Părintele Arsenie Boca ar fi putut ajunge episcopul Maramureşului, în 1948

Ca în toate localitățile din țară, sediul Siguranței Regionale Brașov fusese instalat într-una din cele mai frumoase case din oraș, vila fruntașului liberal Mihai Popovici, situată la o oarecare distanță de clădirile învecinate. (...)

Eram în arest, în celula comună. În fața noastră aveam imaginea unui spital de campanie din timpul războiului. Pe un prici cu două nivele, erau lungiți unul lângă altul oameni tăcuți, cu figurile supte de suferință. Văzându-ne, în primul moment, au prins viață, pentru ca în clipa următoare să se retragă unul câte unul într-o apatie controlată, reacție de ființe captive.

Erau strânși aici cei cu ancheta terminată sau cei ținuți pentru o cercetare suplimentară. Printre ei am zărit o figură normală, luminoasă, un călugăr. El stătea întins cu picioarele dezvelite pâna la genunchi. Văzându-ne, s-a ridicat și ne-a întrebat cu vocea blajină:

- Sunteți elevi?

- Da!

- De unde?

- De la Liceul Radu Negru din Făgăraș.

Părintele Arsenie, pentru că acesta era călugărul, găsindu-ne probabil prea firavi pentru ”Moara lui Kalusek”, a făcut semn cu arătătorul mâinii stângi în sus și a rostit ca pentru el, dar cu voce tare să auzim și noi:

- Legiunea îngerilor din cer încă nu-i completă!Preotul Arsenie Boca, Starețul Mănăstirii Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus fusese arestat cu o lună sau două înaintea noastră. Urma lui o întâlnisem în pivnița Siguranței din Făgăraș, unde, pe un perete al beciului, scrijelise câteva cuvinte de îmbărbătare. Aici, la Brașov, drumul lui s-a încrucișat din nou pentru scurt timp cu drumul nostru.

Părintele Arsenie nu părea tulburat de condiția lui de deținut. Obișnuit cu privațiunile monahale afară, mortificându-și el însuși trupul, regimul din beciul Siguranței îl suporta ca o prelungire a vieții sale de ascet.

Pentru că era seară, ne-am căutat fiecare câte o fâșie pe podina de prici. Eu cu Ionică Mogoș și Ioan Glăjar ne-am urcat la etaj, în preajma părintelui Arsenie. Un imbold interior mă împingea cât mai aproape de dânsul. După dușul rece al arestării, prezența părintelui Arsenie alături de noi nu era numai un reper pe drumul ce ne era hărăzit, ci și o dovadă că suferința noastră avea o semnificație profund creștină. După ce i-am spus că la Făgăraș trecusem prin aceeași celulă în care poposise și el, printre alte teme pe care voiam să ni le lămurească, l-am întrebat:

- Cum trebuie să ne rugăm?

- Ducând război împotriva ispitei, așa cum ați făcut-o afară împotriva celor fără de Dumnezeu. Acum, voi stăpâniți e experiență, folosiți-o! ne-a răspuns părintele.

Eram strânși în jurul lui ca puii lângă cloșcă. La un moment dat își întoarce privirea spre Ionică Mogoș și fixându-l insistent îl întreabă:

- Tu de ce ești îmbrăcat în negru?

Ionică nu era îmbrăcat în negru, însă destinul lui era așa cum îl vedea părintele Arsenie, era cernit. Alături de el minutele erau clipe și chiar dacă nu vorbeam trăiam o stare euforică, o stare de mare liniște și pace.

Un milițian a ordonat prin vizetă: ”Singerea!”.

Deținuții posomorâți, vlăguiți de presiunea amenințărilor, au evadat unul după altul în lumea binecuvântată a uitării. (...) Deodată, o învârtitură de cheie. Apoi, pași pierduți urcând scările spre camerele de anchetă. Și, iar liniște. Un nou zăngănit de cheie. S-a deschis ușa celulei noastre. Cineva a intrat tiptil și s-a îndreptat spre priciul nostru. S-a oprit în dreptul părintelui Arsenie și cu o mână la tras de picior, iar cu cealaltă i-a făcut semn să tacă. Părintele s-a sculat în liniște, s-a încălțat și a dispărut între zidurile ”morii”. (...)

Spre ziuă, părintele Arsenie a fost readus în celulă. Am distins apoi clar mersul târâș, al uui schilodit între pașii îndesați ai gardienilor, care-l cărau de subțiori. (...)

Părintele Arsenie..., pe părintele Arsenie l-au chinuit la început, la arestare, prin luna mai. Atunci, toți demonii lui Kalusek se năpusteau asupra lui; fiecare vroia să dea măcar un pumn unui ”sfânt”, ca să-și arate fidelitatea față de doctrina Partidului. Dar, spre deosebire de ceilalți deținuți, ce urlau în timpul torturii, părintele se ruga pentru bătăuși. Și, prin sfințenia sa, a reușit să-i îmblânzească. De atunci, Kalusek, șeful Siguranței Regiunii Brașov, cel mai înrăit torționar, i-a permis să primească mâncarea de la femeile ce vin zilnic la poartă. Pentru că el n-a fost uitat de credincioși nici chiar aici. Secretul arestării sale a fost repede aflat. La numai câteva zile după aducerea sa la Brașov, la ușa Siguranței au apărut femeile din Schei, apoi din alte localități, cu coșuri încărcate cu mâncare. Primele venite au fost alungate, dar, după producerea miracolului, pentru că domesticirea acestor turbați este un miracol, Kalusek a acceptat merindea femeilor, din care o parte o aduce părintelui aici, în celulă. Și părintele ne-o împarte nouă. (...)

Înzestrat cu calități duhovnicești ieșite din comun, dotat cu o mare putere de intuiție, erudit, cunoscător al calitățilro și slăbiciunilor omenești, după o lună de anchete, părintele Arsenie devenise prizonierul preferat, în nopțile albe, ale inspectorilor Ionescu și Tomescu. Ziua era lăsat în așteptare ca toți ceilalți deținuți, dar noaptea, după plecarea funcționarilor, era dus sus, în biroul lor. În timpul interogatoriului la întrebările puse răspundea cu digresiuni interesante, ce stârneau curiozitatea celor doi bătăuși cu pretenții de intelectuali.

În anul 1948 Patriarhia Română avansase numele preotului Arsenie Boca pentru a fi titularizat episcop pe scaunul Episcopiei Maramureșului ocupat temporar de episcopul Policarp al Americii. Cu această ocazie, Ministerul Culturii a cerut Siguranței comuniste informațiile necesare deciziei pe care trebuia s-o ia în legătură cu această numire.

În urma cercetării, părintele Arsenie a fost considerat de Siguranță un pericol public pentru dictatura proletară și în locul deciziei de numire în scaunul episcopal s-a hotărât imediata lui arestare. Un preot cu atâta autoritate și cu o așa de puternică influență asupra masei de credincioși trebuia scos repede din biserică și întemnițat.

Părintele Arsenie era cercetat pentru legăturile presupuse cu conducătorii rezistenței anticomuniste care, între anii 1945 și 1947, s-ar fi adăpostit în apropierea mănăstirii Sâmbăta de Sus. O altă acuzație foarte gravă era faptul că dăduse viață acestui așezământ monahal brâncovenesc de la poalele Munților Făgărașului și făcuse din el un centru de spiritualitate creștină opus comunismului ateu. În ultimii doi ani, însăși prezența lui în mijlocul satelor din Țara Făgărașului devenise pentru partidul comunist o sfidare la acțiunea de sovietizare. Întemnițarea noastră în aceeași celulă cu părintele Arsenie o consideram un mare privilegiu.

(Victor Roșca - Moara lui Kalusek. Începutul represiunii comuniste, Ed. Curtea Veche, București, 2007, pp. 87-94)