Cântarul lumii este fals şi amăgitor

Bunurile trebuie cumpănite cu cumpăna dumnezeiască, nu cu aceea a acestei lumi, căci cântarul lumii este fals şi amăgitor. Dacă i-am întreba pe bogaţii, învăţaţii, conducătorii şi împăraţii care au trecut deja la cele veşnice, ce le-a mai rămas din măreţia şi bogăţia lor, toţi ar răspunde: „Nimic, nimic!”.

Când a murit Alexandru Macedon, s-au adunat mulţi filosofi, dintre care unul a zis: „Ieri nu încăpea pe Alexandru lăţimea şi lărgimea lumii, iar acum numai trei coţi de pământ l-au încăput”. Altul iarăşi a zis: „Ieri putea împăratul Alexandru să izbăvească mult popor de la moarte, iar astăzi nu poate să-şi ajute lui”. Şi, în fine, un altul a zis: „Ieri călca pe pământ cu slavă nepovestită, iar astăzi îl acoperă pământul ca pe omul cel mai defăimat şi necinstit.” Şi aşa fiecare filosof a vorbit mai multe cuvinte vrednice de amintire ca să arate deşertăciunea vieţii celei vremelnice şi a slavei omeneşti.Căci despre oamenii cei mari ai lumii, care mor, abia se mai aude câtva timp vorbindu-se despre ei, apoi se pierde şi amintirea lor. Dacă au ajuns nefericiţii în iad, se tânguie amarnic: „Ce ne-a adus nouă bogăţia, mărirea şi puterea? Toate au trecut ca umbra şi nu ne-a rămas altceva decât tânguire, chin şi disperarea veşnică”. O, Doamne, de ce oare cei mai mulţi oameni nu se gândesc la sufletul lor în timpul vieţii iar în ceasul morţii sunt cuprinşi de spaimă în faţa adevărului, zicându-şi: „Cât de amarnic am greşit, neglijând sufletul meu cel nemuritor!” O, omule, mai stai să cumpăneşti vremelnicia cu veşnicia? Aşa zice profetul: „Şi va merge omul la locaşul său de veci” (Eccleziast 12;5), spre a arăta, că fiecare merge în casa în care vrea să meargă; el nu va fi dus, ci va merge acolo după voia sa liberă. Este ştiut că Dumnezeu voieşte ca noi oamenii, să ne mântuim, toţi să fim fericiţi, dar El nu vrea să ne silească, nici chiar la fericire.

Sursa: Parohia Macin