Maica Heruvima: O TÂNÃRÃ FATÃ DE ROMÂNI UCISÃ PENTRU CÃ NU A VRUT SÃ SCRIE ÎMPOTRIVA CREDINŢEI STRÃBUNILOR EI

În cimitirul Mãnãstirii Petru Vodã se odihneşte, de mai bine de 5 ani de zile, monahia Heruvima, pe care, ca mireancã, a chemat-o Svetlana Mihaela Tanasã.

Maica Heruvima a terminat facultatea de limbi clasice la Iaşi şi, în 1995, a primit o bursã de la Fundaţia Soros pentru un masterat în istorie medievalã la Universitatea Central Europeană (CEU), Budapesta. Lucrarea sa de masterat a constat în cercetarea unui manuscris al Tâlcuirii la Facere, scris de Sfântul Ioan Gurã de Aur, şi dovedea, în aceastã lucrare, cã textul tipãrit de iezuiţi şi preluat de J. P. Migne în Patrologia Greacă are numeroase interpolãri şi modificãri faţã de manuscrisul cercetat, în care se regãsea un text cu adevãrat hrisostomic, plin de duh. Concluzia era cã la o ulterioarã editie criticã a Tâlcuirii la Facere se va descoperi balastul introdus cu reavoinţã de iezuiţi (de altfel, apropo de asta, pr. Dumitru Fecioru a fãcut acelaşi lucru cu traducerea în româneşte, pentru cã a luat textul tradus la Neamţu, care se gãseşte într-un uriaş manuscris de la Academia Românã, şi l-a prelucrat dupã cel tipãrit în PG; o altã observaţie – a mea, de data asta – ar fi aceea cã pãrinţii nemţeni de acum 200 de ani nu au tradus nici un singur cuvinţel dupã ediţiile apusene ale Sfinţilor Pãrinţi, ci doar dupã manuscrisele din spaţiul ortodox). Profesorii ei au apreciat munca şi i-au propus sã se înscrie la doctorat. 

Lucrarea sa de doctorat era axatã tot pe tâlcuirea la cartea Facerii: trebuia sã dovedeascã faptul cã Sfinţii Pãrinţi l-au urmat în tâlcuirea lor la Facere pe ereticul Origen. Svetlana s-a apucat de lucru cu încredere, neştiind ce i s-a cerut, de fapt. Dar, pe mãsurã ce mai citea din Sfinţii Pãrinţi cu pricina, realiza hula ce i se cerea sã o dovedeascã. Am aici, rãmase de la ea, Tîlcuirea la Facere a Fericitului Augustin (în latinã), cea a lui Origen (în greacã), cea a Fericitului Theodorit al Kirului (în greacã), si cea a Sfântului Efrem Sirul (în englezã), ba chiar si comentariul filosofului evreu Filon din Alexandria (în greacã), lucrãri pe care le citise acolo, la Budapesta, în original. Cu cât mai citea înţelegea nu numai cã Sfinţii Pãrinţi nu l-au urmat pe ereticul Origen în lucrãrile lor, ci unul din motivele pentru care au întocmit aceste lucrãri a fost acela de a-l combate pe eretic, şi se vedea asta din felul în care abordau fiecare chestiune în parte.

S-a întâmplat că, fiind acolo, sã-si punã câteva întrebãri despre profesorii sãi şi sã afle cã majoritatea sunt evrei, şi sã vadã dispreţul lor pentru Ortodoxie si pentru Tradiţie, cu toate studiile lor universitare. Iar când le-a comunicat concluzia de mai sus cu privire la Sfinţii Pãrinţi, ei i-au spus: “Nu, nu e aşa. Mai citeşte-i o datã. Mai gândeşte-te. Noi te plãtim ca tu sã demonstrezi ceva, iar tu trebuie sã o faci”.

Au urmat mai multe zile de certuri si argumentãri. Venind în ţarã pentru a-şi mai aduce nişte lucruri, s-a simţit rãu şi s-a dus la medic sã-şi facã un control. Aşa a aflat cã are un cancer al pielii cu o evoluţie rapidã, în zona omoplatului stâng. Explicaţia era una singurã: fususe iradiatã. Doctorul i-a zis cã mai are doar câteva luni de trãit. S-a întors la Budapesta sã-şi ia bagajele. S-a certat cu toatã lumea, care îi spunea: “De ce pleci? Avem soluţii pentru boala ta. Nu e nimic grav, noi putem sã-ţi oferim vindecarea. Fii ascultãtoare şi vei scãpa cu viaţã.” A luat tot ce a putut (deşi mare parte din cãrţi i-au rãmas acolo) şi s-a întors în ţarã. A venit la Pãrintele Iustin si i-a povestit toatã tãrãşenia, iar Pãrintele i-a spus sã rãmânã la noi în mãnãstire (aceasta se întâmpla în august 1997).

A urmat un an şi jumãtate de suferinţã. Boala a ajuns repede la metastazã. Încet, încet, se topea vãzând cu ochii. A primit sã fie rasoforitã şi, cu câteva sãptãmâni înainte de a pleca dintre noi, a fost cãlugãritã de Pãrintele Iustin.

A refuzat sã ia morfinã, pentru a-şi şterge, prin suferinţã, toate pãcatele sãvârşite în aceastã lume. Urletele ei de durere vestesc şi astãzi, în urechile celor care le-au auzit, chinurile iadului.Dumnezeu i-a ascultat ultima dorinţã, aceea de a prinde sãrbãtoarea Sfinţilor Arhangheli. Dupã privegherea hramului mânãstirii noastre, în noaptea de 7 spre 8 noiembrie 1998, pe la ora 3 dimineaţa, Sfânta Muceniţã Heruvima a plecat dintre noi cu sufletul împãcat, luminoasã la chip, sã mãrturiseascã înaintea Sfintei Treimi lupta ortodocşilor împotriva stãpânitorilor acestui veac.

Dacã lumea în care trãim este, în întregul sãu, chipul Babilonului, al curvei celei mari, atunci Sfânta Heruvima dã mãrturie despre ceea ce stã scris în Apocalipsã: “Şi într’însa s’a aflat sânge de proroci şi de sfinţi şi de toţi cei junghiaţi pre pãmânt.”

Venind aici, maica Heruvima ne-a spus despre faptul cã de la CEU, mai înainte de ea, plecaserã din acelaşi motiv, cancer al pielii, un student din Bulgaria, o studentã din Georgia şi o alta din SUA. Îmi pare rãu cã nu vã pot da numele lor. Poate cineva le va afla vreodatã.

Batjocura cea mare a fost aceea cã, dupã plecarea maicii Heruvima, foştii ei profesori au instituit la CEU Premiul Svetlana Tanasă, pentru cea mai bunã lucrare a anului.

Diavolul a vrut să-i arunce sufletul pur în gheena, dar Dumnezeu a ridicat-o dincolo de nori, pentru dragostea de adevăr, pentru că Adevărul este Hristos Dumnezeul nostru. Ortodoxia este vie şi înfloreşte în adevăr şi sămânţa ei este sângele martirilor. Vino curând Hristoase Dumnezeul nostru, înainte ca să fim robiţi de vrăjmaşii care blasfemiază şi ne înspăimântă. Risipeşte cu Crucea Ta pe aceia care ne asupresc, ca să ştie ce minunată este Ortodoxia. Pentru rugăciunile Sfinţilor Martiri şi ale Născătoarei de Dumnezeu, Iubitorule de oameni, miluieşte-ne pe noi!.

Duminică 21 ianuarie 2007, de Monahul FILOTHEU