei. Se naşte întrebarea: ce era copilul în acest timp şi în ce stare se află femeia în cele 12-14 zile de la concepţie? Deci medicii se confruntă cu o dilemă[…]”[3].
Această contradictie iese clar în evidenţă dacă citim definiţia
fecundaţiei, cu toate cele 10 procese pe care le cuprinde. Medicina consideră
ultimul proces al fecundării ca fiind „concepţia propriu-zisă” (numită şi
„syngamsie”), când „amândoi pronuclei – cel al spermatozoidului fecundant şi
cel al ovulului matur fecundat – cresc în mărime, migrează către centrul oului,
îşi pierd membranele şi îşi pun pe linia ecuatorială în comun seturile
cromozomiale (23+23). Din acest moment se formează o nouă fiinţă umană cu număr
diploid de cromozomi (46)”[4].
Înţelegem de aici că avem o fiinţă umană începând din acest moment, când se află în stadiul de o celulă! De aici şi până când noua fiinţă umană se va implanta în uter, ea nu dispare, nici nu rămâne doar o celulă, ci se divide în continuare, creşte, se hrăneşte şi se deplasează timp de trei zile dinspre treimea externă a trompei uterine, unde a avut loc fecundarea, spre uter, fiind într-un proces continuu de evoluţie. De ce nu putem numi atunci ”sarcină” perioada de 12-14 zile de viaţă a noii fiinţe umane, cu atât mai mult cu cât în zilele noastre s-a putut demonstra acest lucru de către embriologi, geneticieni, biochimişti, etc.?Prof. dr. Erich Blechschmidt, embriolog şi anatomist german de renume mondial din Göttingen, remarca în lucrarea sa despre începutul vieţii umane, că „omul nu devine om, ci este om de la început. El este om în fiecare moment al dezvoltării sale, începând de la concepţie [...]. Deja prima celulă (oul fecundat) este un individ uman. Acest lucru este demonstrabil prin cercetarea nucleului şi a cromozomilor pe care le conţine”[5].
Nu este greu să tragem o concluzie importantă:medicina a avut nevoie de acest compromis pentru a putea justifica folosirea metodelor contraceptive în perioada de preimplantare, în special a celor avortive (steriletul şi pilula de a doua zi), dar şi pentru justificarea tuturor tehnicilor ce urmau să se efectueze în viitor: fertilizarea in vitro / teste pe embrioni / experimente pe embrioni / stabilirea stării de sănătate sau de boală a embrionilor prin teste genetice, embrionii consideraţi bolnavi fiind avortaţi / alte tehnici de inginerie genetică. Acest compromis al Medicinii s-a putut face doar prin manipularea limbajului şi a societăţii, inclusiv al studenţilor de medicină şi, în consecinţă, a medicilor. [6]
Exemple:
1.) Pentru fertilizarea‑in‑vitro, această graniţă a celor 14 zile este de o foarte mare importanţă. Într‑adevăr, fertilizarea‑in‑vitro (FIV) lucrează cu embrioni ca materie primă şi, în unele ţări, în acest interval de timp este permisă utilizarea embrionului în scopuri de cercetare. În timpul fertilizării „in vitro”, embrionii rezultaţi prin punerea în contact (în condiţii speciale create în laborator) a mai multor ovule recoltate de la femeie cu spermatozoizii recoltaţi de la bărbat, trebuie implantaţi în primele 3 zile în uter. Acest lucru se întâmplă cănd oul fecundat are aproximativ 5-8 celule şi când încă nu este considerat embrion, ci “pre-embrion”, începând cu momentul concepţiei şi până la nidaţie. Acest pre-embrion (care ne duce cu gândul la “pre-om”), nu este considerat de către Medicină ca fiind un organism individual, motiv pentru care un “embriocid” nu echivalează cu un “omicid”[7].
De aceea, dacă unul sau chiar toţi embrionii sunt „eliminaţi”, acest lucru nu va fi considerat un avort. Având în vedere că şansa de reuşită în cazul unei fertilizări in vitro este de max. 25%, după unii autori chiar de 10%, avem câteva avorturi la fiecarefertilizare! Si asta fiindcă dorim cu orice preţ un copil, chiar şi cu cel al vieţii altor câţiva fraţi.
Tot în acest interval de 14 zile până la nidaţie, se fac cercetări pe embrioni, în urma cărora ei decedează. De asemenea, dacă se implantează în uter mai puţini embrioni decât se „produc în eprubetă”, restul sunt congelaţi, distruşi sau supuşi unor teste şi/sau experimente[8]. Fertilizarea in vitro, considerată un succes de către Medicină, s-a constatat a fi în cele din urmă o capcană în care au căzut toţi cei care susţineau până atunci că sarcina începe la implantarea în uter şi că, până atunci, acel “ghem de celule” nu este unembrion, adică o fiinţă umană aflată în plin proces de dezvoltare. Este lesne de înţeles că dacă embrionul era doar un ghem de celule, el nu s-ar fi dezvoltat mai departe după ce a fost implantat în uter prin metoda FIV. Cum se pot transforma nişte celule oarecare, fără viaţă (!) şi cultivate în laborator, într-un embrion şi apoi în făt, după ce le introducem în uter? Este imposibil.
2.) Tot în această perioadă de „prenidaţie”se practică diagnosticul genetic al embrionilor obţinuţi prin fertilizarea in vitro. Acest diagnostic, numit diagnostic genetic de preimplantare, este folosit de cuplurile cu risc crescut de transmitere a unui defect genetic, care doresc să se asigure de naşterea unui copil sănătos [...]. Această analiză genetică implică analiza unei singure celule, luate prin biopsia unui embrion obţinut in vitro. Cu un ac special, sub microscop, se scoate o celulă din cele 5, 6 sau 7 celule, care apoi este supusă unui test genetic. Dacă se constată că acest embrion are o tară genetică, el va fi „eliminat”, deci avortat. [9]Metoda în sine are ca scop o selecţie artificială prin care eventualii embrioni bolnavi sunt omorâţi. Omul, şi în cazul acesta medicul, în căderea lui spirituală, încearcă să-l „înlocuiască” pe Dumnezeu [...]
Cum a început această manipulare care continuă şi în zilele noastre?
Un grup de ginecologi din mai multe ţări, întruniţi în cursul anilor ’60 (anul introducerii contraceptivelor hormonale şi a steriletului pe piaţă), „fixa” drept „început” al vieţii omului implantarea, deci şi definirea începutului stării de sarcină începând cu acestmoment. În acest fel, primele 14 zile după fecundare rămân fără nicio apărare! Pe vremea aceea, această doctrină era importantă pentru modul de acţiune abortiv al spiralei, care era deja binecunoscut grupului respectiv[10]. Din nefericire, în numele acestei doctrine false, se sintetizează şi se “descoperă” în ziua de azi aproape zilnic noi metode contraceptive, menite să distrugă familia, copiii – viitorul oricărui neam.
Considerând pe bună dreptate că în cele 14 zile de viaţă, de la concepţie şi până la implantare în uter, avem o fiinţă umană în plină dezvoltare, orice intervenţie din afară, cu scopul de a o distruge, se cheamă avort, iar în cazul contraceptivelor, avort hormonal. Ca urmare, metodele hormonale contraceptive (pilula contraceptivă, injecţia cu contraceptive, implantul, steriletul, etc.) nu mai pot fi considerate ca fiind „metode preventive” sau „contra concepţiei” (contraceptive), ci adevărate metode avortive (corect spus şi abortive). În sprijinul acestui principiu, la începutul secolului nostru, profesorul Prenant, iniţiatorul endocrinologiei sexuale, afirma:
„Embrionul se formează, dacă nu chiar se animează (însufleţeşte), din momentul în care doi nuclei, mascul şi femel, se unesc pentru a-i da naştere. Din acest moment, nicio practică nu mai este anticoncepţională, ci postconcepţională, orice profilaxie devine atunci un mic asasinat motivat de micimea victimei.[11]”
Medicii “pro-life”, angajaţi în lupta pentru apărarea vieţii
copilului nenăscut au atras mereu atenţia asupra acestui avort grav şi
necunoscut de către populaţia de rând. Astfel, Dr. Wilke îl numeşte
micro-avort,[12] iar renumitul Prof. Dr. R. Ehmann vorbeşte în diferitele lui
scrieri, expuneri şi conferinţe despre efectul de „ucidere a ovulului fecundat”
de către contraceptivele hormonale, numindu-l avort timpuriu.[13]
Latura spirituală rămâne de o importanţă
majoră. ConformCanoanelor Bisericii Ortodoxe, nu se face nicio distincţie între
avorturile timpurii şi cele târzii. Focalizarea este pe nevătămarea vieţii
umane din pântec. Nu se folosea nici distincţia între aşa numitele avorturi
directe şi indirecte (spontane), între cele prevăzute şi intenţionate şi cele
prevăzute, dar neintenţionate […]. Canoanele se referă nu numai la cei ce fac
avorturi, ci şi la cei ce asigură substanţe abortive […] Canoanele
înregistrează o condamnare limpede şi constantă a avortului şi leagă această
proscriere a avortului intenţionat de omor.[14] Nimeni nu are dreptul să ia
viaţa creată de însuşi Dumnezeu. Potrivit Revelaţiei siînvăţăturii Bisericii
[…], Dumnezeu a avut o grijă deosebită:
“omul nu apare la porunca, ci în urma unui sfat şi a unui act
special al Sfintei Treimi, act exprimat de aghiografi prin termenul de
plăsmuire şi de suflare de viaţă. Viaţa omenească nu este determinată doar de
plăsmuirea omului din pământ, ci şi (sau mai ales) de suflarea viu-făcătoare a
lui Dumnezeu”. [15]
Revenind la avortul hormonal, am văzut ca fiind necesară o re-clasificare a avortului, cu specificarea că aceasta va fi folosită probabil doar de către cei care se alătură concepţiilor noastre creştine despre viaţă. Dacă în literatura de specialitate, avortul este clasificat după tehnică, în 2 grupe: avort chirurgical şi avort medicamentos, eu am îndrăznit să-l clasific în 3 grupe: avorthormonal (provocat de contraceptive hormonale), avort chirurgical şi avort chimic ( în loc de medicamentos), ştiind că un medicament prin definiţie este “o substanţă naturală sau de sinteză, utilizată pentru a vindeca, a ameliora sau a preveni o boală” [16]şi nicidecum pentru a ucide o viaţă. Este cunoscut faptul că toate contraceptivele sunt substanţe chimice, sintetizate în laborator.
Care este modalitatea prin care contraceptivele hormonale provoacă un avort?
Hormonii conţinuţi în contraceptive ( pilula, sterilet, implant, injecţie), sunt substanţe sintetice, obţinute în laborator. Nu se folosesc hormoni naturali pentru sinteza lor, fiindcă aceştia sunt inactivaţi în întregime şi într-un timp scurt de către organism. [17] De ce? Nu ştim, dar tind să cred că Dumnezeu care ne-a creat nu a dorit ca femeia să–şi poată ucide copilul în pântece cu ajutorul propriilor hormoni feminini, hormoni care ne ajută şi la conceperea unei vieţi noi. Ar fi fost o armă “naturală”, aflată la îndemâna oricui. Dar aşa, a rămas la latitudinea femeii să decidă: să devină mamă sau cimitirul propriului copil.
Mă voi referi în continuare la contraceptivele hormonale orale (cu progesteron sintetic sau combinate: estrogen şi progesteron sintetic), acţiunea lor fiind similară cu a celorlalte contraceptive, fie ele pilule de a doua zi, injectabile, implanturi intradermice sau steriletul îmbogăţit cu hormoni.
Hormonii feminini naturali sunt în număr de doi: Estrogen (Estradiol) şi Progesteron.
Cei artificiali sunt derivaţi din cei naturali, a căror compoziţie chimică a fost mult schimbată, cu scop exclusiv contraceptiv şi avortiv : Etinilestradiol şi Mestranol (derivaţi din Estradiol) şi Progestativele ( derivaţi din Progesteron), cel mai activ fiind Medroxiprogesteron acetat. Există şi alţi derivaţi sintetici, dar cu acţiune contraceptivă mai scăzută.
1.) Acţiunea contraceptivă a hormonilor artificiali este dată de următoarele efecte ale acestora:
a.) Hormonii artificiali derivaţi din Progesteron:
- inhibă
ovulaţia, ovarul fiind pus în repaus prin suprimarea hormonilor hipofizari (FSH
şi LH) iar ciclul menstrual este dereglat, fiind un cilcul fals (vezi
explicaţia la pct. 2.),c.);
-
împiedică capacitaţia spermei, adică împiedică procesul de maturaţie pe care îl
suferă spermatozoizii în mod normal în ascensiunea lor către trompa uterină
(este un fenomen spontan, dar este mediat şi de către celulele foliculare din
jurul ovulului, celule care au fost stimulate de hormoni); în felul acesta ei
nu mai sunt capabili de a fecunda ovulul;
- inhibă
activitatea enzimelor,care permit spermatozoizilor să penetreze ovulul, deci
împiedică fecundarea.[18]
b.) Hormonii artificiali derivaţi din Estrogen:
- inhibă
ovulaţiaprin suprimarea hormonilor hipofizari : FSH şi LH. În consecinţă,
hormonii hipofizari nu mai stimulează ovarul să secrete hormoni estrogeni
endogeni, deci ovarul este, practic, pus în repaus.[19]
c.) Contraceptive combinate: Estrogen sintetic şi Progestative:
- inhibă ovulaţia, prin
suprimarea secreţiei hormonilor hipofizari FSH şi LH;
-
blochează penetrarea glerei cervicale de către spermatozoizi, care nu mai pot
pătrunde în uter. [20]
Sunt aceste metode 100% contraceptive? Nicidecum. Dimpotrivă.
Noile pilule au o cantitate foarte mică de hormoni, motiv pentru care ovulaţia
nu este în totalitate inhibată, ba chiar este foarte frecventă în cazul minipilulei
(contraceptiv oral cu progesteron sintetic în doze foarte mici) şi a
micropilulei (contraceptiv oral cu estrogen şi progesteron sintetic în doze
foarte mici). Ori dacă ovulaţia are loc, va exista şi posibilitatea unei
fecundări. Cu toate acestea, doar rareori se ajunge la o sarcină (aşa zisa
“rată de eşec al contraceptivelor”). De ce? Tocmai din cauza efectului avortiv
al pilulei.
2.) Acţiunea avortivă a hormonilor artificiali este dată de următoarele efecte ale acestora:
a.) Hormonii artificiali derivaţi din Progesteron:
- împiedică
implantarea embrionului în uter: creează un endometru nefavorabil implantării
embrionului (în stadiul de blastocist – embrion de 10-14 zile):mucoasa uterină
este slab dezvoltată, cu glande atrofiate (distruse), cu scăderea glicogenului
din glande (care ar fi trebuit să hrănească embrionul)[21]. Progestativele
practic „usucă” mucoasa uterină prin degradearea acestor glande.
Embrionul, ajungând în uter, nu găseşte un mediu prielnic să se
implanteze, fiind lipsit de hrană şi va fi eliminat, deci avortat;
- încetinesc
transportul ovocituluiprin trompa uterină şimodifică secreţiile din trompă.
Acest lucru va duce la la o hrănire insuficientă a embrionului, precum şi la
imposibilitatea de a ajunge la timp în uter, fiindmari şansele de amuri şi de a
fi eliminat, deci avortat(necesită 3 zile ca să ajungă în uter, timp în care se
hrăneşte din trompă). Dacă va supravieţui în trompa uterină, se va cuibări aici
cand vorbim de o sarcină extrauterină(tubară). Aici condiţiile nu sunt
prielnice pentru embrion care nu va supravieţui. Sarcina tubară este
întotdeauna o urgenţă chirurgicală deoarece trompa se poate rupe şi dacă nu se
intervine la timp, hemoragia poate fi fatală pentru femeie.
Efectul avortiv este lesne de dedus şi din afirmaţia facută de
“Schering – Information”:
„ Estrogenii şi
progestagenii influenţează mobilitatea tubelor şi, astfel, transportul oulului,
încât acesta nu mai ajunge în timp util la endometru pentru a găsi condiţii
favorabile implantării. În afară de aceasta, se modifică şi compoziţia secreţiilor
tubului şi ca urmare se modifică şi maturizarea ovulului”. [22]
Observaţie: Progestativele se administrează şi singure ( pe sterilet, în injecţii contraceptive, în implanturi intradermice, în pilulă), în comparaţie cu estrogenul sintetic care este administrat doar în combinaţie cu progesteron.
b.) Hormonii artificiali derivaţi din Estrogen:
- inhibă
nidaţia (implantarea) embrionului în uter, prin alterarea mucoasei uterine.
Estrogenul sintetic, asemenea progestativelor, „usucă” mucoasa uterină iar
embrionul, ajungând în uter, nu găseşte un mediu prielnic să se implanteze şi
va fi eliminat, deci avortat. [23]Termenul de „inhibiţie” al nidaţiei este
deseori schimbat cu termenul de „interceptare” care înseamnă „împiedicarea unei
sarcini prin blocarea nidaţiei oului fecundat” [24]( un alt termen fals, menit
să ne inducă în eroare ).
c.) Contraceptivele orale combinate : COC
- prin
combinarea celor doi hormoni artificiali – estrogen şi progestativ- rezultă
contraceptivele orale combinate (COC), fiind cea mai uzuală formă de
administrate în scop contraceptiv;
- efectul
avortiv se datorează creării unui “endometru nefavorabil implantării
embrionului în uter”, care, astfel, va fi eliminat,[25] deci avortat.
- estrogenul
sintetic nu se administrează niciodată singur, din cauza unei proliferări
exagerate a mucoasei uterine, cu efectele ei secundare grave; de aceea se
combină cu un progestativ;[26]
- ciclul
menstrual normal dispare în timpul folosirii contraceptivelor orale combinate.
El este un ciclu fals. De ce? Ovarele nu mai prezintă activitate foliculară(nu
se mai dezvoltă foliculii ovarieni şi nu se mai maturizează ovule) în perioada
administrării pilulelor, dar secreţia de hormoni naturali nu este total
inhibată. Se mai produc cantităţi foarte mici de hormoni estrogeni şi
progesteroni naturali de către ovar. Ca urmare, sângerarea (menstruaţia) nu va
fi aceeaşi ca una normală, apărută după o dezvoltare completă a mucoasei
uterine sub influenţa hormonilor naturali, ci va fi mai redusă, dar suficientă
pentru a simula o menstruaţie normală. [27] Femeia nu observă diferenţa
dintre o menstruaţie normală şi una rezultată în urma contraceptivelor, motiv
pentru care nici nu pot realiza pericolul pe care îl reprezintă aceste substanţe
chimice, deosebit de nocive care sunt COC;
- atrofia
endometrială (uscarea mucoasei uterine, a stratului superficial al acesteia
care se elimină în timpul menstruaţiei) apare frecvent la pacientele care
folosesccontraceptive orale combinate, rezultând uneori o sterilitate
secundară, post-contraceptivă.[28]Deseori apare amenoreea secundară (lipsa
ciclului menstrualminim 90 de zile) care predispune femeia la o serie de boli,
în special la osteoporoză.
Observaţie: literatura de specalitate foloseşte mereu termenul
de “eliminat”când de fapt este vorba de un avort clar. Considerentele sunt
aceleaşi: nu este recunoscut embrionul în această fază ca fiind un om, o
persoană, ci un ghem de celule. Morfopatologii îl denumesc“avort
menstrual”,[29] adică o menstruaţie care conţine nu doar sânge, ci şi resturi
de embrion şi placentă […]. Termenul este impropriu şi vine să ne
confirme din nou o contradicţie a termenilor medicali, o manipulare a
limbajului medical de care aminteam anterior.
CONCLUZII
- era contraceptivelor a început odată cu anul 1960 când se comercializează în SUA pe scară largă contraceptivele orale. Urmează să apară pe piaţă în 1961 în Anglia iar apoi şi în alte state europene.[30] România se grăbeşte să se alinieze statelor occidentale imediat după revoluţia din decembrie 1989. Tot atunci Ministerul Sănătăţii înfiinţează pentru prima dată o nouă ramură a Medicinii: “Planning-ul familial”.
În felul acesta a intrat “revoluţia sexuală” din Occident (după
cum o numeşte preot prof. Dr. John Breck) şi în România, cu toate consecinţele
ei negative şi dezastruaose pe care le vedem în prezent: scăderea natalităţii,
libertinaj sexual, avorturi în rândul adolescentelor, debutul vieţii sexuale la
o vârstă foarte fragedă, creşterea cazurilor de boli cu transmitere sexuală
(STD-Sexual Transmitted Diseases) prin libertinajul sexual, mai ales a
anexitelor,[31] etc.
Avortul nu a putut fi îndiguit prin contracepţie, frecvenţa lui a crescut tocmai în ţările cu mai mare acceptare a anticoncepţionalelor. Părintele Prof. Dr. John Breck atrage atenţia că, odată cu revoluţia sexuală,
“s-a trecut la
comportamentul dezinvolt şi la epidemia sarcinilor la adolescente.”[32]
- este pentru prima dată în Istoria Medicinii când este administrat în mod legal un “medicament”, fără să existe scopul de a preveni sau trata o boală. Contraceptivele au creat o dilemă terapeutică unică:
”niciodată atât de
multe persoane nu au luat medicamente atât de puternice în mod voluntar şi pe o
perioadă atât de îndelungată, pentru un alt scop decât pentru tratarea unei
boli”, se afirmă în Raportul Administraţiei Americane pentru Alimentaţie şi
Medicamente, 1989.(FDA, 1989). [33]
Adevărul trist este că această Organizaţie nu trebuia să accepte
un astfel de “medicament” care este de fapt un “anti-medicament”, o substanţă
chimică foarte nocivă, chiar criminală. Dr med. Ellen Grant din Anglia afirmă
pe bună dreptate : ”Sănătatea femeilor a
fost jertfită pe altarul planificării populaţiei.”[34]
- “Promotorilor contracepţiei le era bine cunoscută realitatea că nici un anticoncepţional nu poate oferi garanţie absolută, ultima soluţie fiind numai avortul. De aceea avortul este necesar ca o asigurare a contracepţiei şi de aceea este propagat în mod egal”;[35]
- pe plan fizic, contraceptivele au numeroase efecte secundare, grave, minimalizate de către literatura de specialitate, iar unele nici nu sunt măcar amintite, cum ar fi avortul hormonal. Ele sunt descrise în vol. Dr. Christa Todea-Gross, Pr. prof.dr. Ilie Moldovan, Îndrumarul medical şi creştin despre viaţă al FederaţieiOrganizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2008, p.120-137. [36]
- pe plan psihic, contraceptivele pot provoca o serie de îmbolnăviri, dintre care cea mai gravă rămâne “Sindromul postavort”(Post-Abortion-Syndrom/PAS). Deşi nu este recunoscut de către literatura de specialitate, numeroasele simptome psihice apărute după un consum, mai mult sau mai puţin îndelungat, de contraceptive, dezvăluie existenţa acestui sindrom. În Clasificarea Internaţională a Maladiilor CIM 10, este descrisă Starea de stress post-traumatic (PTSS) [37]cu semne şi simptome asemănătoare celor din Sindromului postavort.
