Sfantul Mucenic Tarul Nicolae al II-lea si familia sa de martiri

In apropiere de Sankt Petersburg, la 19 mai 1868, s-a nascut tarul Nicolae al II-lea, in ziua de praznuire a Sfantului si Dreptului Iov. Din acest motiv, tarul obisnuia sa spuna: „M-am nascut in ziua de praznuire a Sfantului Iov, mult patimitorul, si sunt sortit sa sufar“. Dupa 23 de ani de domnie, in ziua de 17 iulie 1918, bolsevicii l-au executat pe ultimul tar al Rusiei, impreuna cu tarina si cei cinci copii ai sai.

Era nepotul favorit al lui Alexandru al II-lea, care il numea „raza lui de soare“. Cand era mic, era trimis zilnic sa-si viziteze bunicul.

„Parintii mei lipseau, iar eu, impreuna cu bunicul, eram la slujba Miezonopticii. In timpul slujbei, se dezlantui o furtuna puternica, fulgerele luminau unul dupa altul, bubuiturile ca de tun zguduiau biserica si parca intreaga lume, pana la temelii. Deodata, o rabufnire de vant intrata pe usa stinse flacara lumanarilor aprinse in fata iconostasului. Se facu intuneric bezna. Se auzi o bubuitura prelunga de tunet, mai puternica decat cele precedente, si deodata, am vazut o minge de foc, zburand de la geam chiar spre capul Imparatului. Mingea (n.r. un fulger globular) se roti pe podea, apoi ocoli candelabrul si iesi pe usa in zbor, spre parc. Inima mea inmarmurise, i-am aruncat o privire bunicului: fata ii era complet linistita. Isi facu cruce cu acelasi calm ca si atunci cand mingea de foc zburase in jurul nostru si am simtit ca nu este barbateste, nici demn sa ma sperii asa de tare, cum ma speriasem. Am simtit ca trebuie numai sa privesti inainte la ceea ce se va intampla si sa te increzi in milostivirea lui Dumnezeu, la fel cum facuse bunicul meu. Dupa ce mingea inconjura intreaga biserica si iesi brusc pe usa, l-am privit din nou pe bunicul. Un usor zambet trona pe fata lui si imi facu semn cu capul. Frica imi disparu si, din acest moment, nu mi-a mai fost niciodata frica de furtuna“, isi amintea, mai tarziu, tarul Nicolae extraordinara intamplare din copilarie.

Petrecea multa vreme studiind, remarcandu-se printr-o memorie iesita din comun si capacitati intelectuale deosebite. A facut studii in domeniul stiintelor economice, al dreptului, si studii cu caracter militar. Si-a facut serviciul militar la infanterie, cavalerie, artilerie si in cadrul marinei militare.

In toamna anului 1891, perioada greu incercata de foametea abatuta asupra Rusiei, a condus, la cererea tatalui sau, comitetul ce trebuia sa usureze greutatile celor aflati in nevoi. Cu un suflet arzand de o dragoste fierbinte pentru fiecare om, viitorul tar, partas fiind la durerea semenilor, a trudit neobosit pentru a usura suferintele poporului sau.

„Te vei indragosti de dumnezeiestile noastre slujbe“

Dorind sa se casatoreasca cu printesa Alix de Hesse-Darmstadt, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, a staruit indelung pentru a primi binecuvantarea perechii imparatesti, ce nu vedea cu ochi buni aceasta alianta. La casatorie, tareviciul a convins-o pe printesa sa primeasca credinta ortodoxa. „Atunci cand vei vedea cat de frumoasa, cat de plina de har si de smerita este religia noastra ortodoxa, cat de minunate sunt bisericile si manastirile noastre si cat de marete sunt dumnezeiestile noastre slujbe, vei ajunge sa le indragesti si atunci, nimic nu ne va mai desparti“, ii spunea viitorul tar consoartei sale. Slujba prin care ea a devenit fiica a Bisericii Ortodoxe, primind numele de Alexandra, a fost savarsita de parintele Ioan de Kronstadt. Iata ce marturisea Alexandra Feodorovna sotului ei, cu prilejul imbratisarii Ortodoxiei: „Unde vei trai tu, voi trai si eu, poporul tau va fi poporul meu si Dumnezeul tau va fi Dumnezeul meu.“

Tar al Rusiei

La moartea tatalui sau, tarul Alexandru al III-lea, Nicolae al II-lea a acceptat slujirea imparateasca, punandu-si toata nadejdea in Domnul, si avand drept grija de capetenie binele poporului.

A luptat neobosit pentru mentinerea pacii. Era un om generos, permanent preocupat de ajutorarea celor aflati in nevoi. S-a ocupat de sprijinirea spitalelor si a asezamintelor de binefacere, cu bani dintr-un cont personal. „El a cheltuit in scopuri de binefacere aproape tot ce avea“, afirma presedintele Consiliului administrativ al Majestatii Sale; iar unul dintre servitori spunea: „Hainele sale erau adesea reparate. Costumele sale, de pe vremea cand fusese mire, inca le mai purta“.

Avea o mare putere de a rabda si un deosebit curaj. Ceea ce il caracteriza indeosebi era deplina supunere fata de voia lui Dumnezeu. Credinta in intelepciunea divina ii dadea un calm care nu-l parasea niciodata. „Am trait atatia ani in apropierea sa, spunea unul dintre servitorii sai, si nu l-am vazut niciodata suparat sau manios. Era intotdeauna echilibrat si calm.“

Cu prilejul razboiului cu Japonia, din 1904, tarul a facut dovada unei mari tarii de caracter, neacceptand semnarea unui tratat de pace rusinos.

„Copiii trebuie sa invete jertfa de sine“

Familia imperiala era o pilda de adevarata viata crestina. Domnul a binecuvantat casatoria lor cu patru fiice: Olga, Tatiana, Maria si Anastasia si un fiu, Alexei.

Copiii au fost crescuti in dragostea fata de poporul rus. „Copiii trebuie sa invete jertfa de sine, renuntand la propriile lor dorinte de dragul altora, spunea tarina.“ „Cu cat mai mare este statutul unui om, cu atat mai mult trebuie sa-i ajute pe altii si, adresandu-se acestora, nu trebuie sa pomeneasca niciodata de pozitia sa sociala“, spunea tarul Nicolae, „iar propriii mei copii trebuie sa fie tot astfel.“

Cei doi se considerau datori sa-i pregateasca pentru incercarile venite de la Dumnezeu. Dormeau cu totii pe paturi fara perne si se imbracau cu simplitate. Hrana le era, de asemenea, simpla. „Duceau o viata simpla si modesta, scria un prieten apropiat familiei, li se adresau celorlalti oameni cu simplitate si nu dadeau nici o importanta statutului lor imperial.“

Avand o viata retrasa, considerau o adevarata povara protocolul de la curte. Cantau adesea in biserica, in timpul Sfintei Liturghii, iar arhiepiscopul Teofan de Poltava, duhovnicul lor, isi amintea „cu ce cutremur si cu cate lacrimi de pocainta se apropiau ei de Sfantul Potir“. Seara, cand intreaga familie era reunita, tarul citea cu glas tare, iar tarina si fiicele lor se ocupau cu crosetatul si cusutul. Le placea sa vorbeasca de Dumnezeu si sa se roage impreuna.

Canonizarea Sfantului Serafim de Sarov

Alexandra Feodorovna le slujea cu toata dragostea semenilor: ii vizita adesea pe cei bolnavi, ii ingrijea, ii mangaia. A organizat in toata tara scoli profesionale pentru cei saraci, a deschis o scoala de asistente medicale; a infiintat o casa pentru soldatii inapti de munca, de pe urma razboiului ruso-japonez, in care acestia deprindeau meserii potrivite situatiei lor.

In timpul domniei, tarul Nicolae s-a ocupat indeaproape de educatia spirituala a poporului rus. S-au construit sute de manastiri si mii de biserici. Au fost infiintate scoli parohiale. S-a sprijinit dezvoltarea artelor: arhitectura bisericeasca, iconografia, muzica psaltica bizantina. S-au canonizat noi sfinti. In vara anului 1903, a avut loc canonizarea marelui staret Serafim de Sarov, eveniment la care a participat si tarul, purtand pe umeri racla cu sfintele moaste ale Sfantului Serafim.

A sprijinit popoarele aflate in perioade de grele incercari: a reactionat ferm, cand turcii i-au masacrat pe armeni, a oferit ajutor sarbilor, atunci cand Serbia a fost atacata de Austro-Ungaria.

Dupa izbucnirea Primului Razboi Mondial, tarul s-a ocupat in mod deosebit de cei aflati pe front: vizita soldatii, binecuvanta trupele si ii incuraja pe oameni, se preocupa de cei raniti, vizitand spitalele si infirmeriile. A luat el insusi comanda ostirii, iar sosirea tareviciului Alexei pe liniile frontului a ridicat moralul tuturor. Tarina transforma palatele in spitale militare si, din zori si pana in noapte, ii ingrijea impreuna cu fiicele sale pe soldatii raniti. „M-am ingrijit de oameni atinsi de rani cumplite“, scria Alexandra Feodorovna. „Inima mea este plina de compasiune si durere fata de ei, asa precum o sotie fata de sotul ei ori o mama fata de copiii ei.“

Pe Drumul Crucii

Silit sa abdice, „pentru salvarea Rusiei si victoria impotriva inamicului strain“, tarul si familia sa aveau sa porneasca pe drumul crucii, incredintandu-si viata in mainile Domnului. Au fost arestati si sleiti prin interogatorii nesfarsite. Tarul a fost acuzat de inalta tradare, desi nu existau dovezi. Si-au asteptat sfarsitul in pace, constienti de faptul ca moartea era aproape.

Din temnita in care se afla, Olga, cea mai mare dintre fiice scria: „Tatal meu cere sa li se spuna tuturor celor care i-au ramas credinciosi si tuturor celor ce pot fi influentati de catre acestia sa nu caute sa se razbune din pricina sa. El i-a iertat pe toti si se roaga pentru toti. E necesar sa fim cu totii constienti de faptul ca raul care se afla acum in lume va deveni si mai puternic si ca nu cu raul se biruie raul, ci numai cu iubirea.“

Familia imperiala a fost ucisa de bolsevici in ziua de 17 iulie 1918, devenita ziua lor de praznuire, dupa canonizarea lor de catre Biserica Ortodoxa a Rusiei, in august 2000.

| Logos.md