Ioan Ianolide spune ADEVĂRUL despre "crimele" de la abator împotriva evreilor, puse în cârca legionarilor

În 1941 a fost un conflict între legionari şi mareşalul Antonescu, terminându-se cu victoria mareşalului. Eugen Cristescu (şeful Serviciului Secret în guvernarea Antonescu) a apelat din nou la Maiorul Magistrat (Aurel Munteanu, militar de carieră, implicat în toate crimele regimului carlist; în timpul guvernării Antonescu este numit comandant militar al Penitenciarului Aiud, cu misiunea de a distruge tineretul creştin întemniţat acolo), căci îi trebuiau acte de acuzare zdrobitoare. Nefiind mulţumit numai cu faptele – deşi au existat unele fapte regretabile, abuzive ori criminale – a înscenat pur şi simplu odioasa ucidere a treizeci de evrei, spânzuraţi, chipurile, de cârlige la abatorul din Bucureşti.

N-a existat de fapt această acţiune criminală, respingătoare şi hidoasă, dar Maiorul Magistrat a întocmit actele de acuzare pe baza unor fotografii trunchiate. În virtutea acestor „documente”, el a murdărit sufletul românescu cu o crimă abjectă şi a degradat justiţia cu o înscenare grosolană. Dar evreii ştiu bine că nu au existat crimele de la abator[1].

Pornit pe această pistă, Maiorul Magistrat a mai redactat un proces verbal fals, în care un biet ostaş român care a murit în flăcările unei maşini incendiate a fost prezentat ca o victimă peste care legionarii au turnat petrol şi i-au dat foc.

Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, ediţia a II-a îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti, ed. Bonifaciu, Bucureşti, 2012, p. 36.  

---

[1] Alexandru Ghica, şeful Siguranţei Române de atunci, acuzat de „crima” petrecută la abator, a spus – şi era sincer – că n-a auzit de ea. Studiind dosarul, a constatat că nu conţinea fotografiile originale ale masacrului, ci doar copii – or, se ştie că o copie, spre deosebire de o fotografie originală, poate fi trunchiată şi măsluită după cum vrei. A cerut deci să se prezinte de către acuzare fotografiile originale, însă ele n-au apărut niciodată. Mai mult, în condiţiile puşcăriilor comuniste, unde conştiinţele au fost siluite decenii întregi, s-a aflat totul despre toţi şi despre toate, dar nimeni n-a suflat un cuvânt despre crimele din abator, deşi este cu neputinţă ca nimeni să nu fi ştiut de ele, căci doar trebuie să fi fost executate de o echipă de oameni, în mod public. Însuşi Eugen Cristescu, ajuns în temniţele comuniste, a mărturisit că el a înscenat aşa-zisele crime de la abator, precum şi arderea de viu a soldatului, pentru a-l determina pe Antonescu să rupă orice legătura cu legionarii şi să-i acorde lui depline puteri. Pentru a reuşi aceste înscenări a folosit semnătura căpitanului magistrat Aurel Munteanu. Această mărturisire este categorică, dar nu există document scris care s-o ateste, deci poate fi pusă la îndoială. O mărturie valoroasă aduce avocatul Petre Pandrea, care, făcând personal o ancheta la abator, a tras concluzia că aceste zise crime au fost o înscenare. Aşa-zisele crime de la abator continuă şi astăzi a fi speculate în mod incorect, pentru a distruge un episcop ortodox român (Valerian Trifa – n. ed.), acuzându-l pe el a fi făptaşul. Avem convingerea că n-au existat crimele de la abator. Crimele acestea apasă pământul românesc şi-i murdăresc cerul, de aceea trebuie spus adevărul.