Cum se explică faptul că şi după contraceptive apare sindromul postavort şi nu doar după avortul chirurgical care este vizibil şi făcut în mod conştient? Este simplu: avortul hormonal nu se deosebeşte în realitate cu nimic de un avort chirugical, realizat într-o fază mai avansată, cum ar fi în luna a 3-a de sarcină. Trauma psihică practic nu există la avortul hormonal, dar este prezentă cea spirituală. Păcatul este acelaşi, fiind o crimă, o pruncucidere. Acest păcat este cu atât mai periculos cu cât el nu este recunoscut, şi ca atare, spovedit. Fără spovedanie nu există nici iertare.
După doi ani de consum de contraceptive, femeia va avea cel puţin un avort hormonal. Ele pot fi însă numeroase. Când îşi face apariţia depresia, este deja târziu (la început apari vise şi coşmaruri cu copii distruşi, sânge, etc,). Dacă depresia se cronicizează, pot apare complicaţii, respectiv psihoze şi/sau reacţii schizofrenice. Ele sunt tratate la medicul psihiatru dar nu se face legătura cu consumul de contraceptive şi nicidecum cu un avort timpuriu sau hormonal. Am avut astfel de cazuri în practica medicală ( la cabinetul de consiliere pre-şi postavort ) şi nu am văzut vindecare decât prin pocăinţă adevărată, spovedanie şi împărtăşanie. Păcatul nu poate fi tratat şi vindecat cu niciun medicament sau şoc electric […], ci doar cu Trupul lui Hristos.
Dr. ChristaTodea-Gross - medic primar MF - coordonatorul Proiectului “Pentru Viaţă” din cadrul Asociaţiei Filantropice Medical Creştine “Christiana”, filiala Cluj - vicepreşedintele Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România
[1] Manual de planificare familială, Text de referinţă, Editori: Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana, 2000, p.11-1.
[2] DEX – Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura
Univers Enciclopedic, 1998; p. 432.
[3] Renate Böl, Die Wirkung der Anti-Baby-Pille vor und nach der
Empfängnis, D 69518 Abtsteinach/Odw., 3. überarbeitete Auflage 2001, p. 34.
[4] V. Luca, D. Nanu, M. Nanu, Anticoncepţie. Anticoncepţionale,
Editura Medicală, Bucureşti, 1991, p. 44-47.
[5] Erich Blechschmidt, Wie beginnt das menschliche Leben. Vom Ei
zum Embryo, Christiana Verlag, Elveţia, 2008, p. 31.
[6]Dr. R. Ehmann (medic primar ginecologie obstetricală spitalul
cantonal Stans, Elveţia, CH – 6370) în colaborare cu Otto Döpper, Mijloace
anticoncepţionale. Efecte secundare fatale despre care nu se vorbeşte. Un
bilanţ criticdin punctul de vedere al unui ginecolog, Articolul este textul
lărgit şi revăzut al conferinţei susţinute de dr. Rudolf Ehmann pe 22.09.1990
la Dresda, la Congresul internaţional „World Federation of Doctors Who Respect
Human Life”. Traducere de către Asociaţia Pro-Vita Sibiu, p. 19.
[7] Părintele Juvenalie, Teroriştii uterului. Terorism
ştiinţific şi etica începuturilor vieţii. Eseu de bioetică a gestaţiei. Editura
Anastasia, Bucureşti, 2002, p. 241-242.
[8] Dr. Christa Todea-Gross, Pr. prof. dr. Ilie Moldovan,
Îndrumarul medical şi creştin despre viaţă al Federaţiei Organizaţiilor
Ortodoxe Pro-Vita din România, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2008.pag.34.
[9] Ibidem, p.34-35.
[10] Ibidem.
[11] Dr. Vasile Luca, Avortul provocat, Medicina pentru toţi,
nr. 69, ed. 1987, p. 9.
[12] Dr. John C. Wilke, Barbara H. Wilke, Avortul. Întrebări şi
răspunsuri. Să-i iubim pe amândoi, Editura Pro Vita Media, Bucureşti, 2007, p.
315.
[13] Dr. Med. Rudolf Ehmann, op.cit., p.14 .
[14] Tristram Engelhardt jr., Fundamentele Bioeticii Creştine.
Perspectivă ortodoxă, Editura Deisis, Sibiu, 2005, p. 362.
[15] Site oficial al BOR:
http://www.patriarhia.ro/Site/Comisii/bioetica.html# avortul:Comisii Sinodale .
COMISIA NAŢIONALĂ DE BIOETICĂ.SECTORUL BISERICA ŞI SOCIETATEA AL PATRIARHIEI
ROMÂNE).
[16] DEX – Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Univers
Enciclopedic, 1998; p. 616.
[17] Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), Manual
de planificare famillală, Text de referinţă, 2000, p. 5-5.
[18] Ibidem, p.5-11.
[19] Ibidem,
[20] Ibidem.
[21] ibidem
[22] ibidem
[23] Dr.Christa, Pr.prof.dr.Ilie Moldovan, op. cit., p. 116
[24] Mihai Horga, Franck Lűdicke, Aldo Campana, op.cit., p.5-11
[25] ibidem
[26] ibidem
[27] Ibidem, p. 5-12
[28] Manfred van Treek, Das Kontrazeptions-Syndrom:
Gesundheitsschädigung durch die Anti-Baby-Pille; unter demAspekt der
Beeinträchtigung der Monatsblutung durch die Pille, 2. Aufl. Abtsteinach/Odw.:
Derscheider, 1997, p.20.
[29] Dr.Christa,Pr.prof.dr.Ilie Moldovan, op.cit., p.206
[30] V.Luca, D.Nanu, M. Nanu, op.cit., p. 108.
[31] Dr.med.Rudolf Ehmann, op.cit,. p. 30-31.
[32] Preot Prof.Dr.John Breck, Darul sacru al vieţii, Editura
Patmos, Cluj-Napoca, 2001, p. 35.
[33] Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana, op.cit., p. 5-1.
[34] Dr. med. Rudolf Ehmann, Konferenz: „Verhütung und
Sexualität. Segen oder Fluch?”, 23 Oktober 2000, Zürich.
[35] Dr. R. Ehmann (medic primar ginecologie obstetricală
spitalul cantonal Stans, Elveţia, CH – 6370) în colaborare cu Otto Döpper,
Mijloace anticoncepţionale. Efecte secundare fatale despre care nu se vorbeşte.
Un bilanţ criticdin punctul de vedere al unui ginecolog, Articolul este textul
lărgit şi revăzut al conferinţei susţinute de dr. Rudolf Ehmann pe 22.09.1990
la Dresda, la Congresul internaţional „World Federation of Doctors Who Respect
Human Life”. Traducere de către Asociaţia Pro-Vita Sibiu, p. 3.
[36] Vol.se află şi pe : www.pentruviatacluj.ro.
[37] ***, Ministerul Sănătăţii. Centrul de calcul şi statistică
sanitară. Clasificarea internaţională a maladiilor, Revizia a 10-a a O.M.S.,
vol. I, Ed. Bucureşti 1992, p. 304.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu