Are 92 de ani și de mai bine de 70 de ani este călugăr. De aproape 40 de ani este episcop, iar maramureșenii și sătmărenii vorbesc despre el ca și despre un sfânt. Într-un interviu acordat Transilvania Reporter, arhiepiscopul Iustinian Chira vorbește despre biserică, preoți și credință, despre tineri și familie, despre politică și vremurile tulburi pe care le trăim. Cu o luciditate de invidiat, Preasfinția Sa face o radiografie a societății în care trăim.
Reporter: Mulţi ardeleni se consideră mai harnici, mai cinstiţi, mai destoinici în general decât restul românilor. Au dreptate cei ce afirmă acest lucru?
Iustinian Chira: Să ştiţi dumneavoastră de la mine că ardelenii sunt, în primul rând, un câştig pentru România. Aceşti oameni au suferit mult de-a lungul secolelor. Au fost oprimaţi, au fost persecutaţi, nedreptăţiţi. Prin urmare, noi am fost nevoiţi să ne cultivăm darurile pe care le-am avut de la Dumnezeu. Noi nu ne batem joc de pământurile noastre. Acestea sunt pământurile noastre orice ar spune alţii. Degeaba spun ungurii că Ardealul e al lor. Greşesc. Ardealul e al nostru, al ardelenilor români, nu de ieri de alaltăieri ci de 4000 de ani. A fost pământul dacilor, geţilor, al strămoşilor noştri. Este un pământ sacru, strămoşesc şi românesc, chiar dacă a fost ocupat timp de 1000 de ani de maghiarii care au venit din fundul Asiei. Ca să revin la întrebarea dumneavoastră trebuie să spun că noi ardelenii ne-am cultivat altfel decât ceilalţi români, gândim altfel, chiar şi pământul e altfel la noi. Noi, ardelenii, ne iubim cu adevărat plaiurile natale. Vă dau un exemplu: o măicuţă de la noi de la mănăstire s-a dus şi ea la băi să se trateze. Nu a putut sta decât câteva zile departe de Transilvania, de Maramureş, că a trebuit să se întoarcă acasă. Dorul de casă a fost prea mare. Cum treci Carpaţii simţi că aerul e altfel, casele oamenilor sunt altfel. Acesta este cuvântul pentru Ardeal: altfel.
Reporter: Dar moldovenii au dreptate când afirmă că sunt cei mai credincioşi dintre români?
Iustinian Chira: Moldovenii nu sunt cei mai credincioşi, ţineţi bine minte şi să reţină toată lumea: moldovenii sunt mai pioşi. Este o mare diferenţă. Ei au o credinţă mai exagerată, dar asta nu înseamnă că sunt mai credincioşi. Ardelenii sunt mai credincioşi decât toţi. Noi ne-am dovedit credinţa de-a lungul veacurilor. Asta înseamnă să fii credincios. Să-ţi menţii legea dreaptă (n.red. ortodoxia) şi credinţa în cele mai grele momente ale istorie. Din păcate, Ardealul a avut destule asemenea momente. Ştiţi câţi ortodocşi au fost ucişi în secolul XVIII, când a venit generalul Bucov, trimis de Maria Tereza (n.red. a Austriei). Câte mănăstiri au fost pustiite, câte biserici au fost luate de noi şi date la greco-catolici?
Reporter: Dacă tot aţi amintit de greco-catolici. Cum vedeţi toată această dispută, purtată acum în sălile de tribunal, între Biserica ortodoxă şi cea Unită cu Roma?
Iustinian Chira: (...) Noi nu ne-am pus capul sub piciorul papei şi nici sub al patriarhilor de la Ierusalim. Noi ne-am plecat fruntea în faţa lui Iisus Hristos. Mântuitorul este piatra pe care s-a zidit Biserica Ortodoxă şi tot El este cel care o conduce. Dup 92 de ani am ajuns să pătrund profund problemele acestea. Respect din toată inima catolicismul, la fel îi respect şi pe protestanţi, dacă vreţi pot spune că-i respect chiar şi pe penticostali deşi greşiţi, respect toate sectele. Îi respect ca oameni şi-i respect pentru că şi Dumnezeu îi respectă în acest sens, dar nu-i respect pentru legile lor care sunt profund greşite.
Reporter: „Vrem spitale, nu catedrale”, este o lozincă din ce în ce mai des folosită în rândul tinerilor. Cum explicaţi acest val de proteste la adresa Bisericii Ortodoxe?
Iustinian Chira: Este o lozincă pe care vă mărturisesc că am auzit-o şi eu. Sunt episcopul Maramureşului şi Sătmarului de 22 de ani şi am auzit în dese rânduri întrebarea aceasta: Ce-i cu atâtea biserici şi catedrale?. Sunt întrebările unor ignoranţi. Eu le răspund aşa: De ce nu vă scandalizaţi că sunt prea multe bufete? De ce nu protestaţi că sunt prea multe case de curvărie? Ce este mai grav este că oamenii nu se scandalizează de faptul că sunt prea multe păcate şi căi spre pierzanie. Tocmai din acest ultim motiv le spun că numărul bisericilor nu este încă deajuns. Eu zic că sunt prea puţine, ar trebui să fie în fiecare casă o biserică. Biserica este în cele din urmă mântuirea noastră. Suntem simpli trecători pe acest pământ. După ce vom închide ochii şi vom pune mâinile pe piept, nu spitalul este cel care ne va aduce mântuirea veşnică.
Reporter: Mare, mic, cum o fi, numărul bisericilor din România, reuşesc ele să mai atragă credincioşii?
Iustinian Chira: Reuşesc. La slujbele noastre nu vezi biserica goală. Creştinii ortodocşi, de la copii aduşi în braţe de părinţi şi până la bătrânii sprijiniţi în baston, vin la sfintele slujbe. Este adevărat că sunt şi unii care consideră că nu au nevoie să asculte Sfânta Liturghie sau cărora le este pur şi simplu lene să se deplaseze până la biserică. Pe acei oameni care cer spitale, nu catedrale, nu-i văd în sfânta biserică. Unde eşti flăcăule? Nu te-ai sculat! Trândăveşti în patul tău când eu fac slujbă? Tu eşti om? Nu eşti om! Tu nu ai grijă şi de suflet? Mama şi tatăl tău muncesc pentru tine, vin la rugăciune tot pentru tine, preotul se roagă pentru tine, iar tu trândăveşti? Asta e corect?
Reporter:Apare tot mai des în discursul public subiectul pedepsei capitale…
Iustinian Chira: Nu, nu şi nu. Niciun om nu are dreptul să ia viaţa altui om. Nici măcar Ceauşescu nu trebuia omorât. Au greşit fundamental când l-au împuşcat. Ce s-a întâmplat atunci e o ruşine pentru toată lumea. Trebuiau să-l lase să trăiască. Să vadă şi el ce înseamnă lumea liberă, ţara liberă, să-şi dea astfel singur seama cât de mult a greşit faţă de acest popor.
Reporter: Dar despre politicienii actuali, ce părere aveţi?
Iustinian Chira: Ei fac ce pot. Atât pot! Eu cred că sunt oameni care vor să facă bine, dar nu pot. Aşa cum spunea sfântul apostol Pavel: Doamne, vreau să fac bine dar greşesc şi fac rău. Ei au intenţie bună şi dreaptă dar atâta pot gândi. Putem noi să-i judecăm, poţi judeca un om pentru faptul că este afon? Atâta pot, mai mult nu le-a dat Dumnezeu. Totodată sunt oameni deveniţi, educaţi şi formaţi în regimul comunist. Sunt tributarii a 50 de ani de regim comunism. Le este foarte greu acum să se orienteze într-o lume aşa-zisă liberă. Trebuie să se nască o generaţie nouă, formată din voi, cei tineri, voi care sunteţi primii trăiţi în libertate.
Reporter: Observ că nu sunteţi prea optimist nici cu privire la noua generaţie de politicieni.
Iustinian Chira: Ba da, sunt optimist. Cred că pe ţărişoara aceasta o aşteaptă un viitor strălucit. Cu toate acestea nu pot să nu constat unele lucruri care mă dezamăgesc. Din păcate văd că şi voi (n.red. tinerii) abuzaţi de libertate. Noi toţi abuzăm de libertate. Zic aceasta gândindu-mă că poate robia noastră este mai profundă în această libertate. Este robia păcatului, a fărădelegilor, a perversiunilor. Aşa am învăţat noi după 1989, am învăţat şi noi cum să fluierăm în biserică. Asta am învăţat de la Apus.
Reporter:Acum 23 de ani românii vorbeau urât despre conducătorii lor. Acum vorbesc urât despre propria lor ţară. Cum s-a ajuns aici?
Iustinian Chira: Din ignoranţă. Ce fel de om e acela care bârfeşte pe propria lui mamă? Acela e om? Nu e om? Bună, rea, e ţara noastră! În anii ’70-’80 un mare om al Franţei, o mare demnitate a Bisericii Catolice , venea cu regularitate în România. Întotdeauna după ce îşi termina misiunile stătea câte o săptămână la noi, la Rohia. Acolo se simţea în siguranţă. De cum m-a cunoscut acest demnitar m-a întrebat: N-ai vrea să vii dumneata la noi în Apus? Eu aş putea face în aşa fel încât să rămâi la noi definitiv, mi-a spus catolicul. Ce credeţi că i-am răspuns? Nu, i-am zis. La Bucureşti poate să fie Satana conducător, eu rămân în România. Ţara mea nu este Franţa, nici America, ţara mea-i aici! Dacă aş putea lua în braţe, i-am mai zis, tot poporul român, tot pământul, toată ţara să o duc cu mine în libertate, aşa da, aşa aş pleca în Apus. Altfel… să plec eu, să mă refugiez şi să las poporul meu în robie şi-n întuneric?! Nu domnule, asta nu o fac!
Reporter: Acum, după 24 de ani de la Revoluţie, milioane de români au ales să plece în Apus…
Iustinian Chira: Nu-i condamn pe cei care au plecat, la muncă, prin ţările apusene. Nu-i condamn pentru că ştiu că toţi se vor întoarce acasă. Pământul vostru nu este acolo. Măduva voastră, sângele vostru şi al nostru este românesc! Suntem un neam de o nobleţe extraordinară. Armata română nu are mâinile pătate de sânge nevinovat. Soldaţii români nu au mers în alte ţări să masacreze oamenii de acolo. Nu au făcut precum ungurii care, de exemplu, aici în Baia Mare i-au chinuit pe evrei cum nu vă puteţi închipui. Eu eram aici când o bătrână evreică a fost schingiuită de autorităţile maghiare pentru că a refuzat să le spună unde a ascuns banii. Ungurii i-au dat pe mâna lui Hitler pe toţi evreii. Acum toată lumea pare că a uitat de nelegiuirile hortyştilor. Antonescu! Da!, criminalul cum zic unii, împreună cu regele şi patriarhul i-au apărat pe evrei în acele vremuri! Toate astea s-au uitat acum. Acestea sunt lucruri care trebuie spuse şi generaţiei tinere.
Reporter: Credeţi că generaţia tânără nu-şi cunoaşte trecutul?
Iustinian Chira: Nu şi-l cunosc. Nu! Pentru că-s proşti! Nu-i interesează propria lor istorie, trecutul înaintaşilor lor. Vor trebui până la urmă să se întoarcă şi ei cu faţa către adevăr, către dreptate, către Hristos şi Dumnezeu. Vor trebui să-şi cunoască istoria, pentru a nu repeta greşelile părinţilor. De aceea consider că regimul comunist a fost unul necesar. Au fost necesari cei 40-50 de ani de comunism pentru a reuşi să ne lecuim definitiv de această boală. Fără acest regim toţi am fi fost acum comunişti, de bună voie, iar viitorul copiilor noştri, ce s-ar fi ales de el?!
Reporter: De ce credeți că sunt oamenii de astăzi mai puţin recunoscători în raport cu cei din generaţiile trecute?
Iustinian Chira: Oamenii au uitat să fie recunoscători. Nu sunt recunoscători nici faţă de părinţi, nici faţă de educatorii lor şi mai important, nu sunt recunoscători faţă de Dumnezeu. Mulţi sunt recunoscători pentru că nu au cunoscut adevărata suferinţă. Nu ştiu cum sunt ororile războiului de exemplu, ale totalitarismului. Majoritatea însă sunt nerecunoscători din neştiinţă, din ignoranţă. Toate păcatele sunt rodul ignoranţei. Tot.
Reporter: Cum vedeţi dumneavoastră viitorul Bisericii în general şi al Ortodoxiei în particular, raportat la zona Transilvaniei?
Iustinian Chira: Excepţional. Avem în faţă un viitor splendid, noi (n. red ortodocşii ), Biserica noastră a lui Hristos. Celelalte, precum Biserica apuseană şi restul sunt simple confesiuni. Biserica adevărată a lui Iisus Hristos este Biserica Ortodoxă. Nu pentru că eu doresc acest lucru ci pentru că asta e realitatea. În biserica noastră s-a păstrat învăţătura lui Hristos curată, nefalsificată. Toate celelalte confesiuni au mai deformat, spre a lor neştiinţă, aşa cum spune sfântul apostol Pavel. Au falsificat învăţătura sau i-au adăugat elemente care nu există în Sfânta Scriptură.
Reporter: Noua generaţie de preoţi parohi ai Transilvaniei se ridică la nivelul celor trecute?
Iustinian Chira: Avem acum o generaţie de preoţi parohi splendidă. Cel care face acum seminarul şi teologia, pe lângă cultura generală pe care o acumulează şi pe lângă educaţia pe care o primeşte în familie, învaţă să formeze, să modeleze oamenii, să-i facă integri, pentru că tinerii teologi de astăzi sunt ei înşişi integri. Una dintre misiunile lor este aceea de a fi moderni. Trebuie să fie moderni pentru a nu se îndepărta de enoriaşii lor.
Reporter: Cu toate acestea preoţia nu mai este atât de bine văzută ca odinioară …
Iustinian Chira: Este adevărat. Foarte mulţi oameni judecă acum preoţia. Fac asta păcătuind. Ei judecă foarte mult, iar judecând greşesc. Judecata dreaptă numai Dumnezeu o are. De aceea spun mereu, aşa cum o făcea şi Mântuitorul: nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi. Eu cunosc preoţimea şi cunosc tinerii preoţi care, poate fără să conştientizeze, se pregătesc pentru un viitor strălucit.
Reporter: Mulţi oameni simpli spun: „Ce frumos a vorbit domnul părinte”. Când sunt întrebaţi despre ce a vorbit preotul ridică din umeri. Credeţi că preoţii trebuie să-şi adapteze discursul la nivelul enoriaşilor sau viceversa?
Iustinian Chira: Este adevărat că în această privinţă există anumite dificultăţi. Realitatea este că învăţătura în general şi mai ales cea creştină reprezintă un lucru foarte greu. Întrebaţi un student, un elev sau chiar un copil despre ce lucruri i-a vorbit profesorul. Veţi vedea că, la început, va ridica din umeri. Însă, după ce se va reculege puţin, va reuşi să-şi amintească şi chiar să pătrundă vorbele dascălului. Îmi aduc aminte de un profesor pe care l-am avut la Sibiu, la facultate. Ne spunea să ne însuşim cât mai multe cunoştinţe, să învăţăm cât putem de mult chiar dacă uneori ni se pare că uităm tot ce învăţăm. Este o lege firească aceasta. Nu trebuie să ne descurajăm pentru că, atunci când trebuie să punem în aplicare cele învăţate, ne amintim totul. Toţi avem multe de învăţat încă. Şi creştinii, dar şi preoţii. Eu şi acum, după 92 de ani pe acest pământ, sunt tot un ucenic. Însă trebuie să mărturisesc că nu erudiţia este cel mai important lucru pentru un preot. Nu. Carisma, modul în care reuşeşti să te faci ascultat şi înţeles de oameni, asta este important. Toate doctoratele nu valorează nimic pentru un preot dacă nu are carismă, dacă reuşeşte să transmită cunoştinţele sale.
Reporter: Aveţi o cultură vastă şi nu sunt puţini cei care vorbesc despre dumneavoastră ca despre un om mare. Erudiţia este cea care-l face pe un om mare?
Iustinian Chira: Eu sunt un autodidact, aşa cum se declara şi mare nostru istoric Nicolae Iorga. Ce spunea după toate facultăţile şi doctoratele dumnealui? Spunea că nu este mare prin ce a învăţat de la profesori ci prin ceea ce a gândit. El spunea că dacă s-ar fi rezumat la cunoştinţele dobândite pe băncile şcolilor ar fi rămas un mediocru profesor de istorie. La fel suntem şi noi, preoţii. Învăţăm de la profesorii noştri şi-i învăţăm la rândul nostru pe enoriaşi, însă numai aceia care nu se opresc din învăţat niciodată şi au carisma necesară de a folosi cele învăţate sunt cu adevărat mari oameni.
Reporter: Ce sfaturi le daţi acelor tineri care îşi manifestă ateismul ori de câte ori li se oferă ocazia?
Iustinian Chira: În primul rând acei copii nu ştiu ce spun. Dacă ar şti ce înseamnă cu adevărat cuvântul ateu nu l-ar rosti niciodată. Din păcate şi educaţia primită în familie este o cauză. Am auzit de o fetiţă din clasele primare care i-a spus profesorului de religie că este atee. Nu a ştiut ce să răspundă ce înseamnă a fi ateu, a zis doar că aşa au învăţat-o părinţii acasă. Cum pot aceşti oameni să-şi condamne proprii copii la o viaţă fără credinţă? Ce vor face aceşti copii când vor trece prin clipe grele ale vieţii şi nu vor avea niciun sprijin de la cei din jur? Credincioşii, în momente grele, îşi alină suferinţa prin intermediul credinţei, aceşti copii ce vor face? Îmi vine acum în minte o întâmplare hazlie, dacă tot m-aţi întrebat de ateism. La recensământ, pe vremea comunismului, o bătrânică, mai glumeaţă de felul ei, a fost întrebată care îi este religia. Ea a răspuns răspicat: sunt atee! Dar ortodoxă!.Aşa a învăţat ea că trebuie să spună pentru a nu avea probleme cu partidul. Atunci, dacă spuneai că eşti ateu erai foarte bine privit de comunişti.
Reporter: Regretaţi vreun moment al vieţii în care aţi avut prilejul de face un gest, să luaţi o atitudine şi totuşi nu aţi făcut-o?
Iustinian Chira: Nu. Nu-mi aduc aminte de niciun gest pe care trebuia să-l fac sau despre o vorbă pe care trebui să o spun şi nu am făcu-o. Nu am tăcut şi nu m-am dat la o parte niciodată, nici în faţa autorităţilor, a Securităţii, a profesorilor sau în faţa superiorilor mei la şedinţele de Sinod. Nu mi-a rămas nimic nespus. Întrebaţi pe cine doriţi: Iustinian a tăcut vreodată şi nu a rostit în Sinod ceea ce trebuia rostit?
Reporter: Dar vreun gest sau atitudine pe care aţi avut-o la un moment dat şi pe care aţi regretat-o ulterior?
Iustinian Chira: Nici asta nu-mi amintesc. Eu, din fericire am fost binecuvântat cu o conştiinţă puternică, o conştiinţă care nu m-a lăsat niciodată să mă abat de calea cea dreaptă. Nu am făcut lucruri nebuneşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu