marți, 14 iulie 2015

Cum afectează pornografia dezvoltarea şi funcţionarea creierului

Din cartea Pornografia - Maladia secolului XXI, de Virgiliu Gheorghe


“Cum să ne putem explica forţa extraordinară pe care pornografia o manifestă în captivarea atenţiei, în modificarea gândirii şi a comportamentului până la nivele similare spălării creierului? Neuropsihologia ne vine în întâmpinare, oferindu-ne schema mecanismului general prin care acţionează mesajul pornografic. Mai întâi, trebuie să observăm faptul că vizionarea pornografiei dă peste cap întregul organism uman prin avalanşa de neurotransmiţători şi de hormoni pe care o pune în mişcare. Incitând instinctul sexual, pornografia creşte în creier, dar şi în restul organismului, nivelul concentraţiei de dopamină, testosteron, adrenalină, cortizon, serotonină, oxitocină, feniletilamină, prostaglandină E2 etc. în acest fel, întregul sistem nervos, precum şi trupul omului până la ultima sa celulă, vor fi afectate de pornografie. Consecinţele? în faţa filmului pornografic, creierul reacţionează ca şi cum tu ai fi cel implicat în actul sexual . Am putut constata mai înainte că femeile percep vizionarea de pornografie ca pe un adevărat adulter, chiar dacă soţul nu a cunoscut trupeşte niciodată o altă femeie. 

Este un lucru pe care femeile îl resimt cu toată fiinţa lor, chiar dacă sunt străine de morala creştină. Fenomenul este explicat de neuropsihologia modernă. „Doctorii Restak, Edward Sheridan, MacLean şi alţi specialişti sunt de acord că resursele ştiinţifice nu găsesc nici un instrument pentru a face o deosebire între imaginile reale şi fanteziile media. Creierul procesează imaginile neobişnuite văzute de ochi ca fiind reale. De aceea, se pot obţine stări măsurabile de excitaţie cunoscute drept poftă carnală, ruşine, frică şi altele similare, indiferent dacă persoana priveşte o imagine pornografică «virtuală» sau una reală. Paul MacLean afirmă că, atunci când etnologii folosesc un animal-marionetă, o momeală în cadrul experimentelor desfăşurate în laborator sau pe teren, marioneta – sau chiar numai un fragment de marionetă – îi determină pe ceilalţi indivizi de aceeaşi specie să se angajeze într-o «formă instinctuală de comportament (sexual) cu animalul (…) Intr-adevăr, o simplă «nălucă» este uneori suficientă pentru a declanşa întregul act de copulaţie.”


Mai mult, cercetări mai noi au scos în evidenţă şi explicaţia acestui fenomen: este vorba deneuronii oglindă, localizaţi în zone specifice ale creierului, cu precădere în girul frontal inferior şi lobul parietal inferior. „Neuronii-oglindă sunt un sistem de celule motorii care se activează când observaţi o acţiune (comportament). Dacă vedeţi pe cineva ridicând un stilou, neuronii care vor corespunde acţiunii de ridicare a stiloului întreprinse de el sau de ea se activează şi în creierul dvs. Denumite iniţial «maimuţa vede, maimuţa face», deoarece au fost descoperite în urma unui experiment efectuat pe maimuţe, aceste celule acţionează ca nişte oglinzi. E ca şi cum cortexul ar spune «Şi eu pot face asta» şi oglindeşte modul în care ar acţiona. [...] Aceştia sunt localizaţi în aceleaşi regiuni corticale implicate în dezvoltarea limbajului şi detectarea emoţiilor la persoanele din jur. Când vezi expresia feţei cuiva căruia îi este frică, aceeaşi stare emoţională îţi este provocată şi ţie. In ce măsură neuronii-oglindă au legătură cu pornografia? Gândiţi-vă ce se întâmplă cu neuronii oglindă când bărbaţii şi femeile privesc un material video pornografic. Creierul reacţionează ca şi cum tu ai fi cel implicat în actul sexual. Vizualizarea unui film pornografic creează o experienţă neurologică în care persoana participă sau experimentează în mod direct acţiunea pe care o priveşte. Aşadar, când un bărbat se uită la un film pornografic, acesta se identifică din punct de vedere neurologic cu actorii din film. Pentru a face faţă excitării pe care o creează vizionarea, creierul oglindeşte şi amplifică excitarea, provocând o tensiune sexuală şi mai mare. Libidoul este alimentat şi mai mult, necesitând descărcarea.”
Forţa hipnotică a imaginilor pornografice într-adevăr, cel puţin bărbaţilor le este destul de greu să nu stăruie cât de puţin asupra unei imagini pornografice atunci când o întâlnesc. Explicaţia o aflăm în studiile privind creierul emoţional. Se pare că reţelele neuronale ale acestui creier au o anumită autonomie fată de neocortex, adică faţă de procesele de gândire raţională, de analiză şi discernământ. Eroul principal al acestui aşa-zis creier emoţional este corpul amigdalian (cu totul altceva decât amigdalele situate în gât): locul din creier unde sunt procesate emoţiile, responsabil cu sentimentele de plăcere şi durere, de frică puternică şi de dorinţă sexuală.
„Din primele milisecunde în care percepem ceva, arată Goleman, nu doar că înţelegem inconştient despre ce este vorba, dar ne-am şi hotărât dacă ne place sau nu; «inconştientul cognitiv» prezintă conştientului nostru nu
doar identitatea a ceea ce am văzut, ci şi o opinie în legătură cu aceasta. Emoţiile noastre au o «minte» proprie, una care poate avea păreri destul de independente de mintea raţională. Aceste opinii inconştiente sunt amintiri emoţionale; ele sunt depozitate în corpul amigdalian, (…) acel sistem de alertă care ajută organismul să reacţioneze prin fugă sau luptă în situaţii care ameninţă viaţa, dar care şi înregistrează în memorie acel moment, cu maximă acurateţe (…) Cu cât este mai intensă excitaţia corpului amigdalian, cu atât mai puternică este înregistrarea; experienţele care ne sperie sau ne marchează cel mai mult în viaţă fac parte din amintirile noastre de neşters. Acest lucru înseamnă că, practic, creierul are două sisteme de memorare: unul pentru evenimentele obişnuite şi unul pentru cele cu încărcătură emoţională.”
Aşadar, după cum demonstrează Le Doux, există anumite căi neuronale prin care sentimentele şi emoţiile puternice ocolesc neocortexul. „Acest circuit explică în mare măsură puterea emoţiilor ce copleşesc raţionalul (…) Le Doux a descoperit ceva similar unei alei neuronale lăturalnice,care permite amigdalei să primească semnale direct de la simţuri şi să formuleze un răspuns înainte ca aceste semnale să fie complet înregistrate de neocortex (…) Amigdala ne poate determina să reacţionăm rapid, în vreme ce mai lentul neocortex dezvoltă un plan rafinat de reacţie.” Şi totuşi, chiar dacă în primul moment imaginea pornografică sau sentimentul unei frici puternice ne copleşeşte, în secunda următoare, prin controlul conştient al neocortexului, putem refuza vizionarea. Acest lucru se întâmplă dacă omul a dobândit exerciţiul controlului, în fond, controlul raţional al emoţiilor puternice. Dacă nu există acest exerciţiu, omul este înclinat să dea prioritate emoţiei, aşa cum se întâmplă atunci când oamenii au antrenamentul vizionării TV sau a navigării pe internet când creşte probabilitatea de a te lăsa furat de emoţia puternică şi excitaţia sexuală pe care imaginea pornografică o produce. Iar acest lucru, se produce mai cu seamă atunci când emoţia atinge acel grad în care poate înăbuşi gândirea raţională, blocând capacitatea de analiză şi de decizie, vorbirea şi înţelegerea raţională a situaţiei parcurse. Furia, bucuria puternică, o catastrofă produsă de un incendiu sau de cutremur sunt momentele în care cei mai mulţi dintre noi avem ocazia de a experimenta blocajul pe care amigdala îl realizează asupra proceselor raţionale procesate de neocortex.
Faptul că emoţiile pot fi percepute independent de procesele cognitive desfăşurate în neocortex ne este dovedit şi de cercetările efectuate de Sally Springer şi Georg Deutsch de la State University din New York, la Stony Brook. Cunoscut fiind faptul că emisfera dreaptă se ocupă de procesarea imaginilor şi a gândirii simbolice, iar cea stângă guvernează gândirea analitică şi logică, cei doi cercetători au realizat mai multe experimente cu persoane care, din diferite motive, aveau întreruptă puntea care uneşte cele două emisfere.
„Unei paciente care avea întreruptă legătura între cele două emisfere cerebrale i s-a cerut să-şi fixeze atenţia asupra unui punct de pe un ecran. O femeie dezbrăcată a apărut o fracţiune de secundă în stânga punctului. N.G. a roşit un pic şi a început să chicotească. A fost întrebată ce a văzut. Ea a spus: «Nimic, doar o scânteiere de lumină» şi a chicotit din nou, acoperindu-şi gura cu mâna. «Atunci de ce râdeţi?» a întrebat-o cercetătorul. «Ce aparat aveţi, d-le doctor…» a spus ea.” Creierul drept al lui N.G. a reacţionat emoţional -a roşit, a chicotit, şi-a acoperit gura cu mâna – jenată de fotografia nudului, în pofida faptului că emisfera stângă a creierului îşi pierduse capacitatea de a explica de ce simte jenă la vederea, timp de o milisecundă, a imaginii cu nudul.”
Prin urmare, în momentul în care vizionăm involuntar o imagine pornografică, se naşte o adevărată luptă între creierul emoţional şi cel raţional. Dacă întârziem să venim în sprijinul raţiunii îndreptându-ne în altă parte privirea, putem lesne să fim biruiţi. Iar creatorii de pornografie ştiu bine acest lucru.
Ce determină însă consumul de pornografie? Este adevărat că, odată surprinşi de imaginea pornografică, ne vine destul de greu să ne învingem spontan curiozitatea şi instinctul cu ajutorul raţiunii. Ce-i face însă pe mulţi oameni să se întoarcă la această experienţă, care, din punct de vedere sufletesc şi emoţional, este puternic traumatizantă?
O anchetă realizată în 2005 a arătat că adolescenţii care au întâlnit întâmplător pornografie, mai cu seamă pe internet, erau de 2,5 ori mai predispuşi să caute ei singuri site-uri pornografice decât cei care nu văzuseră deloc pornografie. Aşadar, deşi la primul contact cu pornografia adolescenţii manifestă ruşine, furie şi dezgust, ulterior, ca şi cum ar fi fost virusaţi, caută ei înşişi vizionarea de material pornografic. Explicaţia fenomenului ne este dată tot prin intermediul neuropsihologiei. Se pare că expunerea la mesajul pornografic are capacitatea de a forma puternice conexiuni neuronale.
„La fel cum într-o pădure se creează o potecă cu fiecare excursionist ce trece pe acolo, tot aşa se vor crea conexiuni neuronale de fiecare dată când o imagine erotică este vizualizată. Cu timpul, aceste poteci neuronale devin tot mai «largi» pe măsură ce sunt «bătătorite» cu fiecare expunere la pornografie. Interacţiunile cu persoanele de sex feminin vor avea loc automat prin intermediul acestor conexiuni. Circuitul neuronal fixează temeinic acest proces în creier. Cu fiecare privire aţintită, pornografia sapă în creier un defileu similar Marelui Canion, prin care trebuie să curgă imagini cu femei. Toate femeile devin potenţiale actriţe porno în mintea acestor bărbaţi. Fără să-şi dea seama, în mintea lor s-a creat un circuit neurologic care le limitează capacitatea de a vedea femeile în mod firesc, aşa cum le-a creat Dumnezeu.
Expunerea repetată la pornografie creează, aşadar, o «superautostradă» neurologică cu sens unic, iar viaţa mentală a bărbatului este supra-sexualizată şi limitată. Este împrejmuită pe ambele părţi de nişte ziduri înalte, făcând evadarea aproape imposibilă. Această superautostradă neurologică are multe rampe de acces, dar o singură ieşire. Viaţa mentală ajunge să se concentreze numai asupra sexului“.
Pe acest mecanism de învăţare se bazează întreaga pornografie. Astfel, în momentul în care vizionăm un film pornografic în care o situaţie oarecare preluată din lumea reală este asociată cu actele sexuale, devine foarte posibil ca atunci când vom întâlni în viaţa reală o situaţie asemănătoare, să ne raportăm erotic la ea, iar acest fenomen este direct proporţional cu gradul în care ne-am implicat iniţial în scenariul pornografic vizionat. Astfel, prin intermediul filmelor pornografice, traseele plăcerii erotice ajung să se extindă precum plasa de păianjen pe o suprafaţă tot mai mare din posibila experienţă cotidiană a omului zilelor noastre. In limbaj psihologic, acest tip de asociaţie este numit fetişizare. Am văzut că în experimentele de laborator probabilitatea ca efectul de condiţionare sexuală să se realizeze în urma expunerii la materiale pornografice este 100%. Filmuleţul cu cele două fete îmbrăcate în costum de cercetaş, care încep prin a face un sondaj de opinie şi sfârşesc într-o orgie sexuală, e suficient de relevant. Persoanele care l-au vizionat o dată sau de mai multe ori vor fi tentate să intre în rolul din film atunci când vor întâlni o situatie asemănătoare în viata lor. Altfel, vor trebui să îndure tensiunea unei excitaţii sexuale care îşi cere hormonal descărcarea.
Aşadar, producătorii scenariilor pornografice se folosesc de cele mai noi descoperiri ale psihologiei şi neuropsihologiei experimentale pentru a-şi arunca plasa asupra minţii oamenilor, pentru a-i face pe cât mai mulţi dependenţi de producţia lor de perversiuni, violenţă sexuală şi groază circumscrise de ceea ce numim pornografie.
De ce imaginile pornografice sunt mult mai eficiente decât oricare alte imagini în a se înscrie profund în memoria noastră, scrijelind un traseu în scoarţa noastră cerebrală? Cauza o aflăm studiind mulţimea de hormoni şi neurotransmiţători pe care o induce mesajul pornografic. Pornografia creează o dependenţă de ordin chimic (psihofarmacologică) .Experienţele realizate cu tomograful cu emisie de pozitroni demonstrează că pornografia acţionează prin aceleaşi mecanisme neurologice ca şi drogurile şi chiar asupra aceloraşi zone din creier. Spre exemplu, când este puternic activată Zona Ventrală Tegumentară (VTG) se eliberează în creier o mare cantitate de dopaminăAcesta ar fi principalul mecanism prin care materialele pornografice şi drogurile generează dependenţa. Dopamina este neurotransmiţătorul care ne spune ce este important pentru noi, ne orientează atenţia, ne direcţionează energia către un comportament sau către un stimul care ar fi vital sau semnificativ pentru viaţa noastră. însăşiemisia acestui neurotransmiţător constituie recompensa pe care o anunţă creierul prin starea de destindere, de euforie şi plăcere pe care o produce atunci când ne angajăm într-un comportament considerat plăcut sau necesar: o masă bună atunci când ne e foame, a bea un pahar cu Fanta atunci când ne e sete, în condiţiile în care deja a fost condiţionată dependenţa de acest suc etc. Mâncatul şi reprezentarea mâncării celei mai bune, băutul şi anticiparea băuturii celei mai plăcute, dorinţa sexuală şi direcţia în care aceasta este îndreptată sunt moderate prin emisia de dopamină, care ne spune ce anume e plăcut şi cât de mult să ne angajăm în comportamentul respectiv.
Sistemul recompensator, care are la bază producţia de dopamină, este esenţial pentru existenţa omului. De aceea, dereglările survenite în acest sistem conduc la boli precum deficitul de atenţie, depresia, comportamentele obsesiv-compulsive, parkinsonul şi schizofrenia. Având în vedere acest lucru, atunci când există un comportament care stimulează producţia de dopamină, producând o stare de euforie sau de plăcere puternică, repetarea acestui comportament poate declanşa dependenţa.Creierul se învaţă cu acel stimul şi-l cere continuu pentru a-şi păstra starea de bine.
De fapt, problema constă în faptul că atât drogurile, cât şi pornografia sau alte comportamente pasionale (compulsive), cum ar fi jocul de cărţi sau chiar shopping-ul compulsiv, inundă creierul cu o cantitate mult prea mare de dopamină, ceea ce conduce la dereglarea sistemului dopaminergic. Pe de o parte, emisia puternică de dopamină determină dependenţa de acel comportament, pe de altă parte, creierul se adaptează noii situaţii (neuroadaptare), reducând sensibilitatea receptorilor (numărul receptorilor care răspund la dopamină), ceea ce înseamnă apariţia unor schimbări pe termen lung în circuitul recompensator. Dereglarea poate să se menţină luni de zile şi chiar ani după încetarea consumului de droguri sau a comportamentului care a indus-o.
Efectele sunt dramatice: „odată ce creierul devine mai puţin sensibil la dopamină, el «devine mai puţin sensibil la factori naturali de stimulare, spune Volkow, precum «plăcerea de a vedea un prieten, de a urmări un film, curiozitatea care determină explorarea.» Singurii stimuli rămaşi suficient de puternici pentru a activa circuitul motivaţional, spune ea, sunt drogurile.”
în cazul nostru, pornografia e cea care produce această dereglare a sistemului de recompensă, adică slăbeşte atenţia şi motivaţia, accentuează anxietatea şi depresia. Individul tinde să se reîntoarcă la pornografie – unul dintre puţinele comportamente care-l mai pot motiva, care-i pot reduce tensiunea interioară sau depresia.
De ce trebuie să se recurgă la materialul pornografic şi nu la alt comportament compulsiv care, la rândul său, poate stimula secreţia de dopamină? Acest neurotransmiţător împreună cu noradrenalina nu numai că ne atrage atenţia asupra anumitor evenimente semnificative, dar şi ajută omul să le „înveţe să le recunoască şi, în anumite cazuri, să le repete.” Aşadar, dopamina joacă un rol esenţial în învăţare, în deprinderea unor tipare comportamentale.
Cu cât emoţia e mai puternică, cu cât e mai mare cantitatea de dopamină secretată de Aria Ventrală Tegumentară, cu atât mai pregnantă va fi imprimarea comportamentului respectiv în memoria individului şi, desigur, atracţia către repetarea sa. E vorba de un traseu neuronal nou, dar cu un profil foarte proeminent care, pe măsură ce se repetă comportamentul, se adânceşte şi se lărgeşte tot mai mult.
în cazul pornografiei, experienţa este învăţată cu rapiditate atât pentru cantitatea mare de dopamină emisă, cât şi pentru faptul că toţi ceilalţi hormoni eliberaţi în organism în urma excitaţiei sexuale dau un impact emoţional deosebit actului respectiv. De exemplu, în cazul vizionării pornografiei, apare o creştere a nivelului dopaminei, dar şi a testosteronului. Mărirea nivelului de testosteron însă, produsă în mod direct de actul excitatoriu, comandă la rândul ei creşterea cantităţii de dopamină, indicând prin aceasta comportamentul sexual de descărcare a tensiunii acumulate. în acest moment, descărcarea prin actul sexual sau prin masturbare va fixa cu putere experienţa respectivă în memorie, căci experienţa va fi însoţită atât de o revărsare puternică de dopamină şi oxitocină (hormon care consolidează legătura), cât şi de o blocare a amigdalei, adică eliberarea totală de tensiunea anxioasă pe care aceasta o generase până la momentul producerii orgasmului. Această experienţă este atât de intensă, încât e capabilă să scrijelească un traseu adânc în cortexul nostru, traseu pe care vom tinde să-l urmăm şi cu alte ocazii.
In toate studiile se demonstrează faptul că masturbarea e aceea care accelerează procesul de dependenţă.”

Un comentariu: