Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei si un mare savant crestin

“Nicolae Constantin Paulescu, de profesie medic si fiziolog, s-a nascut la data de 8 noiembrie 1869, in localitatea Bucuresti, si a trecut la cele vesnice in ziua de 19 iulie 1931, in aceeasi localitate. Alaturi si de alte merite, savantul roman a ramas cunoscut drept cel care a descoperit hormonul antidiabetic eliberat de pancreas, numit mai tarziu “insulina”.

Nicolae Constantin Paulescu, savantul roman.

Nicolae Constantin Paulescu s-a nascut in ziua de 8 noiembrie 1869, in localitatea Bucuresti, in familia negustorului Costache si a Mariei. In anul 1880, dupa ce termina Scoala Primara de Baieti, se inscrie la Gimnaziul Mihai Bravu. Pana in anul 1888, cand va absolvi liceul, tanarul Paulescu se va arata foarte pasionat de materii precum biologia, fizica si chimia.

Intre anii 1888 si 1897, tanarul absolvent de liceu va urma o serie de studii de medicina la Paris, unde va absolvi cu lucrarea numita “Cercetari asupra structurii splinei”. Mai apoi, intre anii 1897-1898, el urmeaza si unele cursuri de chimie biologica si fiziologie generala, la Facultatea de Stiinte. Terminand cu succes studiile, tanarul Paulescu isi va lua doctoratul in Stiinte cu doua lucrari: “Cercetari experimentale asupra modificarilor ritmului miscarilor respiratorii si cardiace sub, influenta diverselor pozitii ale corpului” si “Cauzele determinante si mecanismul mortii rapide, consecutiva trecerii de la pozitia orizontala la cea verticala”.

In vremea studiilor, precum si dupa terminarea acestora, tanarul medic va lucra in spitalele pariziene “Hotel-Dieu” (1891-1894) si “Notre Dame du Perpatuel-Secours” (1894-1900), sub indrumarea marelui medic Etienne Lancereaux. Pentru o vreme, tanarul medic Paulescu a lucrat si ca secretar de redactie, la revista “Jurnal de Madecina Interna”.

Terminand studiile mai-sus amintite si capatand o bogata experienta, din practica savarsita in spitalele pariziene, medicul Paulescu se va inscrie la o serie de noi studii de doctorat, la Universitatea din Paris; acest al doilea doctorat va fi obtinut cu lucrarea “Studiu comparativ asupra actiunii clorurilor alcaline asupra materiei vii”.

In anul 1900, dupa 12 ani de studii, medicul savant Nicolae Contantin Paulescu se intoarce in Romania, unde este numit profesor de Fiziologie, la Facultatea de Medicina din Bucuresti, precum si director al Clinicii de Medicina Interna, la Spitalul Vincent de Paul.

In anul 1902, el va sustine prelegerea numita “Generatia spontanee si darwinismul in fata metodei experimentale”, avand o atitudine antidarvinista, iar in anul 1905 va vedea lumina tiparului lucrarea “Notiunile de “suflet” si “Dumnezeu” in fiziologie”, lucrare de referinta, alcatuita din trei studii esentiale: “Finalitatea in biologie”, “Materialismul”, “Suflet si Dumnezeu”.

Nicolae Constantin Paulescu, omul de stiinta.

Nicolae Contantin Paulescu s-a remarcat in ochii tuturor prin cercetarea sa stiintifica asupra fiziologiei. Descoperirile sale se bucura si astazi de o mare cinstire, precum se vede in problemele de diabet si a celor aparute la nivelul hipofizei.

In ziua de 23 iulie 1921, in cadrul unei sedinte a Societatii de Biologie, medicul Nicolae Paulescu prezinta pe scurt rezultatele cercetarilor sale asupra actiunii extractului pancreatic in cazurile de diabet. In ziua de 31 august 1921, savantul Paulescu publica descoperirea principiului activ antidiabetic din pancreas, numit de el “pancreina”. Anul urmator, el primeste brevetul de inventie, numit de societatea in cauza “Pancreina si procedeul sau de fabricare”.

Datorita unor traduceri improprii ale studiilor sale, ori datorita unor rele intentii, meritele sale in vederea descoperirii insulinei vor fi trecute cu vederea vreme de prea multi ani, acestea fiind asumate de doi medici canadieni, care au studiat scrierile sale.

Academia Romana declara urmatoarele: “Este indubitabil pentru noi ca Nicolae Paulescu este cel care a descoperit insulina (pancreina) si ca, neluand in seama faptul ca el si-a prezentat rezultatele cercetarii intr-o publicatie stiintifica franceza (august 1921), cu sase luni inainte de aparitia lucrarii lui Banting si Best (februarie 1922), Fundatia Nobel i-a facut savantului roman o mare nedreptate.”

(...)

Împărtășind dei comune cu legionarul Corneliu Zelea Codreanu, savantul Paulescu a fost martorul principal al apararii, in procesul acestuia, din ziua de 23 martie 1924.

In anul 1922, impreuna cu profesorul Alexandru C. Cuza (1857-1947), savantul Paulescu infiinteaza partidul “Uniunea Nationala Crestina”. Peste numai un an, cei doi pun bazele “Ligii Apararii Nationale Crestine”.

In data de 22 noiembrie 1925, cu ocazia unei sedinte a Ligii Apararii Nationale Crestine, savantul Paulescu spunea: “Romania Mare e ca un fruct splendid de o frumusete uimitoare, dar ea poarta in sanul ei un parazit de curand pripasit care-i suge toata vlaga; acest vierme neadormit e jidanul, care ii otraveste fiii in carciumi nenumarate, care ii rapeste fecioarele si le face sa devina sterpe, care prin tot felul de speculatii fura painea de la gura bietilor romani si care, in sfarsit, prin Francmasonerie, prin Socialism si prin Bolsevism, incearca sa aduca pe acesti jefuiti in starea urgisita de robi ai lui Iuda.”

Profesorul Nicolae Cajal, presedinte al sectiei de Stiinte Medicale a Academiei Romane, cat si presedinte al Comunitatii Evreiesti din Romania, declara: “Personal, consider ca meritele lui Nicolae Paulescu sunt mari, sunt deosebite si trebuie relevate la valoarea lor. Pentru aceste merite l-am propus, in anul 1990, ca membru post-mortem al Academiei Romane, cand Adunarea generala l-a si ales prin vot secret. In acest context, se impune o disociere obligatorie intre contributia stiintifica in combaterea diabetului si optiunile personale antisemite. Daca este sau nu vinovat este o alta problema si, deci, se cuvine s-o judecam ca atare. Eu respect parerile personale ale fiecarui om si cred ca nu am voie sa leg valoarea omului de stiinta de conceptiile sale, inclusiv cele antisemite. Sunt doua probleme distincte si trebuie considerate ca atare.”

Nicolae Constantin Paulescu a trecut la cele vesnice in ziua de 19 iulie 1931, in Bucuresti.Marele istoric Nicolae Iorga, referindu-se la savantul Nicolae Paulescu, afirma: “Profesorul Paulesu, care a trait ca un mucenic si a murit ca un sfant, infatiseaza in chipul cel mai expresiv pe invatatul roman, asa cum il fac cele mai bune traditii ale tarii noastre. Cine l-ar fi vazut discret, rece, tacut, nu si-ar fi dat seama de opera pe care acest om o avea in urma sa. A trebuit ca moartea sa dezlege pe prietenii cei mai de aproape, pe ucenicii cei mai credinciosi, pentru ca revelatia sa se produca si sa se cunoasca numarul si insemnatatea descoperirilor lui.”

Tinand seama de meritele stiintifice ale lui Nicolae Paulescu, Academia Romana – cel mai inalt for stiintific si cultural din Romania – l-a ales pe savant drept membru post-mortem, in data 13 noiembrie 1990. Cu toate acestea, in anul 2005, dupa studierea scrierilor antisemite ale lui Nicolae Paulescu, Organizatia Internationala de Diabet a decis sa renunte la orice asociere cu acesta, refuzandu-i decernarea de premii.”

……………………………………………………………………..

Despre Nicolae Paulescu

Mitropolitul Ardealului Nicolae Mladin despre Nicolae C. Paulescu :

„Puterea evreiască si masoneria tindeau să constituie osatura economico-politică a statului. Cine ar fi îndrăznit să fie de altă părere ? Nicolae Paulescu, în primul an de profesorat n-a sovăit: a pornit lupta de luminare a orizonturilor, de descătusare a stiinţei si sufletului românesc. Trebuia să sufere consecinţele: persecuţie si uitare. Mai ales pentru că doctrina lui nu era simplu sentimentalism: grea de documentare, clară în perspective, evidentă în concluzii, era ca o explozie de lumină care alunga întunericul rătăcirilor. Era glasul autentic al stiinţei care dărâma fetisismul scientist al unui veac materialist.

N. Paulescu, delicat si modest cum era, a trecut peste toate ofensele senin si zâmbitor: un aristocrat al spiritului. Pilda Mântuitorului era vie în inima lui. De aceea, înainte de a muri, ultima lui dorinţă a fost aceasta: să fie înmormântat simplu si crestineste, cu capul rezemat de „tricolorul care atât de mult mi-a fost drag.”
El stia că lupta lui este lupta adevărului, trudă ctitoritoare de stiinţă românească si zbucium de eliberare a neamului. Ştia că stiinţa nu este armă împotriva lui Dumnezeu, ci stâlp de lumină pe care se sprijină tăriile cerului: că neamul îsi va găsi deplina realizare nu în iudaism sau francmasonerie, nici în vreo concepţie materialistă si atee, ci sub bolta de har si lumină a Bisericii, prin revărsarea iubirii lui Iisus în inima Ţării.

De sus, din lumea de fericire si lumină divină, priveste surâzător si senin peste veacuri: ctitor al stiinţei românesti, călăuzitor al naţionalismului crestin, icoană în veac a savantului român „asa cum îl fac cele mai bune tradiţii ale ţării noastre.”

din „Doctrina despre viaţă a profesorului Nicolae Paulescu”, în Revista Teologică, an. XXXII, 1942, nr.1 – 2, p. 56 – 85 si nr. 3-4, p. 176-205 (si extras, Sibiu, 1942, IV + 60 p.)

Sursa: Carte Romaneasca