Părinţii au stabilit, cu darul lor de deosebire, că alta este momeala, alta însoțirea, alta încuviințarea, alta robirea, alta lupta şi alta aşa numita patimă a sufletului.
Momeala,recunosc fericiţii, e gândul simplu sau imaginea a ceva adus in inimă in chip înțelegător.
Însoţirea e convorbirea cu ceea ce s-a arătat in chip pătimaş sau nepătimaş.
Consimţirea (încuviințarea) este învoirea cu plăcere a sufletului, cu ceea ce s-a arătat.
Robirea e tragerea cu sila şi fără voie a inimii sau însoțirea stăruitoare a inimii cu lucrul acela şi pierderea stării noastre celei bune.
Lupta hotărăsc ei că presupune puterea la fel de tare cu a aceluia împotriva căruia se dă lupta, putere care sau învinge, sau suferă înfrângerea.
Patima spun că e propriu-zis, ceea ce se încuibează în curs de vreme lungă in suflet, in chip pătimaş, şi-l duce la o deprindere prin obişnuinţa cu ea, încât se porneşte de bunăvoie şi de la sine spre fapte.
Dintre acestea toate, prima treaptă e nepăcătoasă; a doua nu in chip negreşit; a treia, potrivit cu starea celui ce luptă. Iar lupta pricinuieşte sau cununile, sau pedepsele.
(Sfântul Ioan Scărarul, Filocalia sau culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi,vol. IX, Ed. IBMBOR, Bucureşti,1980. p. 241)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu