miercuri, 4 septembrie 2013

PĂCATELE PĂRINŢILOR şi BOLILE COPIILOR

”Pe tatăl nelegiuit îl vor huli fiii, că pentru el sunt de batjocură… Ai dat ocara întru slava ta şi ai pângărit sămânţa ta, încât ai adus mânie peste fiii tăi şi greu suspin peste neamul tău…”(SIR 41,10 şi 47,22)

La Cuviosul Paisie Aghioritul, în Sfântul Munte, a venit un bărbat a cărui fiică era grav bolnavă de cancer. Acesta adusese cu sine şi câteva lucruri ale fetei, ca să le binecuvinteze Părintele.
” Bătrânul i-a zis nefericitului:
- Eu o să mă rog, dar şi tu, ca părinte, trebuie să faci jertfă, pentru că Dumnezeu Se milostiveşte grabnic de iubirea jertfelnică.
Tatăl fetei a întrebat:
- Ce jertfă să fac părinte?Bătrânul a zis:
- Jertfeşte şi tu o patimă.
Acela, având idee foarte slabă despre viaţa duhovnicească, a răspuns:
- Păi eu nu am nici o patimă.
Atunci Bătrânul l-a întrebat:
- De fumat, fumezi?
- Da.
- Lasă-te de fumat din dragoste pentru fiica ta, şi Dumnezeu o s-o facă sănătoasă, a cerut Bătrânul.
Tatăl s-a lăsat imediat de fumat, şi fata a început să se facă, puţin câte puţin, sănătoasă. După o vreme, s-a însănătoşit cu desăvârşire, lucru confirmat şi de medici. Totuşi, tatăl a uitat nu după mult timp de făgăduinţa sa, şi ca atare nu şi-a mai ţinut-o. Ce credeţi că s-a întâmplat? Fetei i s-a descoperit iarăşi o tumoră malignă, şi starea ei s-a înrăutăţit. Tatăl a cerut din nou ajutorul Bătrânului, însă a auzit mustrarea fermă şi nepărtinitoare: “Dacă tu, tată fiind, nu ai evlavie şi nu jertfeşti de dragul copilului o patimă, care dealtfel îţi distruge trupul, nici eu nu pot să te ajut cu nimic.”

( K.V. ZORIN)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu