Alexandra Svet: "Romania, jos de pe bar!"

Sambata seara in Bucuresti. Muzica, femei ce danseaza pe bar, barbati incinsi de bautura, decibeli si silicon, adolescente machiate prea mult, prea devreme, varstnici vanand senzatii pe care si le-au refuzat pana acum. Putin mai incolo, pe Bd. Elisabeta, o mana de oameni ce protesteaza. Asa a fost probabil dintotdeauna- in timp ce unii sufereau in temnite, altii se distrau in carciumi. Unii mureau in strada, in timp ce altii mureau din exces de placere. Unii isi jertfeau viata pentru un maine mai bun pt copiii lor, in timp ce altii vindeau pt nimic viitorul copiilor lor, pt un azi care sa le umple stomacul.

 Si sa le gadile patimile pana la saturatie. Nu judec pe nimeni- am dansat si pe bar, am vanat si senzatii, am fost si vanata. Suficient de mult cat sa-mi dau seama ca viata e mai mult decat atat. Nu, nu judec. Pot doar sa ii multumesc Domnului pentru oamenii ce au tinut pana acum si pt cei ce tin azi aprinsa flacara demnitatii si sa ma rog sa ne mai dea, mai multi, cat mai multi! Ar putea sa danseze si ei pe vreun bar - asa cum si cei din rezistenta anticomunista din munti puteau sa bea o palinca, sa mai tranteasca un plod si sa isi bage picioarele in ea de demnitate. Nu, nu judec. Constat. Si pot doar sa ii multumesc Domnului ca azi, acum, mai sunt oameni pe care ii tine treji si atenti. Sa nu lase istoria sa treaca pe langa ei. Nu, nu judec. Insa plec repede din barul unde oameni fara nici o grija danseaza pe masa, in timp ce astazi si maine ar putea scrie o alta istorie. Istoria lor.

Nu, nu ii judec. Multumesc doar pentru faptul ca sunt oameni care lupta, cum stiu ei, carora li s-a aratat ca viata inseamna mult mai mult decat distractia si pentru faptul ca -macar pt ziua de maine ( e deja azi...) vor putea candva da un raspuns cat de cat onorabil cand li se va cere socoteala... Multumesc Domnului ca mai sunt oameni care au inteles ca atunci cand tara arde, cand esti furat si batjocorit, uneori te trezesti si te cam dai jos de pe bar, caci realizezi ca nu prea ai ce sa sarbatoresti. Si nu prea e momentul. Maine e deja azi. Cred ca suntem generatia cea mai petrecareata! n-ai loc sa arunci un ac in cluburi, caci mii de oameni danseaza sarbatorind, constant, ceva. Ce-or fi sarbatorind? O data. De doua. De trei ori. Un an, doi, trei. Dar asa mereu, mereu? Normal ca suntem usor de furat, suntem aproape mereu...beti si fericiti, weekend de weekend, prin vreun club.

 Daca nu beti, suntem macar ametiti. Sau mahmuri. Plictisiti si blazati, parca nascuti obositi. Cei dinaintea noastra mergeau la biserica, se spovedeau, se impartaseau, plecau la lupta cu Hristos si cu Arhanghelul Mihail. Noi cu cine plecam? Cu Jack, cu Durex si cu droguri care omoara cai! Despre ce vorbim? Noi nici nu stim ca e razboi! Grecii sunt in strada in fiecare zi, albanezii au cea mai infloritoare economie, in timp ce noi avem cele mai tari- si cele mai pline -cluburi ( cam asta ii vei lasa copilului tau!) si suntem fericiti - si parca din ce in ce mai nesatui- ca s-a dat liber la bautura, la droguri si la femei. Uitam ce mai inseamna Neam, ( si raspunderea fata de el), sau Demn, sau Ideal...

Trebuie sa multumesc cu toata inima mea ca astazi se intampla sa fie romani treji. Ca se intampla sa pot sa ies dintr-un bar constienta ca pot si trebuie sa fac mai mult. Si nu, faptul ca inteleg asta, dupa un somn lung, nu e meritul meu. Puteam sa fiu acum beata, la propriu, dansand pe vreun bar. Si beata la figurat, lasandu-ma manipulata, furata, mintita, batjocorita, calcata in picioare, fara sa stiu macar ce mi se intampla. Constat ca trezirea se intampla sau nu. Si de mult prea putine ori e meritul nostru.

Doamne, ajuta! Trezeste toata Romania!

Alexandra Svet