marți, 18 iunie 2013

Părintele Justin Pârvu şi întâlnirea cu Sfinţii Închisorilor

Odată cu trecerea sa la Domnul, marele Justin Pârvu - probabil unul dintre ultimii sfinţi ai României - a reîntregit rândurile sfinţilor români în Ceruri, acolo unde se va întâlni şi cu fraţii săi de suferinţă.

Unul dintre ei este preotul Ilie Lăcătuşu, alături de care Justin Pârvu a trăit o minune în Deltă, pe vremea când cei doi erau închişi de comunişti.

Alţi sfinţi cu care Părintele Justin se va întâlni sunt Gheorghe Calciu şi Radu Gyr (înmormântaţi în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă), Valeriu Gafencu, Arsenie Boca, dar şi cu alţi sfinţi ale căror trupuri au fost aruncate ca nişte gunoaie în vremea ateismului bolşevic. Toţi aceştia, mari sfinţi pe care cei de la Patriarhie nici măcar nu se gândesc să-i canonizeze, ce să mai vorbim despre apărarea memoriei lor în faţa denigratorilor.

Mă întreb dacă noi ne vom întâlni vreodată cu ei?! Probabil că urmând duhul lumesc al veacului avem mari şanse să ne petrecem veşnicia fără dragostea dumnezeiască, pentru că în fond ăsta e iadul.

Hristos în mijlocul nostru!

Vlad HERMAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu