Între două momente de somn şi cucăială, Crin Antonescu s-o fi întrebat: Cine să fie „suspectul de serviciu”, „duşmanul de clasă” care pregăteşte protestele de stradă împotriva erorilor comise de guvernarea USL? Să fie ungurii, nu se poate, că sunt mai mult de un milion de cetăţeni români de naţionalitate ungară, voturile UDMR din Parlament ar fi necesare şi în anumite chestiuni parcă au dreptatea lor, ungurii noştri. Renunţăm, deci, la naţionalism, nu dă bine nici la UE! Să fie romii? Nu, nu e bine nici cu romii, chiar dacă statele occidentale i-au tratat ca pe nişte „untermenscheni” şi i-au alungat din teritoriile lor cu forţa trupelor speciale, dacă noi ne apucăm să le aplicăm un tratament identic, vom fi acuzaţi de rasism. Să fie Băsescu? Nu, e banal şi epuizat subiectul!
Cine să fie, atunci, „duşmanul de clasă”? Păi, cine altcineva, decât legionarii?! Ăia, despre care vorbea tovarăşul Iliescu atunci când a chemat minerii să „planteze flori” în Piaţa Universităţii! Tovarăşul Crin Antonescu, trezit brusc din somn, a găsit soluţia şi ne anunţă că a depus, cu ocazia Zilei Holocaustului, o iniţiativă legislativă prin care organizaţiile, simbolurile şi promovarea ideilor legionare vor fi interzise prin lege. Se doreşte modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii. Apropos, tovarăşe, cum poţi interzice o idee, că nici în SUA, „patria democraţiei”, nu sunt interzise ideile? De ce este nevoie de exacerbarea chestiunii Holocaustului - pe care nicio persoană cu mintea întreagă nu-l neagă în esenţă, în spaţiul românesc fiind exprimate doar necesare clarificări ale adevărului istoric, fiind greu de acceptat semnul de egal între regimul lui Adolf Hitler şi guvernarea Mareşalului Antonescu?
De ce doreşte Crin Antonescu să provoace reacţia justificată şi vehementă a celor care apără memoria martirilor luptei anticomuniste? De ce Crin Antonescu pune sub semnul întrebării şi al negării jertfa a câteva mii de români care au murit în luptele armate din munţi şi în închisorile Gulagului românesc, în încercarea eroică de a se opune comunismului? Cui foloseşte declanşarea unor tensiuni inter-rasiale în România? Doar o guvernare incompetentă, aflată în prag de faliment şi doar un slugoi dornic să-şi asigure protecţia şi susţinerea unor stăpâni nevăzuţi, ar fi capabili să provoace o asemenea nebunie. Să lămurim, pentru tovarăşul Crin Antonescu, câteva chestiuni. Da, mulţi, foarte mulţi dintre evreii români au suferit cumplit, au fost ucişi, au fost victime nevinovate, Holocaustul este real! Da, mulţi dintre luptătorii şi partizanii anticomunişti, dintre martirii închisorilor comuniste au fost legionari! Da, aceste două realităţi ale Istoriei României au egală valoare de adevăr şi trebuie împăcate! România are nevoi de pace, tovarăşe Crin Antonescu, nu are nevoi de vrajbă! Ciudat (sau nu?) este faptul că iniţiativa lui Crin Antonescu vine la puţină vreme după ce protestele pentru salvarea Roşia Montana au fost suspectate că ar fi de inspiraţie eco-anarhistă.
Pregăteşte, tovarăşul Crin Antonescu, terenul pentru o acuzaţie ”a la tov. Ion Iliescu” împotriva protestatarilor anti-USL din viitoarea iarnă, care se anunţă foarte grea (creşterea tarifelor la energie, preţuri mari la carburant, la alimente de bază etc.)? Vor fi acuzaţi cei care vor ieşi în stradă, pentru salvarea ţării, că sunt legionari, tocmai pentru că îşi manifestă spiritul naţional, aşa cum au făcut-o, cândva, şi legionarii? Există, cumva, undeva, în umbră, o forţă ocultă care îşi doreşte ca protestatarii împotriva sistemului să fie consideraţi nişte extremişti legionari, eco-anarhişiti, fundamentalişti etc.? Sperăm că tovarăşul Crin Antonescu se va trezi din somnul raţiunii şi va alunga acest monstru pe care vrea să-l arunce pe capul românilor. Tovarăşe Antonescu, nu mai ţine faza cu ”duşmanii poporului”, aţi dormit prea mult, treziţi-vă şi veniţi-vă în fire!
Marcel Radut Seliste, Adevarul.ro
Marcel Radut Seliste, Adevarul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu