Priviţi, fraţii mei iubiţi, cum se întoarce omul la cele lepădate şi cugetă iarăşi şi face lucrurile păgânilor. Tot cela ce cugetă cele trupeşti şi risipeşte ca şi când nu ar aştepta să dea seama lui Dumnezeu în ziua judecăţii, oare nu s-a dezbrăcat el de Hristos? Că zice Domnul, cu dumnezeiască Sa gura, că şi pentru un cuvânt deşert vor să dea seama oamenii în ziua judecăţii, apoi faptele oare în ce fel vor fi judecate?
O, ce drac rău. O, urătorul de bine şi urătorul de oameni duh necurat. Cum împiedică şi cum ademeneşte el pe fiecare. Stăpânul strigă prin Prooroci şi prin Apostoli şi prin sfintele Evanghelii din mulţime, puţini iau aminte. Diavolul cheamă prin alăute şi prin hore şi prin cântecele drăceşti şi mulţimea se adună. Iubitorul de oameni, Dumnezeu cheamă pe toţi şi zice: "Veniţi la mine toţi!" Şi nu este nimeni să-L asculte, nici să se sârguiască. Hulitorul de oameni, diavolul, pe mulţi îndeamnă şi aceştia la el aleargă.
Dacă undeva s-ar propovădui ajunare sau priveghere, se sperie toţi şi se tânguiesc şi se fac ca nişte mori. Iar dacă s-ar vesti cândva prânzuri, cine sau alăute, sau cântece drăceşti, toţi se fac veseli, binevoitori şi treji şi unii pe alţii se cheamă şi se strigă şi împreună aleargă pe drumul cel rău şi se nevoiesc cu nevoinţa cea vrednică de jale. Nu însă cu cinste cum se cuvine creştinilor, ci ca nişte păgâni. Nu ca nişte robi ai lui Dumnezeu, ci ca nişte apucaţi. Şi de multe ori, toată ziua se ostenesc pentru pântecele lor şi toată noaptea petrec fără de somn, spre pierzarea sufletului lor, jucând şi batjocorindu-se şi nimic altceva câştigând din osteneală şi din priveghere, fără numai vaiul, precum a zis Domnul.
Luaţi aminte cu dinadinsul la cele scrise şi nu le defăimaţi, că vai celor ce ocărăsc dumnezeieştile Scripturi. Că mulţi cuvântători deşerţi sunt, amăgindu-se cu mintea, care când aud de chinurile judecăţii zic râzând, mângâindu-se: "Oare sunt eu mai bun decât toată lumea? Unde va merge toată lumea, acolo voi merge şi eu. Afară de toată lumea, ce are să mi se întâmple mie? Să mă îndulcesc deocamdată şi eu, că toată lumea de bunătăţile lumii acesteia."
Apoi, după ce s-a împlinit hotarul vieţii acesteia, se trimite vestitorul morţii, zicându-ne: "S-a împlinit calea ta în viaţa aceasta, vino de acum într-o altă lume, vino la însuşi locul tău!" Apoi, laşi lucrurile vieţii celei veselitoare, cu care ţi se părea că veşnic te vei desfăta, şi te duci, fiind tras de demoni, la locul de osândă. Şi, văzându-şi locul omul se va cutremura şi îşi va bate fata sa cu palmele, şi, căutând împrejur încoace şi încolo va vrea să fugă şi nu-i va fi lui cu putinţă să fugă, că va fi ţinut cu nădejde, legat de cei ce îl vor duce pe dânsul. Atunci îi vor zice lui demonii cei ce îl ţin: "Ce te temi, vrednicule de jale? Ce te tulburi, ce te întristezi, ce te înfricoşezi, ticălosule? Ce te cutremuri, netrebnicule? Tu ţi-ai gătit ţie locul acesta; secera acum ce ai semănat. Ai auzit de înfricoşată osânda şi, râzând aşa, ziceai: Unde va fi lumea toată, acolo voi fi şi eu. Acum, pentru ce te cutremuri. Nu eşti singur. Acolo unde este toată lumea, acolo eşti şi tu. N-ai auzit pe Stăpânul, zicând: Toată lumea intru cel rău zace? Ci, defăimând ziceai: Unde va fi toată lumea, acolo şi eu. Vrednicule de jale şi ticălosule pentru ce când ziceai acestea nu te gândeai la tine? Acum, lumea toată poate să-ţi ajute ţie? Oare pentru toată lumea vei da tu răspuns Judecătorului? Au nu numai pentru singur sufletul tău? Iată acum, precum ziceai, unde este toată lumea, acolo eşti şi tu."
Şi, intrând în locul cel de osânda, nevrând şi cumplit chinuindu-se, va începe să ridice jalnice glasuri şi să roage pe cei ce vor sta înaintea judecăţii, ca să dobândească măcar puţină răsuflare. Şi îi vor răspunde lui: "Ce strigi, ticălosule? Au doar tu eşti mai bun decât toată lumea? Unde este toată lumea, acolo eşti şi tu, precum ai zis". Şi atunci, suspinând din adâncul inimii, va zice: "Şi ce-mi foloseşte mie toată lumea? Vai mie, că m-am amăgit şi m-am batjocorit. Dreapta este judecată lui Dumnezeu. Acum am cunoscut, ticălosul, că ceea ce seamănă omul, aceea va şi seceră. Şi ce sarcină va lega, aceea va şi purta. Vai mie, că am auzit şi nu primeam. Pe câţi vedeam nevoindu-se, priveghind şi ajungând, pe toţi îi ocăram şi-i osândeam. Pe câţi îi vedeam plângând şi tânguindu-se, râdeam de ei. Vai mie, că mai de folos îmi era mie o sută de ani să plâng acolo şi să mă tânguiesc şi pământ să mănânc şi să nu vin în locul acesta de chin. Cine-mi va da mie vreme de pocăinţă, măcar de trei zile ale veacului aceluia, pe care l-am cheltuit în lenevire, eu vrednicul de jale şi ticălosul? Însă acum târgul şi soborul s-au risipit şi nu mai am folos din pocăinţă...
Vedeţi, fraţilor, să nu se afle cineva fără de roadă. Cela ce seamănă în trupul său îndulcirea lumii acesteia, desfătări, cine şi prânzuri, din trup va secera stricăciune. Iar cel ce seamănă în duh rugăciune, ajunare şi priveghere, din duh va secera viaţa veşnică. Luaţi seama şi vedeţi că nicidecum nu se lauda cel ce se desfătează, nici cei ce râd, nici cei ce joacă, că acestea păgânii le fac. Iar în partea creştinilor, legea este în acest fel: fericiţi cei săraci cu duhul, fericiţi cei ce plâng, fericiţi cei milostivi, fericiţi cei izgoniţi, fericiţi cei curaţi cu inima, fericiţi cei vorbiţi de rău, fericiţi cei ce se înfrânează, fericiţi cei ce au păzit Botezul curat, fericiţi cei ce pentru Hristos s-au lepădat de lumea aceasta, fericite sunt trupurile feciorelnicilor, fericiţi cei ce au femei ca şi când n-ar avea, fericiţi cei ce priveghează şi se roagă, fericiţi cei ce văd mai înainte pe Cel ce va să vie să judece vii şi morţii şi-şi pregătesc răspunsul, fericiţi cei ce lăcrimează în rugăciune şi în cântarea de psalmi. Acestea sunt ale dumnezeieştii Scripturi a drept-credincioşilor.
Şi, oare, care Scriptura fericeşte pe cei ce cânta din fluier, sau în alăuta, sau râd, sau pe cei ce se desfătează, sau pe cei ce se îmbată, sau pe cei ce se înverşunează şi joacă, sau pe cei ce iubesc lumea aceasta? Stăpânul nostru nu ne-a învăţat acestea, ci, mai vârtos, le-a şi osândit, zicând: "Vai vouă care râdeţi acum şi vă desfătaţi, că veţi plânge şi vă veţi tângui!"
Deci, veniţi ca, lăsând calea cea largă, care duce la pierzare, să nu osândim puţină vreme, ca să împărăţim în vecii cei nesfârşiţi şi să dobândim bunătăţile cele nestricăcioase pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului păcătos nu s-au suit. Fugi de mândrie, o, omule, deşi eşti bogat, că nu cumva să ai pe Dumnezeu împotriva ta, şi iubeşte smerita cugetare, deşi eşti mare, ca să te înalţi în ziua judecăţii, că vai celui trufaş, că acela, când va intra în mormânt, atunci se învaţă cine este. Vai lacomului, că bogăţia trece, vai necredinciosului, că în vreme ce toţi se luminează, el singur atunci se întunecă. Vai, celui fără de lege, că se duce la Judecător aspru şi drept. Vai trândavului, că va căuta vremea pe care rău a cheltuit-o şi nu o va afla. Vai ocărâtorului şi împreună cu el, beţivului, că se rânduiesc cu ucigaşii şi cu desfrânaţii se pedepsesc. Vai celui ce se desfătează în această puţină vreme că, precum un viţel spre junghiere, aşa se îngraşă.
Dar fericit este cel ce călătoreşte pe calea cea strâmtă, că purtător de cunună va intra în cer. Fericit cel ce multora le face bine, că va afla ajutători mulţi, când va fi judecat. Fericit cela ce se sârguieşte către viaţa ce va să fie, că acestea de aici, trag spre stricăciune şi moarte. Fericit este cela ce risipeşte cele rele, adică pe acelea ce le-a adunat rău, că va sta curat înaintea judecătorului. Fericit este cel ce spre toate se sileşte pe sine, că silitorii răpesc Împărăţia lui Dumnezeu.
Deci, să ne silim acum şi noi spre tot lucrul bun. Să ne îndemnăm şi să ne zidim unii pe alţii, precum şi faceţi. Totdeauna vorbirea noastră să fie despre judecată şi despre darea răspunsului nostru. Ori ce lucru faceţi, fie de umblaţi pe cale, fie de şedeţi la prânzuri sau în paturile voastre, ori altceva de faceţi, totdeauna îngrijiţi-vă de judecată, şi de venirea dreptului Judecător şi vă aduceţi aminte, în inimile voastre, şi ziceţi unii către alţii: "Oare în ce fel este întunericul cel mai dinafară? Oare în ce fel este focul cel nestins şi viermele cel neadormit? Oare în ce fel sunt scrâşnirile dinţilor? "Acestea vorbiţi-le unii cu alţii, noaptea şi ziua. Să ne nevoim fraţilor, până avem vreme. Să cumpătam desfătarea cea de aici, că acolo să câştigăm desfătarea Raiului. Să plângem aici puţin, că acolo să râdem. Să flămânzim aici, ca să ne săturăm acolo. Să învăţăm a ne lipsi de toate acestea vremelnice de aici, ca să ne îndulcim acolo de bunătăţile cele adevărate. Pe calea cea strâmtă să călătorim aici, că acolo pe calea cea lată şi desfătata să umblăm. Şi iarăşi zic: "Vedeţi să nu ne împiedice pe noi viaţa aceasta şi să ne batjocorească şi goi şi netrebnici să ne trimită pe noi în veacul acela. Că înşelăciunea lumii acesteia pe mulţi i-a împiedicat, pe mulţi i-a pierdut, pe mulţi i-a batjocorit, pe mulţi i-a orbit".
Iar noi, fraţilor, la luăm aminte la noi înşine şi să ascultăm pe Domnul, care zice: "Veniţi după Mine!" Deci, de toate să ne despărţim, şi Lui să-I urmăm. Să potolim toată bucuria lumii acesteia, că batjocoreşte pe cei ce o iubesc pe dânsa. Iar noi să ne sârguim a dobândi viaţa cea veşnică, dănţuirea cea cu îngerii, petrecerea cea cu Hristos. Căruia se cuvine slava în vecii vecilor! Amin.
(Sfântul Efrem Sirul)
Sursa: Proloagele - octombrie, ziua a 12-a.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu