Olimpia Popa (AFR) despre "educatia" sexuala in scolile din Romania

Alianta Familiilor din Romania

Ocazional citim in presa despre diverse initiative de promovare a educatiei sexuale la copiii nostri in scoli. In alte tari acest subiect se preda de multi ani, dar noi inca nu l-am discutat. Cind educatia sexuala a fost initiata in tarile occidentale se anticipa ca ea va sconta rezultate pozitive. Dupa zeci de ani de educatie sexuala in tari ca Marea Britanie ori SUA rezultatele sunt de loc pozitive. Tinerii au devenit saturati de informatiile despre aspectele fizice ale relatiilor sexuale, si spun ca astfel de cursuri ii lasa rece si complet ignoranti privind relationarea intre sexe, formarea de relatii de prietenie, relatii romantice, ori de intemeiere a unei familii. In Marea Britanie sondajele de opinie facute la tinerii adolescenti reflecta o nemultumire in crestere fata de educatia sexuala. Adolescentii sunt mai mult interesati in a stabili si mentine relatii de afectiune si prietenie de lunga durata, un lucru pe care educatia sexuala nu il poate da.

La nivel international EU si ONU promoveaza si ele educatia sexuala, afirmind un drept al tinerilor la autonomie sexuala si dreptul de a fi informati privind sexualitatea. Dar peste tot unde educatia sexuala este predata, atit la nivel national cit si international, exista conflicte intre doua scoli de gandire. Una pune emfaza pe educatia sexuala comprehensiva (“comprehensive sexuality education”), iar alta pe abstinenta (“abstience only sexuality education”). Conflictele intre aceste scoli de gandire sunt serioase, fiecare grup acuzindu-l pe celalalt de promovarea unei ideologii sexuale rupte de realitate. Abstinenta, zic unii, nu impiedica sarcinile nedorite, iar educatia sexuala comprehensiva, zic ceilalti, nu impiedica transmiterea bolilor sexuale nici sarcinile nedorite.

Cine are dreptate? Noi credem ca abstinenta e valoarea cea mai potrivita pentru adolescenti. La conferinta anuala AFR tinuta pe 27 aprilie subiectul educatiei sexuale in scolile din Romania a fost discutat de dna Olimpia Popa (AFR Tulcea). Publicam prezentarea ei.

 Conferinţa Naţională a Alianţei Familiilor din România

27 aprilie 2013

Ma voi referi la câteva  probleme pe care vreau să le aduc în atenţia dumneavoastră.

1-Perspectiva educaţiei sexuale în şcoli- ca disciplină obligatorie

Desfăşor în şcoli, de câtiva ani, “Campania Vreau să Aflu”, un program de informare destinat elevilor de la clasa a VIII-a până la a XII-a. Programul promovează castitatea premaritală şi fidelitatea conjugală şi îi informează pe tineri despre ce înseamnă avortul şi care sunt consecinţele lui. In majoritate covârşitoare elevii consideră că acest program le deschide ochii într-o manieră directă asupra unor lucruri despre care nu au, din alte surse, informaţii oneste.

Pentru a evalua impactul informaţiilor asupra tinerilor, am aplicat un chestionar unui eşantion de 100 de elevi de cl a VIII- a, înainte de primul modul şi după ultimul modul al programului. Am constatat că înainte de primul modul, 56% dintre ei considerau că “relaţiile intime reprezintă un aspect firesc al vieţii omului înainte de căsătorie”. După ultimul modul numărul lor a scăzut la 15%, iar numărul celor care considerau că trebuie “să capete oarecare experienţă încă din adolescenţă” a scăzut la 5%.

Inainte de primul modul 36% dintre tineri considerau castitatea “ceva ridicol şi demodat”. După ultimul modul, numărul celor care aveau această părere a scăzut la 4%. Numărul celor care ar fi ales avortul în cazul unei sarcini nedorite a scăzut de la 56% la 10%.  Deci, impactul există. El este mai mare la clasele a VIII-a decât la clasele liceale, dar este semnificativ şi acolo.

In ultimul timp, tot mai  multe voci, ale unor specialişti, cer introducerea educaţiei sexuale în şcoală. Este evident faptul că educaţia sexuală care se limitează la aspecte tehnice şi la indicaţii despre folosirea metodelor contraceptive nu va forma tineri responsabili. Adolescentul libertin va fi adultul infidel de mai târziu. Acesta este tipul de educaţie sexuală pe care îl recomandă mulţi medici şi psihologi, care îşi afirmă şi disponibilitatea pentru a ţine orele respective în şcoli. Spre ex: d-na dr. Mischianu de la Spitalul Colentina, consideră că educația sexuală este necesară începând din clasa a VI-a şi că ea trebuie să includă şi informații despre diferitele orientări sexuale. Dr.Gabriel Diaconu, psihiatru la Centrul „MindCare”, mereu prezent în presă şi la televiziuni, deplânge „indisponibilitatea educatorilor de a acomoda mintea umană cu astfel de lucruri”, consideră că “pornografia are un efect de reducere a anxietății” şi crede că, citez: “sexul virtual este benefic deoarece a degajat foarte mult situația”. Mă întreb cu îngrijorare dacă Ministerul Educaţiei va aproba un astfel de conţinut al educaţiei sexuale în şcoală, recomandat de astfel de specialişti, foarte insistenţi în a-şi oferi serviciile.

Unele programe derulate în şcoli, sub masca educaţiei pentru sănătate, promovează de fapt sexul ocazional. Un exemplu este Proiectul EVRICA, al Fundaţiei Tineri pentru Tineri derulat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi finanţat de Comisia Europeană. Programele din cadrul acestui prioect (de ex: ”Indrăzneşte să fii mare”,“Iubeşte cu cap” şi altele) nu au nici o componentă morală.  Vara trecută peste 50.000 de tineri au primit prezervative pe litoral deoarece pentru Proiectul EVRICA, comportamentul responsabil înseamnă doar folosirea acestui obiect. Din păcate, acest prioect este unul de foarte mare anvergură, implică sute de voluntari care au format şi au informat  în acest spirit  peste 10.000 de tineri până în prezent. Este evident că în mintea elevilor se pot creea mari şi grave confuzii prin participarea la programe care le dau informaţii complet diferite, precum Campania Vreau să Aflu şi EVRICA.

Este timpul ca Ministerul Educaţiei să afle că există şi o altă abordare decât cea furnizată de EVRICA, abordare foarte bine argumentată. Stim că există o experienţă relevantă la nivelul unei ţări întregi : Uganda a redus procentul celor infectaţi cu HIV de la 18% la 5%, printr-o campanie naţională anti-SIDA începută în 1980, campanie bazată pe apel la abstinenţă premaritală şi fidelitate conjugală, adică ceea ce face şi Campania Vreau să Aflu.  In momentul în care a renunţat la această strategie şi a recurs la distribuirea de prezervative, după cum prevedeau programele internaţionale anti-SIDA  în care Uganda a fost inclusă, numărul de cazuri a crescut din nou, în doar câţiva ani, până la nivelul anterior primei campanii.

Este de menţionat şi faptul că  Proiectul EVRICA subminează valorile familiei şi induce o atitudine negativă faţă de procreaţie prin conţinutul manualului Educaţie pentru viaţa de familie. In conditiile unei natalităţi aşa de scăzute, în condiţiile în care poporul român îşi refuză şansa la perpetuare, acest manual prezintă perspectiva de a avea un copil ca pe o îngrădire a libertăţii tinerii familii. In lecţia “Dacă aş avea un copil” nu este vorba despre bucuria pe care copilul respectiv ar aduce-o în familie, ci  despre toate plăcerile la care părinţii lui ar trebui să renunţe. In lecţia despre “cât te costă să fii părinte”, există liste de cheltuieli pe care le implică apariţia copilului,  nu pentru a pregăti tinerii în mod practic pentru acest eveniment, ci dintr-o perspectivă care descurajează ideea de a deveni părinte, pentru că acest lucru implică multe renunţări şi cheltuieli. In plus, subminarea familiei se produce şi prin prezentarea efectelor secundare ale pilulei contraceptive ca fiind cu totul neglijabile, precum şi prin informatii parţiale, ori neadevăruri despre ceea ce înseamnă avortul.

Am putea prezenta Ministerului Educaţiei alternative la Proiectul EVRICA, cu atât mai mult cu cât UE nu are competența de a propune politici privind educaţia sexuală în ţările membre, iar Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii garantează părinților dreptul de a asigura educația copiilor lor „în conformitate cu convingerile lor filozofice, religioase și pedagogice”. Stabilirea politicilor naţionale privind educaţia sexuală intră, deci, în competența statelor membre.

2- Aspecte demografice  

 O altă problemă este următoarea: am auzit opinii conform cărora aspectele demografice nu trebuie să ne intereseze pe noi. Personal sunt de altă părere. Este dureros când, neavând urmaşi, dispare o familie. Este şi mai dureros când dispare un popor, pentru că el dispare cu tot ceea ce ar fi putut să adauge valoros la patrimonial cultural, la zestrea  spirituală a omenirii. Pentru că suntem nu numai creştini, ci şi patrioţi, cred că trebuie să ne intereseze şi aspectele demografice. Insistenţa în primul rând pe problema demografică ar putea provoca, într-adevăr, un curent de opinie defavorabil în rândul populaţiei, dar am întalnit multe persoane care, deşi erau indiferente la aspectele duhovniceşti, deveneau atente şi interesate când le prezentam perspectiva unei ţări depopulate, în care copiii lor nu vor putea  gasi de lucru şi vor plati taxe uriaşe. Mulţi oameni nu vădimplicaţiile declinului demografic, dar asta nu înseamnă că problema nu-i interesează dacă li se deschid ochii asupra ei. Eu cred ca putem atinge şi acest aspect pentru că, dacă este prezentat în termeni care să nu trimită la decretul ceauşist, el trezeşte interesul şi poate contribui la responsabilizarea populaţiei. Este necesar să   precizăm că nu dorim forme de control al populației de către autorități, ci considerăm că informarea corectă şi completă a femeii despre copilul pe care îl poartă şi despre avort este esenţială şi poate determina decizia ei.

Cred, deci, că problema demografică este şi problema noastră şi trebuie să devină şi problema statului, care trebuie să dezvolte planuri de acţiune prin care să protejeze viaţa de la concepţie şi să consolideze familia tradiţională înainte ca urmările iernii demografice să devină ireversibile.Ungaria şi alte câteva state au luat recent astfel de măsuri, fără teama de eventuale reacţii dezaprobatoare din partea Europei. Este timpul ca şi România să facă acest lucru.

3- Proiectul de lege pentru consilierea femeii înainte de avort

Cred că Proiectul de lege pentru consilierea  femeii înainte de avort trebuie regândit şi repus în discuţie. Cred, de asemenea, că ar fi utilă consultarea organizţiilor provita pentru reformularea acestui proiect înainte de repunerea sa în dezbatere pentru că, uneori, lucrurile nu sunt ce par a fi. Iată spre exemplu: după Marşul pentru Viaţă, dna deputat PNL de Oradea, Florica Cherecheş a făcut în Parlament o declaraţie politică pentru care îi mulţumim. După prezentarea situaţiei avorturilor în România, doamna deputat a arătat că avortul este utilizat cași metodă contraceptivă în România, cauza fiind lipsa educaţiei. Cu totul de bună credinţă, nu am nici o îndoială, d-na deputat citează apoi datele unui studiu   realizat de Institutul pentru Politici Publice în august 2012, studiu conform căruia “49% dintre femeile fertile din România declară că nu au beneficiat de vreo formă de educaţie sexuală sau a reproducerii”. Trebuie menţionat faptul că Institutul pentru Politici Publice a fost unul dintre cei mai virulenţi oponenţi ai Proiectului de lege pentru consilierea femeii, afirmând că iniţiatorii legii sacrifică dreptul femeilorde a face ce vor cu corpul lor şi că, prin prezentarea embrionului ca fiinţă umană căreia i se va lua viaţa, vor pune asupra femeii o presiune emoţională  pe care o calificau drept"nejustificată". Genul de educaţie susţinut de Institutul respectiv este planningul familial, prin promovarea contraceptivelor fără informarea completă şi corectă a femeii despre efectele secundare şi prin minimalizarea acestor efecte, ca strategie de marketing. Noi considerăm că informarea corectă este esenţială şi că ea poate face diferenţa. Apreciem faptul că d-na deputat susţine includerea în programa şcolarã  a Educaţiei pentru Sănătate, dar dacă acest lucru va fi benefic, ori dimpotrivă, va depinde de conţinutul disciplinei, de perspectiva din care se va face această educaţie.

4- Adopţii; orfelinate

Ultima chestiune la care vreau să mă refer este următoarea: soluţia pe care noi o recomandăm femeilor cu o sarcină nedorită este adopţia. Sunt câteva aspecte legate de adopţie în care este nevoie urgentă de intervenţia statului: atunci când li se recomandă adopţia ca alternativă la avort, unele femei refuză ideea de la bun început. Ele ştiu că adopţia unui copil în România este un proces lung şi anevoios. Stiu, de asemenea, că sunt mii de copiii în toată ţara abandonaţi în spitale imediat după naştere, copii care nicinu sunt raportaţi de către spitale direcţiilor de asistenţă socială. Spre exemplu, numai  într-un spital din Iaşi erau  (în octombrie anul trecut) 57 de copii abandonaţi, cu vârste între o lună şi 2 ani. Multe dintre femeile pe care ne străduim să le convingem să-şi dea copilul spre adopţie ştiu că aceşti copii (dacă nu sunt adoptaţi la vârste foarte mici) ajung în orfelinate, de unde sunt daţi afară când împlinesc 18 ani, fără adăpost, fără loc de muncă şi cu perspectiva unui viitor infracţional, pentru că viaţa în stradă înseamnă luptă pentru supravieţuire prin orice mijloace. Aceste femei afirmă că-şi iubesc mai mult copilul alegând avortul, decât născându-l pentru o viaţă chinuită şi plină de abuzuri. Ce le putem spune acestor femei pentru ca adopţia să poată fi  considerată de ele, fără rezerve, o alternativă acceptabilă?

Noua lege a adopţiei trebuia să simplifice procesul, dar numărul copiilor adoptaţi a scăzut la jumătate. In februarie erau declaraţi adoptabili doar 300 de copii din cei peste 61.000 aflaţi în grija statului. Conform statisticilor, românii preferă să adopte copii cu vârste între zero şi trei ani, dar procedura durează aşa de mult încât mulţi depăşesc această vârstă..

Noul proiect al legii adopţiilor, dezbătut recent la Senat, prevede şi posibilitatea adopţiilor internaţionale. Stim că sunt tot mai multe ţări în care aşa zisele familii de homosexuali au dreptul să adopte copii. Noua lege trebuie să conţină prevederea conform căreia copiii români nu pot fi adoptaţi de astfel de cupluri. 

Oricât de dureros ar fi, trebuie să admitem faptul că există şi mulţi copiii pe care nu  doreşte nimeni să-i adopte. Peste 65% dintre orfanii din România au peste 7 ani şi sunt greu adoptabili din diferite motive. Statul trebuie să poată preciza cât mai curând ce şanse de integrare socială asigură tinerilor din orfelinate, care au împlinit 18 ani şi nu au unde să se ducă. Nu putem nega faptul că ei există şi că ajunşi în stradă ei vor fi sursa altor probleme sociale majore. O soluţie ar putea fi  investiţia statului în aşezăminte după modelul celui de la Valea Plopului, unde tinerii se pot integra în comunităţi săteşti şi unde pot munci.   Vă mulţumesc.