Criteriul adevărului se dezvăluie inimii, printr-un cuvânt unic adresat acelei inimi. Dumnezeu are o conversație intimă, personală cu fiecare inimă.
Fiecare trebuie să găsească, prin rugăciune, prin cuvânt, ce-i adevărul și de ce acesta e adevărul.
...am avut așa o trăire nici nu știu cum să o descriu, dar așa o deschidere, așa o luminare, că am înțeles Ortodoxia ca fiind nimic altceva decât firea omului.
Omul prin fire este ortodox: chinez, libian, negru din Africa, piele roșie, orice ar fi el, prin firea lui este ortodox. Ortodoxia este singura realitate a omului. Este în firea omului.
Odată, am fost la Muntele Athos, acum mulți ani, am rămas entuziasmat de căldura care am fost primiți de călugări. Ce primitori erau! Ce înțelegători! Și i-am spus unui călugăr: "Oriunde aș intra aici, în mănăstiri și schituri, pe oricine aș vedea, parcă l-am cunoscut din copilărie". Ce mi-a răspuns călugărul? Zice: "Noi ortodocșii, ne iubim înainte să ne cunoaștem"
"Ortodoxia nu convinge, ci seduce". Te-a atras. Ți-a sedus inima. Aceasta este arma cea mai mare a noastră. Iubirea care poate seduce, fiindca omul este chipul lui Dumnezeu. Și știm că "dragostea nu piere niciodată".
Mărturii ale monahului Rafail Noica, celălalt NOICA, Editura Anastasia 1994, p.40, p.45, p.55, p.113 via Doxologia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu